ViaÅ£a creÅŸtină cuprinde stări ÅŸi experienÅ£e diverse, potrivit darurilor Duhului Sfânt, care „suflă unde vrea”, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel. Una din stările vieÅ£ii creÅŸtine este monahismul, cu trăirile ÅŸi nevoinÅ£ele lui. Mentalitatea generală este aceea că monahismul reprezintă o realitate instituÅ£ionalizată, dar care este ÅŸi rămâne la marginea Bisericii, oferind unei anumite categorii de creÅŸtini posibilitatea trăirii unei credinÅ£e radicalizate, care nu ar privi ÅŸi pe ceilalÅ£i creÅŸtini.

O analiză mai atentă a lucrurilor ar favoriza o înţelegere mai luminoasă şi mai optimistă a monahismului, ar arăta că monahismul, depane de a fi la periferia Bisericii, este de fapt în inima ei. Este locul unde se încearcă trăirea fără risipă a vocaţiei pe care omul o primeşte în Sfântul Botez, cu un anumit ritm, cu un anumit duh în ambianţa eclesială, care fac monahismul foarte repede remarcat.

De îndată ce vom înţelege acest fenomen, înţelegem, aşadar, că monahismul, trăit potrivit unei norme proprii de cei care au această vocaţie, descoperă una din funcţiile esenţiale ale Bisericii.

Că este bărbătesc sau feminin, monahismul corespunde funcţiei veghetoare a Bisericii. Privegherea, caracteristică monahului, păstrează, împotriva oricărei uitări, conştiinţa singurei finalităţi care are valoare: aceea de a duce o viată care se dăruieşte deplin lui Dumnezeu, cu Hristos Însuşi, pentru slava lui Dumnezeu si mântuirea lumii. El este semnul a ceea ce este unic si folositor pentru orice creştin — viaţa în totală credincioşie faţă de Dumnezeu.

Apărut şi organizat aproape în aceeaşi perioadă cu monahismul masculin, monahismul feminin are rolul său si importanţa sa, deloc insignifiante în Biserică. De altfel, în Biserică nu este nimic neglijabil, orice nevointă îşi are rostul ei, dacă este după rânduială. De neglijat, de ocolit, de evitat este numai păcatul, de care să ne ferească bunul Dumnezeu pe toţi! Chiar dacă prin rânduială lui Dumnezeu femeia nu are misiuni sacerdotale, răspunderile şi slujirile sale sunt multiple şi necesare în ansamblul vieţii Bisericii.

Dacă în identitatea ei cea mai profundă Biserica se găseşte într-o relaţie de tip feminin faţă de Dumnezeu — ea este mireasa Mirelui Hristos sau Trupul mistic al Capului, Hristos — călugăriţele, în cadrul Bisericii, au sensul chemării lor speciale şi conştiinţa importanţei vocaţiei lor. Monahia trăieşte viaţa sa în Biserică fără a avea sentimentul că i s-ar fi răpit ceva. Calitatea ei nu se defineşte prin vreo reacţie inversă faţă de alte structuri ale Bisericii, aşa cum monahismul nu este o stare de reacţie inversă faţă de lume. Călugăria feminină nu este o formă defensivă sau una care s-ar căzni să smulgă bărbaţilor (chiar şi pentru mediul ei restrâns) anumite privilegii care i-ar lipsi. Monahismul feminin nu este o competiţie sau o alternativă a celui masculin, sau a darurilor bărbatului în Biserică. Ceea ce interesează călugăriţa este mântuirea în cadrul aceleiaşi Biserici, alături de ceilalţi, călugări sau mireni. De aceea mănăstirile ortodoxe, fie că sunt de maici sau de călugări, nu sunt închise mirenilor. Aceştia vin în mănăstiri unde capătă alinare, sfat şi putere.

