Paterice

Articole recente

Carti

Blogroll

P?rintele Serafim, pustnicul de pe Athon

Un tân?r evlavios din Atena, dintr-o familie bogat?, ?i-a pierdut mama din pricina unei boli grele ?i dup? putin? vreme, pe nea?teptate, a murit ?i tat?l lui.

Moartea p?rin?ilor lui l-a zguduit atât de mult încât i s-a f?cut pricin? s? filozofeze la de?ert?ciunea acestei lumi. ?i-a împ?r?it a?adar toat? averea la s?raci, a l?sat angaja?ilor s?i marele s?u magazin ?i a venit în Sfântul Munte.

Trecând pe la noul Schit, l-a cunoscut pe p?rintele Neofit, care locuia la Chilia Sfântului Dimitrie. Aici a fost g?zduit ?i s-a m?rturisit. P?rintele Neofit i-a povestit multe fapte minunate despre asce?i.

Iar când a auzit despre pustnicii ( exista o traditie care spune ca pe Varful Athon traiesc sapte sau doisprezece pustnici. Ea a fost confirmata de-a lungul vremii de repetate aratari ale lor)  ce locuiesc în vârful Athonului, atunci inima lui s-a aprins de dumnezeiasca dragoste. Atunci a cerut binecuvântare de la p?rintele Neofit s? r?mân? în ob?tea lui, s?-l tund? monah, dup? care s?-i dea binecuvântare s? pustniceasc? sus, pe Athon.

P?rintele Neofit v?zându-l foarte smerit ?i evlavios l-a primit, dar l-a ?inut în hainele mirene?ti ?i l-a preg?tit duhovnice?te, în ascuns, cinci ani, f?r? ca ceilal?i s? ?tie scopul cel sfânt al tân?rului, care evita chiar ?i întâlnirile cu p?rin?ii schitului.

Dup? ce l-a format duhovnice?te cinci ani, stare?ul Neofit l-a f?cut monah, numindu-l Serafim ?i i-a dat binecuvântarea s? pustiiasc? sus, pe Athon, f?r? s? vad? om.

Dup? trei ani, precum mi-a povestit p?rintele Dionisie, din ob?tea p?rintelui Neofit, a venit s? m?rturiseasc? stare?ului ispitele ce le-a avut la început.

Spunea c? diavolii îl amenin?au mereu, într-o noapte i-au aruncat tabla cea veche pe care o pusese în fata pe?terii, ca s? împiedice pu?in vântul cel puternic ?i ploaia. P?rintele Serafim nu numai c? nu s-a tulburat, ci zâmbind a spus diavolilor:
– Dumnezeu s? v? ierte! Bine a?i f?cut, c?ci îmi urâ?isem pe?tera cu tabla pe care am pus-o.

P?rintele Serafim a mai ap?rut ?i alt? dat?, dup? cinci ani, iar p?rintele Neofit i-a dat o cutiu?? cu Sfintele Taine. A plecat iar??i pe vârful Athonului ?i nu s-a mai ar?tat niciodat?.

P?rintele Serafim devenise înger, serafim. ?i cum s? nu zboare, când pe toate le-a aruncat pentru Hristos.

S? avem binecuvântarea lui. Amin

Topics: Despre pustnicii nevazuti, Despre smerenie, Despre vrajmasi | Comentariile sunt închise pentru P?rintele Serafim, pustnicul de pe Athon

Pustnicul necunoscut

Pustnicul necunoscut
(poate unul din pustnicii nev?zu?i
de pe Athon)

Când am venit la Sfântul Munte pentru prima dat?, în 1950, urcând de la Kavsocalivia spre Sfânta Ana, am pierdut drumul, în loc s? iau drumul spre Schitul Sfânta Ana, am apucat-o spre vârful Athonului.

Dup? ce am mers destul, mi-am dat seama c? gre?isem ?i de aceea c?utam s? aflu vreo c?rare care s? m? duc? la schit, în timpul acestei nelini?ti ce m? st?pânea, m? rugam Maicii Domnului s? m? ajute.

Deodat? mi-a ap?rut înainte un pustnic cu chipul luminos – s? fi fost cam de ?aptezeci de ani – care, dup? îmbr?c?mintea sa, p?rea s? nu aib? leg?tur? cu oamenii. Purta o dulam? ca de pânz? de corabie, dar foarte decolorat? ?i g?urit?.

Avea g?urile prinse cu a?chii de lemn, a?a cum î?i prind ??ranii sacii rup?i, atunci când nu au sfoar? s?-i coas?. Avea de asemenea o traist? de piele, decolorat?, ale c?rei g?uri erau prinse în acela?i fel.

La gât purta un lan? gros de care îi era prins? o cutie, în care trebuie s? fi avut ceva sfânt. Pân? s?-l întreb eu ceva, acela mi-a spus:
–  Fiule, drumul acesta nu duce la Sfânta Ana. ?i, mi-a ar?tat c?rarea pe care trebuia s? merg.

Din înf??i?area sa se vedea c? este sfânt. Dup? aceea l-am întrebat:
– Unde locuie?ti, p?rinte?
– Undeva pe aici… ?i mi-a ar?tat vârful Athonului.

Deoarece r?t?cisem peste tot c?utând s? aflu un stare? care s? m? vesteasc? l?untric, uitasem ?i ce zi este ?i în ce dat? a lunii eram. L-am întrebat a?adar pe pustnic, iar el mi-a spus c? este vineri.

Dup? aceea a scos o pung? mic? de piele, care avea în ea ni?te lemni?oare cu linii, ?i socotind acele linii, mi-a spus ce dat? era. Apoi am luat binecuvântare de la el ?i am mers pe c?rarea ce mi-o ar?tase pân? ce am ajuns la Schitul Sfânta Ana.

Mintea mea îns? se întorcea mereu la chipul pustnicului care iradia de lumin?.
Mai târziu, când am auzit c? exist? pe vârful Athon doisprezece pustnici – sau ?apte, dup? cum spun al?ii am intrat la gânduri ?i povestind ceea ce v?zusem unor stare?i experimenta?i, aceia mi-au spus:
-Va fi fost unul din cuvio?ii pustnici ce tr?iesc nev?zu?i pe vârful Athon.

Topics: Despre pustnicii nevazuti | Comentariile sunt închise pentru Pustnicul necunoscut

Ieromonahul Antim cel nebun pentru Hristos

P?rintele Antim era din Sofia, capitala Bulgariei, unde slujea ca preot de mir într-o parohie. Dup? moartea preotesei sale, cam prin 1841, a venit in Gr?dina Maicii Domnului ?i s-a s?dit ca un r?sad bun, precum vom vedea mai jos, care apoi a înflorit, r?spândind bun? mireasm?.

Prima lui metanie a fost la Sfânta M?n?stire Simonos Petras, unde a fost tuns monah.

Dup? aceea îns?, când a început s? fac? pe nebunul pentru Hristos, ca s?-?i ascund? bog??ia l?untric?, ?i-a ales ca loc de nevoint? întreg Sfântul Munte, umblând mereu prin pustie, locuind uneori în pe?teri, alteori în scorburile copacilor.

Din când în când ap?rea la M?n?stirea Sfântului Pantelimon (Rusicon), pentru c? acolo în?elegea slujbele, care se f?ceau în slavon?. De obicei se ascundea în pridvorul bisericii ?i de acolo urm?rea slujba.

Îns? când vedea pe vreun p?rinte c? se uit? la el ar?tându-i evlavie, începea s? fac? neghiobii sau s? vorbeasc? singur, f?când de multe ori ?i glume ?i astfel îi strica gândul.

St?tea în m?n?stire uneori pu?ine zile, alteori mai multe, dup? care disp?rea iar??i pe Athon, stând dou?-trei luni cu des?vâr?ire singur. Apoi ap?rea din nou la Sfântul Pantelimon.

La începutul sfintei sale nebunii, timp de cinci ani, a purtat o ras? veche ?i cârpit?. Mai târziu a ajuns s? poarte un sac vechi, la care a f?cut o gaur? ca s?-?i scoat? capul ?i alte dou? pentru mâini, astfel mergând peste tot. Din pricina aceasta a fost poreclit „s?carul”.

Dar chiar ?i acest sac îl scotea când umbla prin p?dure, ca s? nu se rup?, sfâ?iindu-i-se astfel trupul de rugi. Fire?te, cei ce nu aveau profunzime l?untric?, ci judecau la suprafa?? îl numeau neghiob.

Dar P?rintele Antim le d?dea de gândit acelora atunci când le descoperea gândurile, îns? totodat? îi zidea duhovnice?te pe cei ce aveau inten?ie bun?.

Se poate observa la nebunii pentru Hristos c?, datorit? multei lor smerenii, au mult? cur??ie, adic? limpezime duhovniceasc?, cunoscând astfel inimile oamenilor, ba chiar ?i tainele lui Dumnezeu. Astfel era ?i P?rintele Antim, a c?rui inim? curat? era acoperit? cu un sac vechi.

Când mergea la M?n?stirea Sfântul Pantelimon nu intra în?untru, ci mânca la masa arga?ilor m?n?stirii. Egumenul m?n?stirii se vede c? primise în?tiin?are de la Dumnezeu despre nevointa lui ?i de aceea i-a spus monahului slujitor s? se îngrijeasc? de P?rintele Antim.

De atunci monahul care preg?tea masa arga?ilor îl avea la evlavie ?i-l ajuta. Câ?tigând astfel încrederea Stare?ului, a putut s?-?i dea seama de unele virtu?i ascunse ale aceluia.

Una din marile lui virtu?i era harisma postirii îndelungate. Putea posti multe zile. Odat? a mers epuizat la m?n?stirea ruseasc? – înainte de postul Sfin?ilor Apostoli – iar acel trapezar l-a primit cu mult? bucurie ?i i-a preg?tit s? m?nânce.

Stare?ul a început s? m?nânce, în timp ce trapezarul intra ?i ie?ea. Privindu-l cum m?nânc? continuu, l-a judecat în sinea sa: „Un astfel de monah uscat ?i slab a putut mânca atât de mult?!”.

?i astfel trapezarul, tulburat fiind de aceste gânduri de judecat?, a plecat la chilia sa. P?rintele Atitim dup? ce a terminat de mâncat, a mers ?i a stat la u?a chiliei fratelui.

V?zând pe prietenul s?u cât era de tulburat de aceste gânduri, i-a fost mil? de el ?i, ca sa-l ajute, a fost nevoit s?-i descopere din ce pricin? mâncase atât de mult.
Iar aceasta a f?cut-o ca trapezarul s? fie mai atent ?i s? nu-i judece pe ceilal?i, dar ?i pentru ca noi s? ne folosim din asta ?i s? lu?m aminte la judecarea aproapelui.

Luându-l, a?adar, de mân? pe frate, l-a întrebat:
– ?tii oare ce înseamn? smerenia?
– ?iu, nu ?tiu, i-a r?spuns fratele cu sfial?.
–  Smerenia const? în aceasta: s? nu judeci pe nimeni, ci s? te socoti pe tine mai r?u decât to?i. Iat?, acum te-ai în?elat ?i m-ai judecat, deoarece am mâncat mult. Dar nu ?tii câte zile n-am mâncat nimic, î?i aduci aminte când am fost aici ultima dat??

