Paterice

Articole recente

Carti

Blogroll


« | Main | »

P?rintele Tihon

By pateric | iulie 10, 2006

P?rintele Tihon s-a n?scut în Rusia, în Novaia Mihailovsk, în 1884. P?rintii lui, Pavel ?i Elena, erau oameni evlavio?i, de aceea era firesc ca ?i rodul lor – Timotei dup? numele lumesc – s? le mo?teneasc? evlavia ?i dragostea pentru Dumnezeu ?i s? doreasc? de mic copil s? se afieroseasc? Lui.

P?rin?ii vedeau râvna cea mare, dumnezeiasc?, a copilului lor, dar nu îndr?zneau s? îi dea binecuvântarea de a mearge la m?n?stire, deoarece îl vedeau voinic ?i cu o fire zburdalnic?. Voiau ca Timotei s? se maturizeze ?i în gândire ?i dup? aceea s? hot?rasc?. I-au dat îns? binecuvântarea s? viziteze m?n?stirile pe o perioad? de timp de trei ani, de la vârsta de ?aptesprezece pân? la dou?zeci de ani. Atunci a f?cut pelerinajele lui cele mari, trecând pe la vreo dou? sute de m?n?stiri din Rusia. Când ajungea la m?n?stiri, cu toate c? era foarte istovit de mersul pe jos, evita cu bun simt ospitalitatea lor ca astfel s? se nevoiasc? ?i s? nu îngreuieze pe al?ii.

Intr-o provincie, îns?, s-a chinuit mult, pentru c? locuitorii de acolo mâncau pâine de secar?. Timotei nu mânca nimic altceva decât pâine, dar acea pâine de secar? nu a putut-o mânca deoarece avea un miros urât ?i era ca noroiul. De aceea tân?rul se epuizase de tot. A?adar s-a dus la brutar, de la care ceruse ?i alt? dat?, s?-l roage din nou s?-i dea putin? pâine alb?, crezând c? pentru el va avea pâine mai bun?. Acela, îns?, v?zându-l pe Timotei de departe i-a spus s? plece.

Mâhnit ?i epuizat, tân?rul s-a retras într-un colt ?i cu toat? simplitatea lui copil?reasc? s-a rugat Maicii Domnului astfel: „Maica Domnului, vreau s? m? aju?i, c?ci voi muri pe drum înainte de a m? face c?lug?r. Nu pot mânca aceast? pâine”. M-a apucat s? termine rug?ciunea când deodat? i-a ap?rut înainte o Tân?r? cu chipul str?lucitor, care i-a dat o pâine alb? ?i apoi a disp?rut, în clipa aceea Timotei s-a pierdut cu firea, nu-?i putea explica acea întâmplare, îi treceau prin minte felurite gânduri. Un gând îi spunea c? poate l-a auzit fiica brutarului ?i i s-a f?cut mil? de el ?i a spus tat?lui ei s?-i dea putin? pâine bun?. Deci merse iar??i la brutar ca s?-i mul?umeasc?. Dar brutarul a crezut c? Timotei î?i bate joc de el ?i l-a oc?rât cu mânie.

–    Hai, fugi de aici, c? eu n-am nici femeie, nici fiic?!

Dup? ce Timotei a mâncat acea pâine binecuvântat? ?i s-a înt?rit ?i duhovnice?te, ?i-a continuat pelerinajul s?u ?i la celelalte m?n?stiri, dar acel fapt inexplicabil îi venea mereu în minte. A petrecut mult timp în aceast? nedumerire, dar mai târziu, când un monah i-a dat o carte cu icoanele f?c?toare de minuni ale Maicii Domnului din Rusia, ?i a v?zut-o pe Maica Domnului din Kremlin, i-a s?ltat inima de evlavie, ochii i s-au umplut de lacrimi de recuno?tin?? ?i a spus: „Aceasta mi-a dat pâinea cea alb?”. ?i de atunci a început s? o simt? pe Maica Domnului mai aproape, precum copilul pe mama sa.

Dup? pelerinajul f?cut la m?n?stirile din patria sa a mers s? se închine ?i la Muntele Sinai, cel c?lcat de Dumnezeu, unde a stat dou? luni, iar de acolo a plecat la Sfintele Locuri, unde a pustnicit o vreme, dincolo de râul Iordanului. De?i Locul cel Sfânt l-a ajutat, totu?i n-a aflat lini?te din pricina duhului lumesc al vremii noastre, care a distrus, din nefericire, cu a?a-zisa lui civiliza?ie, chiar ?i locurile pustii ?i sfinte, unde se lini?tesc ?i se sfin?esc sufletele. De aceea a fost nevoit s? plece la Sfântul Munte.

Ispititorul, îns?, având experien?? de mii de ani, în?elegând c? acest tân?r evlavios va spori în viata duhovniceasc? ?i va ajuta multe suflete s? se mântuiasc?, a încercat s?-l împiedice, întorcându-se din pustia Iordanului în Ierusalim, pe când se preg?tea s? se închine pentru ultima oar? la Sfântul Mormânt ?i s?-?i ia r?mas bun de la cunoscu?ii s?i, vicleanul a folosit ca unelte ale sale dou? femei f?r? fric? de Dumnezeu, rusoaice, care l-au chemat acas? la ele, ca s?-i dea, chipurile, pomelnice s? le pomeneasc? la Sfântul Munte. Timotei cel f?r? de r?utate, care totdeauna avea gânduri bune, le-a crezut ?i a mers. Dar când l-au încuiat în?untru ?i s-au n?pustit asupra lui cu inten?ii p?c?toase, s-a pierdut cu firea, s-a înro?it ?i dând un brânci femeilor ?i unul u?ii a fugit din ghearele ?oimilor, precum odinioar? losif, p?strându-?i astfel cur??ia. Dup? aceea a venit a?a cum era, ca o floare curat? ?i s-a s?dit în Gr?dina Maicii Domnului, a sporit ?i a bine miresmuit cu virtu?ile lui, precum vom vedea mai jos.

Prima lui metanie a fost la Chilia Burazeri, unde a stat cinci ani. Deoarece aici nu a aflat lini?tea din pricina multor închin?tori ru?i, a luat binecuvântare ?i a plecat la Karulia(Karulia, loc pustnicesc situat între Kapsocalivia ?i Sfânta Ana.), unde a pustnicit cincisprezece ani. Toat? perioada de timp de la Karulia a petrecut-o în nevoin?e aspre. Singurele lui ocupa?ii erau metaniile ?i închin?ciunile f?cute cu rug?ciunea „Doamne Iisuse…” ?i studiul duhovnicesc, împrumuta c?r?i de la m?n?stiri, iar p?rin?ii de acolo îi d?deau ca binecuvântare posmag din cel care prisosea de la mas?, pentru care el îi pomenea în rug?ciunile sale. Astfel se nevoia cu m?rime de suflet, ca ?i l?untric s? devin? înger ?i nu numai pe dinafar? cu Schima îngereasc?.

