Paterice

Articole recente

Carti

Blogroll

B?trânul Efrem – „tic?losul”

În spatele chiliei b?trânului Ipatie (chilie româneasc?), mai sus de Katunakia, se vede o pe?ter?, care, a?a cum povestesc b?trânii, în timpul st?pânirii turce?ti a fost pe?ter? de tâlhari. Dar B?trânul Efrem a pref?cut-o în s?la? dumnezeiesc, pentru c? a sfintit-o cu viata lui cea sfânt?.

B?trânul Efrem era originar din Tesalia. Avea un suflet smerit, plin de sensibilitate ?i râvn? pentru nevoint?.

P?rin?ii Ierotei ?i Maparie de la Kerasia spuneau c? B?trânul Efrem era ca p?rin?ii Nitriei ?i Tebaidei din vremurile de demult.

Tot astfel spuneau ?i cuvio?ii p?rin?i de la Sfântul Vasile, precum ?i pustnicii din vecin?tatea pe?terii lui. To?i îl iubeau pentru virtu?ile sale ?i mai ales pentru marea lui smerenie, dar el se numea pe sine „tic?los”.

Din câteva întâmpl?ri ce le voi spune, multe vor pricepe cei care au inten?ie bun? ?i se nevoiesc în ascuns.

Deoarece p?rin?ii coborau ?i cump?rau câte ceva (alimente etc.) sau primeau binecuvânt?ri de la m?n?stiri (posmag sau legume), cobora ?i B?trânul Efrem noaptea în ascuns, ?i î?i umplea traista cu cutii de conserve goale de prin gropi.

Iar ziua urca ?i el înc?rcat la sih?stria lui, dând astfel celorlal?i impresia c? duce alimente. Când ajungea la pe?ter?, de?erta cutiile de conserve înaintea u?ii, astfel încât vizitatorii s? le vad? ?i s?-?i fac? impresia c? este mânc?cios.

El îns? ?inea posturi lungi. Din pricina multei umezeli din pe?ter?, precum ?i a nevointei lui, mai târziu s-a îmboln?vit de tuberculoz?. De aceea a fost nevoit ca singur s?-?i zideasc? pu?in mai departe de pe?ter?, într-un loc însorit, o colib? mic? de piatr? care abia îl înc?pea.

Acolo ?i-a continuat acela?i tipic, acela de a c?ra în ascuns cutii de conserve goale de prin gropi ?i de a le l?sa înaintea u?ii sale. To?i cei care le vedeau dar nu cuno?teau adev?rata nevoint? a B?trânului, spuneau:
– Ce face acesta aici? N-a cru?at nici o conserv?!

Milosteniile pe care i le d?deau câteodat? p?rin?ii, le primea cu bucurie, dar noaptea mergea ?i le l?sa pe la chiliile p?rin?ilor ce aveau nevoie sau la bolnavi, c?rora le ?i slujea.

Avea mult? lep?dare de sine ?i se l?sa cu des?vâr?ire în purtarea de grij? a lui Dumnezeu. Odat?, când B?trânul Efrem a r?mas închis în pe?ter?, din pricina z?pezii. Bunul Dumnezeu i-a trimis hran? printr-un om care, de îndat? ce a l?sat o traist? plin? cu alimente, a disp?rut dinaintea lui. Atunci Stare?ul a sl?vit pe Dumnezeu, iar acea binecuvântare i-a ajuns toat? iarna.

Pe lâng? toate acestea pe care le-am spus despre B?trânul Efrem, el avea ?i mult? prih?nire de sine. Din p?cate, unii credeau cele pe care Stare?ul le spunea despre el însu?i, def?imându-se pe sine.

Astfel, în smerenie ?i în ascuns B?trânul Efrem ?i-a sfâr?it nevointa sa aspr? pentru dragostea lui Hristos ?i s-a odihnit în Domnul în 1962.

S? avem binecuvântarea lui. Amin.