– Îmi aduc aminte, P?rinte, a r?spuns fratele. Aici la noi ai fost în Duminica Tomei ?i ai mâncat, iar de atunci nu te-am mai v?zut.

–  Ei, vezi câte zile n-am mâncat? (Adic? nu mâncase de la Duminica Tomei pân? la Postul Sfin?ilor Apostoli, aproape ?apte s?pt?mâni). Tu îns? m-ai judecat, deoarece am mâncat mult. Frate, harismele dumnezeie?ti sunt felurite. Iat?, mie Dumnezeu mi-a dat puterea de a suferi frigul ?i foamea. Nu cumva ai fi putut rezista ?i tu atâta? Po?i s? te smere?ti, s?-ti sco?i dulama, ?i s? mergem pân? la m?n?stirea vecin?, ?i cu hainele ce le ai s? petreci iarna în vârful Athonului? Dar tu, ca un cânt?re?, cum cân?i lui Dumnezeu? Gândurile tale se afl? mai mult aiurea decât la Dumnezeu. Ascult?-m? pe mine cum cânt.

?i Stare?ul ?i-a ridicat mâinile spre cer ?i cu un suspin adânc a cântat „Aliluia”, v?rsând multe lacrimi. Atunci trapezarul s-a fâstâcit, sim?ind o mare zdrobire l?untric?. Dup? aceea Stare?ul i-a spus monahului:
– Vezi, frate, s? nu mai judeci pe nimeni, deoarece nu ?tii ce harism? are fiecare, ci ia aminte mai mult la tine însu?i.

Fratele a f?cut metanie Stare?ului ?i i-a cerut iertare minunându-se de înainte-vederea lui. De atunci înainte B?trânul Antim a început s? se încread? din ce în ce mai mult în trapezar.

Alt? dat? un frate oarecare, în?elat de aparen?e, a gândit în sinea sa despre P?rintele Antim: „Ce fel de înainte-v?z?tor este acesta? Oare to?i înainte-v?z?torii m?nânc? atât de mult?”. Stare?ul în?elegând gândurile lui l-a chemat lâng? el ?i i-a spus:
– Tu, frate, vrei s? te faci monah, dar gândurile tale alearg? mereu în Rusia. Deci s? mergi acolo, s?-ti împline?ti dorin?a, ?i abia dup? ce te vei întoarce, te vei învrednici s? te faci monah.

Cuvintele Stare?ului s-au împlinit întocmai, într-adev?r, fratele acela a fost în?elat de gânduri ?i plecând din m?n?stire s-a întors în Rusia. Dar dup? un an s-a întors în Sfântul Munte ?i a fost tuns monah în aceea?i m?n?stire.

Fratele Victor, trapezarul, avea mult? evlavie la p?rintele Antim, îl considera sfânt, dar se temea s?-?i exprime admira?ia, ?tiind c? acestuia nu-i plac laudele.

Într-o zi, când a venit iar??i Stare?ul, trapezarul s-a bucurat ?i i-a preg?tit s? m?nânce, dar din evlavie n-a vrut s? stea lâng? el. Îns? ca s? nu dea de b?nuit -lucru ce nu i-a sc?pat Stare?ului – a început s? umble de colo pân? colo prin trapez?.

De îndat? ce a terminat de mâncat, P?rintele Antim s-a ridicat de la mas? spunându-i:
– Bine, Bine! Stai acum! Dumnezeu s? te miluiasc? ?i s? te înt?reasc?!

Unul din ieromonahii ru?i a povestit fratelui c?, oarecând, fiind st?pânit de dor pentru patria sa, a hot?rât s? plece din Sfântul Munte ?i s? se întoarc? în Rusia. ?i în timp ce se gândea la aceasta, deodat? a intrat în chilia sa P?rintele Antim – care nu a venit de mult? vreme în m?n?stire – ?i i-a spus:
– Maica Domnului m-a trimis s?-?i spun, p?rinte, s? nu mergi în Rusia, pentru c? de vei ie?i din pustie în lume, vei c?dea în p?cat.

Într-o vreme P?rintele Antim s-a lini?tit pe în?l?imile Athonului pentru mai mult? vreme. Fratele trapezar s-a nelini?tit mult ?i s-a rugat lui Dumnezeu s?-l vesteasc? pe Stare? s? vin? în m?n?stire, ca s?-l foloseasc? duhovnice?te.

Îi spunea gândul: „Poate Stare?ul acum în pustie se va fi istovit de osteneli, dar dac? ar fi aici, l-a? iconomisi cu putin? hran?, i-a? face ?i un ceai”.

A doua zi diminea??. Stare?ul a venit în m?n?stire ?i a spus prietenului s?u zâmbind:
– Iat?, potrivit dorin?ei tale am venit de pe Athon foarte obosit ?i cu picioarele t?iate de pietre. Ceaiul t?u merit? aceast? osteneal?.

Fratele s-a minunat de darul înainte-vederii pe care îl avea Stare?ul ?i i-a cerut iertare pentru osteneala ce i-a pricinuit-o.

Odat? acela?i frate era st?pânit de o mâhnire adânc? ?i de acedie ?i s-a rugat lui Dumnezeu s?-i trimit? pe prietenul s?u, P?rintele Antim, ca s?-l mângâie. Iar dup? câteva ore P?rintele Antim a ap?rut înaintea lui.

Fratele mâhnit s-a bucurat mult v?zându-l ?i l-a întrebat:
– Cum s-a f?cut, P?rinte, c? ai venit exact în ceasul nevoii mele?
– Tu ai vrut s? m? vezi, i-a r?spuns Stare?ul zâmbind, ?i L-ai rugat pe Dumnezeu pentru aceasta, iar eu am venit.

Alt? dat? la Sfântul Pantelimon în ajunul zilei de 1 octombrie, când se s?vâr?e?te priveghere de toat? noaptea în cinstea Acoper?mântului Prea Sfintei N?sc?toare de Dumnezeu, P?rintele Antim a ajuns în m?n?stire aproape gata s?-?i dea sufletul.

Când l-a întâlnit pe fratele trapezar i-a spus:
– În noaptea aceasta m? aflam la M?n?stirea Zografu, în pustie, ?i m? rugam în picioare pe o piatr?. În vremea rug?ciunii am v?zut-o pe Maica Domnului cum coboar? din cer în m?n?stirea voastr?.

A?a cum eram plin de bucurie pentru aceast? vedenie, m-am gr?bit s? vin s-o aflu aici, ca s? m? acopere cu omoforul ei ?i pe mine, p?c?tosul, împreun? cu robii ei care o cinstesc. Dar, de îndat? ce am pornit din locul acela alergând încoace, deodat? a ap?rut un ?arpe, s-a repezit cu manie asupra mea ?i m-a mu?cat tare de un picior. Am sim?it îns? c? piedica aceasta a fost din invidia urâtorului de bine ?i n-am dat important? mu?c?turii, c?ci m? gr?beam s? ajung în m?n?stirea voastr?.

Fratele a privit piciorul stare?ului ?i într-adev?r, rana pricinuit? de mu?c?tur? era grav?, îns? marea dragoste a Stare?ului fat? de Dumnezeu îl f?cuse s? nu mai simt? p?timirile trupe?ti.

În anul 1862, în Sfântul Munte iarna a fost geroas? si cu mult? z?pad?, în vremea aceea P?rintele Antim se afla pe în?l?imile Athonului, în pustia cea adânc? ?i tr?ia în scorbura unui copac.

A c?zut atât de mult? z?pad?, încât l-a izolat complet ?i nu mai putea ie?i de acolo. ?i astfel a petrecut patruzeci ?i ?ase de zile f?r? hran?. Aproape în fiecare an înainte de a începe iarna, Stare?ul venea mai aproape de m?n?stire.

B?trânii din Rusicon aflând c? P?rintele Antim pe o vreme atât de friguroas? ?i cu atât de mult? z?pad? nu se afl? în preajma m?n?stirii, au început s? se nelini?teasc? pentru el.

Dar dup? patruzeci ?i ?ase de zile Stare?ul a ajuns la m?n?stire complet istovit ?i în?epenit de frig. Fratele, când l-a v?zut, a strigat de bucurie:
– Ah, P?rinte, Sfin?ia Ta e?ti? Noi nu mai n?d?jduiam s? te revedem. Dar unde ai fost în tot acest timp?
–  Ei, am stat într-o scorbur?, a r?spuns Stare?ul zâmbind.
– ?i ce ai mâncat acolo, P?rinte?
– Frate Victor, câte am p?timit de la diavoli ?i de la frig, numai Dumnezeu ?tie. Dar Sfântul Ioan Botez?torul mi s-a ar?tat ?i m-a izb?vit de moarte.

Într-o vreme Stare?ul Antim n-a venit la Rusicon vreme de cinci luni, iar monahii din m?n?stire nu cuno?teau pricina. Se nelini?teau ?i aveau multe gânduri: ‘Nu cumva l-a mâhnit cineva? etc”. Duhovnicul m?n?stirii cuno?tea un pustnic în care P?rintele Antim avea încredere ?i l-a rugat s? afle pricina.

Pustnicul l-a întrebat pe P?rintele Antim, iar acela a r?spuns:
– Cât timp m? vor l?uda acolo ?i m? vor cinsti ca pe un sfânt, nu voi mai merge. Ultima dat? când am fost acolo, un ieromonah a c?zut la picioarele mele ?i mi-a spus: „P?rinte sfinte, ruga?i-v? pentru mine, p?c?tosul, s? m? mântuiesc pentru rug?ciunile Sfin?iei Voastre…”. Vezi? Cum s? mai merg acolo, dac? ei m? cinstesc ca pe un sfânt?

Dup? aceasta P?rintele Antim mergea în m?n?stire mai mult pe ascuns ?i îi încredin?a p?rintelui Victor în timpul discu?iilor lor unele taine din viata sa.

Alt? dat? când a fost vizitat de Stare?, p?rintele Victor i-a preg?tit masa. Iar acela i-a spus:
– Ieri v-a cercetat m?n?stirea Sfântul Ioan cel Milostiv.

În ziua aceea fusese duminic? ?i ca de obicei au venit pustnici, schitioti ?i destui mireni care au mâncat la trapez?, dup? care li s-a dat ?i milostenie.

P?rintele Antim nu avea o locuin?? stabil?, ci întreg Sfântul Munte era locuin?a sa. În ultimii ani ai vie?ii sale a stat lâng? M?n?stirea Zografu ?i de multe ori ajuta la zidit, la repara?iile m?n?stirii c?rând pietre ?i argil?.

În august 1867 acest mare ascet a vizitat pentru ultima dat? iubita sa m?n?stire, Sfântul Pantelimon. A intrat în m?n?stire ?i s-a dus imediat la arhondaric. Acolo l-a întâlnit pe prietenul s?u, p?rintele Victor ?i i-a vorbit mult? vreme, sf?tuindu-l cum s? biruiasc? gândurile viclene ?i patimile.

La sfâr?it i-a spus de-a dreptul:
– De acum nu voi mai veni aici, deoarece voi muri curând.

Într-adev?r, a?a s-a ?i petrecut. La sfâr?itul lui noiembrie al aceluia?i an Stare?ul a mers la M?n?stirea Zografu. Acolo s-a îmboln?vit, iar p?rin?ii l-au dus la bolni?a m?n?stirii, unde a stat dou?sprezece zile.