De la Karulia a venit la marginea Kapsalei (deasupra Kaliagrei- Kaliagra, portul M?n?stirii Kutlumusiu situat între M?n?stirile Iviron ?i Stavronikita.), la o chilie de pe mo?ia M?n?stirii Stavronikita, unde a îngrijit un b?trân. Dup? ce a murit b?trânelul ?i a luat binecuvântarea lui a r?mas singur în acea chilie. De atunci nu numai c? nu ?i-a neglijat nevoin?ele lui duhovnice?ti, ci le-a ?i înmul?it. ?i pentru c? s-a nevoit cu m?rime de suflet ?i cu mult? smerenie, a primit din bel?ug harul lui Dumnezeu.

Harul dumnezeiesc care s?l??luia în sufletul s?u l-a descoperit oamenilor ?i mul?i îndurera?i alergau la el s?-i cear? sfatul ?i s? fie mângâia?i de multa sa dragoste. Al?ii îl rugau s? se preo?easc?, ca s?-i ajute ?i mai mult prin Taina Sfintei Spovedanii, dându-le astfel ?i iertarea p?catelor. Tocmai aceast? nevoie de ajutor duhovnicesc pe care o sim?eau mul?i cre?tini, l-a f?cut s? primeasc? s? fie hirotonit.

La chilia(Termenul „chilie” este folosit în Sfântul Munte pentru a denumi o sih?strie, care poate avea sau nu biseric?) sa, îns?, nu exista biseric?, care îi era absolut necesar?, ?i nici bani nu avea, dar avea mult? credin?? în Dumnezeu. A?adar a f?cut rug?ciune ?i a pornit spre Karyes(Capitala Sfântului Munte), având credin?? c? Dumnezeu îi va iconomisi banii necesari pentru biseric?. Dar înainte de a ajunge la Karyes, stare?ul Schitului Sfântul Prooroc Ilie l-a z?rit pe P?rintele Tihon ?i l-a chemat la el. Când s-a apropiat de el i-a spus:
–    Un cre?tin bun din America mi-a trimis câ?iva dolari, s?-i dau unui monah care nu are paraclis ca s? ?i-l zideasc?. Sfin?ia Ta n-ai biseric?, a?adar ia-i ?i construie?te-o.

Atunci B?trânul a l?crimat de emo?ie ?i recuno?tin?? fat? de Dumnezeu. A mul?umit stare?ului ?i a spus: ‘Dumnezeu s?-l ierte pe omul lui Dumnezeu ce mi-a trimis binecuvântarea”. Bunul Dumnezeu, ca un cunosc?tor de inimi, mai înainte ca B?trânul s?-L roage, se îngrijise de paraclisul chiliei lui, preg?tindu-i banii pentru clipa când acesta avea s?-i cear?. A?adar, era firesc s?-l asculte Dumnezeu de vreme ce ?i P?rintele Tihon de mic copil îl asculta, p?zea poruncile Lui dumnezeie?ti, pentru care primea adeseori binecuvânt?ri cere?ti.

Dup? aceea a aflat doi monahi zidari care au lucrat la paraclis rostind In acela?i timp ?i rug?ciunea, a?a cum î?i dorea. Când a terminat bisericu?a, a închinat-o Sfintei Cruci, pentru c? avea mult? evlavie la ea, dar ?i ca s? evite pr?znuirile de hram, deoarece la în?l?area Sfintei Cruci se poste?te ?i ziua este de doliu. Stare?ului nu-i pl?ceau praznicele deoarece creeaz? nelini?te ?i r?spândire. El pr?znuia duhovnice?te în fiecare zi, cu mult? nevoint? ?i aproape f?r? mângâiere omeneasc? în groapa Kaliagrei, tr?ind bucurii paradisi-ace împreun? cu îngerii ?i cu sfin?ii. Când cineva îl întreba: ‘Locuie?ti singur aici în pustie?’. B?trânul r?spundea: „Nu, locuiesc împreun? cu îngerii ?i arhanghelii, cu to?i sfin?ii, cu Maica Domnului ?i cu Hristos”.

Intr-adev?r sim?ea prezenta îngerilor ?i ajutorul îngerului s?u p?zitor.

Intr-o zi când l-am vizitat, a c?zut pe spate, în timp ce urca sc?rile, împiedicându-se în hainele lui, c?ci purta multe. M-am ostenit destul ca s?-l ridic, iar când l-am întrebat dup? aceea: „Ce-ai fi f?cut P?rinte, singur, dac? n-a? fi fost eu?”, m-a privit mirat ?i mi-a r?spuns cu fermitate: „îngerul meu p?zitor m-ar fi ridicat!”.

De?i se afla singur într-un loc pustiu, ?i chilia lui nu avea aproape nimic – c?ci le lep?dase pe toate ca s? dobândeasc? pe Hristos -, Gr?dina Maicii Domnului era pentru P?rintele Tihon raiul p?mântesc, c?ci acolo unde este Hristos, acolo e ?i raiul.

Mul?i ani n-a ie?it în lume, dar odat?, atunci când avusese loc un incendiu în Kapsala, a fost nevoit, f?r? s? vrea, s? mearg? ca martor la Tesalonic, împreun? cu  al?i  p?rin?i.  Când  Stare?ul  s-a întors în  Sfântul Munte, p?rin?ii l-au întrebat:

– Cum vi s-a p?rut ora?ul ?i oamenii, dup? atâ?ia ani în care n-ati mai ie?it în lume?
– N-am v?zut oameni, ci p?dure de castani, a r?spuns B?trânul.

Stare?ul ajunsese la aceast? m?sur? duhovniceasc?, pentru c? iubea mult smerenia ?i s?r?cia, îl iubea mult pe Hristos. în chilia Stare?ului nu vedeai nici un lucru de pricopseal?, care s? fie de folos vreunui om. Lucruri asem?n?toare cu cele pe care le avea în chilie, puteai g?si oricâte ai fi vrut aruncate la gunoi. Dar pentru oamenii duhovnice?ti orice lucru vechi care era al P?rintelui Tihon avea mare valoare, pentru c? era sfin?it. Chiar ?i zdren?ele lui erau privite cu evlavie ?i erau luate ca binecuvântare. De asemenea orice lucru vechi sau jerpelit ar fi purtat, nu p?rea urât, deoarece se împ?rt??ea din frumuse?ea lui l?untric?,  în loc de culion purta un fel de glugi, pe care el singur le cosea din buc??i de ras? cu acul de cusut saci. Acestea r?spândeau mai mult har decât pre?ioasele mitre arhiere?ti (fire?te, atunci când în inima arhiereului nu exist? „M?rg?ritarul cel de mult pre?”).

Odat? un vizitator l-a fotografiat a?a cum era, cu gluga în loc de culion ?i cu o pijama ce i-o puseser? pe spate, v?zându-l pe Stare? c?-i este frig. Chiar ?i acum, cei care îl v?d în fotografie pe P?rintele Tihon, cred c? purta o mantie arhiereasc?, de?i era o pijama veche t?rcat?.