Se spune că la noi monahismul este în criză, si în parte este adevărat. Monahismul a apărut, de altfel, într-o stare de criză a Bisericii. Cum „criţă” în greceÅŸte înseamnă „judecată”, monahismul este una din formele prin care creÅŸtinul îşi trăieÅŸte cu judecată, critic, cu luciditate, calitatea de creÅŸtin. Åži a apărut când comunitatea eclesială a simÅ£it nevoia de a vedea ÅŸi a trăi viaÅ£a în Hristos ÅŸi în acest fel. Uneori, monahismul pare în impas. Este aÅŸa dacă îl privim dintr-o perspectivă nostalgic triumfalistă, dacă am vrea să facem din el altceva decât este: viaţă creÅŸtină dusă în renunÅ£are. Dacă va fi văzut, dacă va fi înÅ£eles aÅŸa, „performanÅ£ele” de alt ordin care s-ar putea atinge cu concursul monahilor, nu vor fi monahale.

Nesacerdotal dar consacrat, monahismul feminin a avut parte de aceleaÅŸi nevoinÅ£e (de cele mai multe ori eroice) si de aceleaÅŸi daruri ca si cel al bărbaÅ£ilor. Despre el s-a scris mai puÅ£in în spaÅ£iul creÅŸtin-ortodox. Åži un lucru caracteristic: nu găsim în monahismul feminin ortodox autobiografii de sfinte aÅŸa cum există în Biserica romano-catolică. De altfel, este destul de delicat ca un sfânt să-ÅŸi scrie viaÅ£a. „Apoftegmele” PărinÅ£ilor pustiei au fost cartea de căpătâi a monahului ortodox, bărbat sau femeie.

ÃŽn spaÅ£iul românesc, de multă vreme circulă un fel de „cuvinte” ale maicilor. Nu cunoaÅŸtem însă cine le-a scris. Dar ÅŸtim că în ele găsim sfaturi de la maicile Sara, Theodora, Singlitichia, Matroana, Melania ele., sau sfaturi ale avvei Isaia către maici. De aceea nu este exclusiv un „Matericon”, ci o colecÅ£ie de apoftegme alcătuită în mănăstirile de maici, unde duhovnicul avea rolul său bine determinat. Sfaturi privind viata monahului, isihasmul feminin, înfrânarea limbii, ispitele Satanei, autocunoasterea, liniÅŸtea, tăcerea, smerenia, paza gândurilor ele. sunt câteva din sfaturile ÅŸi învăţăturile date de maici maicilor. Departe de a fi o colecÅ£ie paralelă apoftegmelor PărinÅ£ilor pustiei (Patericul egiptean), această culegere de „Apoftegme” surprinde uneori prin analize mult mai profunde. Dacă, spre exemplu, pentru Sfântul Macarie Egipteanul gândurile care vin peste monah se aseamănă ciorilor care se pun pe pom, acesta rămânând curat după alungarea lor, după cum va rămâne ÅŸi mintea omului, alungând de la ea gândurile, în „Apoftegmele” maicilor analiza este mult mai adâncă. Iată ce spune Cuvioasa Teodora despre gânduri: „Şezând înăuntrul chiliei tale, păzeÅŸte-Å£i gândurile, dacă poÅ£i, ÅŸi atunci vei cunoaÅŸte cum ÅŸi de unde, când ÅŸi câţi ÅŸi ce fel de tâlhari vor să intre ÅŸi să fure faptele tale bune… Orice gând, însoÅ£it de o împreună îndulcire ÅŸi învoire, cade sub judecată… AÅŸadar, să nu socotiÅ£i, bunele mele surori, că gândurile nu ne vatămă, pentru că ÅŸi numai unirea cu ele este judecată, ca ÅŸi fapta “.

Este un lucru bun tipărirea acestor cuvinte ale maicilor din „Matericon “. Doresc să se folosească de ele spre mântuire cele ÅŸi cei ce le vor citi.

Monahia Eufrasia Poiană,
Mănăstirea Dealu