Paterice

Articole recente

Carti

Blogroll

Prefa??

Spunea Sfântul Vasile cel Mare: „ Una este fapta bun? a b?rbatului ?i a femeii, deoarece i alc?tuirea lor este de aceea?i vrednicie, precum si r?splata asemenea pentru amândoi”. Iar Cuvioasa Domnina înv??a: „Fapta bun? nu se deosebe?te în b?rb?teasc? ?i femeiasc?, nici în?elepciunea nu se împarte în dou?, f?r? asem?nare una cu alta; c?ci deosebirea st? în trupuri, nu în suflete, întru Iisus Hristos, dup? dumnezeiescul Apostol, nu este b?rbat ?i femeie” (Gal. 3, 28).

Cu atât mai mult în via?a monahal? leg?mântul fecioriei ?terge deosebirile între partea b?rb?teasc? ?i cea femeiasc?, monahii ?i monahiile fiind deopotriv? „îngeri în trup”. A?adar, tr?irea celor ce fug de lume trebuie s? fie aceea?i ?i pove?ele dup? care î?i petrec nevoin?a la fel. În scrierile Sfin?ilor P?rin?i nu afl?m alc?tuiri anume pentru femei sau pentru b?rba?i.

Chiar când sfaturile sunt date unei ucenice, ca în tratatul „Despre feciorie” al Sfântului Atanasie cel Mare sau în „Cuvântul c?tre monahia Xenia” al Sfântului Grigorie Palama, chiar când cuvintele folositoare de suflet au fost rostite de pustnice vestite, ele sunt pentru to?i, f?r? deosebire, b?rba?i sau femei, în Pateric cuvintele Sarrei sau Singlitichiei au acela?i loc si autoritate ca ?i cele ale lui Antonie, Macarie ?i Pimen. Avva sau amma sunt sf?tuitori la fel de asculta?i. Pe t?râm duhovnicesc, femeile puteau adesea întrece pe b?rba?i în în?elepciune, fapte bune ?i t?rie. Este chiar înv???tura Patericului: „Au venit la dânsa (la amma Sarra, u.n.) pustnici mari din p?r?ile Pilusiului. ?i când mergeau ei, ziceau între sine: „S? smerim pe b?trâna aceasta.» ?i i-au zis ei: -Vezi, s? nu se înal?e cugetul t?u ?i s? zici c?, iat?, pustnicii vin la mine, care sunt o muiere.» Le-a zis lor maica Sarra: «Adev?rat, cu firea sunt o muiere, dar nu cu mintea»”.

Exist? totu?i partea proprie femeilor în tr?irea cre?tin?. Este ?tiut rolul lor în ap?rarea cinstirii icoanelor.” Cu mult timp înainte de lupta lor antiiconoclast?, avva Visarion povestea despre un frate ce tr?ia într-o pe?ter?, împletind funii în deplin? t?cere: „Am aflat c? a fost muiere cu firea” ?i minunându-se, a ad?ugat: „Iat? cum ?i muierile biruiesc pe Satana, iar noi prin cet??i petrecem cu neorânduial?”. C? în ?ara noastr? ?i pretutindeni în lumea cre?tin? se v?de?te o mai mare chemare a femeilor spre monahism este un fapt atestat statistic. Despre tr?irea lor pilduitoare citim de curând în „Convorbirile duhovnice?ti” publicate de P.C. Ieromonah loanichie B?lan.” M?rturisirile, sfaturile, „cuvintele” maicilor cuprinse în aceast? carte se disting prin note de umilin?? si bucurie care le dau o mare putere ziditoare. Ea vine, poate, ?i din faptul c? monahia nu are, ca monahul, voca?ia studiilor teologice înalte, a preo?iei ?i arhieriei, nici primejdia c?l?toriilor dese. Tr?irea duhovniceasc?, via?a liturgic? ?i, îndeosebi, ascultarea ocup? principalul loc în sporirea lor. ,.Puterea mult?” a „graiurilor” lor, înv?luite în modestie ?i discre?ie, vine dintr-o experien?? l?untric? dobândit? prin r?nduiala cea mai aspr? a vie?ii c?lug?re?ti.

Vrednicia vie?uirii monahale feminine era, fire?te, cunoscut? ?i în Bizan?ul veacului al Xlll-lea, dar nu atât întru lauda cuvioaselor maici de alt?dat?, cât pentru încurajarea ?i pov??uirea ucenicei sale Teodora, monahie de vi?? împ?r?teasc?, iat? c? un duhovnic cunoscut azi numai prin alc?tuirea despre care este vorba aici, avva Isaia, a adunat într-o carte cuvinte ?i înv???turi ale pustnicelor, carte mai cunoscut? apoi, dup? pilda „Patericului”, sub titlul de „Materic”.

„Matericul” s-a bucurat de primirea ?i r?spândirea cuvenit? în ob?tile de monahii, dar ?i de monahi, judecând dup? faptul c? mai toate manuscrisele pe care le cunoa?tem au fost p?strate în m?n?stiri de b?rba?i. Dar între edi?iile moderne de scrieri ascetice cartea a fost uitat?. Abia în 1585 ea a fost t?lm?cit? în greaca nou? de Nichifor din Chios ?i publicat? la Ermoupole de arhimandritul Hristofor.” Marele duhovnic rus Teofan Z?vorâtul (Gheorghe Govorov, episcop de Tambov, apoi de Vladimir) a f?cut apoi traducerea ruseasc?, ap?rut? la Moscova în 1891 cu cheltuiala M?n?stirii Sfântul Pantelimon de la Muntele Athos, încredin?at c? „nu exist? (înc?) la noi c?r?i destinate anurne monahiilor”‘. O mai veche t?lm?cire româneasc?, de acum dou? veacuri, n-a fost publicat? niciodat?.