Mult îl odihneau lucrurile s?race ?i smerite ?i iubea mult neagoniseala, care l-a ?i eliberat ?i i-a d?ruit aripi duhovnice?ti. ?i astfel, cu sufletul întraripat se nevoia mult, f?r? s? simt? osteneala trupeasc?, precum copilul nu simte oboseal? când face voile tat?lui s?u, ci dragostea ?i afec?iunea împreun? cu mângâierea. Fire?te, acestea nu se pot compara cu mângâierile dumnezeie?ti ale harului, nici m?car cu gândul.

Precum am spus, rucodelia lui era nevointa duhovniceasc?: postul, privegherea, rug?ciunea lui Iisus, metaniile etc., pe care le f?cea nu numai pentru sine, ci ?i pentru toate sufletele (vii ?i mor?i). Când a îmb?trânit ?i nu mai putea s? se ridice atunci când f?cea metanii, lega o funie groas? de tavan ?i cu ea se ridica. ?i astfel f?cea metanii ?i se închina lui Dumnezeu cu evlavie. Iar aceast? nevointa ?i-a p?strat-o pân? când a c?zut la pat, în care s-a odihnit timp de dou?zeci de zile, dup? care a plecat la viata cea ve?nic? ?i adev?rat?, unde se odihne?te ve?nic lâng? Hristos.

Rânduiala mânc?rii uscate, pe care o avea de tân?r, a tinut-o pân? la b?trâne?ile lui. G?titul mânc?rii îl considera timp pierdut, cu atât mai mult cu cât mânc?rurile bine preg?tite nici nu se potrivesc c?lug?riei. Era firesc ca dup? atâta nevointa, afîându-se într-o astfel de stare duhovniceasc?, mâncarea bun? s? nu-i mai pricinuiasc? nici o pl?cere. C?ci îl avea pe Hristos în el. Care îl îndulcea ?i-l hr?nea cu hran? cereasc?.

In discu?iile lui totdeauna amintea de raiul cel dulce ?i din ochi îi curgeau lacrimi dulci. Nu se îndura s?-?i lase lucrarea duhovniceasc? ?i s? se ocupe de lucruri de?arte, despre care îl întrebau unii mireni.

Acele foarte pu?ine lucruri care îi trebuiau ca s? tr?iasc? ?i le procura din pu?inul lucru de mân? pe care îl f?cea. Picta câte un Epitaf în fiecare an, pe care îl d?dea cu cinci-?ase sute de drahme ?i cu ace?ti bani tr?ia tot anul.

Precum am spus, era foarte cump?tat încât ?i o smochin? o t?ia în dou? pentru a mânca din ea de dou? ori. îmi spunea: „M?i, m?i, m?i, fiule, asta-i foarte mare!”. Eu îns? ca s? m? satur, trebuia s? m?nânc un kilogram.

La fiecare Cr?ciun, Stare?ul î?i procura un hering, ca s? aib? pe?te pentru toate cele dou?sprezece zile de dup? praznic, pân? Ia Boboteaz?. ?ira spin?rii heringului n-o arunca, ci o ag??a undeva cu o a?? ?i atunci când era vreun praznic împ?r?tesc sau al Maicii Domnului ?i era dezlegare la pe?te, fierbea pu?in? ap? într-o cutie de conserv?, afunda spinarea de dou?-trei ori în ap?, ca s? ia pu?in miros, dup? care punea pu?in orez. A?a f?cea el dezlegare ?i se prih?nea pe sine c? m?nânc? ?i supe de pe?te în pustie. Acea spinare o ag??a iar??i în cui pentru alt? dezlegare. Iar aceasta o f?cea pân? când se albea ?i atunci o arunca.

Când vedea pe oameni c? se purtau fa?? de el cu evlavie, se mâhnea ?i le spunea:
– Eu nu sunt pustnic, ci un pustnic mincinos.

Numai la sfâr?itul s?u a primit s? fie pu?in îngrijit de oamenii care îl iubeau în mod deosebit, ca s?-i nu-i mâhneasc?.

Când îi aducea cineva mâncare, o lua, dar dup? aceea o d?dea la b?trâneii din Kapsala. Dac?-i trimiteau bani, îi d?dea unui b?can evlavios ca s? cumpere pâine ?i s-o împart? la s?raci.

Odat?, cineva din America i-a trimis ni?te bani. Atunci când Stare?ul i-a luat de la po?t?, l-a v?zut un mirean ?i, biruit de iubirea de argint, a mers noaptea la chilia Stare?ului ca s?-l prade, gândind c? va afla ?i al?i bani, f?r? s? ?tie îns? c? ?i aceia pe care îi primise, Stare?ul îi d?duse tot atunci lui Kir Teodor, ca s? ia pâine pentru s?raci. Dup? ce l-a chinuit din destul pe Stare? – l-a strâns de gât cu o funie – s-a convins c? în-tr-adev?r nu avea bani ?i a plecat. Dar înainte de a pleca P?rintele Tihon i-a spus:
–    Dumnezeu s? te ierte, fiule!

Acest om r?u a mers ?i la un alt b?trân cu acela?i scop, dar acolo l-a prins poli?ia ?i singur a m?rturisit c? fusese ?i la P?rintele Tihon. Atunci un poli?ist a mers la Stare? ?i l-a luat ca martor, pentru c? ho?ul avea s? fie dat în judecat?, îns? Stare?ul s-a mâhnit pentru aceasta ?i a spus poli?istului:
–    Fiule, eu l-am iertat pe ho? din toat? inima mea. Acela îns? n-a dat importan?? cuvintelor

Stare?ului, pentru c? executa un ordin de sus, ci l-a luat cu sila spunându-i:
– Haide repede, P?rinte! Aici nu merge iertarea.

In cele din urm? guvernatorului i s-a f?cut mil? de Stare?, ?i l-a l?sat s? se întoarc? de la Ieriso, la chilia sa, pentru c? plângea ca un copil mic, deoarece nu voia ca ?i el s? se fac? pricin? ca ho?ul s? fie pedepsit.

Când î?i aducea aminte de aceast? întâmplare se minuna ?i spunea:
– M?i, m?i, m?i, fiule, mirenii ??tia au alt tipic! Piu au pe ‘iart?” ?i ‘Dumnezeu s? te ierte’.

Stare?ul folosea cuvântul „binecuvânteaz?” (termenul grecesc „evloghison” înseamn? deopotriv? binecu-vinteaz? ?i iart?-m? – n. ed.) ?i atunci când cerea smerit binecuvântarea altuia, la care d?dea ?i el binecuvântarea sa cu rug?ciunea: „Domnul s? te binecuvinteze’.

Dup? salutul obi?nuit conducea pe vizitatori în biseric?, unde cântau împreun? „Mântuie?te, Doamne, poporul t?u” ?i „Cuvine-se cu adev?rat…” iar dac? era timp bun, ie?eau afar?, sub m?slin ?i st?tea cu ei cinci minute, dup? care se ridica voios zicând:
– Ei, acum s? v? cinstesc!