Topics: Despre lepadarea de sine, Despre prihanirea de sine, Despre simplitate, Despre smerenie | Comentariile sunt închise pentru B?trânul Efrem – „tic?losul”

B?trânul Constantin cel nebun pentru Hristos

B?trânul Constantin (Anghelis), cel f?r? r?utate ?i t?cutul nebun pentru Hristos, s-a n?scut în Kalenti – Dodoni, din Epir, la 10 februarie 1898.

Pe tat?l s?u îl chema Stavros iar pe mama lui Antula. Nu cunoa?tem am?nunte din primii ani ai vie?ii lui c?lug?re?ti, dar ceea ce ?tim este c? a început ca frate în Sfânta M?n?stire Dionisiu.

Era v?zut mereu în jurul Karyes-ului unde locuia într-o chilie d?râmat? a M?n?stirii Kutlumusiu.

Acolo deci, într-un col? al cl?dirii celei d?râmate, pe ni?te p?turi zdren?uite, unde c?dea mai putin? ap? de pe acoperi? ?i unde intra mai pu?in frig prin ferestrele ?i u?ile sparte, î?i avea s?la?ul B?trânul Constantin, asem?nându-se cu un vultur în cuibul s?u.

Dup? înf??i?area exterioar? nu-ti d?deai seama dac? B?trânul Constantin este c?lug?r sau mirean, c?ci fesul ?i barba îl ar?tau a fi c?lug?r, dar vechea manta militar? pe care o purta legat? strâns la mijloc cu o sfoar?, îl ar?ta a fi mirean.

Pe dinl?untru, îns?, era îmbr?cat cu harul schimei îngere?ti, care era zugr?vit pe fata lui.

Cel care îl vedea de departe pe Stare?, credea c? este un om s?rac, nefericit sau nebun, dar când vedeai de aproape fata lui luminoas? în?elegeai c? o tain? se ascunde în acest om binecuvântat ?i nu îl mai socoteai nebun, ci nebuni îi considerai pe cei care îl numeau nebun pe B?trânul Constantin.

B?trânul Costa (a?a îi spuneau), de?i tr?ia în condi?iile pe care le-am ar?tat, cu o des?vâr?it? lep?dare de sine ?i de?i nu se sp?la, cu toate acestea era curat, pentru c? tr?ia ca vulturul cerului.

Cu oamenii vorbea rar, dar cu Dumnezeu întotdeauna prin rug?ciunea neîncetat?. De multe ori mintea îi era r?pit?, iar când î?i revenea, f?cea ni?te mi?c?ri cu mâinile, „ca s? tulbure apele”, dup? care pleca f?r? s? spun? nimic.

Fire?te, pentru mireni acest comportament era de sminteal?. Chiar ?i atunci când le spunea anumite cuvinte prooroce?ti, acestea li se p?reau a fi o prostie.

Câteodat?, când unii vorbeau cu el, iar B?trânul Constantin nu era atent la ei, pentru c? se ruga ?i mintea lui era la Dumnezeu, iar??i îl credeau aiurit.

Trebuia s?-l întrebi pe B?trân de mai multe ori ?i s? insi?ti ca s? prime?ti un r?spuns. Dar ?i atunci auzeai numai dou?-trei cuvinte morm?ite, îns? prooroce?ti.

Odat? l-a vizitat un tân?r care voia s? se fac? monah, dar peste tot întâlnea piedici, c?ci îl pizmuia cel viclean.

Îndat? ce B?trânul Constantin l-a v?zut de departe, i-a spus:
– Ioane, s? cite?ti viata Sfântului Ioan Damaschin, ca s? vezi câte a suferit.

Când Ioan a auzit aceasta s-a minunat. Iar când a citit dup? aceea despre Sfântul Ioan Damaschin ?i a v?zut câte a p?timit de la stare?ul lui cel capricios ?i aspru, dar ?i marea r?bdare pe care a f?cut-o Sfântul pân? când a vorbit Dumnezeu, a f?cut ?i el r?bdare, s-a înt?rit ?i a sporit în c?lug?rie.