Pentru soarta vitreg? a c?r?ii în vremurile mai aproape de noi, o explica?ie s-ar putea afla în studiile celor doi c?rturari catolici Jean Gouillard ?i Irenee Hausherr care au descurajat interesul pentru o alc?tuire al c?rei autor cutezase s? pun? pe seama unor vestite pustnice, intre cuvintele lor autentice, „graiurile” altor, nu mai pu?in vesti?i, p?rin?i ai pustiei egiptene. Amândoi autorii aminti?i dau  exemple  de  asemenea  „împrumuturi”, întrerupându-?i apoi exerci?iul critic, convin?i de inutilitatea de a prelungi demonstra?ia despre lipsa de originalitate a compila?iei avvei Isaia care, arat? Hausherr, „prescurteaz?, gloseaz?, interpoleaz?, comenteaz? f?r? scrupule (…) pretinsele apoftegme ale maicilor (..J. S-ar putea chiar (dar e pu?in probabil) ca Isaia s? fi alc?tuit unele din ele în întregime”.

?i totu?i, dup? aceia?i înv??a?i, „Matericul” este mai mult decât o pild? a modului în care se alc?tuia o carte în faza târzie a literaturii bizantine. „Scrierile acestui Isaia – m?rturise?te Hausherr, dincolo de interesul lor filologic, ne-ar putea aduce pu?in? lumin? asupra perioadei de trecere de la ?coala lui Simion Noul Teolog la palamism”. Tot Hausherr v?zuse mai înainte în Materie „o etap? între Simion Noul Teolog ?i isihasmul secolului al XlV-lea „. La fel, Gouillard ar?ta c? „prin lecturile sale preferate (Isaac, Sc?rarul, Maxim, Thalasie etc.), prin întâietatea isihiei ?i rolul fundamental al rug?ciunii inimii, Isaia ne face s? ne gândim la isihasmul veacului urm?tor. El îl anun??.”

Într-adev?r, multe „cuvinte” citate de avva Isaia sunt comentate de el cu adaosuri despre lini?te (sychia) ?i t?cere (siope) care îng?duie cititorului „o mai adânc? în?elegere a textelor. Avva este un dasc?l al p?zirii min?ii, al nevoin?elor, al citirii Scripturilor, al dobândirii lacrimilor ?i rug?ciunii lui Iisus, pov??uitor dup? propria sa tr?ire, iar nu un simplu compilator.

Aceste calit??i ale Matericului r?scump?r? cu prisosin?? „lipsa de originalitate a lui Isaia” în care Gouillard vedea „mai degrab? un nevoitor ale c?rui preocup?ri, toate, sunt centrate pe gândul la moarte, la judecat?, la mântuire ?i la activitatea ce trebuie desf??urat? în acest scop”. Pentru c?, dincolo de aceste preocup?ri care nu au de ce s? fie repro?ate unui monah, avva Isaia era încredin?at c? „isihia hot?r??te via?a c?lug?rului: ea este calea strâmt?, singura care duce la via??, cea mai mare lucrare, mai grea decât oricare alta în cântarul faptelor bune”. ?i, ad?ug?m, problema „originalit??ii” nu se punea, pe vremea avvei Isaia, în termenii criticii de texte moderne.

Pân? la cercetarea atent? care s? pun? în lumin? ceea ce duhovnicul maicii Teodora aduce nou fa?? de scrierile de pân? la el, Matericul a r?mas un pov??uitor de nevoin?? cre?tin? mereu r?spândit prin copii manuscrise, iar în zilele noastre a îndemnat la alc?tuiri asem?n?toare. P.B. Paschou a publicat în 1990 un Nou Materic, cuprinzând „izvoare necunoscute ?i inedite, patristice ?i ascetice, despre cinstitele ?i sfintele femei”, iar D.G. Tsami, în 1990-l992, sub titlul „Materic”, o ampl? culegere de „povestiri, cuvinte ?i vie?i ale sfintelor maici ale Pustiei, ale femeilor nevoitoare ?i cuvioase ale Bisericii Ortodoxe”.

Am semnalat recent un manuscris care, dup? aspect ?i limb?, pare a fi o copie f?cut? în Moldova, c?tre sfâr?itul secolului al XVIII-lea, a celei mai vechi t?lm?ciri române?ti a Matericului. Este singurul text complet, tradus dup? originalul grecesc, ajuns pân? la noi. A doua versiune, p?strat? la M?n?stirea Dealu într-o copie dactilografiat?, f?r? indica?ii despre traduc?tor ?i dat?, dar într-o limb? româneasc? mai limpede, a încurajat publicarea Matericului la noi, pentru folos în primul rând duhovnicesc, dar ?i ca început al cercet?rilor viitoare despre aceast? veche scriere isihast?.
Virgil Cândea

Topics: Diverse | Comentariile sunt închise pentru Prefa??