Scotea ap? din cistern? ?i umplea o can? pentru vizitator, punea ?i în tinicheaua lui (o cutie de conserve ce o folosea ?i ca ibric) ?i apoi c?uta s? afle vreo bucat? de rahat, uneori uscat, alteori mâncat de furnici, dar care nu pricinuia dezgust, deoarece avea binecuvântarea P?rintelui Tihon. Dup? ce le preg?tea, Stare?ul f?cea semnul Sfintei Cruci, lua apa ?i zicea: „Mai întâi eu. Binecuvânta?i!”. ?i a?tepta ca vizitatorul s?-i spun?: „Domnul s? te binecuvinteze”, altfel nu bea apa. Apoi d?dea ?i el binecuvântarea sa. Binecuvântarea de la al?ii o sim?ea ca pe o nevoie, nu numai pe cea a celor sfin?i?i sau a monahilor, ci chiar ?i pe cea mirenilor, fie ei b?trâni sau tineri.

Dup? ce îi cinstea a?tepta s? vad? dac? au vreo problem?. Când vedea c? omul venise numai ca s?-i treac? timpul, atunci îi spunea:
– Fiule, în iad vor merge ?i lene?ii, nu numai p?c?to?ii.

Dar dac? acela nu voia s? plece, Stare?ul îl l?sa, intra în biseric? ?i se ruga, ?i astfel vizitatorul era nevoit s? plece. Iar când cineva voia s? exploateze simplitatea Stare?ului, ca s?-?i împlineasc? vreun scop, acela prin iluminare dumnezeiasc? în?elegea aceasta ?i-i spunea:
– Fiule, eu nu ?tiu grece?te. Du-te la vreun grec, ca s? te în?elegi bine cu el.

Fire?te, nu cru?a niciodat? osteneala sau timpul atunci când vedea la oameni interes duhovnicesc. Cu gura sf?tuia, iar cu inima ?i cu mintea se ruga. Avea rug?ciunea inimii, de sine?i mi?c?toare. Oamenii care se apropiau de el sim?eau asta, pentru c? plecau foarte înt?ri?i. Iar atunci când plecau, Stare?ul îi binecuvânta pân? ce nu se mai z?reau.

Odat? l-a vizitat p?rintele Agatanghel Iviritul, care pe atunci era diacon. Când a plecat era întuneric, nu se luminase înc? de ziu?. P?rintele Tihon a v?zut mai dinainte pericolul ce îl p??tea pe diacon ?i a urcat de data aceasta pe zidul de piatr? al cur?ii, binecuvântân-du-l continuu. Când diaconul a ajuns pe coama dealului ?i l-a v?zut pe Stare? c? îl binecuvânta, i-a fost mil? de el ?l l-a strigat s? nu se mai osteneasc?, ci s? intre în chilie. Acesta îns? continua s? se roage cu mâinile ridicate, precum Moise, ?i s?-l binecuvinteze. în timp ce diaconul mergea f?r? grij?, deodat? a ajuns la un loc unde ni?te vân?tori pândeau mistre?i. Un vân?tor a armat ca s? trag?, dar rug?ciunile Stare?ului l-au izb?vit pe diacon de la moarte iar pe vân?tor de închisoare. De aceea Stare?ul îmi spunea mereu:
– Fiule, s? nu vii niciodat? noaptea, pentru c? vân?torii stau ascun?i pândind fiarele, care ies în timpul nop?ii.

Chiar ?i pentru Sfânta Liturghie îi spunea monahului ce îl ajuta, cântând la stran?, s? vin? diminea?a, dup? ce se lumina de ziu?. în vremea Sfintei Liturghii îi spunea s? stea în micu?ul hol, aflat afar? de biseric?, ?i de acolo s? spun? „Doamne miluie?te”, ca el s? se simt? complet singur ?i astfel s? se poat? ruga nestingherit. Când ajungea la heruvic, P?rintele Tihon era r?pit dou?zeci pân? la treizeci de minute ?i de aceea cânt?re?ul era nevoit s? repete de multe ori heruvicul, pân? ce auzea pa?ii lui la Vohodul Mare. La sfâr?it, când îl întrebam:
– Ce vezi P?rinte în acele clipe?
–  Pe heruvimi ?i serafimi cum sl?vesc pe Dumnezeu, îmi r?spundea acela.
?i continua spunând:
– Pe mine m? coboar? îngerul p?zitor dup? o jum?tate de or? ?i abia atunci continui Sfânta Liturghie.

Odat? l-a vizitat p?rintele Teoclit Dionisiatul. Rindea u?a chiliei P?rintelui Tihon era încuiat? ?i din biseric? se auzeau psalmodii dulci n-a vrut s? deranjeze b?tând la u??, ci a a?teptat s? termine, deoarece credea c? se cânt? chinonicul la Sfânta Liturghie. Peste pu?in s-a deschis u?a ?i a ie?it P?rintele Tihon. Când a intrat p?rintele Teoclit n-a aflat pe nimeni în afar? de Stare?. Atunci a în?eles c? acele psalmodii au fost îngere?ti.

La b?trâne?e, când îi tremurau picioarele, veneau de obicei ?i liturghiseau p?rin?ii iviriti, Maxim ?i Agatanghel, care locuiau aproape de el ?i îi l?sau Sfintele Taine, pentru c? se împ?rt??ea în fiecare zi. Fire?te, era vrednic de aceasta datorit? vie?ii sale sfinte.

Pentru P?rintele Tihon aproape toate zilele anului erau ca ?i cele ale S?pt?mânii Luminate ?i tr?ia totdeauna bucuria pascal?. Mereu se auzea din gura lui: „Slav? ?ie, Dumnezeule, slav? ?ie, Dumnezeule!”. ?i îi îndemna pe to?i s? spun?: „Slav? ?ie, Dumnezeule!” nu numai când o duc bine, dar ?i când trec prin încerc?ri, pentru c? încerc?rile le îng?duie Dumnezeu ca medicamente pentru suflet.

Mult suferea pentru sufletele ce p?timeau în regimul ateu din Rusia, îmi spunea cu ochii înl?crima?i:
– Fiule, Rusia mai are canon înc? de la Dumnezeu, îns? va trece.

Stare?ul nu se îngrijea deloc de sine, nici nu se temea, pentru c? avea mult? fric? de Dumnezeu, sfial? dumnezeiasc? ?i evlavie. Fiindc? se nevoia cu mult? smerenie, nu se temea nici de primejdia duhovniceasc? a c?derii. Cum s? se team? ?i de ce s? se team?? De diavolii, care se cutremur? de omul smerit, sau de moarte, la care mereu cugeta ?i se preg?tea pentru ea? ?i-a s?pat înc? ?i mormântul el singur, ca s? fie preg?tit, ?i-a pus ?i crucea, pe care ?i-a f?cut-o el însu?i, dup? ce ?i-a presim?it moartea, scriind urm?toarele: „P?c?tosul Tihon, ieromonah, ?aizeci de ani în Sfântul Munte. Slav? ?ie, Dumnezeule!”.