Pe 9 decembrie 1867 p?rintele Antim a p?r?sit gr?dina Maicii Domnului, în care s-a nevoit cu m?rime de suflet, ?i s-a odihnit în Domnul.
S? avem binecuvântarea lui. Amin.

Topics: Despre curatie, Despre judecare, Despre nebunii pentru Hristos, Despre post, Despre simplitate, Despre smerenie | Comentariile sunt închise pentru Ieromonahul Antim cel nebun pentru Hristos

P?rintele Daniil cel minunat

Minunatul P?rinte Daniil a tr?it cam în acela?i timp cu Hagi Gheorghe. Acesta f?cea minuni înc? de când era încep?tor în c?lug?rie. In vremea aceea a impresionat mult pe închin?torii evlavio?i ?i s-au publicat chiar unele din minunile sale în revistele religioase ale unor ru?i cucernici.

Deci acele pu?ine lucruri pe care le-am aflat despre acest p?rinte sfânt ?i de care m-am folosit mult, vreau s? le scriu, ca s? se foloseasc? ?i alte suflete.

Precum mi s-a spus, acesta era originar din Grecia ?i a venit în Sfântul Munte cam în perioada revolu?iei grece?ti de la 1821.

Dup? ce s-a închinat „Maicii Domnului Portarita”, de la Sfânta M?n?stire Iviron, tân?rul evlavios a trecut pe la Marea Lavr?, s-a închinat Sfântului Atanasie ?i a f?cut rug?ciune fierbinte ca Maica Domnului s?-l pov??uiasc? spre a afla un stare? virtuos, c?ruia s? i se supun? ?i care s?-l fac? monah.

Dup? aceea a pornit lini?tit la drum cu încredere în Dumnezeu. Dup? ce a trecut ?i de Kerasia, mergând spre Sfanta Ana a apucat pe alt? c?rare ?i a ajuns la Chilia Sfantului Artemie.

Stare?ul de acolo era foarte cuvios ?i un mare nevoitor, înzestrat cu multe virtu?i. Tân?rul , a sim?it c? acest stare? îl va odihni suflete?te ?i de aceea a r?mas la el.

Ceilal?i p?rin?i de la chiliile din împrejurimi, v?zând pe tân?rul încep?tor c? se nevoie?te la fel ca stare?ul s?u au început s? se nelini?teasc? ?i-i spuneau acestuia din urm? s?-l iconomiseasc? pu?in, pentru c? e tân?r ?i a început dintr-odat? cu o ascez? prea mare.
Dar stare?ul le spunea:
–  Nu v? nelini?ti?i, pentru c? ?tiu ce fel de ucenic am.

Dup? putin? vreme tân?rul a fost f?cut monah primind numele de Daniil. A ajuns la înalte m?suri duhovnice?ti, pentru c? era curat nu numai cu trupul ?i cu sufletul, ci ?i cu mintea, deoarece întotdeauna avea gânduri bune, iar în inima lui curat? s?l??luia Hristos.

Odat? au f?cut foc în cuptor ca s? coac? pâine ?i s? fac? posmag. În timp ce P?rintele Daniil împr??tia cu v?traiul c?rbunii aprin?i ca s? se încing? toat? suprafa?a cuptorului, din pricina focului puternic coada v?traiului a ars, iar fierul a r?mas în?untrul cuptorului aprins.

Atunci el a spus aceasta stare?ului s?u, care i-a poruncit:
– Ce te ui?i la mine? F?-ti cruce, intr? în cuptor ?i scoate fierul ca s? nu întârziem!

P?rintele Daniil ?i-a f?cut cruce ?i a intrat în cuptlorul aprins. A apucat cu mâinile flerul înro?it f?r? s?-i pricinuiasc? nici cea mai mic? arsur? ?i f?r? s? i se ard? vreun fir de p?r din barb?. Dar cel mai important a fost faptul c? nici m?car nu i-a trecut prin minte gândul c? se petrecuse cu el o minune.

Alt? dat? un b?trân de la chiliile învecinate, a?a numite valahe s-a îmboln?vit ?i în suferin?a sa a aflat putin? u?urare de la castrave?ii am?rui. Când a venit iarna l-au cuprins iar??i durerile ?i a coborât la M?n?stirea Sfântul Pavel ca s? g?seasc? aici cel pu?in castrave?i mura?i, pe care s?-i încerce pentru durerile lui, dar n-a aflat.

Astfel, mâhnit ?i îndurerat, urca pe poteca de la Sfânta Ana spre Cruce. De?i era iarn?, ?i nu existau nici m?car castrave?i mura?i, deodat? a ap?rut înaintea lui P?rintele Daniil, care i-a l?sat ?ase-?apte castrave?i proaspe?i, dup? care a plecat imediat.

B?trânul s-a minunat ?i a sl?vit pe Dumnezeu, iar de îndat? ce i-a mâncat, s-a t?m?duit pentru totdeauna. De aceast? dat? P?rintele Daniil a adus dragoste, binecuvântare dintr-o tar? cald? foarte îndep?rtat?.

Un alt b?trân de la chiliile valahe venea într-o iarn? grea de la Sfânta Ana spre chilia lui. De îndat? ce a ajuns la vârf, l-a cuprins un viscol ?i a fost nevoit s? se întoarc? pu?in din drum, ca s? se ad?posteasc? sub stânc?, c?ci se înnoptase ?i nu mai avea vreme s? se întoarc? la Sfânta Ana.

Ningea mereu ?i sufla un vânt puternic, iar el tremura de frig. Acolo unde se ad?postise, sub stânc?, a sim?it pentru o clip? c? cineva l-a cuprins în bra?e ?i l-a înc?lzit.

Apoi l-a cuprins un somn dulce, în care l-a v?zut pe P?rintele Daniil cum îl îmbr??i?a cu mult? dragoste.
Când s-a luminat de ziu?, s-a de?teptat din somn ?i s-a ridicat s? plece, deoarece se oprise viforul.

Dar ce s? vad?? Peste tot era z?pad?, numai lâng? stânc? se topise de acea c?ldur? dumnezeiasc? ce o r?spândise P?rintele Daniil. Astfel, b?trânelul s-a înc?lzit ?i duhovnice?te ?i a plecat bucuros din chilia sa sl?vind pe Dumnezeu. Dar P?rintele Daniil l-a înc?lzit mereu de dragostea lui Hristos.

S? avem binecuvântarea lui. Amin.

Topics: Despre curatie, Despre dragoste, Despre gandul bun | Comentariile sunt închise pentru P?rintele Daniil cel minunat

B?trânul Cosma

B?trânul Cosma de la Pantocrator (Vierul)

Cosma s-a n?scut în Anghelohori din Tracia în 1897. Numele lui de mirean a fost Cleante, iar viata lui a fost c?lug?reasc? înc? din lume. Se ostenea la mo?ia sa lucrând ca gr?dinar.

Acolo împ?r?ea dragoste la ceilal?i, ?i aduna mereu dragoste de la Hristos. Adic? f?cea multe milostenii ?i ajuta mai ales pe cei care erau nevoi?i s? fure din pricina s?r?cie, ca s?-i fereasc? de p?catul de moarte al furtului ?i de altele mai rele.

Odat? un copil, – aceast? întâmplare mi-a povestit-o el însu?i când s-a f?cut mare – a mers la el în gr?din? s? cumpere legume, dup? care trebuia s? cumpere ?i alte lucruri de la b?c?nie. Dar când a ajuns în gr?din?, ce s? vad?? Pierduse banii.

Atunci a început sa plâng?, cugetând ?i f?cându-?i planuri rele, pentru c? se temea de b?taia ce-l a?tepta de la mama sa.

Dup? ce Cleante l-a lini?tit pe copil, l-a întrebat:
– Î?i aduci aminte, fiule, câ?i bani ti-a dat mama ta ?i ce ti-a spus s? cumperi?
– Da, a r?spuns copilul.

Atunci Cleante i-a dat legumele ?i restul de bani, dup? care i-a spus:
– Nu te mâhni deloc! Alt? dat? s? fii mai atent. Unele ca acestea ?i altele f?cea în lume, când tr?ia în satul s?u.

În jurul anului 1914 a plecat din lume, l?sând pe fratele s?u ?i gr?dina sa, ?i a venit în Gr?dina Maicii Domnului s? se nevoiasc? împreun? cu fra?ii duhovnice?ti. A fost tuns monah în 1915.

A stat la Sfânta M?n?stire Stavronichita pân? în 1924, când a avut loc schimbarea calendarului, iar în anul urm?tor a plecat ?i s-a închinoviat la Sfânta M?n?stire Pantocrator.

Acolo a rugat pe p?rin?i s?-l lase s? locuiasc? afar? de m?n?stire, la vie, care era aproape de metania lui. Pân? în 1939 s-a nevoit ?i în alte locuri ale Sfântului Munte, îns? din 1939 s-a nevoit numai la viile M?n?stirii Pantocrator.

Toat? ziua muncea ?i se ruga neîncetat. Trupul nu ?i-l îngrijea deloc, deoarece toat? ne voin?a sa era îndreptat? spre sufletul s?u. Hainele îi erau murdare de p?mânt ?i transpira?ie, iar într-un colt al chiliei, pe podea, avea ni?te p?turi vechi, pe care se culca, dar care erau atât de pline de p?mânt, încât dac? ai fi aruncat ni?te semin?e ar fi încol?it.

De?i lucra din greu ?i se nevoia ?i în cele duhovnice?ti cu m?rime de suflet, se între?inea cu putin? hran? uscat?, cu verde?uri, cu ceva semin?e uscate ?i cu posmag.

Banii ce se d?deau în m?n?stirile idioritmice pentru ascult?ri, din care se între?ineau p?rin?ii, b?trânul Cosma nu îi lua, ci le spunea proesto?ilor m?n?stirii:
–  S?-i ?ine?i, p?rin?ilor, c? îi voi lua mai târziu to?i odat?. Aceia credeau c? îi va lua la b?trâne?e, dar b?trânul Cosma se referise la cealalt? viat?.

De asemenea, alimentele ce le d?dea m?n?stirea le împ?r?ea în dar la b?trâneii din Kapsala. Dac? vreun b?trân nu voia sa le primeasc? în dar, a doua oar? când mergea la el, b?trânul Cosma îi spunea:
–  Gheronda, am ceva de vânzare. ?i i le d?dea aproape degeaba.

Astfel îi odihnea gândul, iar acei neînsemna?i bani ii d?dea altuia de binecuvântare. Prin aceste leg?turi cu p?rin?ii se ajuta ?i el însu?i duhovnice?te ascultând sfaturile lor.

Alte întâlniri nu avea, ci numai atunci când venea la biseric? ?i se împ?rt??ea. Totdeauna era v?zut cur??ind via, iar sufletul ?i-l cur??a cu rug?ciunea neîncetat? ?i cu lacrimile.

Era mic la stat ?i ars de soare, dar uneori fata sa str?lucea. Aceasta nu numai c? am v?zut-o cu ochii mei, ci mi-au spus-o ?i al?i p?rin?i.

Ultima dat? când l-am v?zut mi-a f?cut o impresie deosebit?, pentru c? în clipa când l-am întrebat ceva, fata lui a str?lucit atât de mult, încât m-a orbit. Aceasta a fost ultima noastr? întâlnire.

În 1970, la 13 aprilie, B?trânul Cosma din Anghelohoriul Traciei a zburat din Gr?dina Maicii Domnului la ceruri ca un înger.