Prolog

Via?a cre?tin? cuprinde st?ri ?i experien?e diverse, potrivit darurilor Duhului Sfânt, care „sufl? unde vrea”, dup? cuvântul Sfântului Apostol Pavel. Una din st?rile vie?ii cre?tine este monahismul, cu tr?irile ?i nevoin?ele lui. Mentalitatea general? este aceea c? monahismul reprezint? o realitate institu?ionalizat?, dar care este ?i r?mâne la marginea Bisericii, oferind unei anumite categorii de cre?tini posibilitatea tr?irii unei credin?e radicalizate, care nu ar privi ?i pe ceilal?i cre?tini.

O analiz? mai atent? a lucrurilor ar favoriza o în?elegere mai luminoas? ?i mai optimist? a monahismului, ar ar?ta c? monahismul, depane de a fi la periferia Bisericii, este de fapt în inima ei. Este locul unde se încearc? tr?irea f?r? risip? a voca?iei pe care omul o prime?te în Sfântul Botez, cu un anumit ritm, cu un anumit duh în ambian?a eclesial?, care fac monahismul foarte repede remarcat.

De îndat? ce vom în?elege acest fenomen, în?elegem, a?adar, c? monahismul, tr?it potrivit unei norme proprii de cei care au aceast? voca?ie, descoper? una din func?iile esen?iale ale Bisericii.

C? este b?rb?tesc sau feminin, monahismul corespunde func?iei veghetoare a Bisericii. Privegherea, caracteristic? monahului, p?streaz?, împotriva oric?rei uit?ri, con?tiin?a singurei finalit??i care are valoare: aceea de a duce o viat? care se d?ruie?te deplin lui Dumnezeu, cu Hristos Însu?i, pentru slava lui Dumnezeu si mântuirea lumii. El este semnul a ceea ce este unic si folositor pentru orice cre?tin — via?a în total? credincio?ie fa?? de Dumnezeu.

Ap?rut ?i organizat aproape în aceea?i perioad? cu monahismul masculin, monahismul feminin are rolul s?u si importan?a sa, deloc insignifiante în Biseric?. De altfel, în Biseric? nu este nimic neglijabil, orice nevoint? î?i are rostul ei, dac? este dup? rânduial?. De neglijat, de ocolit, de evitat este numai p?catul, de care s? ne fereasc? bunul Dumnezeu pe to?i! Chiar dac? prin rânduial? lui Dumnezeu femeia nu are misiuni sacerdotale, r?spunderile ?i slujirile sale sunt multiple ?i necesare în ansamblul vie?ii Bisericii.

Dac? în identitatea ei cea mai profund? Biserica se g?se?te într-o rela?ie de tip feminin fa?? de Dumnezeu — ea este mireasa Mirelui Hristos sau Trupul mistic al Capului, Hristos — c?lug?ri?ele, în cadrul Bisericii, au sensul chem?rii lor speciale ?i con?tiin?a importan?ei voca?iei lor. Monahia tr?ie?te via?a sa în Biseric? f?r? a avea sentimentul c? i s-ar fi r?pit ceva. Calitatea ei nu se define?te prin vreo reac?ie invers? fa?? de alte structuri ale Bisericii, a?a cum monahismul nu este o stare de reac?ie invers? fa?? de lume. C?lug?ria feminin? nu este o form? defensiv? sau una care s-ar c?zni s? smulg? b?rba?ilor (chiar ?i pentru mediul ei restrâns) anumite privilegii care i-ar lipsi. Monahismul feminin nu este o competi?ie sau o alternativ? a celui masculin, sau a darurilor b?rbatului în Biseric?. Ceea ce intereseaz? c?lug?ri?a este mântuirea în cadrul aceleia?i Biserici, al?turi de ceilal?i, c?lug?ri sau mireni. De aceea m?n?stirile ortodoxe, fie c? sunt de maici sau de c?lug?ri, nu sunt închise mirenilor. Ace?tia vin în m?n?stiri unde cap?t? alinare, sfat ?i putere.

Se spune c? la noi monahismul este în criz?, si în parte este adev?rat. Monahismul a ap?rut, de altfel, într-o stare de criz? a Bisericii. Cum „cri??” în grece?te înseamn? „judecat?”, monahismul este una din formele prin care cre?tinul î?i tr?ie?te cu judecat?, critic, cu luciditate, calitatea de cre?tin. ?i a ap?rut când comunitatea eclesial? a sim?it nevoia de a vedea ?i a tr?i via?a în Hristos ?i în acest fel. Uneori, monahismul pare în impas. Este a?a dac? îl privim dintr-o perspectiv? nostalgic triumfalist?, dac? am vrea s? facem din el altceva decât este: via?? cre?tin? dus? în renun?are. Dac? va fi v?zut, dac? va fi în?eles a?a, „performan?ele” de alt ordin care s-ar putea atinge cu concursul monahilor, nu vor fi monahale.

Nesacerdotal dar consacrat, monahismul feminin a avut parte de acelea?i nevoin?e (de cele mai multe ori eroice) si de acelea?i daruri ca si cel al b?rba?ilor. Despre el s-a scris mai pu?in în spa?iul cre?tin-ortodox. ?i un lucru caracteristic: nu g?sim în monahismul feminin ortodox autobiografii de sfinte a?a cum exist? în Biserica romano-catolic?. De altfel, este destul de delicat ca un sfânt s?-?i scrie via?a. „Apoftegmele” P?rin?ilor pustiei au fost cartea de c?p?tâi a monahului ortodox, b?rbat sau femeie.