Odat?, trei p?rin?i l-au întâlnit cu totul întâmpl?tor pe B?trânul Constantin ?i l-au întrebat dac? este bine s? mearg? la o anume m?n?stire. Acela, îns?, nu le r?spundea.

Unul dintre ei a insistat, ?i atunci B?trânul Constantin a morm?it câteva cuvinte. Atunci acele cuvinte ale B?trânului Constantin, li s-au p?rut a fi f?r? noim?, dar mai târziu, dup? câ?iva ani, s-a împlinit proorocia lui…

B?trânul Constantin avea cur??ie l?untric?, de aceea vedea limpede foarte departe.

Din p?cate, îns?, unii dintre noi, cei vrednici de mil?, pe omul lui Dumnezeu îl consideram un netrebnic, pentru c? locuia în d?râm?turi, dar el, în acele d?râm?turi, î?i zidea neîncetat sufletul s?u, suflet care este mai scump decât toat? lumea, precum ne-a spus Hristos.

Precum am spus, într-un colt al d?râm?turilor B?trânul Constantin î?i f?cuse cuibul s?u din ni?te p?turi zdren?uite, iar al?turi avea o Psaltire ?i un Ceaslov.

Buc?t?ria lui consta dintr-o cutie de conserve cu o sârm? legat? drept mâner. Aceasta era toat? averea sa.

În fiecare sâmb?t? trecea pe la dou? chilii din Karyes, iar p?rin?ii de acolo îi puneau în tinichea câte ceva din cele ce le prisoseau.

Mergea tot timpul t?când, f?r? s? cear? ceva, c?ci avea noble?e. Dac? p?rin?ii erau ocupa?i, pleca f?r? s? ia nimic.

Din când în când trecea pe la magazinele din Karyes ?i lua singur, ca o vrabie, cinci-?ase m?sline în mân? ?i pleca, negustorii considerau aceasta o binecuvântare, deoarece îl iubeau pe B?trânul Costa. Dac? cineva îi punea pe ascuns bani în buzunar, îi l?sa ?i el pe ascuns în magazine ?i pleca.

Astfel tr?ia B?trânul Costa în Gr?dina Maicii Domnului, ca un miel f?r? r?utate.

Din p?cate, îns?, cu unsprezece ani în urm?, în 1969, autorit??ile l-au trimis la spitalul de nebuni pe omul lui Dumnezeu, deoarece europenii care începuser? s? vin? în Sfântul Munte, v?zându-l cum se comport? în Karyes îl credeau nebun.

Acolo, la clinic?, medicii l-au consultat, dar nu i-au aflat nimic. Cu adev?rat era un om foarte în?elept, dar noi, oamenii contemporani, superficiali cum suntem, l-am nedrept??it în continuare, prin judecata noastr? f?cut? dup? aparente.

C?ci, de?i l-au aflat foarte s?n?tos, de la spitalul de nebuni l-au trimis la azil. Acolo, aflându-se pe nea?teptate într-un mediu lumesc – în Tesalonic – se a?eza într-un colt ?i rostea neîncetat rug?ciunea, iar din ochi îi curgeau mereu lacrimi, ca perlele.

Când am aflat c? B?trânul Costa a trecut prin aceast? încercare ?i se afl? la azil, am spus surorii care era la secretariat s? aib? grij? de el. Fire?te, era mai bine la azil decât la spitalul de nebuni, dar oricât de bine ar fi fost acolo pentru monahul Constantin cel iubitor de lini?te, totu?i Gr?dina Maicii Domnului era mai bun? decât toate palatele lumii.

S?rmanul b?trânel se mira ?i spunea surorii:
– De ce m-au adus aici?

?i astfel, acolo ?i-a petrecut cealalt? vreme a vie?ii lui „cel nebun pentru Hristos”, care a fost chinuit de noi cei de?tep?i în cele ale lumii.

Nu are important? unde a adormit, dac? a adormit la azil ?i nu în Sfântul Munte. Ceea ce este important e c? B?trânul Constantin cel prea în?elept, „nebunul pentru Hristos”, se va trezi în rai.

