Ieromonahul care a fost chinuit de diavol din

pricina unui gând de mândrie

Odată, la o mănăstire trăia un ieromonah care părea cuvios pe dinafară, însă înlăuntrul său avea ascunsă multă mândrie.

Era corect în toate, respectuos şi nevoitor şi pentru că era învăţat sfătuia duhovniceşte pe ceilalţi.

El, însă, nu era ajutat de nimeni, pentru că părinţii, din respect se ruşinau să-i spună ceea ce vedeau la el. Crease false impresii nu numai celorlalţi dar şi sieşi, cum că este cel mai virtuos din mănăstire etc.

Într-o zi au adus la mănăstire un îndrăcit, iar egumenul l-a încredinţat acestui ieromonah ca să-i citească exorcisme.

În acelaşi timp a spus şi monahilor să facă rugăciune cu metaniile pentru ca să se elibereze făptura lui Dumnezeu.

Era firesc ca diavolul să fie foarte strâmtorat, şi de aceea a început să strige:
- Unde mă alungi, nemilostivule?

Diavolul a făcut această viclenie, ca să-i dea preotului impresia că-i alungat de el. Atunci acela a spus diavolului:
- Să intri în mine!

Din clipa aceea diavolul a pus stăpânire pe preot. Aceasta o spusese ÅŸi Sfântul Partenie unui demon, atunci când l-a alungat, dar acela era sfânt. De aceea ÅŸi diavolul i-a răspuns: “Chiar ÅŸi numai numele tău mă arde, Partenie!”.

După ce preotul a intrat sub influenta diavolească, s-a chinuit ani întregi şi nu se putea odihni nicăieri.

Umbla mereu când afară în lume, când în Sfântul Munte. Această stare i-a creat şi oboseală sufletească, dar şi suferinţă trupească însoţită de un tremurat.

În ultimii ani ai vieţii sale a fost slobozit de diavol, pentru că s-a smerit mult din pricina acestei ispite, care i-a pricinuit mult folos, fireşte, fără să vrea. De atunci înainte vorbea smerit şi cerea sfaturi pentru sine.