S? avem binecuvântarea lui. Amin.

Topics: Despre milostenie | Comentariile sunt închise pentru B?trânul Cosma

P?rintele m?re?

P?rintele m?re?,
egumenul Sfintei M?n?stiri Konstamonitu

P?rin?ii Sfintei M?n?stiri Konstamonitu au multe de scris despre Stare?ul lor cel sfânt, deoarece au tr?it al?turi de el mul?i ani.

Eu, îns?, care am tr?it departe de el, am cunoscut pu?ine, dar ar fi nedrept s? nu spun nimic despre sfântul stare?, deoarece se distingea de ceilal?i p?rin?i ?i egumeni ai vremii sale prin virtu?ile lui.

Odat?, prin 1950, a vizitat M?n?stirea Konstamonitu un ofi?er în rezerv?. P?rintele Filaret l-a strigat de departe pe nume ?i i-a spus ?i o întâmplare prin care trecuse, dup? care l-a sf?tuit ?i l-a mângâiat.

Auzind acestea ofi?erul s-a pierdut. A fost cutremurat de harisma str?vederii Stare?ului.
– Gheronda, i-a spus dup? aceea, de îndat? ce m? voi elibera, m? voi face monah.
–  S? te faci, fiule, dar nu în aceast? m?n?stire, deoarece dup? trei ani vei avea ispite cu secretarul.

Stare?ul a prev?zut o ispit? ce avea s-o întâmpine peste trei ani.
?i astfel când ofi?erul s-a eliberat din armat?, P?rintele Filaret l-a sf?tuit ?i l-a trimis la alt? m?n?stire, unde a ?i devenit monah.

Dar în fiecare lun? mergea ?i se sf?tuia cu Stare?ul, într-o zi, mergând s?-l cerceteze, l-a aflat pe P?rintele Filaret ?ezând într-un colt al chiliei sale cu capul între mâini.

P?rintele Anania (fostul ofi?er) l-a îmbr??i?at ?i l-a întrebat cu durere în suflet:
– Ce ave?i P?rinte? Ce a?i p??it?
–  Fiul meu, Anania, n-am avut nici o ispit? ast?zi. M-a p?r?sit Dumnezeu! a r?spuns Stare?ul mâhnit.

Atletul lui Hristos, P?rintele Filaret, voia ca în fiecare zi s? se lupte cu ispitele, ca s? fie încununat de Hristos.

Alt? dat? Stare?ul a v?zut un mirean c?ruia i-a spus:
– S?rmanule, tu nu suferi de o boal? trupeasc?, în zadar ar cheltuie?ti cu medicii. Pe tine te chinuie sarsail?.
– Roag?-te, P?rinte, s? m? u?urez, i-a spus acela.
– Voi face rug?ciune, fiul meu, dar ?i tu s? poste?ti, pentru c? numai a?a fuge diavolul, cu postul ?i rug?ciunea. Hristos a spus asta.

Acel om chinuit a f?cut ascultare ?i s-a f?cut bine cu postul pe care l-a ?inut el însu?i, precum ?i cu postul ?i rug?ciunea sfântului Stare?.

Spre sfâr?itul s?u, P?rintele Filaret a sporit atât de mult duhovnice?te încât cuno?tea nu numai inimile ?i gândurile oamenilor, dar ?i ce aveau în buzunare.

Într-o zi a trecut pe la M?n?stirea Konstamonitu un cleric ca s? ia binecuvântare de la Stare? ?i s?-i cear? sfatul. Voia s? r?mân? în Sfântul Munte.

P?rintele Filaret, dup? ce i-a r?spuns la problemele ce îl preocupau, mai înainte ca acel cleric s?-i vorbeasc? despre ele, i-a spus exact ?i câ?i bani avea în buzunar, precum ?i ce sa fac? cu ei. Atunci clericul s-a pierdut cu firea, dar a sl?vit pe Dumnezeu, c? l-a învrednicit s? cunoasc? în vremea noastr? un Stare? asemenea celor de demult.

Când a îmb?trânit, p?rintele Filaret s-a îmboln?vit pu?in, pentru c? puterile trupe?ti îl p?r?siser?. Din dragoste, p?rin?ii m?n?stirii l-au silit s? mearg? la spital la Tesalonic, ca s? fac? consulta?ii.

Stare?ul n-a priceput cum a ajuns la spital, pentru c? era ame?it din pricina c?l?toriei, pe lâng? faptul c? era istovit. Când P?rintele Filaret ?i-a revenit ?i a v?zut lâng? el pe surorile medicale îmbr?cate în alb ?i cu bonete, a crezut c? sunt îngeri cu aureole ?i, din evlavie, ?i-a acoperit fa?a cu cear?aful.

To?i din jurul lui s-au minunat de cur??ia sufleteasc? a Stare?ului. P?rintele Simeon, fostul stare? al M?n?stirii Filoteu, care era atunci al?turi de el mi-a povestit aceast? întâmplare.

Dup? aceea l-au dus la m?n?stirea sa ?i s-a odihnit în Domnul.
S? avem binecuvântarea lui. Amin.

Topics: Despre curatie, Pilde | Comentariile sunt închise pentru P?rintele m?re?

B?trânul Petru (Petrache)

B?trânul Petru s-a n?scut în Limnos în 1891. Se vedea c? era dintr-o familie s?rac?, dar era de neam nobil. Carte nu ?tia aproape deloc, dar a dobândit iluminarea dumnezeiasc? prin nevointele sale aspre, f?cute cu m?rime de suflet.

Înc? din tinere?e Gheorghe – numele lui de mirean – tr?ia c?lug?re?te, dar marea schim? a luat-o dup? cel de-al treizecelea an al vârstei sale de la un stare? de la Sih?stria Sfântul Nil, primind numele Cuviosului Petru Athonitul.

P?rintele Petru avea o simplitate fireasc? ?i o credin?? mare, care s-au putut vedea înc? din primii ani ai c?l?toriei lui duhovnice?ti. Mi-a povestit odat? c? atunci când s-a f?cut monah, stare?ul s?u s-a îmboln?vit grav.

S-a mâhnit mult, deoarece se sim?ea ca pruncul cel mic, care se primejduia s?-?i piard? mama ?i înc? mai trebuia s? sug?.

Îns? n-a pierdut vremea, ?i a mers în biseric? ?i cu toat? simplitatea sa copil?reasc? ?i evlavia i-a spus Cuviosului Nil:
– Cuvioase P?rinte Nil, s? ?tii c? dac? nu-l faci bine îndat? pe stare?ul meu, nu-?i voi mai aprinde candela!

?i, o, minune! Stare?ul s-a f?cut îndat? bine, s-a ridicat ?i mergând în biseric? s? mul?umeasc? Sfântului a aprins el însu?i candelele. Stare?ul s?u a mai tr?it destui ani în care l-a ajutat duhovnice?te.

Mai târziu, când a r?mas singur, la început s-a chinuit pu?in, pentru c? a fost influen?at de unii monahi care aveau râvn? f?r? discern?mânt ?i a aruncat steagurile de la Marea Lavr? ca protest împotriva regelui Gheorghe al II-lea – pentru c? spuneau c? este francmason.

Pentru aceasta a fost condamnat de autorit??ile statului la trei ani de exil în insula Spinaloga, ca sa slujeasc? la lepro?i. S-a c?it îns? pentru aceast? fapt? a sa, precum mi-a spus mai târziu:
–   Am procedat ca un mirean, p?rinte Paisie, ?i nu ca un monah. Mult m-am v?t?mat duhovnice?te în perioada exilului, pentru c? nu-mi puteam îndeplini îndatoririle c?lug?re?ti.

La întoarcerea sa din exil a c?l?torit împreun? cu un alt monah, care mi-a spus dup? aceea c? P?rintele Petru propov?duia lumii poc?in?a spunând:
– Trebuie s? v? poc?i?i, c?ci altfel Dumnezeu ne va pedepsi. Va l?sa pe comuni?tii atei s? ne omoare.

Primise în?tiin?are de la Dumnezeu cu mul?i ani înainte c? din pricina p?catelor noastre, ne a?tepta un mare r?u, r?zboiul civil.

Dup? acei trei ani de surghiun, când P?rintele Petru s-a întors în Sfântul Munte, n-a mai locuit la Sfântul Nil, pentru c? era mult zgomot.

Treceau pe acolo mul?i oameni ?i de aceea nu afla lini?te. A mers la Katunakia ?i s-a stabilit la o chilie aflat? la marginea Sih?striei „Sfânta Ana Mic?”.

Coliba sa nu se vedea deloc din c?rare ?i nu avea nici u??, ci un lemn lung pus de-a curmezi?ul. P?rin?ii din împrejurime îl aveau la evlavie, pentru c? era foarte cuvios.

?i fiindc? era mic ?i slab ?i avea simplitate copil?reasc? ?i sensibilitate duhovniceasc?, îl strigau „Petrache” (diminutivul de la Petru). V?zându-l cum î?i pleac? în jos fa?a sa mic? ?i luminoas? atunci când vorbea, credeai c? ai în fata ta un copil mic.

Aceast? nevinov??ie copil?reasc? ?i-a p?strat-o pân? la vârsta de ?aizeci ?i ?apte de ani, când a adormit.

Când p?rin?ii se apropiau de el ca s? se foloseasc?, el fugea pentru c? se ru?ina de ei. Când nu putea sc?pa, r?spundea cu câteva cuvinte, dar foarte ziditoare. Evita s? aib? leg?turi cu oamenii ?i de aceea se închidea în chilia sa ?i vorbea mereu cu Dumnezeu prin rug?ciune neîncetat?.

Când mergeau p?rin?ii la el ?i b?teau în u??, nu deschidea. Iar când îi l?sau alimente, le l?sa ?i el acolo afar?, iar aceia v?zându-le c? se stric?, nu-i mai aduceau alt? dat? nimic, ci le d?deau altor p?rin?i.

Fra?ii de la chiliile vecine îi spuneau b?trânului Petru:
– Nu faci bine c? nu prime?ti milostenie.

Iar el le r?spundea:
–  Iubitul meu, slav? lui Dumnezeu, eu am din destul. De ce s?-i lipsesc de ele pe al?i b?trâni care au nevoie?

Prin multa sa nevoin?? b?trânul t?iase aproape toate nevoile omene?ti ?i tr?ia ca un înger în trup ?i nu doar formal în schima îngereasc?. Postea mereu pân? la ceasul al nou?lea (ora 3 dup? amiaz?).

Adic? mânca dup? vecernie un posmag ?i se îndeletnicea cu rug?ciunea ?i cu metaniile zi ?i noapte. Chiar ?i în somn ?optea rug?ciunea, iar când se scula continua restul rug?ciunii.

Când se culca pu?in, trupul dormea, dar sufletul lui priveghea ?i se ruga. Rug?ciunea îi devenise de-sine?i-lucr?toare, ?i de multe ori îmi spunea:
– Aud psalmodii îngere?ti atât de dulci, încât nu pot ?i sar în picioare din pricina acelei dulci cânt?ri cere?ti.

Toate acestea îl hr?neau suflete?te ?i trupe?te, ?i de aceea nu-i trebuiau multe lucruri ca s? se între?in?. Putinele lucruri de care avea trebuin?? le dobândea din lucrul s?u de mân?, c?ci împletea metanii, sau aduna plante de ceai de pe Athon, pe care le d?dea pe posmag.