întotdeauna începea cu „Slav? ?ie, Dumnezeule!” ?i încheia cu „Slav? ?ie, Dumnezeule!’. Se împrietenise cu Dumnezeu ?i de aceea folosea mai mult pe „Slav? ?ie, Dumnezeule!”, decât pe „Doamne Iisuse Hristoase, miluie?te-m?!”. Se mi?ca, precum am v?zut, m spa?iul dumnezeiesc, de vreme ce lua parte la doxologia cereasc? împreun? cu Sfin?ii îngeri în vremea Sfintei Liturghii.

Fiindc? i se aprinsese în inim? flac?ra dragostei dumnezeie?ti, de aceea nu-l impresionau lucrurile de?arte, precum am spus. Chilia sa era ?i ea mic?. Avea o m?su?? pe care rezema icoanele, precum ?i candela nestins? ?i c?tuia. Al?turi î?i avea schima ?i rasa cea g?urit?, iar în cealalt? parte a peretelui avea pe Domnul R?stignit ?i într-un colt avea trei scânduri în loc de pat, cu o p?tur? zdren?uit? întins? ca saltea. Se acoperea cu o plapum? veche cu bumbacul ie?it în afar?, bumbac din care luau ?i ?oarecii, ca s?-?i fac? cuiburile lor. Pe a?a-zisa pern? avea Evanghelia ?i o carte cu omiliile Sfântului Ioan Gur?-de-Aur. Du?umeaua chiliei era din scânduri, dar p?rea tencuit?, deoarece nu m?tura niciodat? ?i noroiul ce se aducea de afar? împreun? cu p?rul din barba ?i din capul s?u, ce-i c?zuse de-a lungul anilor, au alc?tuit o adev?rat? tencuial?.

P?rintele Tihon nu d?dea nici o important? cur??eniei chiliei sale, ci cur??eniei sufletului s?u, de aceea a ?i izbutit s? ajung? vas al harului lui Dumnezeu. Mereu î?i sp?la sufletul s?u cu multele sale lacrimi ?i folosea ?tergare groase, fiindc? batistele obi?nuite nu îl ajutau.

Stare?ul ajunsese la o înalt? m?sur? duhovniceasc?. Sufletul s?u devenise foarte sensibil, dar pentru ca mintea s? se afle mereu în Dumnezeu a ajuns ?i la nesim?irea trupeasc?, c?ci nu se mai sim?ea deranjat de mu?te, ?ân?ari ?i purici, din care avea cu miile. Trupul s?u era în?epat peste tot, iar hainele îi erau pline de puncte ro?ii, îmi spune gândul c? insectele de i-ar fi tras sângele chiar ?i cu seringi, tot n-ar fi sim?it, în chilia lui toate umblau libere, de la insecte pân? la ?oareci.

Odat?, un monah v?zând c? ?oarecii joac? în voie prin chilia lui i-a spus:
– P?rinte, vrei s?-ti aduc o pisic??
– Nu, fiule, a r?spuns acela. Eu am o pisic?, o dat? ?i jum?tate mai mare decât una obi?nuit?. Vine aici, îi dau s? m?nânce, o mângâi, dup? care merge la vizuina ei în partea de jos a v?ii ?i se odihne?te.

Era o vulpe, care îl vizita pe Stare? regulat, ca pe un vecin bun.

Avea de asemenea ?i o scroaf? s?lbatic?, care f?ta în fiecare an lâng? gardul gr?dinii lui, ca Stare?ul s? o p?zeasc?. Când vedea vân?torii c? trec prin împrejurimile chiliei lui, P?rintele Tihon le spunea:
–  B?ie?i, pe aici nu exist? mistre?i mari. Merge?i s?n?to?i!

Vân?torii credeau c? nu exist? mistre?i împrejurul chiliei lui ?i plecau. Sfântul Stare?, ca un p?rinte bun, pe oameni îi hr?nea duhovnice?te, animalele s?lbatice niari le hr?nea trupe?te din putina lui hran? ce o avea, îns? mai mult le hr?nea cu multa sa dragoste, iar insectele mici le l?sa s? sug? din pu?inul lui sânge.

Stare?ul avea un trup viguros, dar din multa nevo-int? se epuizase. Când îl întreba cineva:
– Ce face?i, P?rinte? Sunte?i bine?
– Slav? lui Dumnezeu, sunt bine, fiule, r?spundea. Mu sunt bolnav, dar sunt sl?bit.

Se mâhnea mult când vedea vreun tân?r bine hr?nit, dar mai mult, când vedea vreun c?lug?r bine hr?nit, c?ci nu se potrive?te gr?simea cu Schima îngereasc?.

într-o zi l-a vizitat un mirean foarte gras, spunân-du-i:
–  P?rinte, am r?zboi trupesc cu gânduri murdare, care nu m? las? deloc s? m? lini?tesc.
Atunci P?rintele Tihon i-a spus:
– Fiule, dac? vei face ascultare, cu harul lui Hristos, te voi face înger. S? spui mereu rug?ciunea „Doamne Iisuse Hristoase, miluie?te-m?”, s? m?nânci în fiecare zi numai pâine ?i ap?, iar sâmb?ta ?i duminica s? m?nânci mâncare cu pu?in undelemn. S? faci câte o sut? cincizeci de metanii în fiecare noapte, apoi s? cite?ti Paraclisul Maicii Domnului, un capitol din Evanghelie ?i viata Sfântului zilei.
Dup? ?ase luni, când l-a vizitat din nou pe Stare?, acesta nu l-a mai putut recunoa?te deoarece îi disp?ruse toat? gr?simea de prisos, ?i înc?pea u?or pe u?a strâmt? a bisericu?ei sale. Stare?ul l-a întrebat:
– Cum o duci acum, fiule?
– Acum m? simt într-adev?r ca un înger, a r?spuns acela. Nu mai am tulbur?ri trupe?ti, nici gânduri murdare ?i, fiindc? am sc?pat de gr?sime, m? simt foarte u?or.

Cu astfel de sfaturi practice pov?tuia pe oamenii care îi cereau ajutorul, în afar? de marea experien?? ce o dobândise, primise ?i iluminare dumnezeiasc?, datorit? marilor lui nevointe ascetice. Dup? sfaturi urmau rug?ciunile, pe care vizitatorii le sim?eau cu t?rie atunci când se desp?r?eau de el.

Epitrahilul nu ?i-l scotea aproape niciodat?, pentru c? de multe ori îl ridica de pe un om ?i îl punea peste altul, luând p?catele oamenilor, u?urându-i prin Taina Sfintei M?rturisiri. M?rturisirile pe care i le f?ceau oamenii le uita de îndat? ?i astfel îi vedea buni pe to?i oamenii ?i pentru to?i avea gânduri bune, pentru c? i se cur?tiser? mintea ?i inima. Odat? egumenul unei m?n?stiri l-a întrebat:
– P?rinte, care frate este cel mai curat din ob?te? La care P?rintele Tihon a r?spuns:
– P?rinte stare?, to?i fra?ii sunt cura?i.

