De curând, în 1979, a adormit Bătrânul Avvacum, care a locuit în Sfânta Mănăstire Lavra şi a avut harisma de a tine minte capitole întregi din Sfânta Scriptură.

Mai demult el a pustnicit în pustia Viglei, dar o întâmplare l-a făcut să plece înfricoşat în Lavra, unde a rămas pană în ultimele sale zile, de dinaintea plecării sale spre viata cea adevărată.

ÃŽntr-o zi, atunci când se afla la Vigla, Bătrânului Avvacum, în timp ce rostea “Doamne Iisuse” pe o stâncă, îi apăru deodată diavolul în chip de “înger de lumină” ÅŸi-i spuse:

- Avvacume, Avvacume, Dumnezeu m-a trimis să te iau în rai, pentru că ai devenit deja ca un înger. Hai să zburăm.

Bătrânul Avvacum s-a pierdut cu firea şi i-a răspuns înfricoşat:
- Cum să zbor? Tu poţi, pentru că ai aripi.
- Şi tu ai aripi, Avvacume, căci ai devenit înger, dar nu le vezi, îi spuse părutul înger.

Atunci Bătrânul Avvacum şi-a făcut semnul crucii şi a spus cu smerenie:
- Maica Domnului, cine sunt eu ca să zbor?

N-a apucat însă să termine smeritele lui cuvinte că deodată a văzut cum acel părut înger s-a schimbat într-o capră neagră ciudată, cu aripi de liliac care, zburând în prăpastie spre mare, a dispărut.

Atunci Bătrânul Avvacum, cuprins fiind de spaimă i-a mulţumit Maicii Domnului că l-a apărat, căci altfel l-ar fi prăbuşit vicleanul în prăpastie.

După aceasta a mers la coliba sa, şi-a luat traista şi a plecat la Mănăstirea Lavra unde s-a închinoviat pentru mai multă siguranţă.

La sihăstria sa mergea doar de trei-patru ori pe an şi făcea Sfânta Liturghie, după care se întorcea la Mănăstirea Lavra.

Când s-a apropiat vremea adormirii lui, a primit înştiinţare de la Dumnezeu despre aceasta şi a mers la sihăstria sa, ca să-şi lase oasele acolo unde îşi lăsase şi cărnurile sale, când era mai tânăr, prin nevointele pustniceşti mai presus de fire ce le făcuse ca să se imaterializeze pe cât este cu putinţă, aşa cum o cere schima îngerească.

Părinţii care îl cercetau acolo, la Vigla, îl vedeau foarte vesel. Unul dintre ei s-a mirat de aceasta şi i-a spus:

-  Părinte Avvacum, te văd foarte vesel, deşi te apropii de moarte.

-  Şi de ce să nu fiu vesel, frate, de vreme ce cu harul lui Dumnezeu m-am nevoit de tânăr cât am putut? Mă bucur că voi merge lângă Hristos.

Cu o astfel de veselie pleacă nevoitorii cei buni ai lui Hristos.

Acum câtiva ani un tânar iubitor de monahi a participat cu multa evlavie la o priveghere de toata noaptea la o manastire din Sfântul Munte. Era praznicul Intrarii în Biserica a Maicii Domnului si, deoarece voia si el sa se afieroseasca lui Dumnezeu, pe toata durata privegherii a stat în picioare si s-a rugat cu umilinta.

Când au ajuns la Laude, preotul a miruit pe parinti si pe închinatori cu untdelemn din candela Maicii Domnului. Tânarul, însa, din multa lui evlavie si sfiala nu s-a apropiat sa fie miruit, deoarece se considera nevrednic. Dupa ce au trecut toti, si a plecat si preotul, a simtit nevoia launtrica sa mearga sa se închine cel putin la icoana Maicii Domnului, ca sa primeasca si el putin har. Si în timp ce, se închina cu multa evlavie la icoana Maicii Domnului, candela ei s-a ridicat singura si s-a varsat din ea untdelemn pe capul tânarului, fara sa picure jos, nici pe hainele lui, ci numai în vârful capului sau. In acelasi timp a simtit si o veselie duhovniceasca de nedescris, cum nu mai simtise niciodata în viata sa.

C̢nd l-am vazut de departe pe t̢nar, ̨nainte ca el sa-mi povesteasca ̨nt̢mplarea Рdeoarece din schimbarea fetei sale se vedea faptul cel dumnezeiesc Рl-am ̨ntrebat ce i s-a ̨nt̢mplat. Iar acela mi-a povestit totul cu multa simplitate.

De aici oricine poate vedea ca pe cei foarte evlaviosi si smeriti îi miruieste însasi Maica Domnului si îi preschimba duhovniceste.