Dac? cineva insista s?-i dea ceva de binecuvântare îi r?spl?tea îndoit dându-i ceai de munte sau metanii.

Cu toate c? nu se îngrijea de sine ?i pielea i se lipise de oase, totu?i continua s? fac? mari nevointe duhovnice?ti. Oricine putea vedea deslu?it harul lui Dumnezeu care îl înt?rea, nu vedeai pântece la B?trânul Petru, ci o adâncitur?.

Când se întâmpla s? se descheie la piept, îi puteai num?ra coastele, care sem?nau cu nuielele de la co?ul împletit.

Am cunoscut mul?i pustnici, dar la B?trânul Petru se putea vedea ceva deosebit. Pe fata sa se vedea zugr?vit? o dulcea?? dumnezeiasc?. Stupul s?u duhovnicesc se umpluse ?i de aceea rev?rsa miere duhovniceasc?.

Când îl întrebau: „Cum petreci, P?rinte, în chilie?”, r?spundea:
– Slav? lui Dumnezeu, cuibul meu cel dulce nu-l dau în schimb nici pentru toate palatele lumii.

De obicei ie?ea din „cuibul lui cel dulce” (Katunakia) odat? la ?ase luni ?i mergea la m?n?stirile Sfântului Munte, ca s?-?i dea lucrul de mân? ?i s?-?i iconomiseasc? posmag pentru o jum?tate de an.

Cred c? v? da?i seama cât de mare era traista pe care o avea B?trânul Petru ?i cât posmag – care era mâncarea lui obi?nuit? – mânca în ?ase luni.

La fiecare ?ase luni trecea ?i pe la m?n?stirea unde m? aflam, ca s? m? vad?. Ultima dat? când a venit, din p?cate eram plecat, ?i a a?teptat în afara m?n?stirii, într-un colt, c?ci se ru?ina s? intre în?untru.

Dup?-amiaz?, când m-am întors, am aflat c? m? a?tepta de patru ore ?i, de îndat? ce m-a v?zut a alergat spre mine vesel ca un copil mic, cu toate c? avea dublul anilor mei.

Dup? aceea am mers la mine în chilie ?i, vrând s?-l tratez pu?in ca s?-l odihnesc, nu a primit, ci m-a refuzat într-un mod care s? nu m? r?neasc?. Mi-a cerut putin? ap? cald? în care a pus dou? crengu?e de ceai, pe care îl avea la el ?i a b?ut.

Când am insistat s? m?nânce ceva, mi-a spus:
– P?rinte Paisie, iart?-m?, dar vreau s? m? preg?tesc ca s? m? împ?rt??esc de Sfântul Petru Athonitul, pe 12 iunie. Eu am venit ca s?-mi iau r?mas bun ?i s? ne iert?m, pentru c? voi muri, ?i de aceea nu te pot lua ucenic. Iart?-m?, c?ci voi muri.

Toate acestea mie mi s-au p?rut ciudate. S? spun? c? va muri a?a deodat?, fiind s?n?tos? Dar dup? toat? discu?ia ?i sfaturile sale ce au durat dou? ore ?i jum?tate, am început s? cred.

Fiindc?-l vedeam stând mereu în picioare sf?tuindu-m?, l-am rugat s? stea jos. Acela îns? n-a vrut ?i mi-a spus: „Nu trebuie s? rostim cuvântul lui Dumnezeu ?ezând„, de?i era frânt de oboseal?, c?ci mersese pe jos nou? ore ?i cu greutate în spate.

De aceast? dat? rucodelia sa voia s-o dea ca s?-?i economiseasc? cele necesare pentru înmormântare ?i sa fac? ultima Sfânt? Liturghie la metania lui, la Sfântul Nil, dup? care s?-?i cear? iertare ?i s?-?i ia r?mas bun de la pu?inii s?i prieteni, pe care îi avea împr??tia?i prin Sfântul Munte.

Deoarece era ultima lui vizit? mi-a spus mai multe lucruri decât în celelalte d??i, poate ca sa-mi fac? mai mult? bucurie ?i s? alineze oarecum marea mea mâhnire c? îl voi pierde.

Înainte de a începe a m? sf?tui îl întrebasem despre greut??ile ascult?rii, c?ci aproape toat? ziua m? aflam cu mirenii ?i auzeam, f?r? s? vreau, istoriile murdare ale lumii. Atunci B?trânul Petru mi-a spus:

– P?rinte Paisie, noi s? le vedem pe toate cu gând bun.

Stare?ul se cur?tise l?untric ?i de aceea pe toate le vedea curate, deoarece nu mai exista p?cat în el, ci locuia Hristos.

Îl întrebasem despre un anume lucru, dac? fusese de la Dumnezeu sau de la cel viclean, ca s? m? în?ele, iar el mi-a r?spuns c? a fost de la Dumnezeu. Apoi mi-a spus:

– P?rinte Paisie, eu mereu tr?iesc astfel de st?ri duhovnice?ti, în vremea când m? cerceteaz? harul dumnezeiesc, inima mi se înfierbânt? de dragoste pentru Dumnezeu ?i o lumin? minunat? m? lumineaz? l?untric ?i pe dinafar?, luminând ?i chilia mea.

Îmi scot atunci fesul ?i îmi plec capul cu smerenie ?i-I spun lui Hristos: „Hristoase al meu, love?te-m? în inim? cu suli?a milostivirii Tale„. Ochii mei atunci slobzesc necontenit lacrimi dulci de recuno?tin?? ?i slavoslovesc pe Dumnezeu, iar fata mi-o simt c? se lumineaz?.

În clipele acelea, p?rinte Paisie, toate înceteaz?, pentru c? simt foarte aproape pe Hristos ?i nu mai pot cere nimic, c?ci ?i rug?ciunea se opre?te; metania nu se mai poate mi?ca.

Ca s? nu-l în?eleg gre?it ?i s? las metania, de?i nu ajunsesem la m?sura lui duhovniceasc?, mi-a spus o întâmplare:
– P?rinte Paisie, metania nu trebuie s-o l?s?m niciodat? din mân?, pentru c? ea este arma monahului ?i are mare putere. Odat?, la Karyes am f?cut cu metania semnul Crucii peste un demonizat ?i îndat? omul acela a fost izb?vit de demon.

Întâmplarea aceasta am auzit-o ?i de la p?rintele Eumenie, care era de fat?. B?trânul Petru, având metaniile ?i ceaiul întinse spre vânzare la Karyes, a v?zut pe acel om care era chinuit de duhul necurat.

V?zând c? oamenii ce erau în jurul lui nu-l puteau ajuta, B?trânul Petru s-a sculat încet, ?i-a adunat rucodelia, s-a apropiat de acela f?r? zgomot, l-a însemnat cu metania în semnul Crucii ?i a fugit ca s? nu fie v?zut.

Aproape to?i oamenii au v?zut numai c? cel demonizat s-a vindecat dintr-odat?, Iar când au aflat cum a fost t?m?duit, au sl?vit pe Dumnezeu, Care arat? sfin?i ?i în vremea noastr?.

Pe Cuviosul Petru, îns?, n-au apucat s?-l vad? decât vreo doi-trei. Stare?ul, fire?te, era necunoscut multora, pentru c? nu avea leg?turi cu nimeni.

?i de?i se str?duia s? nu fie cunoscut, îns? to?i auzeau de el. Dac? se întâmpla s?-l întâlneasc? cineva care îl cuno?tea ?i s?-l întrebe ceva, el îi r?spundea la problemele lui cu pilde în?elepte, de parc? ar fi tâlcuit Patericul. (D?dea pilde diferite, dar cu acela?i sens).

Fire?te c? cel care nu avea profunzime patristic? îl putea cu u?urin?? interpreta gre?it. De pild? spunea: „Rug?ciunea celui smerit îl «r?stoarn?» pe Dumnezeu„. Iar prin aceasta în?elegea: „Rug?ciunea celui smerit îl înduplec? pe Dumnezeu”.

Precum, de asemenea, despre post spunea: „Când nu pic? ap? în stern? (bazin mic de ap?), se usuc? ?i mor broa?tele„. Adic? se usuc? stomacul ?i mor patimile. Precum am spus avea Patericul s?u propriu.

P?rintele Petru era înzestrat cu multe virtu?i, dar se distingea prin deosebitul dar al discern?mântului. Deoarece se „o?etiser?” oarecum problemele biserice?ti –
mai ales cea a calendarului – a renun?at la fanatismul care îl st?pânea ?i a început s? vin? la m?n?stiri.

Când venea s? m? vad?, urm?rea slujbele din pridvor. Odat? l-am întrebat:
– De ce nu intri în biseric??
–  Ca s? nu smintesc pe nimeni, binecuvântatule, mi-a r?spuns acela. C?ci de m? vor vedea zeloti?tii în pridvor, vor spune: „P?rintele Petru a?teapt? pe cineva”, ?i nu se vor sminti. De asemenea nici p?rin?ii m?n?stirii nu se vor sminti, pentru c? vor vedea c? am traista al?turi.

Dep??ise micimile omene?ti, fanatismul etc, pentru c? era iluminat de Dumnezeu. Era zelotist în în?elesul cel bun al cuvântului. Se împ?rt??ea de obicei odat? pe s?pt?mân?, ?i de dou? ori dac? se întâmpla vreo s?rb?toare în cursul ei.

Participa la Sfintele Liturghii ce se s?vâr?eau la chiliile învecinate ?i lua numai anafura ca s? ia parte ?i la alta ?i numai dup? aceea lua ?i aghiazm?. Fire?te aceasta o f?cea numai atunci când nu se împ?rt??ea, de?i se afla într-o stare duhovniceasc? înalt? ?i se putea împ?rt??i mai des.

Precum am spus, postea în fiecare zi pân? la ceasul al nou?lea, iar în Postul Mare mânca o dat? la trei zile. Numai sâmb?ta ?i duminica mânca de dou? ori ?i dezlega la untdelemn.

Pravila ?i-o f?cea cu „Doamne Iisuse…” timp de ?apte ore, afar? de canonul care consta din ?apte sute de metanii ?i treizeci ?i trei de a?e de o sut? de închin?ciuni (trei mii trei sute de închin?ciuni).

Din toate acestea doar o treime era pentru el, iar celelalte dou? treimi erau una pentru vii ?i cealalt? pentru mor?i. Dac? afla c? cineva trece printr-o încercare, f?cea rug?ciune separat? cu metanii pentru el.

De asemenea Ceasurile, Vecernia ?i Pavecernita le f?cea ?i pe acestea cu „Doamne Iisuse…”. Cu alte cuvinte „lucrul lui de mân?” era rug?ciunea.

De?i B?trânul Petru ajunsese la m?sura sfin?eniei, avea mult? smerenie, considerându-se pe sine foarte p?c?tos. Când preotul citea Evanghelia, î?i scotea fesul ?i apropiindu-se de Sfintele U?i î?i pleca capul sub Evanghelie ca s?-i fug? duhurile rele, precum spunea.

Deoarece se considera pe sine nimic, de aceea nici nu primea vreun ucenic. Odat? când l-am rugat mult, a primit s? m? ia ucenic, dar atunci nu mi-a dat binecuvântare m?n?stirea mea.