Niciodat? nu r?nea pe vreun om, ci îi vindeca r?nile cu balsamul dragostei lui Hristos. Spunea sufletului mâhnit:
– Fiule, pe tine Hristos te iube?te, te-a iertat. Hristos iube?te mai mult pe p?c?to?ii care se poc?iesc ?i tr?iesc cu smerenie.

Totdeauna punea accentul pe smerenie ?i spunea:
–  Un om smerit are mai mult har decât mul?i oameni, în fiecare diminea?? Dumnezeu binecuvinteaz? lumea cu o mân?, dar când vede vreun om smerit îl binecuvinteaz? cu amândou? mâinile Sale. M?i, m?i, m?i, fiule, cel ce are mai mult? smerenie este mai mare decât to?i!

De asemenea spunea despre cei ce tr?iesc în feciorie c? trebuie s? aib? ?i smerenie, pentru c? nu se mântuiesc numai cu fecioria, deoarece iadul este plin ?i de feciorelnici mândri.

„Celui care se f?le?te c? este feciorelnic, spunea Stare?ul, Hristos îi va spune: «Fiindc? nu ai ?i smerenie, s? mergi în iad». Iar celui ce a fost p?c?tos ?i s-a poc?it ?i tr?ie?te smerit, cu inim? înfrânt?, m?rturisind c? este p?c?tos, Hristos îi va spune: «Vino aici, fiule, în raiul cel dulce»”.

In afar? de smerenie ?i poc?in??, Stare?ul accentua mult asupra cuget?rii neîncetate la Dumnezeu. De asemenea ar?ta însemn?tatea cercet?rii Sfintelor Scripturi ?i a Sfin?ilor P?rin?i: Everghetinosul, Filocalia, Sfântul Ioan Gur?-de-Aur, Marele Vasilie, Grigorie Teologul, Sfântul Maxim, Sfântul Simeon Noul Teolog, Avva Macarie ?i Avva Isaac. „Studiul duhovnicesc”, spunea Stare?ul, „înc?lze?te sufletul, cur??? mintea ?i astfel omul se nevoie?te cu râvn? ?i dobânde?te virtu?i. Iar dac? nu se nevoie?te dobânde?te patimi”.
într-o zi m-a întrebat:
– Tu, fiule, ce c?r?i cite?ti?
– Avva Isaac, i-am r?spuns.
–  M?i, m?i, m?i, fiule, sfântul acesta este mare! Avva Isaac nu omora nici m?car un purice.

Prin aceasta Stare?ul voia s? accentueze marea sensibilitate a sfântului.

P?rintele Tihon încerca s? imite nu numai duhul pustnicesc al Avvei Isaac, ci ?i noble?ea sa duhovniceasc?, neîmpov?rând nici un om. Spunea monahilor c? trebuie s? tr?iasc? ascetic, ca s? se elibereze de griji, iar nu s? lucreze ca arga?ii ?i s? m?nânce ca mirenii. Pentru c? lucrarea monahului sunt metaniile, postul, rug?ciunea, nu numai pentru sine, ci pentru întreaga lume: vii ?i mor?i. De asemenea s? ?i lucreze pu?in, pentru cele strict necesare, ca s? nu împov?reze pe al?ii, deoarece prin munc? mult? ?i grij? se uit? de Dumnezeu. B?trânul amintea adesea aceast? pild?:
– Faraon d?dea mult de munc? ?i mult? mâncare poporului lui Israel, ca s? uite de Dumnezeu.
înainte de a-?i începe sf?tuirile sale, Stare?ul avea obiceiul s? fac? mai întâi rug?ciune, s?-L cheme pe Duhul Sfânt ca s?-l lumineze, lucru ce îl recomanda ?i altora. Spunea: „Dumnezeu a l?sat pe Duhul Sfânt ca s? ne lumineze. Acesta este St?pânul. De aceea ?i Biserica noastr? începe cu: «împ?rate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adev?rului…»”. ?i în timp ce spunea acestea fa?a i se schimba ?i mul?i oameni evlavio?i vedeau aceast? schimbare.

Unii îi mai f?ceau ?i câte o fotografie în ascuns. Al?ii îi cereau binecuvântare ca s?-l fotografieze, iar el primea cu simplitate. Se scula îndat?, mergea în bisericu??, î?i lua schima. într-o mân? lua Crucea, iar cu cealalt? î?i descâlcea barba lui mare, pe care o ?inea înnodat? ?i care îl f?cea s? semene într-adev?r cu Patriarhul Avraam, mai ales la b?trâne?e, când devenise alb, atât l?untric cât ?i pe dinafar?. Dup? ce se preg?tea, mergea sub m?slini ca s? fie fotografiat, luând o înf??i?are de copil mic. Se maturizase duhovnice?te ?i devenise f?r? de r?utate ca un copil, a?a cum ne cere Hristos.

Monahii care veneau de obicei s?-i cear? sfatul, la b?trâne?ile lui îl vizitau mai des, ca s?-l ajute, ?i-l întrebau:
– P?rinte, nu cumva vreti s? v? t?iem lemne? ?i acela r?spundea:
– Ave?i putin? r?bdare, ?i dac? nu voi muri la var?, îmi ve?i t?ia lemne pentru iarn?.

In 1968 ?i-a presim?it moartea, c?ci mereu vorbea despre ea. ÎI p?r?siser? ?i putinele puteri trupe?ti pe care le mai avea. Dup? Adormirea Maicii Domnului a c?zut la pat ?i bea numai ap?, pentru c? îl ardea în?untru. Cu toate c? se afla în aceast? stare, nu voia s? r?mân? cineva lâng? el pentru a-l îngriji, ca s? nu-l distrag? de la rug?ciunea sa neîncetat?.

Numai când i s-a apropiat ultima s?pt?mân? a vie?ii sale p?mânte?ti, mi-a spus s? stau lâng? el, c?ci voia s? fim pu?in împreun? înainte de a pleca la viata cea adev?rat?. Chiar ?i în aceste zece zile nu m-a l?sat s? stau mereu lâng? el, ci, dup? micul ajutor ce i-l d?deam, îmi spunea s? merg în chiliuta al?turat? s? m? rog ?i eu. Fire?te, n-am avut cele necesare ca s?-l u?urez pe cât trebuia, dar fiindc? trupul s?u cel chinuit nu s-a mângâiat niciodat?, chiar ?i prea pu?inul ajutor i se p?rea foarte mare.

Intr-o zi, am procurat dou? l?mâi ?i i-am f?cut o limonada. De îndat? ce a b?ut pu?in, s-a r?corit ?i m-a privit cu mirare.
– M?i, m?i, m?i, fiule, apa aceasta este foarte bun?! Unde ai g?sit-o? Hristos s?-ti dea patruzeci de cununi de aur!

Se vede c? nu b?use niciodat? limonada sau f?cuse aceasta când era foarte mic, ?i îi uitase gustul.