În spa?iul românesc, de mult? vreme circul? un fel de „cuvinte” ale maicilor. Nu cunoa?tem îns? cine le-a scris. Dar ?tim c? în ele g?sim sfaturi de la maicile Sara, Theodora, Singlitichia, Matroana, Melania ele., sau sfaturi ale avvei Isaia c?tre maici. De aceea nu este exclusiv un „Matericon”, ci o colec?ie de apoftegme alc?tuit? în m?n?stirile de maici, unde duhovnicul avea rolul s?u bine determinat. Sfaturi privind viata monahului, isihasmul feminin, înfrânarea limbii, ispitele Satanei, autocunoasterea, lini?tea, t?cerea, smerenia, paza gândurilor ele. sunt câteva din sfaturile ?i înv???turile date de maici maicilor. Departe de a fi o colec?ie paralel? apoftegmelor P?rin?ilor pustiei (Patericul egiptean), aceast? culegere de „Apoftegme” surprinde uneori prin analize mult mai profunde. Dac?, spre exemplu, pentru Sfântul Macarie Egipteanul gândurile care vin peste monah se aseam?n? ciorilor care se pun pe pom, acesta r?mânând curat dup? alungarea lor, dup? cum va r?mâne ?i mintea omului, alungând de la ea gândurile, în „Apoftegmele” maicilor analiza este mult mai adânc?. Iat? ce spune Cuvioasa Teodora despre gânduri: „?ezând în?untrul chiliei tale, p?ze?te-?i gândurile, dac? po?i, ?i atunci vei cunoa?te cum ?i de unde, când ?i câ?i ?i ce fel de tâlhari vor s? intre ?i s? fure faptele tale bune… Orice gând, înso?it de o împreun? îndulcire ?i învoire, cade sub judecat?… A?adar, s? nu socoti?i, bunele mele surori, c? gândurile nu ne vat?m?, pentru c? ?i numai unirea cu ele este judecat?, ca ?i fapta „.

Este un lucru bun tip?rirea acestor cuvinte ale maicilor din „Matericon „. Doresc s? se foloseasc? de ele spre mântuire cele ?i cei ce le vor citi.

Monahia Eufrasia Poian?,
M?n?stirea Dealu

Topics: Diverse | Comentariile sunt închise pentru Prolog

Culegere de îndrum?ri

 scrise de c?tre Avva Isaia, pentru prea cinstita Teodora

?i-am primit scrisoarea de Dumnezeu iubitoare ?i, o dat? cu ea, am primit ?i sufletul t?u de Dumnezeu iubitor. În ea ne întrebi pe noi, cei lipsi?i de fapte bune ?i nevrednici chiar de numele de monah, despre închin?ciuni, cântare de psalmi, despre cinul vie?ii monahale ?i despre rânduiala privitoare la mâncare. A?a cum totdeauna te-am ascultat, î?i dau scurt r?spuns ?i la aceast? rug?minte. Îmi e team? de cuvântul Domnului care zice: cel ce înva?? ?i nu face, ca un f??arnic, se va numi mai mic printre cei ce se nevoiesc a intra în Împ?r??ia Cerurilor. Întrucât îns?, ascultarea nu este f?r? r?splat?, iar credin?a si dragostea Lui de noi este mare, de aceea, n?d?jduiesc spre toate acestea ?i spre cinstitele tale rug?ciuni ?i î?i scriu, ca ?i cum a? fi pov??uit de ele, dup? cum mi-ai poruncit.

P?rin?ii în?elep?i?i de Dumnezeu spun c? sufletul nostru are trei p?r?i: mintea, pe care ei o numesc ?i putere cuvânt?toare, puterea a?â??toare ?i puterea poftitoare. În aceste puteri, virtu?ile se afl? în chip firesc si l?untric, iar viciile petrec din afar?, prin pierderea faptelor bune. Virtu?ile min?ii sunt dreapta credin??, cuno?tin?a, în?elegerea bun?, smerenia, neîncetata aducere aminte ele Dumnezeu în inim?, pomenirea mor?ii, gândurile curate, dep?rtare de lucrurile lumii — dep?rtare de via?? ?i de de?ert?ciunile ei, cum sunt: agonisirea, felurite mânc?ri ?i b?uturi, leg?turile nefolositoare cu oamenii ?i celelalte asemenea, cu care se spurc? sufletul celui ce se lini?te?te.

Tocmai de aceea Sfin?ii P?rin?i, dup? cum ei singuri au tr?it prin pustiet??i ?i mun?i, tot astfel au rânduit ?i femeilor s? se lini?teasc?, îndep?rtându-se de leg?turile ?i de orice fel de rela?ii cu b?rba?ii, pentru ca în felul acesta s? se înt?reasc? mai bine în fapte bune, în r?bdare, prin des?vâr?it? lini?te ?i deplin? retragere din cele din afar?, s?-?i desprind? n?ravurile ?i sim??mintele, s?-?i p?zeasc? mintea ?i gândurile curate ?i s? dobândeasc? pe Dumnezeu cu faptele s?vâr?ite în lini?te. Faptele lini?tii sunt: postul, privegherea, culcarea pe jos, citirea, metaniile în fiecare ceas.