Când a venit pentru ultima dat?, B?trânul Petru mi-a spus c? se preg?te?te s? plece în cealalt? viat? ?i mi-a cerut iertare pentru faptul c? nu m? poate lua ucenic.

Atunci am în?eles voia lui Dumnezeu, care se ascundea în piedica ce mi-o puseser? p?rin?ii m?n?stirii, c?ci pe P?rintele Petru trebuia s?-l ia Dumnezeu.

Se vede c? n-am fost vrednic s? stau cu acest sfânt, ci mi-a îng?duit Dumnezeu numai s?-l cunosc, ca s? m? folosesc, iar aceasta a însemnat mult pentru mine, p?c?tosul.

Dac? m-ar învrednici Dumnezeu ca în cealalt? viat? s?-l v?d, fie ?i numai de departe, aceasta ar fi pentru mine una din marile binecuvânt?ri ale lui Dumnezeu.

Neuitate îmi vor r?mâne ultimele sale sfaturi împreun? cu ultimul r?mas bun. Aici se poate vedea m?re?ia lui Dumnezeu întru sfin?ii S?i, precum ?i în Cuviosul Petru, pe care prietenii lui nu l-au s?rutat mort, ci el însu?i a trecut pe la to?i, ca ei s?-l s?rute viu cu „s?rutarea cea de pe urm?”.

În continuare a trecut pe la Karyes, de unde a luat cele necesare pentru înmormântarea sa ?i de acolo a mers la metania lui, la Sfântul Nil.

În ziua urm?toare, pe 12 iunie, de s?rb?toare numelui s?u (pomenirea Cuviosului Petru Athonitul) s-a f?cut Sfânta Liturghie. S-au adunat ?i p?rin?ii (pustnicii) din jur.

La Sfânta Liturghie, B?trânul Petru s-a împ?rt??it, iar dup? sfâr?itul acesteia a ie?it afar?, a preg?tit pentru p?rin?i ap? ?i rahat, iar el, de îndat? ce s-a a?ezat lâng? ei, ?i-a închis ochii dându-?i sufletul cel sfânt lui Hristos.

P?rin?ii au crezut c? mot?ie ?i a?teptau s?-?i deschid? ochii ca s?-l felicite. Când l-au mi?cat, au în?eles c? a plecase la cer ?i i-au urat: „Dumnezeu s? te odihneasc?”.

A adormit la 12 iulie, de ziua Cuviosului Petru Athonitul, în 1958.
S? avem binecuvântarea lui. Amin.

Topics: Despre discernamant, Despre gandul bun, Despre nevinovatie, Despre post, Despre simplitate, Despre smerenie | Comentariile sunt închise pentru B?trânul Petru (Petrache)

B?trânul Augustin

P?rintele Augustin s-a n?scut în Rusia în Aliskoghe din Poltava, în 1882. Numele lui de mirean a fost Antonie Korra.

Tat?l lui se numea Nicolae ?i mama sa Ecaterina. Ace?tia fiind oameni evlavio?i l-au crescut pe copilul lor Antonie în evlavie ?i fric? de Dumnezeu.

Înc? de mic Antonie a mers la o m?n?stire din patria lui unde a vietuit ca frate încep?tor. O ispit? îns?, ce i s-a întâmplat, l-a f?cut s? p?r?seasc? m?n?stirea ?i patria sa ?i s? vin? în Gr?dina Maicii Domnului, ca s?-?i simt? sufletul în siguran?a împotriva acestui fel de ispite.

Precum mi-a povestit, în m?n?stire to?i vie?uitorii erau b?trâni ?i a fost trimis s? ajute unui slujitor al m?n?stirii la pescuit, pentru c? monahii de acolo se între?ineau din pe?tele pe care îl prindeau.

Într-o zi a venit fiica acelui slujitor ?i a spus tat?lui ei s? mearg? repede acas? pentru o treab? grabnic?, iar ea a r?mas s?-l ajute pe fratele. Ispita, îns?, a biruit-o pe nenorocit? ?i, f?r? s? se gândeasc?, s-a repezit asupra fratelui cu inten?ii p?c?toase.

În clipa aceea Antonie s-a pierdut cu firea pentru c? aceasta s-a petrecut pe nea?teptate. Atunci ?i-a f?cut semnul Crucii ?i a spus: „Hristoase al meu, mai bine s? m? înec, decât s? p?c?tuiesc!”, ?i s-a aruncat de pe mal în adâncul râului.

Dar Bunul Dumnezeu v?zând b?rb??ia tân?rului nevinovat, care a procedat ca un nou Sfânt Martinian spre a se p?stra curat, l-a ?inut deasupra apei f?r? s? se ude.

Mai târziu mi-a spus: „Eu am s?rit cu capul în jos, dar nu ?tiu cum m-am aflat în picioare deasupra apei, f?r? s? mi se ude nici m?car hainele!„.

În clipa aceea a sim?it o pace l?untric? ?i o dulcea?? nepovestit?, care a ?ters cu des?vâr?ire orice gând p?c?tos ?i orice iritare trupeasc?, ce i le pricinuise mai înainte acea fat? prin gesturile ei necuviincioase.

Când fata l-a v?zut pe Antonie stând în picioare deasupra apei, a început s? plâng? ?i s? se poc?iasc? pentru gre?eala ei, fiind mi?cat? de aceast? mare minune.

Dup? aceasta fratele a plecat imediat la m?n?stire, ?i l-a rugat cu lacrimi pe stare? s?-i dea binecuvântarea s? mearg? la Sfântul Munte, spunându-i c? este slab duhovnice?te ?i c? se teme s? mai r?mân? în lume.

N-a spus nimic stare?ului despre fapta necuviincioas? a fetei, ca s? nu-i pricinuiasc? vreun r?u, nici despre minunea ce se petrecuse cu el, ci numai pe sine se învinuia.

Fire?te, aceasta a fost cea mai mare minune, dup? p?rerea mea, c? a luat gre?eala asupra lui ?i a acoperit-o pe vinovat?, precum ?i înfruntarea cu b?rb??ie a acestei ispite, mai ales la o asemenea vârst?.

C?ci pentru Dumnezeu, Care tine totul cu degetul S?u, n-a fost greu s? tin? un încep?tor deasupra apei unui râu.

Stare?ul s-a învoit la rug?min?ile lui – fire?te, nici nu-l putea împiedica – dar s-a mâhnit gândindu-se c? pierde din ob?te un încep?tor ales.

Atunci Antonie a pornit îndat? c?tre Sfântul Munte. Acestea se întâmplau în anul 1908. Dup? ce a vizitat diferite m?n?stiri ?i chilii din Gr?dina Maicii Domnului, a r?mas la Chilia „Sfânta Cruce” a M?n?stirii Karakalu, unde a fost tuns monah în 1910, primind numele de Augustin.

În 1943 a plecat pentru mai mult? lini?te la o chilie de pe mo?ia M?n?stirii Filoteu, „Intrarea în Biserica a Maicii Domnului”, unde s-a nevoit cu m?rime de suflet pân? la b?trâne?e f?r? s? mai ias? în lume.

În 1950 am auzit pentru prima dat? despre B?trânul Augustin, dar nu mi s-a ivit prilejul s?-l cunosc de aproape, îns? to?i vorbeau despre sfin?enia lui.

În 1955 când am mers din nou la M?n?stirea Filoteu, l-am cercetat a doua zi la chilia sa, dar din p?cate lipsea. Am l?sat pu?ine lucruri la u?a chiliei lui ?i m-am întors la m?n?stire, luând aminte s? nu m? observe cineva ?i astfel s? dau de b?nuit.

A doua zi, dup? amiaz?, a venit la m?n?stire B?trânul Augustin ?i a întrebat:
– Unde este c?lug?rul Paisie? P?rin?ii s-au mirat ?i i-au r?spuns:
–  Noi înc? nu l-am cunoscut bine. Sfin?ia Ta, de unde îl ?tii?

Atunci i-au ar?tat chilia mea. Îndat? ce am deschis u?a, mi-a f?cut metanie pân? la p?mânt ?i mi-a zis:
– Binecuvânta?i! Apoi mi-a spus:
– Dumnezeu s?-ti ierte p?catele pentru binecuvânt?rile ce mi le-ai l?sat.

?i zicând acestea, scoase din traist? ?apte piersici mici, învelite într-o basma, care nu se deosebeau ca m?rime de corcodu?e ?i pe care le culesese din piersicul pe jum?tate uscat ce îl avea lâng? chilia sa.

Eu am voit s? ascund de b?trân faptul c? dusesem acele lucruri la chilia sa, dar el mi-a spus:
– Eu te-am v?zut de la „Proorocul Ilie”.

Schitul „Proorocul Ilie” se afl? la o distant? de aproape patru ore de chilia B?trânului Augustin. Stare?ul avea ?i harisma str?vederii. Pentru Dumnezeu, fire?te, nu exist? distante scurte sau lungi.

?i fiindc? am vorbit despre aceasta, e bine s? spun ?i despre un caz asem?n?tor în care s-a manifestat aceea?i harisma.

Vecinul lui, diaconul Veniamin, aflându-se în chilia sa, a v?zut uciderea familiei tarului, ca ?i cum ar fi privit-o la televizor. Dup? o vreme s-a aflat c? în ziua aceea se s?vâr?ise uciderea familiei tarului de c?tre comuni?ti.

Desigur c? ?i B?trânul Augustin vedea departe, deoarece avea televizor duhovnicesc, adic? harisma str?vederii, pe care o dobândise prin cur??ia sufletului s?u, prin smerenie ?i dragoste.

Fiindc? pe Stare? îl durea inima de animalele chinuite, to?i cei ce aveau animale b?trâne sau infirme le aduceau lâng? chilia lui f?r? s? întrebe ?i plecau.

Chilia B?trânului Augustin devenise azilul animalelor din p?r?ile Karakalului, Filoteului ?i Ivirului. S?rmanul b?trân lua coasa ?i aduna fân toat? vara ca s? hr?neasc? pe timpul iernii animalele infirme ?i b?trâne ale mirenilor.

Dac? g?sea vreun alt animal b?trân p?r?sit, îl lua ?i pe acela la azilul lui.
Când întâlnea pe vreun om pe drum, îi f?cea metanie pân? la p?mânt ?i-i spunea: „Binecuvânta?i”, nu cerceta dac? era preot sau monah, sau dac? mireanul era mare sau mic, pentru c? având mult? smerenie pe to?i îi considera mari, iar pe sine mai mic decât to?i.

Într-o zi când a f?cut metanie unui mirean, l-a v?zut un teolog ?i smintindu-se, i-a spus:
– Faci metanie la mireni?
– Da, pentru c? au harul Sfântului Botez, a r?spuns B?trânul Augustin.

Multa dragoste ?i smerenie a B?trânului nu avea margini. Odat? mi-a spus c? i-a ap?rut diavolul în chilie ca un câine înfrico??tor, care scotea fl?c?ri pe gur? ?i s-a repezit asupra lui s?-l sugrume, deoarece îl ardeau rug?ciunile lui.

B?trânul Augustin, îns?, l-a apucat ?i l-a trântit de perete spunându-i: „R?ule diavol, de ce r?zboie?ti f?pturile lui Dumnezeu?”.

Apoi Stare?ul a continuat:
– ?i diavolul era puternic, dar ?i eu tare, ?i l-am lipit de perete. Dup? aceea, îns?, aveam remu?c?ri c? l-am lovit pe diavol.

