Paterice

Articole recente

Carti

Blogroll


« | Main | »

B?trânul Petru (Petrache)

By pateric | iulie 10, 2006

B?trânul Petru s-a n?scut în Limnos în 1891. Se vedea c? era dintr-o familie s?rac?, dar era de neam nobil. Carte nu ?tia aproape deloc, dar a dobândit iluminarea dumnezeiasc? prin nevointele sale aspre, f?cute cu m?rime de suflet.

Înc? din tinere?e Gheorghe – numele lui de mirean – tr?ia c?lug?re?te, dar marea schim? a luat-o dup? cel de-al treizecelea an al vârstei sale de la un stare? de la Sih?stria Sfântul Nil, primind numele Cuviosului Petru Athonitul.

P?rintele Petru avea o simplitate fireasc? ?i o credin?? mare, care s-au putut vedea înc? din primii ani ai c?l?toriei lui duhovnice?ti. Mi-a povestit odat? c? atunci când s-a f?cut monah, stare?ul s?u s-a îmboln?vit grav.

S-a mâhnit mult, deoarece se sim?ea ca pruncul cel mic, care se primejduia s?-?i piard? mama ?i înc? mai trebuia s? sug?.

Îns? n-a pierdut vremea, ?i a mers în biseric? ?i cu toat? simplitatea sa copil?reasc? ?i evlavia i-a spus Cuviosului Nil:
– Cuvioase P?rinte Nil, s? ?tii c? dac? nu-l faci bine îndat? pe stare?ul meu, nu-?i voi mai aprinde candela!

?i, o, minune! Stare?ul s-a f?cut îndat? bine, s-a ridicat ?i mergând în biseric? s? mul?umeasc? Sfântului a aprins el însu?i candelele. Stare?ul s?u a mai tr?it destui ani în care l-a ajutat duhovnice?te.

Mai târziu, când a r?mas singur, la început s-a chinuit pu?in, pentru c? a fost influen?at de unii monahi care aveau râvn? f?r? discern?mânt ?i a aruncat steagurile de la Marea Lavr? ca protest împotriva regelui Gheorghe al II-lea – pentru c? spuneau c? este francmason.

Pentru aceasta a fost condamnat de autorit??ile statului la trei ani de exil în insula Spinaloga, ca sa slujeasc? la lepro?i. S-a c?it îns? pentru aceast? fapt? a sa, precum mi-a spus mai târziu:
–   Am procedat ca un mirean, p?rinte Paisie, ?i nu ca un monah. Mult m-am v?t?mat duhovnice?te în perioada exilului, pentru c? nu-mi puteam îndeplini îndatoririle c?lug?re?ti.

La întoarcerea sa din exil a c?l?torit împreun? cu un alt monah, care mi-a spus dup? aceea c? P?rintele Petru propov?duia lumii poc?in?a spunând:
– Trebuie s? v? poc?i?i, c?ci altfel Dumnezeu ne va pedepsi. Va l?sa pe comuni?tii atei s? ne omoare.

Primise în?tiin?are de la Dumnezeu cu mul?i ani înainte c? din pricina p?catelor noastre, ne a?tepta un mare r?u, r?zboiul civil.

Dup? acei trei ani de surghiun, când P?rintele Petru s-a întors în Sfântul Munte, n-a mai locuit la Sfântul Nil, pentru c? era mult zgomot.

Treceau pe acolo mul?i oameni ?i de aceea nu afla lini?te. A mers la Katunakia ?i s-a stabilit la o chilie aflat? la marginea Sih?striei „Sfânta Ana Mic?”.

Coliba sa nu se vedea deloc din c?rare ?i nu avea nici u??, ci un lemn lung pus de-a curmezi?ul. P?rin?ii din împrejurime îl aveau la evlavie, pentru c? era foarte cuvios.

?i fiindc? era mic ?i slab ?i avea simplitate copil?reasc? ?i sensibilitate duhovniceasc?, îl strigau „Petrache” (diminutivul de la Petru). V?zându-l cum î?i pleac? în jos fa?a sa mic? ?i luminoas? atunci când vorbea, credeai c? ai în fata ta un copil mic.