Era ?intuit la pat, deoarece îl p?r?siser? puterile trupe?ti ?i nu se putea ridica s? mearg? în bisericu?a Cinstitei Cruci, unde slujise cu evlavie ani de zile. De aceea mi-a cerut s?-i aduc crucea de pe Sfânta Mas? ca s? se mângâie. Când a v?zut-o i-au str?lucit ochii ?i, dup? ce a s?rutat-o cu evlavie, o ?inea strâns în mân? cu toat? puterea ce îi r?m?sese. I-am legat ?i o ramur? de busuioc de cruce ?i l-am întrebat:
– Miroase frumos, P?rinte?
–  Fiule, raiul miroase mult mai frumos, mi-a r?spuns el.

într-una din cele de pe urm? zile ale sale, am ie?it afar? s?-i aduc putin? ap?. Când am deschis din nou u?a ?i am intrat în chilie, m-a privit cu uimire ?i m-a
întrebat:
– Tu e?ti Sfântul Serghie?
– nu, P?rinte, sunt Paisie.
– Fiule, acum au fost aici Maica Domnului, Sfântul Serghie ?i Sfântul Serafim. Unde s-au dus?
Atunci am în?eles c? se întâmplase ceva neobi?nuit ?i l-am întrebat:
– Ce v-a spus Maica Domnului?
– C? va trece praznicul ?i dup? aceea m? va lua. Era dup? amiaz?, în ajunul na?terii Prea Sfintei
N?sc?toare de Dumnezeu,  7  septembrie  1968, iar dup? trei zile, la 10 septembrie, s-a odihnit în Domnul, în penultima zi Stare?ul mi-a spus:
–  Mâine voi muri ?i vreau s? nu dormi, ca s? te
binecuvintez.

Mi-a fost mil? de el în seara aceea pentru c? mult s-a ostenit. C?ci timp de trei ore f?r? întrerupere ?i-a ?inut mâinile pe capul meu, m-a binecuvântat ?i m-a s?rutat pentru ultima dat?. Ca s?-?i exprime ?i recuno?tinta pentru putina ap? ce i-am adus-o în clipele cele din urm? ale sale, mi-a spus:
– Dulcele meu Paisie, noi, fiule, vom avea dragoste în vecii vecilor. Dragostea noastr? este scump?. Tu vei face rug?ciune de aici, ?i eu voi face din cer. Cred c? m? va milui Dumnezeu, pentru c? în ?aizeci de ani de c?lug?rie, fiule, am spus mereu: „Doamne Iisuse Hris-toase, miluie?te-m?!”.
?i a ad?ugat:
– Eu voi liturghisi de acum în rai. Tu s? te rogi de aici ?i eu voi veni în fiecare an s? te v?d. Dac? tu vei sta în chilia asta, eu m? voi bucura. Dar cum va voi Dumnezeu, fiule. Ti-am l?sat ?i hrana, conserve pentru trei ani.

?i mi-a ar?tat al?turi ?ase cutii mici cu sardele ?i alte patru cu calmare, pe care le adusese cineva de mult? vreme ?i au r?mas în acela?i loc, unde le l?sase vizitatorul. (Pentru mine aceste conserve nu mi-ar fi ajuns nici m?car pentru o s?pt?mân?).

?i din nou Stare?ul repet?:
–  Noi, fiule, vom avea dragoste scump? în vecii vecilor, ?i voi veni în fiecare an s? te v?d.

Iar pe când spunea acestea din ochii lui izvorau lacrimi.
Este adev?rat c? acele zece zile de pe urm? ale sale, cât am stat lâng? el, au fost pentru mine cea mai mare binecuvântare a lui Dumnezeu, pentru c? am fost ajutat mai mult decât oricând, dându-mi-se prilejul s?-l cunosc mai bine. Dar ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost seriozitatea cu care ?i-a pus problema mântuirii sufletului. Al?turi de patul s?u avea
preg?tite scrisori, pe care trebuia s? le pun la po?t?, dup? ce va muri, adresate episcopilor cunoscu?i, în care îi ruga s?-l pomeneasc?. De asemenea mi-a dat porunc? s? aduc un episcop s?-i citeasc? o dezlegare la mormânt, iar trupul lui s?-l las acolo, s? nu-l dezgrop pân? la a doua Venire a lui Hristos(în Sfântul Munte ?i în Grecia este tradi?ia ca la trei ani dup? adormirea lor mor?ii s? fie dezgropa?i).

Intre timp am în?tiin?at m?n?stirea c? P?rintele Tihon este pe moarte, ?i a venit p?rintele Vasile, ca s?-l preg?tim, îl puteai vedea pe Stare? cum se stinge încet-încet, ca o candel? c?reia i se termin? untdelemnul din pahar ?i-i r?mâne pu?in în fitil, pentru ultimele
sale lic?riri.

Astfel ne-a p?r?sit sufletul lui sfin?it ?i ne-a l?sat trupul s?u ?i un mare gol. L-am preg?tit amândoi ?i diminea?a am în?tiin?at ?i pe ceilal?i p?rin?i. Preo?ii care îl cunoscuser? i-au s?vâr?it slujba de înmormântare cu evlavie. Fire?te, ne-a l?sat durere în suflet prin plecarea sa, pentru c? prezenta lui aduna durerea ?i r?spândea mângâiere. Acum îns?, Stare?ul ne va cerceta din cer ?i ne va ajuta mai mult. De altfel, el însu?i a f?g?duit: „Voi veni în fiecare an s? te v?d”.

Au trecut trei ani întregi f?r? s? mi se arate ?i asta m-a pus pe gânduri: „Nu cumva am gre?it în ceva?”. Dup? trei ani mi-a f?cut prima vizit?. Dac? Stare?ul a în?eles c? „…fiecare an” va începe dup? trei ani, asta m-ar mângâia, c?ci astfel nu a? fi fost eu pricina.
A?adar, prima dat? a fost la 10 septembrie 1971 dup? miezul nop?ii, în timp ce rosteam rug?ciunea, l-am v?zut deodat? pe Stare? c? intr? în chilie. Atunci am s?rit ?i l-am apucat de picioare, s?rutându-i-le cu evlavie. Dar nu mi-am dat seama cum s-a desprins din mâinile mele, ci l-am v?zut c? intr? în bisericu?? ?i dispare. Fire?te c? oricui i s-ar întâmpla astfel de fapte, s-ar pierde. Mici nu le-ar putea explica pe acestea cu ra?iunea. Pentru aceasta se ?i numesc minuni. Am aprins îndat? lumânarea, pentru c? aveam numai candela aprins? atunci când s-a petrecut aceasta, ca s? însemnez în calendar aceast? zi în care mi s-a ar?tat Stare?ul. Când am v?zut c? era ziua în care murise (10 septembrie), m-am mâhnit mult ?i m-am prih?nit pe sinemi, c? mi-a trecut complet neobservat? acea zi. Cred c? m? va ierta bunul P?rinte, pentru c? în ziua aceea, de la r?s?rit pân? la apus, am avut vizitatori la chilie ?i obosit cum eram am uitat cu des?vâr?ire ce zi era. Dac? a? fi ?tiut, a? fi f?cut ceva ca s? m? ajut pe sinemi ?i s?-i dau putin? bucurie ?i Stare?ului, cu rug?ciunea de toat? noaptea.