Trebuie s? facem de fiecare dat? cel pu?in 100 de metanii; apoi s? s?rut?m cinstita icoan? a prea dulcelui lisus Hristos ?i Dumnezeului nostru, s? citim ceva. Cel mai important lucru îns? — Doamna ?i sora mea — este s? stârpe?ti r?utatea din inim?, prin moartea fa?? de lume, prin orice gând de înfrânare, printr-o r?bd?toare petrecere în via?? lini?tit?, printr-o adev?rat? smerenie, prin rug?ciuni de zi ?i de noapte, ?i prin dragoste pentru Dumnezeu. Cu aceste fapte suflete?ti ?i trupe?ti, r?ul se dezr?d?cineaz?, iar binele se v?de?te ?i cre?te. De altfel, s? ?tii, Doamn?, c? nimeni nu poate face nimic f?r? ajutorul lui Dumnezeu, a?a cum f?r? dorin?a ?i osârdia noastr?, nici noi nu putem izbândi ceva.

Cine a cunoscut dragostea lui Dumnezeu ?i î?i aduce aminte de bun?t??ile f?g?duite ?i ele binefacerile ?i ap?r?rile din fiecare zi, cu care Dumnezeu ne izb?ve?te din nevoi ?i din ispite omene?ti ?i de n?v?lirile demonice, acela nu va ?edea în lini?tea sa f?r? o inim? dureroas?. Dac? cei ce iubesc bunurile p?mânte?ti întrebuin?eaz? toate mijloacele, înfrunt? orice suferin??, î?i cheltuiesc puterile ?i banii numai ca s? nu se lipseasc? de lucrul dorit, atunci, cu atât mai mult cei ce au îndr?git bun?t??ile cere?ti, trebuie s? fac? orice bine ?i s? sufere cu bucurie toate necazurile, numai s? nu se lipseasc? de Împ?r??ia Cerurilor. ?i tu, buna mea sor?, înt?rit? de harul ceresc, ai l?sat lumea ?i ai p?r?sit toate la o vârst? atât de fraged?, crezând în Hristos Dumnezeu Care spune: cel ce nu se va lep?da de toat? avu?ia sa, nu poate s? fie ucenicul Meu ?i cel ce iube?te pe tat? sau pe mam? sau pe fra?ii s?i mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; de asemenea: cel ce a l?sat case ?i vii pentru Mine, va primi însutit ?i va mo?teni via?a ve?nic?; ?i înc?: veni?i la Mine to?i cei osteni?i ?i împov?ra?i ?i Eu v? voi odihni.

Auzind aceste cuvinte, tu ai crezut — suflet binecuvântat — ?i ai s?vâr?it dup? credin?a ta, dorind s? petreci o via?? lini?tit?, sl?vit?, cinstit? ?i înalt?. Cu în?elepciune ?i-ai ales aceast? via??. De altfel, s? ?tii c? cinstita cas? a sfintei lini?ti e mare ?i grea; de aceea are nevoie de temelii puternice ?i solide; altminteri, dac? sub cinstita cl?dire de fapte bune se vor a?eza temelii slabe, ea se va n?rui toat?, iar c?derea acestei bisericu?e va fi mare. Temeliile lini?tii sunt: postul cu smerenia, t?cerea, citirea, îndep?rtarea de vorbirea cu b?rba?ii ?i femeile, privegherea, rug?ciunea, metaniile multe. Acestea sunt temeliile cinstitei lini?ti.

În primul rând, Doamna mea, s?-?i cuno?ti scopul pentru care ?i-ai l?sat neamul t?u ?i ai ie?it din casa tat?lui t?u. F?r? îndoial? c? tu ai ie?it ca s? ur??ti lumea ?i tot ce este în lume, ?i nu numai ca s? ur??ti cele lume?ti, ci ca s? te ?i nevoie?ti împotriva gândurilor p?tima?e ?i desfrânate, ca s? nu-?i spurci mintea unindu-te cu ele si s?-?i p?ze?ti inima curat? si înfrânt?, în care locuie?te Duhul Sfânt,prin mijlocirea rug?ciunii neâncetate. Pentru aceasta, de vor n?v?li asupra ta demonii cu pofte urâte, înarmeaz?-te cu postul, cu privegherea, cu reaua p?timire, cu lini?tea ?i t?cerea, cu smerenia ?i rug?ciunea st?ruitoare ?i lupt?-te împotriva ei ca o credincioas? roab? a adev?ratului Dumnezeu, ca s? po?i spune cu David: întru smerenia noastr? ?i-a adus aminte Domnul de noi.

S? ?tii, Doamna mea, c? dac? Domnul nu va zidi casa, în zadar se vor trudi ziditorii; cu adev?rat, buna mea sor?, chiar ?i cele ce ni se par bune din cele ce facem, dac? ne gândim bine, se vor dovedi a fi rele, vrednice de ocar? ?i de osând?. C?ci cine poate s?-?i ?ie cur??ia ca losif ? S? iubeasc? pe Dumnezeu ca Avraam? S? posteasc? precum Moisi, Ilie si Daniil ? S? moar? în fiecare zi, ca Apostolul Pavel, ca mucenicii si cuvioasele femei, care pentru Hristos ?i-au v?rsat sângele, sau s?-I plac? Lui în lini?te ?i s? p?timeasc? r?u, chiar pân? la moarte, pentru Împ?r??ia Cerurilor ?