Aceast? nevinov??ie copil?reasc? ?i-a p?strat-o pân? la vârsta de ?aizeci ?i ?apte de ani, când a adormit.

Când p?rin?ii se apropiau de el ca s? se foloseasc?, el fugea pentru c? se ru?ina de ei. Când nu putea sc?pa, r?spundea cu câteva cuvinte, dar foarte ziditoare. Evita s? aib? leg?turi cu oamenii ?i de aceea se închidea în chilia sa ?i vorbea mereu cu Dumnezeu prin rug?ciune neîncetat?.

Când mergeau p?rin?ii la el ?i b?teau în u??, nu deschidea. Iar când îi l?sau alimente, le l?sa ?i el acolo afar?, iar aceia v?zându-le c? se stric?, nu-i mai aduceau alt? dat? nimic, ci le d?deau altor p?rin?i.

Fra?ii de la chiliile vecine îi spuneau b?trânului Petru:
– Nu faci bine c? nu prime?ti milostenie.

Iar el le r?spundea:
–  Iubitul meu, slav? lui Dumnezeu, eu am din destul. De ce s?-i lipsesc de ele pe al?i b?trâni care au nevoie?

Prin multa sa nevoin?? b?trânul t?iase aproape toate nevoile omene?ti ?i tr?ia ca un înger în trup ?i nu doar formal în schima îngereasc?. Postea mereu pân? la ceasul al nou?lea (ora 3 dup? amiaz?).

Adic? mânca dup? vecernie un posmag ?i se îndeletnicea cu rug?ciunea ?i cu metaniile zi ?i noapte. Chiar ?i în somn ?optea rug?ciunea, iar când se scula continua restul rug?ciunii.

Când se culca pu?in, trupul dormea, dar sufletul lui priveghea ?i se ruga. Rug?ciunea îi devenise de-sine?i-lucr?toare, ?i de multe ori îmi spunea:
– Aud psalmodii îngere?ti atât de dulci, încât nu pot ?i sar în picioare din pricina acelei dulci cânt?ri cere?ti.

Toate acestea îl hr?neau suflete?te ?i trupe?te, ?i de aceea nu-i trebuiau multe lucruri ca s? se între?in?. Putinele lucruri de care avea trebuin?? le dobândea din lucrul s?u de mân?, c?ci împletea metanii, sau aduna plante de ceai de pe Athon, pe care le d?dea pe posmag.

Dac? cineva insista s?-i dea ceva de binecuvântare îi r?spl?tea îndoit dându-i ceai de munte sau metanii.

Cu toate c? nu se îngrijea de sine ?i pielea i se lipise de oase, totu?i continua s? fac? mari nevointe duhovnice?ti. Oricine putea vedea deslu?it harul lui Dumnezeu care îl înt?rea, nu vedeai pântece la B?trânul Petru, ci o adâncitur?.

Când se întâmpla s? se descheie la piept, îi puteai num?ra coastele, care sem?nau cu nuielele de la co?ul împletit.

Am cunoscut mul?i pustnici, dar la B?trânul Petru se putea vedea ceva deosebit. Pe fata sa se vedea zugr?vit? o dulcea?? dumnezeiasc?. Stupul s?u duhovnicesc se umpluse ?i de aceea rev?rsa miere duhovniceasc?.

Când îl întrebau: „Cum petreci, P?rinte, în chilie?”, r?spundea:
– Slav? lui Dumnezeu, cuibul meu cel dulce nu-l dau în schimb nici pentru toate palatele lumii.

De obicei ie?ea din „cuibul lui cel dulce” (Katunakia) odat? la ?ase luni ?i mergea la m?n?stirile Sfântului Munte, ca s?-?i dea lucrul de mân? ?i s?-?i iconomiseasc? posmag pentru o jum?tate de an.

Cred c? v? da?i seama cât de mare era traista pe care o avea B?trânul Petru ?i cât posmag – care era mâncarea lui obi?nuit? – mânca în ?ase luni.

La fiecare ?ase luni trecea ?i pe la m?n?stirea unde m? aflam, ca s? m? vad?. Ultima dat? când a venit, din p?cate eram plecat, ?i a a?teptat în afara m?n?stirii, într-un colt, c?ci se ru?ina s? intre în?untru.