S? avem binecuvântarea lui. Amin.

Topics: Despre curatie, Despre noblete, Despre tacere | Comentariile sunt închise pentru B?trânul Constantin cel nebun pentru Hristos

Ieromonahul Sava de la Esfigmenu

Unul din cei mai iubi?i prieteni ai p?rintelui Tihon a fost ?i evlaviosul P?rinte Sava, care avea rug?ciunea neîncetat? ?i ajunsese la o mare în?l?ime duhovniceasc?.

P?rintele Sava a venit de mic copil (de la paisprezece ani) în Gr?dina Maicii Domnului, l?sându-?i p?rin?ii ?i patria sa, Filipiada ?i s-a închis aici, nu ca s? se joace, ci ca s? se lupte.

?i într-adev?r, s-a nevoit cu b?rb??ie, a devenit atlet al lui Hristos ?i s-a încununat.

Pricina plec?rii lui din lume a fost, precum mi-a spus, viata Sfântului Ioan Coliba?ul, care a aprins în inima sa flac?ra cea dulce a dragostei lui Hristos ?i a?a a venit în Sfântul Munte la Sfânta M?n?stire Esfigmenu.

Aici s-a nevoit cu mult? m?rime de suflet pân? la b?trâne?ile sale, f?r? s? se socoteasc? pe sine. De aceea se ?i gândea mereu la ceilal?i ?i încerca s? odihneasc? pe fiecare.

Dup? o ascez? aspr? de mul?i ani era firesc s? sufere ?i unele v?t?m?ri trupe?ti, adic? s? aib? probleme de s?n?tate.

Atletul lui Hristos, îns?, r?bda cu bucurie durerile, aducându-?i aminte de sfin?ii mucenici ?i slavoslovea pe Dumnezeu.

Când îl întrebam: „Cum o duci cu s?n?tatea?”, acela îmi r?spundea: „Slav? lui Dumnezeu, foarte bine! Suferin?a mea este nimic pe lâng? cea a sfin?ilor mucenici, iar nevointa mea nici nu se poate compara cu cea a Cuvio?ilor P?rin?i”.

Acestea le spunea de?i niciodat? nu-?i neglijase îndatoririle sale duhovnice?ti, nici chiar la b?trâne?e, când îl p?r?siser? puterile trupe?ti ?i când durerile i se m?riser?.

P?rintele Sava era totdeauna bucuros în dureri ?i mereu spunea: „Slav? ?ie, Dumnezeule!”.

P?rin?i m?n?stirii, din dragoste, l-au dus la Atena pentru consulta?ii, iar el, ca un bun ascult?tor ce era, s-a supus, îns? P?rintele Sava cel iubitor de lini?te a fost chinuit mai mult de zgomotul lumesc decât de durerile bolii sale ?i de aceea i-a rugat pe p?rin?i s?-l aduc? la metania sa, în Gr?dina Maicii Domnului.

P?rin?ii au fost de acord, dar l-au dus provizoriu în M?n?stirea Hrisovalantu, ca s?-?i revin? pu?in ?i abia dup? aceea s? plece spre Sfântul Munte.

Intr-o noapte îns?, toat? m?n?stirea a fost inundat? de o mireasm? nespus?.

Stare?a nu ?tia de unde provine, îns? dup? pu?in timp au depistat c? mireasma ie?ea din chilia unde st?tea P?rintele Sava.

Când au deschis u?a, s-a umplut totul de bun? mireasm? ?i au v?zut c? P?rintele Sava adormise în Domnul, numai atunci au în?eles c? mireasma aceea ie?ea din sufletul înmiresmat al P?rintelui Sava.

Dup? aceea au venit ?i p?rin?ii ?i l-au dus la metania sa.

S? avem binecuvântarea lui. Amin.

Topics: Despre bucurie, Despre rabdare, Pilde | Comentariile sunt închise pentru Ieromonahul Sava de la Esfigmenu

Ieromonahul chinuit de diavol

Ieromonahul care a fost chinuit de diavol din

pricina unui gând de mândrie

Odat?, la o m?n?stire tr?ia un ieromonah care p?rea cuvios pe dinafar?, îns? înl?untrul s?u avea ascuns? mult? mândrie.