Dac? mereu î?i vei aduce aminte în mintea ta de b?rba?ii sfin?i, de prea cuvioasele femei si de virtu?ile lor, atunci, desigur c? vei g?si cu cât? des?vâr?ire au iubit sfin?ii pe Dumnezeu ?i te vei mustra pe tine, nu numai pentru c? n-ai f?cut nimic asem?n?tor, dar nici nu te-ai gândit m?car la una ca aceasta. De asemenea, contemplând bun?tatea lui Dumnezeu, dup? care El a binevoit s? Se fac? om pentru noi ?i s? moar?, tu î?i vei socoti toate faptele tale ca pe o cârp? lep?dat?, ca pe un gunoi, ca pe un nimic. Astfel, Doamna mea, cugetând neîncetat la acestea, alung? mândria sufleteasc? ?i ele vei face ceva bun în lini?tea ta cea bun?, s? socote?ti acel bun ca pe ceva ce nu pre?uie?te nimic si nici s? nu te gânde?ti c? faci o fapt? bun?; ci dispre?uie?te toat? cinstea ?i fala lumii, ca pe o cârp? netrebnic?.

?ine minte, suflet iubitor de Hristos, ca o roab? a lui Dumnezeu, tu ai datoria ?i s?-I lucrezi Lui, îndeplinind cu credincio?ie orice porunc? pe care ne-a dat-o Bunul nostru St?pân. De aceea, când vei împlini toate, atunci cuget? smerit? în tine: am împlinit ca o roab? ceea ce ni s-a poruncit, ?i socote?te-te ca o f?ptur? netrebnic?. De asemenea, Doamna mea, orice ai face, f? pe ascuns, f? numai pentru Dumnezeu; mustr?-te mereu ?i spune gândului t?u: ce gând tâmpit! De ce te înal?i ? Prima mustrare s?-?i fie c? tu î?i faci voia ?i c?, ceea ce î?i d? t?ria ?i puterea într-o asemenea nevoin??, este lauda omeneasc? ?i slava cea bun? pe care o ai printre ei; iar surorile care se afl? în supunere, nu fac cele ce voiesc, ci ceea ce porunce?te stare?a, chiar dac? ele n-ar voi s? fac? cele poruncite. Mustrându-?i gândul în acest punct, tu vei putea s? scapi, m?car în parte, de cursa demonului mândriei. De altfel, atât în aceasta, cât ?i în cealalt?, tu nu po?i s? izbânde?ti altfel decât atunci când vei petrece întotdeauna în lini?te. Dac? uneori te vei lini?ti cu bucurie, iar alteori vei r?t?ci încolo si încoace, târât? de demonul iubirii de lume, atunci de?art? va fi osteneala ?i tot ce vei face va fi f?r? nici un rost. În asemenea caz, la ce bun s? mai tr?ie?ti?

Dac? îns? te vei lini?ti întotdeauna, vei s?vâr?i fapte bune, te vei socoti mai rea decât to?i oamenii, te vei mustra ca pe una ce ?ezi f?r? rod în chilia ta si vei fugi ele leg?turile cu b?rba?ii, atunci fericit? vei fi tu între femei si fericit? va fi calea pe care ai umblat, desp?r?indu-te de trup.

Vezi, buna mea sor?, s? nu te ostene?ti în zadar! În chilie s? nu faci nici mai mult, nici mai pu?in din pravila pe care ?i-am dat-o ?ie; tot ceea ce este peste m?sur?, e de la demon. Mergi pe calea împ?r?teasc? pe care ?i-am ar?tat-o. Când îns? vei voi s? faci ceva mai mult, s? nu-l faci f?r? ?tirea si sfatul meu. Prin urmare, ?ezând în chilia ta, s? ai o lucrare duhovniceasc?, adic? citirea, cântarea de psalmi, rug?ciunea, metanii cât mai multe ?i o mic? lucrare de mân?. Adu-?i aminte de prea dulcele lisus, adu-?i aminte de moarte, adu-?i aminte de p?catele de mai înainte ?i de c?derile zilnice, cum sunt: neângrijirea de orice fapt? bun? adus? de cel viclean, alunecarea limbii, mi?c?rile necuvânt?toare ale mâniei ?i poftei, r?t?cirea min?ii, gândurile rele.

Caut? s? sim?i toate acestea în tine ?i îndat? ce vei g?si ceva asem?n?tor, gr?be?te-te s?-l îndrep?i ?i, t?indu-l din r?d?cini, arunc?-l departe de inima ta, pentru c? altminteri, neghinele r?ut??ii vor în?bu?i grâul faptelor bune în sufletul t?u ?i te vei dovedi f?r? rod în ziua Judec??ii, asemenea celor cinci fecioare nebune, apoi pentru trezirea zdrobirii ?i râvnei dup? Dumnezeu din nou s? dai de lucru gândurilor bune cum sunt: aducerea aminte de ve?nicele munci, de b?rb??ia mucenicilor, de r?bdarea si de minunata t?rie a nevoitorilor ?i nevoitoarelor femei, .?i de virtu?ile tuturor sfin?ilor. Sile?te-te spre rug?ciunea duhovniceasc? în care e?ti înv??at? s? te rogi neâncetat, zi ?i noapte, adic?: „Doamne, lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluie?te-m? pe mine, p?c?toasa!”