Dup?-amiaz?, când m-am întors, am aflat c? m? a?tepta de patru ore ?i, de îndat? ce m-a v?zut a alergat spre mine vesel ca un copil mic, cu toate c? avea dublul anilor mei.

Dup? aceea am mers la mine în chilie ?i, vrând s?-l tratez pu?in ca s?-l odihnesc, nu a primit, ci m-a refuzat într-un mod care s? nu m? r?neasc?. Mi-a cerut putin? ap? cald? în care a pus dou? crengu?e de ceai, pe care îl avea la el ?i a b?ut.

Când am insistat s? m?nânce ceva, mi-a spus:
– P?rinte Paisie, iart?-m?, dar vreau s? m? preg?tesc ca s? m? împ?rt??esc de Sfântul Petru Athonitul, pe 12 iunie. Eu am venit ca s?-mi iau r?mas bun ?i s? ne iert?m, pentru c? voi muri, ?i de aceea nu te pot lua ucenic. Iart?-m?, c?ci voi muri.

Toate acestea mie mi s-au p?rut ciudate. S? spun? c? va muri a?a deodat?, fiind s?n?tos? Dar dup? toat? discu?ia ?i sfaturile sale ce au durat dou? ore ?i jum?tate, am început s? cred.

Fiindc?-l vedeam stând mereu în picioare sf?tuindu-m?, l-am rugat s? stea jos. Acela îns? n-a vrut ?i mi-a spus: „Nu trebuie s? rostim cuvântul lui Dumnezeu ?ezând„, de?i era frânt de oboseal?, c?ci mersese pe jos nou? ore ?i cu greutate în spate.

De aceast? dat? rucodelia sa voia s-o dea ca s?-?i economiseasc? cele necesare pentru înmormântare ?i sa fac? ultima Sfânt? Liturghie la metania lui, la Sfântul Nil, dup? care s?-?i cear? iertare ?i s?-?i ia r?mas bun de la pu?inii s?i prieteni, pe care îi avea împr??tia?i prin Sfântul Munte.

Deoarece era ultima lui vizit? mi-a spus mai multe lucruri decât în celelalte d??i, poate ca sa-mi fac? mai mult? bucurie ?i s? alineze oarecum marea mea mâhnire c? îl voi pierde.

Înainte de a începe a m? sf?tui îl întrebasem despre greut??ile ascult?rii, c?ci aproape toat? ziua m? aflam cu mirenii ?i auzeam, f?r? s? vreau, istoriile murdare ale lumii. Atunci B?trânul Petru mi-a spus:

– P?rinte Paisie, noi s? le vedem pe toate cu gând bun.

Stare?ul se cur?tise l?untric ?i de aceea pe toate le vedea curate, deoarece nu mai exista p?cat în el, ci locuia Hristos.

Îl întrebasem despre un anume lucru, dac? fusese de la Dumnezeu sau de la cel viclean, ca s? m? în?ele, iar el mi-a r?spuns c? a fost de la Dumnezeu. Apoi mi-a spus:

– P?rinte Paisie, eu mereu tr?iesc astfel de st?ri duhovnice?ti, în vremea când m? cerceteaz? harul dumnezeiesc, inima mi se înfierbânt? de dragoste pentru Dumnezeu ?i o lumin? minunat? m? lumineaz? l?untric ?i pe dinafar?, luminând ?i chilia mea.

Îmi scot atunci fesul ?i îmi plec capul cu smerenie ?i-I spun lui Hristos: „Hristoase al meu, love?te-m? în inim? cu suli?a milostivirii Tale„. Ochii mei atunci slobzesc necontenit lacrimi dulci de recuno?tin?? ?i slavoslovesc pe Dumnezeu, iar fata mi-o simt c? se lumineaz?.

În clipele acelea, p?rinte Paisie, toate înceteaz?, pentru c? simt foarte aproape pe Hristos ?i nu mai pot cere nimic, c?ci ?i rug?ciunea se opre?te; metania nu se mai poate mi?ca.