Era corect în toate, respectuos ?i nevoitor ?i pentru c? era înv??at sf?tuia duhovnice?te pe ceilal?i.

El, îns?, nu era ajutat de nimeni, pentru c? p?rin?ii, din respect se ru?inau s?-i spun? ceea ce vedeau la el. Crease false impresii nu numai celorlal?i dar ?i sie?i, cum c? este cel mai virtuos din m?n?stire etc.

Într-o zi au adus la m?n?stire un îndr?cit, iar egumenul l-a încredin?at acestui ieromonah ca s?-i citeasc? exorcisme.

În acela?i timp a spus ?i monahilor s? fac? rug?ciune cu metaniile pentru ca s? se elibereze f?ptura lui Dumnezeu.

Era firesc ca diavolul s? fie foarte strâmtorat, ?i de aceea a început s? strige:
– Unde m? alungi, nemilostivule?

Diavolul a f?cut aceast? viclenie, ca s?-i dea preotului impresia c?-i alungat de el. Atunci acela a spus diavolului:
– S? intri în mine!

Din clipa aceea diavolul a pus st?pânire pe preot. Aceasta o spusese ?i Sfântul Partenie unui demon, atunci când l-a alungat, dar acela era sfânt. De aceea ?i diavolul i-a r?spuns: „Chiar ?i numai numele t?u m? arde, Partenie!”.

Dup? ce preotul a intrat sub influenta diavoleasc?, s-a chinuit ani întregi ?i nu se putea odihni nic?ieri.

Umbla mereu când afar? în lume, când în Sfântul Munte. Aceast? stare i-a creat ?i oboseal? sufleteasc?, dar ?i suferin?? trupeasc? înso?it? de un tremurat.

În ultimii ani ai vie?ii sale a fost slobozit de diavol, pentru c? s-a smerit mult din pricina acestei ispite, care i-a pricinuit mult folos, fire?te, f?r? s? vrea. De atunci înainte vorbea smerit ?i cerea sfaturi pentru sine.

Topics: Despre inselari, Despre vrajmasi | Comentariile sunt închise pentru Ieromonahul chinuit de diavol

Clericii nepreg?ti?i

Clericii nepreg?ti?i care au fost împiedica?i de Dumnezeu s? liturghiseasc?

Odat?, la Pe?tera Sfântului Atanasie vie?uia un stare?, care avea doi ucenici. Unul era ieromonah iar cel?lalt ierodiacon.

Într-o zi au mers ucenicii la o bisericu?? s? liturghiseasc?. Preotul, îns?, îl invidia mult pe diacon pentru c? acesta era mai inteligent ?i, fire?te, mai îndemânatic în toate. Dar nici diaconul nu ajuta situa?ia cu felul s?u egoist de a fi.

Preotul s-a preg?tit pe dinafar? citind rug?ciunile de împ?rt??anie ?i f?când toate cele rânduite în tipic.

Din p?cate, îns?, n-a f?cut lucrul cel mai de seam?, adic? preg?tirea l?untric?: s? se m?rturiseasc? smerit ca s? alunge pizma din inima sa, care nu fuge schimbându-ne hainele ?i sp?lându-ne pe cap.

A?adar având numai aceast? preg?tire exterioar? a înaintat spre înfrico??torul Jertfelnic, ca s? liturghiseasc?.

Dar de îndat? ce a început Proscomidia, ce s-a întâmplat? S-a auzit un vuiet puternic ?i a v?zut cum pleac? Sfântul Disc de la proscomidiar ?i dispare.

Fire?te, nu au mai putut liturghisi. Dac? nu-i împiedica Bunul Dumnezeu în felul acesta ?i preotul ar fi slujit în aceast? stare sufleteasc? în care se afla, gândul îmi spune c? ar fi p??it un mare r?u.

Aceea?i p?rere avea ?i p?rintele Varlaam de la Vigla, care mi-a povestit aceast? întâmplare.