Cuget? întotdeauna în inima ta despre pogorârea lui Dumnezeu la noi, despre prea sfintele Lui patimi, despre Cruce ?i despre moarte, despre pogorârea în iad, despre tot ce a f?cut El pentru noi ?i ce a f?g?duit celor ce r?u p?timesc pentru El. Câte si ce fel de patimi n-a suferit pentru noi, oare, Bunul Dumnezeu ? Iar eu ?

A?a s?-?i vorbe?ti, buna mea sor?: n-am împlinit nici una din poruncile lui Dumnezeu! El, dup? negr?ita Sa bun?tate ?i nem?surata Sa iubire de oameni, a izb?vit si m? izb?ve?te în fiecare zi de în?el?rile demonice ?i de n?v?lirile din partea oamenilor, iar eu, nenorocita ?i mult p?c?toasa, îl mânii în fiecare zi neîmplinind voia Lui ?i îl am?r?sc cu gândurile cele rele, iar diavolului, vr?jma?ul meu, care în fiecare ceas se lupt? împotriva mea, îi fac pe plac, f?cându-i voia.

Cugetând la toate acestea, în chilia ta, buna mea sor?, vei vedea ce umilin?e ?i ce plâns î?i vor veni, ce smerenie ?i ce zdrobire de inim? vei dobândi!

Pe deasupra, cerceteaz? ce fel de fapte bune faci, ce ai f?cut pân? acum ?i care din ele î?i mai lipsesc? Virtu?ile lini?tii sunt smerenia des?vâr?it?, ascultarea des?vâr?it?, castitatea, postul ?i privegherea des?vâr?it?, mul?imea metaniilor, citirea, t?cerea, cur??enia, pacea care întrece toat? mintea, aducerea aminte de Dumnezeu, aducerea aminte de moarte, dreptatea în toate faptele bune. O dat? cu aceste lucr?ri de folos intr? în sufletul monahului fericita smerenie; iar prin smerenie, Se s?l??luie?te Dumnezeu într-însul. S?l??luiasc?-Se ?i în mintea ta Dumnezeu, iar harul S?u s? coboare asupra ta, dup? f?g?duin?a Sa.

Spune gândurilor rele: duce?i-v? de la mine to?i cei ce face?i f?r?delegea si face?i casa Tat?lui meu cas? de negustorie! Pune deasupra, gândurilor tale ca pe o straj? ?i ca pe un cap, aducerea aminte ele Dumnezeu ?i aducerea aminte de moarte, iar ca înv???tor pe prea dulcele lisus Hristos ?i Dumnezeul nostru, neintroducând nimic în chilia ta, nici din cele curate, nici din cele necurate.

Vorbe?te cu tine îns??i: cum am petrecut ziua de ast?zi, sau noaptea, sau chiar fiecare ceas din zi ?i din noapte? Dac? ai f?cut ceva bun, vorbe?te cu smerenie ?i cu mul?umire: Slav? îndelung-r?bd?rii Tale, Doamne, slav? iubirii Tale ele oameni, St?pâne, slav? bun?t??ii Tale sfinte!

Cuget? la toate acestea în fericita-?i lini?te, înl?untrul chiliei tale, plângi neâncetat, pentru ca diavolul cel de trei ori blestemat s? nu te molipseasc? cu gânduri netrebnice ?i rele; s? nu-?i întunece lumina faptelor bune ?i s? nu-?i r?neasc? inima cu dorin?e spurcate ?i de?arte.

Roag?-te, Doamna mea, pentru pacea a toat? lumea, pentru mântuirea cre?tinilor, pentru to?i oamenii. Roag?-te pentru Domnul — Doamna si sora mea — ?i pentru mine s?rmanul, pentru c? eu niciodat? nici un bine nu am f?cut, neavând nici cea mai mic? urm? de fapte bune, îngreuiat de nenum?rate p?cate ?i patimi, eu, nenorocitul, care scriu ?i înv?? pe al?ii, iar pe tine s? te apere Dumnezeu de orice r?u v?zut ?i nev?zut si s? se împlineasc? spre împlinirea voii Lui, întru toate zilele vie?ii tale!

Iat?, Doamna mea, monahie Teodora, o dovad? a dragostei duhovnice?ti ce o am pentru tine, eu netrebnicul ?i s?racul, pe care s? o p?strezi spre paza ?i înt?rirea binecuvântatului t?u suflet si trup, c?ci altfel nu-?i pot r?spl?ti dup? dreptate dragostea ta curat? pe care întotdeauna o ai pentru noi, decât printr-o bun? dorin??, ca s? treci f?r? primejdie via?a aceasta de scurt? vreme ?i cu darul lui Hristos s? treci cu bucurie — s? intri în via?a cea viitoare, ca s? te bucuri împreun? cu prea cuvioasele si sfintele femei, în vecii vecilor. Amin!