Nu ?tiu dac? i s-a ar?tat ?i altuia, înainte de aceast? prim? cercetare ce mi-a f?cut-o. La chilia mea, îns?, i-a ap?rut ?i unui monah, p?rintele Andrei (ce a locuit mai înainte la Sfânta M?n?stire Karacalu) în felul urm?tor:

Acela venise la chilia mea ?i de?i nu m? cuno?tea, voia s?-l ajut într-o problem?. A?tepta afar? de chilie, sub m?slini, crezând c? nu sunt acas?. Eu îns?, eram în?untru în atelier ?i nu f?ceam zgomot, pentru c? l?cuiam ni?te iconi?e. Când am terminat, am cântat „Sfinte Dumnezeule…” iar apoi am ie?it afar?. De îndat? ce p?rintele Andrei m-a v?zut, a tres?rit ?i mi-a povestit cu uimire urm?torul fapt:

în timp ce a?teptam sub m?slini, am închis ochii, dar nu dormeam. Deodat? am v?zut un stare? c? iese din acele tufe de rozmarin ?i m? întreab?:
– Pe cine a?tep?i?
– Pe p?rintele Paisie, i-am r?spuns eu.
– Este aici, mi-a spus stare?ul ?i a ar?tat cu degetul spre chilie.

In clipa aceea, am auzit cum cân?i „Sfinte Dumnezeule” ?i apoi ai ie?it afar?. Acesta, p?rinte Paisie trebuie s? fie vreun sfânt, pentru c? pe sfin?i îi cunosc. Am v?zut ?i alt? dat? astfel de ar?t?ri”.
Atunci i-am povestit câteva lucruri despre Stare? ?i i-am spus c? acolo în tufele de rozmarin se afl? mormântul lui.

Plantasem rozmarin de jur împrejur, care crescuse atât de mult încât nu se mai distingea mormântul. Aceasta am f?cut-o ca s? nu fie c?lcat mormântul lui, mai ales c? Stare?ul îmi d?duse porunc? s? nu-l dezgrop.

Cred c? din cele pu?ine pe care le-am scris despre viata Cuviosului Stare?, multe vor în?elege cei ce au tr?ire l?untric?. Fire?te, cei ce tr?iesc smerit ?i în ascuns, pot în?elege cât de nedrept??i?i sunt sfin?ii, atunci când vedem numai virtu?ile lor exterioare – cele pe care nu le ascund – ?i scriem numai despre acestea, în vreme ce bog??ia lor duhovniceasc? ne este aproape necunoscut?. De obicei aceste pu?ine lucruri ce le cunoa?tem despre sfin?i, ne-au r?mas fie c? nu le-au putut ascunde, fie c? marea lor dragoste i-a silit s? fac? aceast? milostenie duhovniceasc?.

Fire?te, numai Dumnezeu ?tie m?surile duhovnice?ti ale sfin?ilor. Nici m?car ei în?i?i nu le cunosc, deoarece sfin?ii ?i-au socotit numai p?catele. Având în vedere, a?adar, aceast? lucrare a sfin?ilor, acela de a se feri de laudele oamenilor, am încercat s? m? limitez la acele fapte minunate din viata Stare?ului, care s?-l fac? cunoscut.

Cred c? ?i P?rintele Tihon este mul?umit ?i nu se va plânge, a?a cum i s-a plâns prietenul s?u, Cuviosul Siluan, atunci când p?rintele Sofronie i-a scris pentru prima dat? viata. Stare?ul Siluan i-a ap?rut P?rintelui Tihon ?i i-a spus:
– Acest binecuvântat p?rinte Sofronie mi-a scris multe cuvinte de laud?. N-a? fi vrut aceasta.

De aceea au ?i ajuns sfin?i, pentru c? au fugit de slava omeneasc?; pentru aceasta i-a sl?vit Dumnezeu.

Binecuvânt?rile P?rintelui Tihon ?i ale tuturor sfin?ilor cunoscu?i ?i necunoscu?i s? ne ajute în anii cei grei prin care trecem. Amin.

Adaug aici rug?ciunea Stare?ului, pe care a scris-o cu mult? durere ?i multe lacrimi ?i pe care a trimis-o din Gr?dina Maicii Domnului, ca balsam pentru sufletele îndurerate din Rusia.

Slav? Golgotei lui Hristos!

O, dumnezeiasc? Golgot?, sfin?it? cu Sângele lui Hristos! Te rug?m, spune-ne nou? câte mii de p?c?to?i ai cur??it cu harul lui Hristos prin poc?in?a ?i lacrimile lor ?i ai umplut cu ei c?mara de nunt? a raiului?
O, Hristoase împ?rate, cu dragostea Ta cea nespus? ?i cu harul T?u ai umplut toate Palatele Cere?ti cu p?c?to?ii care s-au poc?it. Tu ?i aici jos pe to?i ii miluie?ti ?i îi mântuie?ti, ?i cine î?i poate mul?umi cu vrednicie, chiar de ar avea minte îngereasc??
P?c?to?ilor, veni?i degrab! Sfânta Golgot? este deschis? ?i Hristos este milostiv. C?de?i înaintea Lui ?i s?ruta?i-l picioarele cele sfinte!
Numai Acesta, ca un milostiv, poate vindeca r?nile voastre. O, ce ferici?i vom fi, când mult-milostivul Hristos ne va învrednici s?-l sp?l?m cu mult? smerenie, cu fric? de Dumnezeu ?i cu lacrimi fierbin?i, preacuratele Lui picioare ?i s? I le s?rut?m cu dragoste! Atunci milostivul Hristos va binevoi s? spele p?catele noastre ?i ne va deschide u?ile raiului, unde, cu mare bucurie, împreun? cu arhanghelii ?i îngerii, cu heruvimii ?i serafimii ?i cu to?i sfin?ii vom sl?vi ve?nic pe Mântuitorul lumii, pe Preadulcele Hsus Hristos, Mielul lui Dumnezeu, împreun? cu Tat?l ?i cu Sfântul Duh, Treimea Cea de o fiin?? ?i nedesp?r?it?.

Ieromonahul Tihon – Sfântul Munte

S-a scris viata Stare?ului în ziua de 26 mai 1977, la pomenirea Sfântului Apostol Carp, la Chilia „Sfânta Cruce”, M?n?stirea Stavronikita.

Slav? ?ie, Dumnezeule!
Monahul Paisie

Topics: Despre dragoste, Despre simplitate, Despre smerenie | Comentariile sunt închise pentru P?rintele Tihon

Crestinism Ortodox.ru. Catalogul Resurselor Ortodoxe pe Internet