Topics: Despre pizma | Comentariile sunt închise pentru Clericii nepreg?ti?i

B?trânul Avvacum

De curând, în 1979, a adormit B?trânul Avvacum, care a locuit în Sfânta M?n?stire Lavra ?i a avut harisma de a tine minte capitole întregi din Sfânta Scriptur?.

Mai demult el a pustnicit în pustia Viglei, dar o întâmplare l-a f?cut s? plece înfrico?at în Lavra, unde a r?mas pan? în ultimele sale zile, de dinaintea plec?rii sale spre viata cea adev?rat?.

Într-o zi, atunci când se afla la Vigla, B?trânului Avvacum, în timp ce rostea „Doamne Iisuse” pe o stânc?, îi ap?ru deodat? diavolul în chip de „înger de lumin?” ?i-i spuse:

– Avvacume, Avvacume, Dumnezeu m-a trimis s? te iau în rai, pentru c? ai devenit deja ca un înger. Hai s? zbur?m.

B?trânul Avvacum s-a pierdut cu firea ?i i-a r?spuns înfrico?at:
– Cum s? zbor? Tu po?i, pentru c? ai aripi.
– ?i tu ai aripi, Avvacume, c?ci ai devenit înger, dar nu le vezi, îi spuse p?rutul înger.

Atunci B?trânul Avvacum ?i-a f?cut semnul crucii ?i a spus cu smerenie:
– Maica Domnului, cine sunt eu ca s? zbor?

N-a apucat îns? s? termine smeritele lui cuvinte c? deodat? a v?zut cum acel p?rut înger s-a schimbat într-o capr? neagr? ciudat?, cu aripi de liliac care, zburând în pr?pastie spre mare, a disp?rut.

Atunci B?trânul Avvacum, cuprins fiind de spaim? i-a mul?umit Maicii Domnului c? l-a ap?rat, c?ci altfel l-ar fi pr?bu?it vicleanul în pr?pastie.

Dup? aceasta a mers la coliba sa, ?i-a luat traista ?i a plecat la M?n?stirea Lavra unde s-a închinoviat pentru mai mult? siguran??.

La sih?stria sa mergea doar de trei-patru ori pe an ?i f?cea Sfânta Liturghie, dup? care se întorcea la M?n?stirea Lavra.

Când s-a apropiat vremea adormirii lui, a primit în?tiin?are de la Dumnezeu despre aceasta ?i a mers la sih?stria sa, ca s?-?i lase oasele acolo unde î?i l?sase ?i c?rnurile sale, când era mai tân?r, prin nevointele pustnice?ti mai presus de fire ce le f?cuse ca s? se imaterializeze pe cât este cu putin??, a?a cum o cere schima îngereasc?.

P?rin?ii care îl cercetau acolo, la Vigla, îl vedeau foarte vesel. Unul dintre ei s-a mirat de aceasta ?i i-a spus:

–  P?rinte Avvacum, te v?d foarte vesel, de?i te apropii de moarte.

–  ?i de ce s? nu fiu vesel, frate, de vreme ce cu harul lui Dumnezeu m-am nevoit de tân?r cât am putut? M? bucur c? voi merge lâng? Hristos.

Cu o astfel de veselie pleac? nevoitorii cei buni ai lui Hristos.

Topics: Despre inselari, Despre smerenie, Despre vrajmasi, Pilde | Comentariile sunt închise pentru B?trânul Avvacum

Cei doi monahi închipui?i care s-au în?elat

O dat?, doi tineri care aveau mare prietenie între ei înc? din lume au venit în Sfântul Munte ?i s-au f?cut monahi.

Din p?cate, îns?, nu mergeau s? cear? sfatul celor mai mari ?i nici nu-l primeau atunci când li se d?dea, ci ascultau de mintea lor copil?reasc? fiind întotdeauna de acord unul cu cel?lalt în problemele duhovnice?ti.