A?teptam cu ner?bdare s? se lumineze de ziu? ca s? merg la duhovnic ?i s?-i m?rturisesc c? l-am lovit pe diavol. De îndat? ce s-a luminat, am mers în Provata, la duhovnic ?i m-am m?rturisit.

Duhovnicul meu, îns?, a fost foarte îng?duitor ?i nu mi-a dat nici un canon, ci mi-a spus s? m? împ?rt??esc. Eu, de bucurie, toat? noaptea am rostit Rug?ciunea lui Iisus ?i apoi am mers la Sfânta Liturghie ?i m-am împ?rt??it.

Când preotul mi-a b?gat linguri?a în gur?, am v?zut Sfânta împ?rt??anie ca pe o bucat? de carne cu sânge ?i am mestecat-o, ca s-o înghit, în acela?i timp am sim?it o mare veselie, pe care nu o puteam suferi.

Din ochi îmi curgeau lacrimi dulci, iar capul meu r?spândea lumin?. Am plecat repede, ca s? nu m? vad? p?rin?ii, iar mul?umirea (de dup? Sfânta împ?rt??anie -n. tr.) mi-am citit-o singur la chilie.

Chipul B?trânului era luminos, pentru c? îl adumbrise harul lui Dumnezeu. Chiar ?i numai dac?-l vedeai, uitai orice sup?rare, pentru c? r?spândea bucurie din bun?tatea sa l?untric?, îmbr?c?mintea sa exterioar?, o dulam? r?scârpit?, era mai rea decât haina ce o pune gr?dinarul ca momâie împotriva gai?elor.

Dac? se întâmpla s?-i dea cineva vreun lucru bun, îl d?dea ?i el altuia.
Chilia lui era centrul lucr?torilor ce c?rau lemnele m?n?stirilor la porturi. Orice aveau nevoie lucr?torii mergeau la chilia B?trânului Augustin ?i luau f?r? s?-l întrebe.

De multe ori îi luau tot ce avea, iar dup? aceea era g?sit c?zut la p?mânt de istovire. Singura solu?ie ar fi fost s?-l aprovizioneze m?n?stirea cu putin? f?in? ca s?-?i fac? cir.

?i-a procurat ?i o tigaie veche ?i fr?mântând putin? f?in? numai cu ap? ?i sare, o cocea ca pit?, ?i asta îi era pâinea ?i mâncarea sa. Când era dezlegare la untdelemn înmuia o pan? în ulei ?i f?cea o cruce pe pit?, ?i în felul acesta f?cea dezlegare în zilele de s?rb?toare.

Unii c?lug?ri îl ispiteau pe B?trân, întrebându-l:
– Ce m?nânci, P?rinte Augustin?
– Eu m?nânc numai cl?tite, r?spundea el.

Când p?rin?ii îi d?deau vreo sardea s?rat?, o p?stra ca s? osp?teze cu ea vreun str?in. Stare?ul lua capul sardelei, iar oaspetelui îi punea sardeaua ?i era plin de bucurie, c? îl osp?ta cu pe?te.

Numai de acestea f?cea ?i se înfrâna pe sine, dar Hristos îl s?tura mereu cu harul S?u. To?i p?rin?ii ?i mirenii din ?inutul acela îl iubeau mult, dar mai ales p?rin?ii din M?n?stirea Filoteu, care îl rugau s? vin? în m?n?stirea lor ca s?-l îngrijeasc?, deoarece începuse s? nu mai vad?.

Stare?ul, îns?, se gândea ce vor face animalele infirme ?i bolnave de care se îngrijea, dac? el va pleca. De aceea n-a primit.

În cele din urm? -Dumnezeu s? le r?spl?teasc? p?rin?ilor – l-au luat ?i pe el ?i toate animalele sale ?i astfel i-au odihnit gândul, în m?n?stire, fire?te, p?rin?ii l-au îngrijit bine, lucru ce îl considera o mare binecuvântare a Maicii Domnului.

Drept recuno?tin?? cânta mereu „Cuvine-se cu adev?rat…”, iar ochii i se umpleau de lacrimi de bucurie.

Prezen?a B?trânului Augustin a fost o binecuvântare pentru m?n?stire ?i mult i-a ajutat pe p?rin?ii b?trâni de la bolni??, deoarece pe P?rintele Augustin nu-l cercetau numai oamenii, ci ?i sfin?ii ?i îngerii ?i chiar Maica Domnului.

Când Stare?ul o vedea în bolni?? pe Maica Domnului sau pe sfin?i iar pe b?trâni stând întin?i sau ?ezând, mult se întrista. De aceea mergea ?i-i scutura s? se scoale ?i le spunea: „Maica Domnului'”, sau când vedea vreun înger: „îngerul!”.

Aceia fire?te nu vedeau nimic, îns? pricepeau c? se întâmpl? ceva ?i se ridicau îndat? ?i st?teau cu evlavie.

Dar monahul responsabil peste bolni?? le considera pe acestea în?el?ri ?i-l certa spunându-i:
– Las?-i pe b?trâni în pace! Pe tine s? te ascult?m cu în?el?rile tale?

Dar B?trânul continua s?-i trezeasc?, deoarece nu se putea ab?ine din pricina evlaviei.

Când mergeau p?rin?ii s?-l vad?, înainte ca aceia s?-l întrebe cum se afl?, B?trânul Augustin îi întreba:
– Ce fac m?g?ru?ii mei?
– Sunt foarte bine, r?spundeau aceia. ?i Stare?ul se bucura.
– Dar Sfin?ia Ta, cum o duci, P?rinte Augustin?
– Slav? lui Dumnezeu, foarte bine.

Astfel, bucuros ?i plin de bun?tate, slavoslovind pe Dumnezeu ?i rugându-se neîncetat, a petrecut o via?? paradisiac? în Gr?dina Maicii Domnului. Având pe Hristos întru sine, inima lui devenise rai, ?i de aceea s-a învrednicit s? vad? înc? de aici îngeri ?i sfin?i ?i chiar pe Maica Domnului, iar apoi s? dobândeasc? bucuria cea ve?nic?.

În clipa când trebuia s? plece c?tre cer sufletul B?trânului Augustin, fa?a lui a str?lucit de trei ori. Dumnezeu a iconomisit s? se afle acolo ?i responsabilul peste bolnit?, care s-a minunat ?i astfel s-a încredin?at c? cercet?rile dumnezeie?ti pe care le avusese Stare?ul fuseser? adev?rate.

B?trânul Augustin s-a odihnit în Domnul la 27 martie 1965, fiind în vârst? de optzeci ?i trei de ani.

S? avem binecuvântarea lui. Amin.

Topics: Despre curatie, Despre dragoste, Despre infranare, Despre simplitate, Despre smerenie, Despre stravedere, Despre vrajmasi | Comentariile sunt închise pentru B?trânul Augustin

P?rintele Gheorghe pustnicul

P?rintele Gheorghe s-a n?scut în Sikia din Sithonia(denumirea celei de a doua peninsule care se invecineaza cu Sfantul Munte) în jurul anului 1922. Numele lui de mirean era Ioan. Gheorghe a fost numit când a luat schima îngereasc? ?i a ren?scut duhovnice?te în peninsula vecin? a Athonului, Gr?dina Maicii Domnului.

P?rintele tr?ia ca un adev?rat vultur ceresc în Sfântul Munte, sub cupola cereasc? a lui Dumnezeu, pentru c? nu avea colib?, precum aveau ceilal?i p?rin?i.

A?adar, izb?vit fiind de de?ert?ciune, încununat cu virtutea neagoniselii ?i robit de dragostea lui Dumnezeu, umbla prin Sfântul Munte ca un „hoinar” bun al lui Hristos.

Toat? averea lui erau hainele rupte pe care le purta ?i vara ?i iarna. Din pricina ?ederii în picioare la rug?ciune ?i a c?l?toriilor ce le f?cea prin mun?i ?i v?i, ca s? r?mân? necunoscut de oameni, în loc de ciorapi purta ni?te fâ?ii late, înf??urate pe picioare ca s? nu-i coboare pu?inul sânge pe care îl avea.

În timp ce sufletul lui se unea tot mai mult cu Dumnezeu, hainele lui se zdrentuiau, dar nu p?reau urâte, ci sem?nau cu ni?te aripi, pentru c? B?trânul avea harul lui Dumnezeu.

Când îl vedea cineva de departe pe P?rintele Gheorghe în mijlocul rugilor, mâncând mure, avea impresia c? este un vultur mare.

Vara o petrecea hr?nindu-se cu mure sau cu smochine uscate, îns? iarna, când nu exista aproape nimic de mâncat, era greu, deoarece comora (fructe ro?ii ?i aspre la gust) ?i castanele se terminau prin noiembrie, r?mânând dup? aceea doar ghinda ?i vreo buruian?.

Mâncare mânca numai la hramurile m?n?stirilor din partea de nord-est a Sfântului Munte, unde se ar?ta uneori.

De obicei mergea cu o zi înainte de ajunul praznicului ?i ajuta la buc?t?rie ?i, în general, la cur??enia m?n?stirii. Fire?te, îi d?deau porunci cu mult? u?urin??, pentru c?-l credeau întârziat la minte, dar când cineva îl cuno?tea de aproape, se vedea pe sine întârziat, iar pe P?rintete Gheorghe luminat de Dumnezeu.

Totdeauna era gata s? fac? voile tuturor. Uneori îl chema unul: „Gheorghe, vino aici!”, alteori altul: „Gheorghe, vino-ncoace!”, iar acela zicea: „S? fie binecuvântat!” ?i alerga îndat? unde era chemat.

Iar aceasta se întâmpla în tot timpul acelei zile. Nimeni nu-i spunea „P?rinte Gheorghe”, ci „Gheorghe”.

Cu toate c? se istovea din pricina muncii, nu mergea la arhondaric ca s? se odihneasc? noaptea, ci se întindea pu?in în pridvorul bisericii, pe marmur? cu mâinile încruci?ate pe piept ca un mort.

Acesta era tipicul lui fie c? era iarn? sau var? ?i totdeauna era îmbr?cat cu acelea?i haine.

Pentru P?rintele Gheorghe toate anotimpurile erau la fel, pentru c? tr?ia în condi?ii paradisiace ?i dragostea lui Dumnezeu uneori îl înc?lzea, alteori îl r?corea.

Apoi îl vedeai ridicându-se dintr-odat?, ca la alarm?, ?i rugându-se în picioare, nemi?cat, ore întregi, ca o statuie.

Când l-am întâlnit pentru prima dat? în ob?te, ca încep?tor, deoarece judecam dup? criterii lume?ti, l-am crezut nebun, a?a cum îl credeau to?i mirenii ?i unii p?rin?i.

Odat? am spus ?i eu c? este nebun, dar când m-a auzit p?rintele Gherman, cel mai b?trân ?i mai virtuos din m?n?stire, mi-a f?cut o observa?ie aspr? ?i mi-a spus:
– Acesta este sfânt, dar o face pe nebunul pentru Hristos.

Din clipa aceea l-am avut la mare evlavie. Urm?rindu-l, m-am încredin?at singur c? ajunsese într-adev?r la sfin?enie.

La m?n?stirile unde mergea, dup? ce se împ?rt??ea, r?mânea pân? în dup?-amiaza praznicului ca s? ajute, dup? care pleca f?r? s? ia nimic.

