Bătrânul Cosma de la Pantocrator (Vierul)

Cosma s-a născut în Anghelohori din Tracia în 1897. Numele lui de mirean a fost Cleante, iar viata lui a fost călugărească încă din lume. Se ostenea la moşia sa lucrând ca grădinar.

Acolo împărţea dragoste la ceilalţi, şi aduna mereu dragoste de la Hristos. Adică făcea multe milostenii şi ajuta mai ales pe cei care erau nevoiţi să fure din pricina sărăcie, ca să-i ferească de păcatul de moarte al furtului şi de altele mai rele.

Odată un copil, – această întâmplare mi-a povestit-o el însuÅŸi când s-a făcut mare – a mers la el în grădină să cumpere legume, după care trebuia să cumpere ÅŸi alte lucruri de la băcănie. Dar când a ajuns în grădină, ce să vadă? Pierduse banii.

Atunci a început sa plângă, cugetând şi făcându-şi planuri rele, pentru că se temea de bătaia ce-l aştepta de la mama sa.

După ce Cleante l-a liniştit pe copil, l-a întrebat:
- Îţi aduci aminte, fiule, câţi bani ti-a dat mama ta şi ce ti-a spus să cumperi?
- Da, a răspuns copilul.

Atunci Cleante i-a dat legumele şi restul de bani, după care i-a spus:
- Nu te mâhni deloc! Altă dată să fii mai atent. Unele ca acestea şi altele făcea în lume, când trăia în satul său.

În jurul anului 1914 a plecat din lume, lăsând pe fratele său şi grădina sa, şi a venit în Grădina Maicii Domnului să se nevoiască împreună cu fraţii duhovniceşti. A fost tuns monah în 1915.

A stat la Sfânta Mănăstire Stavronichita până în 1924, când a avut loc schimbarea calendarului, iar în anul următor a plecat şi s-a închinoviat la Sfânta Mănăstire Pantocrator.

Acolo a rugat pe părinţi să-l lase să locuiască afară de mănăstire, la vie, care era aproape de metania lui. Până în 1939 s-a nevoit şi în alte locuri ale Sfântului Munte, însă din 1939 s-a nevoit numai la viile Mănăstirii Pantocrator.

Toată ziua muncea şi se ruga neîncetat. Trupul nu şi-l îngrijea deloc, deoarece toată ne voinţa sa era îndreptată spre sufletul său. Hainele îi erau murdare de pământ şi transpiraţie, iar într-un colt al chiliei, pe podea, avea nişte pături vechi, pe care se culca, dar care erau atât de pline de pământ, încât dacă ai fi aruncat nişte seminţe ar fi încolţit.

Deşi lucra din greu şi se nevoia şi în cele duhovniceşti cu mărime de suflet, se întreţinea cu putină hrană uscată, cu verdeţuri, cu ceva seminţe uscate şi cu posmag.

Banii ce se dădeau în mănăstirile idioritmice pentru ascultări, din care se întreţineau părinţii, bătrânul Cosma nu îi lua, ci le spunea proestoşilor mănăstirii:
-  Să-i ţineţi, părinţilor, că îi voi lua mai târziu toţi odată. Aceia credeau că îi va lua la bătrâneţe, dar bătrânul Cosma se referise la cealaltă viată.

De asemenea, alimentele ce le dădea mănăstirea le împărţea în dar la bătrâneii din Kapsala. Dacă vreun bătrân nu voia sa le primească în dar, a doua oară când mergea la el, bătrânul Cosma îi spunea:
-  Gheronda, am ceva de vânzare. Şi i le dădea aproape degeaba.

Astfel îi odihnea gândul, iar acei neînsemnaţi bani ii dădea altuia de binecuvântare. Prin aceste legături cu părinţii se ajuta şi el însuşi duhovniceşte ascultând sfaturile lor.

Alte întâlniri nu avea, ci numai atunci când venea la biserică şi se împărtăşea. Totdeauna era văzut curăţind via, iar sufletul şi-l curăţa cu rugăciunea neîncetată şi cu lacrimile.

Era mic la stat şi ars de soare, dar uneori fata sa strălucea. Aceasta nu numai că am văzut-o cu ochii mei, ci mi-au spus-o şi alţi părinţi.

Ultima dată când l-am văzut mi-a făcut o impresie deosebită, pentru că în clipa când l-am întrebat ceva, fata lui a strălucit atât de mult, încât m-a orbit. Aceasta a fost ultima noastră întâlnire.

În 1970, la 13 aprilie, Bătrânul Cosma din Anghelohoriul Traciei a zburat din Grădina Maicii Domnului la ceruri ca un înger.

Să avem binecuvântarea lui. Amin.

Binecuvântarea lui Dumnezeu vine atunci când dam milostenie

Batranul Sava de la Manastirea Filoteu mi-a povestit ca în timpul marii foamete din 1917 parintii de la Manastirea Iviru, vazând ca se golesc magaziile manastirii au împutinat primirea de straini.

Ba chiar un proestos mai zgârcit insista sa o taie de tot. Ca urmare si Hristos a oprit orice binecuvântare pentru manastire. Atunci parintii au început sa flamânzeasca si sa se plânga lui Hristos si Maicii Domnului ca nu se îngrijesc de manastirea lor. Din pacate nu-si întelesesera greseala.

Intr-o zi s-a aratat Hristos portarului manastirii în chip de sarac si i-a cerut putina pâine. Atunci portarul i-a spus cu mâhnire:

- Nu avem, frate, de aceea am si taiat primirea de straini. Dar asteapta putin si-ti voi aduce bucatica ce o am în chilie pentru mine.

Atunci a alergat la chilia sa si aducând pâinea ce o avea pentru sine, a dat-o Saracului. A vazut, însa, ca fata Aceluia stralucea. Dupa ce Saracul a luat pâinea, l-a întrebat pe portar:

- Stii de ce a venit aceasta nenorocire peste manastire? Deoarece ati alungat de aici doua lucruri: pe “dati” si pe “vi se va da”.

Dupa aceste cuvinte S-a facut nevazut, raspândind o stralucire care l-a orbit pe portar. Atunci portarul s-a pierdut cu firea, dar dupa putin timp si-a revenit si a alergat înfricosat la proestosii manastirii, carora le-a povestit întâmplarea.

La început parintii îsi chinuiau mintea sa-si aminteasca pe care oameni i-au alungat. Dupa aceea însa si-au dat seama ca Saracul Acela fusese Hristos si au înteles si cuvintele Sale din Evanghelie: “Dati si vi se va da”.

Aceia s-au cait îndata pentru greseala lor si, de îndata ce au început sa dea din putinul lor la saraci, degrab au sosit si binecuvântarile bogate ale lui Dumnezeu.