Uneori ?ineau posturi lungi pân? se istoveau, dup? care mâncau f?r? m?sur?. Alteori mâna?i de egoismul lor copil?resc f?ceau pe sihastrii z?vorâ?i, dup? care alergau s? afle oameni ca s? vorbeasc? ?i s? p?l?vr?geasc?.

Cu alte cuvinte, diavolul îi arunca din cele de-a dreapta în cele de-a stânga, ?i iar??i din cele de-a stânga în cele de-a dreapta, precum ?i ei se jucau cu c?lug?ria potrivit mintii lor copil?re?ti.

Între ei aveau dragoste fr??easc?, dar ce folos? Egoismul lor le-a v?t?mat min?ile deoarece nu ascultau de cei mai mari ?i unul îl odihnea pe cel?lalt în voia sa.

F?g?duiser? s? nu se despart? niciodat?, nici în viata aceasta, nici în cealalt?, îns? cel viclean s-a folosit de aceasta ?i, din nefericire, le-a dat de lucru.

Într-o zi unul a spus celuilalt:
– Fratele meu, mi-a venit gândul c? ceea ce am f?g?duit, adic? s? murim amândoi în aceea?i zi, nu este sigur c? se va întâmpla. Cel mai sigur pentru a putea tine f?g?duin?a noastr? este s? ne coasem amândoi împreun? într-un sac, precum se cos mor?ii ?i s? ne arunc?m în mare.

Din nefericire, ?i cel?lalt a primit aceasta cu bucurie. A?adar au luat o p?tur?, ac ?i sfoar? ?i au mers bucuro?i spre mare. Dup? ce s-au cusut bine, pe o stânc?, s-au aruncat în mare.

Era firesc ca a?a cum erau înf??ura?i ?i cusu?i s? se înece amândoi deodat?. Dup? o oarecare vreme trupurile lor s-au aflat pe ??rmul Voiosului (aceasta s-a întâmplat în jurul anului 1912).

Faptul acesta înfrico??tor ne cutremur?, ne avertizeaz? ca s? fim aten?i, ?i în acela?i timp ne ?i oblig? s? rug?m pe Dumnezeu s? nu considere sinucidere aceast? moarte a fra?ilor no?tri, ci s-o treac? cu vederea ca pe o mare neorânduial? copil?reasc?. Amin.

Topics: Despre inselari | Comentariile sunt închise pentru Cei doi monahi închipui?i care s-au în?elat

Ucenicul cel iubitor de voia sa

Un frate încep?tor din Kavsokalivia ?inea mult la voia sa ?i insista ca stare?ul s?u s?-i dea binecuvântare pentru orice îi spunea gândul. (Adic? lua binecuvântare cu sila ca s?-?i fac? voia sa).

Într-o zi, în timp ce lucra împreun? cu stare?ul s?u, i-a spus:

– Gheronda, d?-mi binecuvântare s? merg la chilie ca s? dorm zece minute.

Dar stare?ul, care avea nevoie de el, i-a spus:

– F? putin? r?bdare, fiule, deoarece acum trebuie s? m? aju?i pu?in în ceea ce fac. În jum?tate de or? termin?m ?i apoi vei dormi.

Îns? ucenicul insista mereu ca s?-i dea binecuvântare. Stare?ul îns? îi spuse din nou:

–  Binecuvântatule, ce somn va fi acela de zece minute?

– D?-mi binecuvântare ?i eu voi dormi!

În cele din urm? stare?ul a fost nevoit s?-i dea binecuvântare ucenicului, c?ci insista mereu.

Acela a mers s? se culce, dar de îndat? ce s-a întins pe pat, a v?zut deodat? pe satana c? se repede asupra lui cu turbare, îl apuc? cu mânie ?i-l stoarce ca pe o l?mâie.

Atunci fratele a încercat s? fug?, dar n-a putut, în timp ce era chinuit de diavolul a fost nevoit s? spun? rug?ciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, miluie?te-m? pentru rug?ciunile stare?ului meu!„.