Ca s? nu-l în?eleg gre?it ?i s? las metania, de?i nu ajunsesem la m?sura lui duhovniceasc?, mi-a spus o întâmplare:
– P?rinte Paisie, metania nu trebuie s-o l?s?m niciodat? din mân?, pentru c? ea este arma monahului ?i are mare putere. Odat?, la Karyes am f?cut cu metania semnul Crucii peste un demonizat ?i îndat? omul acela a fost izb?vit de demon.

Întâmplarea aceasta am auzit-o ?i de la p?rintele Eumenie, care era de fat?. B?trânul Petru, având metaniile ?i ceaiul întinse spre vânzare la Karyes, a v?zut pe acel om care era chinuit de duhul necurat.

V?zând c? oamenii ce erau în jurul lui nu-l puteau ajuta, B?trânul Petru s-a sculat încet, ?i-a adunat rucodelia, s-a apropiat de acela f?r? zgomot, l-a însemnat cu metania în semnul Crucii ?i a fugit ca s? nu fie v?zut.

Aproape to?i oamenii au v?zut numai c? cel demonizat s-a vindecat dintr-odat?, Iar când au aflat cum a fost t?m?duit, au sl?vit pe Dumnezeu, Care arat? sfin?i ?i în vremea noastr?.

Pe Cuviosul Petru, îns?, n-au apucat s?-l vad? decât vreo doi-trei. Stare?ul, fire?te, era necunoscut multora, pentru c? nu avea leg?turi cu nimeni.

?i de?i se str?duia s? nu fie cunoscut, îns? to?i auzeau de el. Dac? se întâmpla s?-l întâlneasc? cineva care îl cuno?tea ?i s?-l întrebe ceva, el îi r?spundea la problemele lui cu pilde în?elepte, de parc? ar fi tâlcuit Patericul. (D?dea pilde diferite, dar cu acela?i sens).

Fire?te c? cel care nu avea profunzime patristic? îl putea cu u?urin?? interpreta gre?it. De pild? spunea: „Rug?ciunea celui smerit îl «r?stoarn?» pe Dumnezeu„. Iar prin aceasta în?elegea: „Rug?ciunea celui smerit îl înduplec? pe Dumnezeu”.

Precum, de asemenea, despre post spunea: „Când nu pic? ap? în stern? (bazin mic de ap?), se usuc? ?i mor broa?tele„. Adic? se usuc? stomacul ?i mor patimile. Precum am spus avea Patericul s?u propriu.

P?rintele Petru era înzestrat cu multe virtu?i, dar se distingea prin deosebitul dar al discern?mântului. Deoarece se „o?etiser?” oarecum problemele biserice?ti –
mai ales cea a calendarului – a renun?at la fanatismul care îl st?pânea ?i a început s? vin? la m?n?stiri.

Când venea s? m? vad?, urm?rea slujbele din pridvor. Odat? l-am întrebat:
– De ce nu intri în biseric??
–  Ca s? nu smintesc pe nimeni, binecuvântatule, mi-a r?spuns acela. C?ci de m? vor vedea zeloti?tii în pridvor, vor spune: „P?rintele Petru a?teapt? pe cineva”, ?i nu se vor sminti. De asemenea nici p?rin?ii m?n?stirii nu se vor sminti, pentru c? vor vedea c? am traista al?turi.

Dep??ise micimile omene?ti, fanatismul etc, pentru c? era iluminat de Dumnezeu. Era zelotist în în?elesul cel bun al cuvântului. Se împ?rt??ea de obicei odat? pe s?pt?mân?, ?i de dou? ori dac? se întâmpla vreo s?rb?toare în cursul ei.

Participa la Sfintele Liturghii ce se s?vâr?eau la chiliile învecinate ?i lua numai anafura ca s? ia parte ?i la alta ?i numai dup? aceea lua ?i aghiazm?. Fire?te aceasta o f?cea numai atunci când nu se împ?rt??ea, de?i se afla într-o stare duhovniceasc? înalt? ?i se putea împ?rt??i mai des.

Precum am spus, postea în fiecare zi pân? la ceasul al nou?lea, iar în Postul Mare mânca o dat? la trei zile. Numai sâmb?ta ?i duminica mânca de dou? ori ?i dezlega la untdelemn.