De aceea nu avea nici traist?, nici buzunare, ci tr?ia ca o pas?re în Gr?dina Maicii Domnului. O astfel de jertfelnicie n-am mai v?zut niciodat? la vreun alt p?rinte.

P?rintele Gheorghe se încredin?ase cu des?vâr?ire în mâinile lui Dumnezeu, de aceea ?i sim?ea marea siguran?? ce i-o d?dea Hristos, precum ?i o bucurie îmbel?ugat?, pe care n-o putea ascunde.

Inima lui întraripat? de dragostea dumnezeiasc? îl f?cea s? umble prin mun?i, adic? „î?i luase câmpii”, dar în în?elesul cel bun. Întotdeauna era vesel.

De multe ori spunea ?i unele lucruri pe care cei ce nu le în?elegeau le considerau f?r? în?eles, dar ele î?i aveau sensul lor. Câteodat? când vedea oameni care puteau b?nui lucrarea lui, zicea:
– Mâncare – viat?; post – moarte; mâncare – viat?, post – moarte…

Fire?te, cel ce auzea acestea î?i f?cea p?rerea c? este lacom. Aceea?i impresie o d?dea ?i oamenilor cu care se întâmpla s? m?nânce, pentru c? inten?ionat mânca într-un chip lacom. Iar dac? erau ou? la mas?, se mânjea cu ou? ?i, fiindc? nu se sp?la niciodat?, d?dea impresia c? m?nânc? numai ou?.

Dac? cineva îl întreba despre probleme duhovnice?ti r?spundea foarte clar ?i când vedea c? îl admir?, începea s? spun? câteva cuvinte încurcate ?i tulbura apele.

Accentua mult pe smerenie ?i ascultare. De?i cugetul s?u era supus voii lui Dumnezeu ?i voilor celorlal?i, totu?i sim?ea nevoia sfintei ascult?ri. De aceea s-a dat sub ascultarea unui stare?, care era bolnav de meningit?, cu scopul de a-l sluji ?i de a-?i t?ia voia mai bine, prin apuc?turile stare?ului s?u.

În perioada aceea, cât a stat ca ascult?tor la acel stare? bolnav, l-am v?zut pentru prima dat? pe P?rintele Gheorghe purtând traist?, îns? în cele din urm? stare?ul l-a alungat.

Totu?i a luat putin? plat? pentru ascultare ?i a purces din nou prin mun?i.
Odat? cu trecerea anilor P?rintele Gheorghe sporea duhovnice?te tot mai mult ?i fiindc? unii începuser? s?-?i dea seama de sfin?enia lui, de aceea ?i el f?cea neorânduieli din ce în ce mai mari.

Odat? P?rintele Gheorghe a v?zut un jandarm înfuriindu-se ?i i-a dat vreo dou?-trei. Lucrul acesta a ajuns s? creeze impresia c? este nebun ?i l-au dus la spitalul de nebuni.

Medicii l-au consultat bine, dar nu i-au g?sit nimic ?i l-au eliberat pe loc. Faptul acesta, îns?, a fost de ajuns s?-l ajute pe p?rintele Gheorghe s? ia „diploma” de nebun ?i astfel în continuare se mi?ca cu mai mult? libertate.

Prin comportamentul s?u, acest om al lui Dumnezeu î?i b?tea joc de de?ert?ciunea lumii. Acum nu se ?tie unde se afl?. Am încercat s? aflu, dar n-am reu?it.

A plecat la cer? Tr?ie?te înc?? I s-au pierdut urmele.
S? avem binecuvântarea lui. Amin.

Topics: Despre ascultare, Despre bucurie, Despre smerenie | Comentariile sunt închise pentru P?rintele Gheorghe pustnicul

B?trânul m?re?

Unul din p?rin?ii ce a tr?it în chip ascuns ?i care s-a nevoit cu m?rime de suflet în Gr?dina Maicii Domnului, ca s?-?i dobândeasc? „dorirea”, mântuirea sufletului, a fost ?i b?trânul Filaret, prietenul virtu?ii.

Patria lui p?mânteasc? a fost Transilvania din România. S-a n?scut în anul mântuirii 1892 ?i la Sfântul Botez i-au dat numele de Nicolae. Pe tat?l s?u îl chema Ioan ?i pe mama sa Maria, iar numele de familie era Dusa.

Mireanul Nicolae Dusa a venit la Sfântul Munte în anul 1912, la vârsta de dou?zeci de ani. El a fost tuns monah la Chilia Sfântului Ipatie a M?n?stirii Vatopedu ?i a fost numit Filaret.

A stat acolo opt ani iar în anul 1920 a venit la Chilia „Sfântul Andrei” din Kapsala a M?n?stirii Stavronichita la b?trânul Modest, pe care l-a îngrijit ?i a luat binecuvântarea lui. În chilia aceasta ?i-a continuat ?i ?i-a s?vâr?it „lupta cea bun?”.

Înc? din 1956 am auzit de cuviosul Stare? ?i de m?sura duhovniceasc? la care ajunsese de la mul?i p?rin?i ?i mai ales de la ucenicul s?u, p?rintele Vartolomeu, care venea la Sfânta M?n?stire Filoteu.

Dar de aproape m-am învrednicit s?-l cunosc pe acest preacuvios b?trânel în 1968, când locuiam aproape de el, la Chilia Sfintei Cruci a Sfintei M?n?stiri Stavronichita.

Când mergeam la el îl g?seam afar?, în picioare, cu o mân? sprjinindu-se de balustrad?, iar în cealalt? ?inând metaniile. Suferea mult de insuficient? respiratorie ?i de aceea ie?ea mereu afar?.

Când îl întrebam: „Ce faci p?rinte?”, îmi r?spundea: „Slav? lui Dumnezeu!”. „Ce vrei s?-ti aduc?”. „Maica Domnului îmi iconomise?te tot ce am nevoie”.

Nu primea nimic. Iar dac? cineva îi l?sa ceva pe ascuns, aceasta era un chin pentru m?rinimosul b?trânel, pentru c? tr?ia cu o mare acrivie duhovniceasc?.

Adic? trebuia s? fac? mult? rug?ciune, c?ci supraevalua lucrurile ce i le aduceau al?ii. Dac? ceva valora cinci drahme, el îl aprecia la dou?zeci ?i trebuia s? fac? dou?zeci de a?e de o sut? de „Doamne Iisuse…” cu închin?ciuni pentru cel ce îi aducea binecuvântarea.

Odat? l-am rugat pe b?trân s? primeasc? o mic? binecuvântare, dar el a refuzat.

– Nu pot, nu pot nu apuc s? fac rug?ciunile ?i metaniile ce le-a? datora. Am ?i îndatoririle mele duhovnice?ti, le am ?i pe ale p?rintelui Vartolomeu, pentru c? e bolnav ?i Hristos va cere de la el numai r?bdare.

P?rintele Vartolomeu, ucenicul lui, suferea de mul?i ani de un parkinson avansat ?i tremura tot. Iar B?trânul Filaret, pe lâng? faptul c? îi împlinea îndatoririle lui duhovnice?ti îl ?i slujea în acela?i timp, cu toate c? era b?trân de ?aptezeci ?i opt de ani. L-a slujit cincisprezece ani, pân? când a c?zut ?i el la pat.

I se sp?rseser? venele picioarelor din pricina statului în picioare la rug?ciune ?i lichidul din ciorapi curgea în papuci, iar din papuci pe podea. Fiindc? suferea de pl?mâni, st?tea într-un colt ca s? nu cad?, învelit cu ni?te p?turi vechi.

Fire?te îl cercetau mul?i p?rin?i, dar ori to?i deodat?, ori nici unul, deoarece fiecare î?i spunea c? poate va merge altul, în cele din urm? r?mâneau singuri ?i f?r? de ajutor.

Dar în zilele acelea desigur c? sim?eau în mai mare m?sur? mângâierea dumnezeiasc?, deoarece le lipsea cea omeneasc?. ?i fiindc? amândoi aveau dragoste nobil?, c?ci fiecare din ei se gândea la cel?lalt, Hristos ?i Maica Domnului se gândeau la ei ?i-i mângâiau dumnezeie?te.

Pe B?trânul Filaret ?i pe ucenicul s?u, p?rintele Vartolomeu, care era aproape paralizat, au vrut s?-i ia ca s?-i îngrijeasc?, nu numai m?n?stirile, ci ?i unele chilii, dar ei n-au primit.

Gândul îmi spune c? în chilia lor au tr?it multe experien?e dumnezeie?ti ?i de aceea nu-i l?sa inima s? se despart? de acel loc dumnezeiesc, dar ?i pentru c? având suflete nobile, nu voiau s? devin? o greutate pentru al?ii.

Într-o zi, când i-am cercetat din nou, înaintând spre chilia B?trânului Filaret am sim?it o mireasm? nespus?. De îndat? ce am deschis u?a chiliei lui, am sim?it o mireasm? ?i mai puternic?.

Dar ce s? v?d? S?rmanul b?trânel era c?zut ?i atât de în?epenit încât nu se mai putea ridica, nici nu mai putea respira. Atunci l-am ridicat iar el a început încet-încet s? respire ?i prin semne mi-a ar?tat c? vrea s?-l acop?r.

Nu îi mai r?m?sese sânge, ?i de aceea îi era tare frig. ?i de?i, omene?te vorbind, ar fi trebuit atât du?umeaua cât ?i b?trânul s? miroase urât din pricina lichidului ce curgea continuu din picioarele lui, îns? toate r?spândeau mireasm?, pentru c? avea un suflet bine-mirositor.

Când l-am v?zut în starea aceasta, l-am rugat pe p?rintele Vartolomeu s?-mi dea voie s? r?mân la chilia lor ca s?-i ajut, dar el n-a primit. Mi-a spus s? vin a doua zi ?i astfel am fost nevoit s? m? întorc la chilia mea.

Dar în noaptea aceea, ce mi s-a întâmplat? În timp ce rosteam rug?ciunea „Doamne Iisuse…” pentru Miezonoptic?, ce s? v?d?… V?d pe B?trânul Filaret cu o fat? luminoas?, ca a unui copil de doisprezece ani, c? se urc? spre cer într-o lumin? cereasc?.

Din aceasta am în?eles c? sufletul lui curat se odihnise întru Domnul. Era ziua de 1 iunie 1975. A adormit la vârsta de optzeci ?i trei de ani.
S? avem binecuvântarea lui. Amin.

Dup? aceasta pe p?rintele Vartolomeu l-a îngrijit M?n?stirea Stavronichita. Mare este plata lor. El a meritat aceast? bun? îngrijire ?i pentru un alt motiv, c?ci fiind copil de cincisprezece ani a venit din România în Gr?dina Maicii Domnului ca s? se nevoiasc? duhovnice?te în timp ce ceilal?i copii de vârsta lui se jucau în patria lor.

P?rintele Vartolomeu a slujit destui ani ca monah ?i la spitalul de lepro?i ce îl avea M?n?stirea Iviru pe teritoriul ei.

Maica Domnului „Port?rita”, care are grij? de lepro?i, s? aib? grij? ?i de mântuirea leprosului meu suflet. Amin.

Topics: Despre dragoste | Comentariile sunt închise pentru B?trânul m?re?


« Inainte Inapoi »
Crestinism Ortodox.ru. Catalogul Resurselor Ortodoxe pe Internet