Atunci satana a fost ars de rug?ciunea f?cut? cu zdrobire, deoarece ucenicul ?i-a dat seama de neascultarea ?i nevrednicia sa ?i a în?eles c? n-avea îndr?zneal? ca el singur s? cear? ajutor, ci s-a rugat s?-l miluiasc? Hristos pentru rug?ciunile stare?ului s?u.

Aceasta a fost ceea ce l-a ars pe diavol. Atunci satana l-a apucat pe frate ?i l-a aruncat cu mânie pe fereastr?, la o dep?rtare de aproape cincizeci de metri, dar n-a p??it nimic, c?ci l-a p?zit Dumnezeu.

Dup? aceasta a alergat însp?imântat la stare?ul s?u ?i i-a povestit înfrico??toarea p??anie. Auzind aceasta, stare?ul s-a mirat cum de-au putut s? se petreac? toate numai în zece minute.

Dup? lec?ia ce a primit-o de la diavol, prin îng?duin?a lui Dumnezeu, c?lug?rul acesta a devenit ucenicul cel mai ascult?tor din schit ?i a sporit duhovnice?te.

Topics: Despre ascultare, Despre propria voie | Comentariile sunt închise pentru Ucenicul cel iubitor de voia sa

Ucenicul cel evlavios ?l ascult?tor

Un monah tân?r din Sfânta M?n?stire Esfigmenu se ruga singur în chilia sa ?i nu cobora la biseric? deoarece avea mult? umilin?? în timpul rug?ciunii ?i aceasta îl tr?da în timpul slujbei prin suspinele ?i plânsul ce îl st?pâneau.

Când stare?ul a v?zut c? lipse?te o dat? ?i a doua oar? de la slujb? a intrat la gânduri ?i chemându-l pe monah la egumenie l-a întrebat:

– Fiule, de ce nu vii la slujb?, ca ceilal?i p?rin?i?

Fratele a r?spuns:

– Gheronda, în biseric? nu m? simt în largul meu, în timp ce în chilie m? pot ruga cu mai mult? umilin?? ?i mai multe ore, f?r? s? m? vad? nimeni.

Atunci egumenul Sofronie care avea mult discern?mânt, i-a spus:

– Ai dreptate, fiule, dar ca s? nu se fac? sminteal?, s? cobori în biseric? la slujb?.

Fratele a primit cu bucurie ?i cobora primul în biseric? la slujb?.

Dar dup? putin? vreme egumenul a iconomisit pe fratele la o ascultare lini?tit?, afar? de m?n?stire, ?i astfel a odihnit pe acel frate care, fiind astfel ajutat duhovnice?te a dobândit mai mult? evlavie ?i rug?ciunea inimii.

Topics: Despre ascultare | Comentariile sunt închise pentru Ucenicul cel evlavios ?l ascult?tor

Monahul încep?tor, cel iubitor de voia sa ?i nep?s?tor

La Schitul Kavsokalivia era un monah tân?r care tr?ia dup? voia sa, f?r? stare?.

De aceea era firesc s? fie aruncat de cel viclean din cele de-a dreapta, în cele de-a stânga ?i apoi în nep?sare.

La început postea mult, dar dup? aceea s-a plictisit ?i a început s? m?nânce mult ?i s? bea vin. ?i, fiindc? era tân?r i se aprindea trupul, iar când se culca era nevoit s?-?i scoat? dulama, dormind ca un mirean.

Maica Domnului v?zând aceast? neorânduial? a tân?rului, l-a de?teptat înghiontindu-l ?i, ca o Mam? bun? i-a f?cut observa?ii cu aceste cuvinte:

– De acum înainte s? te înfrânezi de la mâncare ?i s? dormi cuviincios, cu dulama.

Dup? aceasta monahul s-a schimbat duhovnice?te ?i a început s? se nevoiasc? cu evlavie.

Topics: Despre Maica Domnului, Despre nepasare | Comentariile sunt închise pentru Monahul încep?tor, cel iubitor de voia sa ?i nep?s?tor


« Inainte Inapoi »
Crestinism Ortodox.ru. Catalogul Resurselor Ortodoxe pe Internet