Pravila ?i-o f?cea cu „Doamne Iisuse…” timp de ?apte ore, afar? de canonul care consta din ?apte sute de metanii ?i treizeci ?i trei de a?e de o sut? de închin?ciuni (trei mii trei sute de închin?ciuni).

Din toate acestea doar o treime era pentru el, iar celelalte dou? treimi erau una pentru vii ?i cealalt? pentru mor?i. Dac? afla c? cineva trece printr-o încercare, f?cea rug?ciune separat? cu metanii pentru el.

De asemenea Ceasurile, Vecernia ?i Pavecernita le f?cea ?i pe acestea cu „Doamne Iisuse…”. Cu alte cuvinte „lucrul lui de mân?” era rug?ciunea.

De?i B?trânul Petru ajunsese la m?sura sfin?eniei, avea mult? smerenie, considerându-se pe sine foarte p?c?tos. Când preotul citea Evanghelia, î?i scotea fesul ?i apropiindu-se de Sfintele U?i î?i pleca capul sub Evanghelie ca s?-i fug? duhurile rele, precum spunea.

Deoarece se considera pe sine nimic, de aceea nici nu primea vreun ucenic. Odat? când l-am rugat mult, a primit s? m? ia ucenic, dar atunci nu mi-a dat binecuvântare m?n?stirea mea.

Când a venit pentru ultima dat?, B?trânul Petru mi-a spus c? se preg?te?te s? plece în cealalt? viat? ?i mi-a cerut iertare pentru faptul c? nu m? poate lua ucenic.

Atunci am în?eles voia lui Dumnezeu, care se ascundea în piedica ce mi-o puseser? p?rin?ii m?n?stirii, c?ci pe P?rintele Petru trebuia s?-l ia Dumnezeu.

Se vede c? n-am fost vrednic s? stau cu acest sfânt, ci mi-a îng?duit Dumnezeu numai s?-l cunosc, ca s? m? folosesc, iar aceasta a însemnat mult pentru mine, p?c?tosul.

Dac? m-ar învrednici Dumnezeu ca în cealalt? viat? s?-l v?d, fie ?i numai de departe, aceasta ar fi pentru mine una din marile binecuvânt?ri ale lui Dumnezeu.

Neuitate îmi vor r?mâne ultimele sale sfaturi împreun? cu ultimul r?mas bun. Aici se poate vedea m?re?ia lui Dumnezeu întru sfin?ii S?i, precum ?i în Cuviosul Petru, pe care prietenii lui nu l-au s?rutat mort, ci el însu?i a trecut pe la to?i, ca ei s?-l s?rute viu cu „s?rutarea cea de pe urm?”.

În continuare a trecut pe la Karyes, de unde a luat cele necesare pentru înmormântarea sa ?i de acolo a mers la metania lui, la Sfântul Nil.

În ziua urm?toare, pe 12 iunie, de s?rb?toare numelui s?u (pomenirea Cuviosului Petru Athonitul) s-a f?cut Sfânta Liturghie. S-au adunat ?i p?rin?ii (pustnicii) din jur.

La Sfânta Liturghie, B?trânul Petru s-a împ?rt??it, iar dup? sfâr?itul acesteia a ie?it afar?, a preg?tit pentru p?rin?i ap? ?i rahat, iar el, de îndat? ce s-a a?ezat lâng? ei, ?i-a închis ochii dându-?i sufletul cel sfânt lui Hristos.

P?rin?ii au crezut c? mot?ie ?i a?teptau s?-?i deschid? ochii ca s?-l felicite. Când l-au mi?cat, au în?eles c? a plecase la cer ?i i-au urat: „Dumnezeu s? te odihneasc?”.

A adormit la 12 iulie, de ziua Cuviosului Petru Athonitul, în 1958.
S? avem binecuvântarea lui. Amin.

Topics: Despre discernamant, Despre gandul bun, Despre nevinovatie, Despre post, Despre simplitate, Despre smerenie | Comentariile sunt închise pentru B?trânul Petru (Petrache)

Crestinism Ortodox.ru. Catalogul Resurselor Ortodoxe pe Internet