Mi-aduc aminte c? odat?, sufletul t?u nobil — doamna ?i sora mea — a întrebat s?r?cia mea cum trebuie cânta?i psalmii. Atunci ?i-am r?spuns ?i te-am l?murit prin viu grai cum trebuie s? se s?vâr?easc? cântarea de psalmi. Acum îns? vreau s? însemnez acele graiuri ?i prin scris, sufletului t?u iubitor de Hristos. Ascult? cu luare-aminte, în?elege ?i chibzuie?te singur? cele ce-?i scriu.

To?i oamenii, stând de vorb? cu al?ii, ?tiu ce vorbesc ?i ei în?i?i stau de vorb? cu luare-aminte, ascultând cuvintele altora.

Uneori se întâmpl? ca în timp ce cei ce vorbesc ?tiu ce vorbesc altora, cei ce ascult?, adeseori nu iau aminte bine la cele ce li se vorbesc.

Este oare vreo ra?iune în astfel de oameni ? Pentru asemenea neaten?ie, la cele ce ne vorbesc nou? al?i oameni, suntem socoti?i nera?ionali si netrebnici; atunci, ce fel de n?dejde de mântuire putem avea noi, când, începând cântarea de psalmi, aceste cuvinte ale Duhului Sfânt, cu gura le cânt?m ?i parc? sl?vim în cânt?ri pe Dumnezeu, iar cu mintea nu suntem deloc aten?i la cele ce cânt?m, când ne pred?m mintea domeniului celui viclean ?i el, de la începutul cânt?rii, hot?r??te spre grija unor lucruri ce par necesare sau ne umple cu amintiri necurate ?i spurcate, ?i noi nu sim?im nimic din ceea ce cânt?m ?

A?adar, buna mea Doamn?, arat? m?car o astfel de luare-aminte în vremea cânt?rii psalmilor, cum o ai în vremea când stai de vorb? cu al?ii. Dac? nu-?i vei depune silin?a în privin?a aceasta, atunci cântarea ta de psalmi ?i vorbirea ta cu Dumnezeu î?i vor fi spre distrugere ?i spre nimicire.

Aceast? osteneal? nu va fi numai zadarnic?, ci ?i v?t?m?toare. Cel ce cânt? astfel, trebuie s? plâng? ?i s? suspine, pentru c? vrând s?-I plac? lui Dumnezeu, ÎI mânie mai mult cu cântarea sa cea f?r? rânduial?.

Rânduiala cânt?rii trebuie s? fie la tine astfel: dup? apusul soarelui, încuie u?a chiliei tale ?i f? cele 100 de metanii legiuite, apoi, ridicându-?i mâinile spre cer, spune de trei ori: Dumnezeule, milostiv fii mie p?c?toasei ?i netrebnicei roabei Tale! Spune-o din adâncul inimii, cu suspinuri ?i cu zdrobire, mai departe: Pentru rug?ciunile Sfin?ilor P?rin?ilor no?tri, Doamne, lisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluie?te-m? pe mine. Amin! Sfinte Dumnezeule…; Prea Sfânt? Treime…; Tat?l nostru…; Doamne, miluie?te (de dou?sprezece ori); Veni?i s? ne închin?m… (de trei ori) ?i începe psalmii, cântând cu toat? luarea-aminte dou? catisme, bate iar??i 100 de metanii, spune din nou: Dumnezeule, milostiv fii mie… de trei ori; Veni?i s? ne închin?m… si iar??i dou? catisme. Dup? terminarea lor, iar??i 100 de metanii; Dumnezeule, milostiv fii mie p?c?toasei… ?i Veni?i s? ne închin?m… de trei ori; ?i înc? o catism?. Dup? terminarea ei: Sfinte Dumnezeule…, Doamne, miluie?te de 100 de ori ?i metanii 100; Dumnezeule, milostiv fii mie…, Slav? ?ie, Dumnezeul nostru, Slav? ?ie… de trei ori ?i Pentru rug?ciunile P?rin?ilor no?tri… Apoi închin?-te la sfintele icoane ?i du-te de te odihne?te. Sile?te-te din toate puterile s? fii în biseric? o dat? cu ultimele b?t?i de toac?. Procedând astfel, vei fi f?r? primejdie din partea s?ge?ilor vicleanului. De altfel, te rog, pe cât se poate, cite?te mai f?r? grab?, ca ?i mintea s? în?eleag? ce cite?ti.

Venind în biseric?, cânt? mijloceasul întâi, apoi a?az?-te, cite?te pu?in ?i dac? ai, apuc?-te de lucrul mâinilor. Ceasurile s? le s?vâr?e?ti în chilie, astfel: când va fi ceasul trei scoal?-te, f? 50 de metanii ?i începe s? cân?i; dup? terminarea cânt?rii de psalmi, mai f? 50 de metanii ?i a?eaz?-te s? cite?ti; tot astfel s? faci la ceasul al ?aselea ?i al nou?lea. Cite?te de asemenea rânduiala celor scrise ?i împline?te cele 720 de metanii.

Inchin?-te Domnului pân? la p?mânt, zi Tat?l nostru ?i gust? pâinea cea de toate zilele, apoi a?az?-te ?i cite?te în felul acesta. Întotdeauna dup? cântarea de psalmi trebuie s? urmeze citirea ?i dup? citire, iar rucodelia. Procedând astfel, tu nu vei c?dea niciodat? în trând?vie.

Când î?i m?nânci pâinea în chilia ta, femeia care î?i sluje?te nu trebuie s? fie de fa??; ea, punându-?i în fa?? pâinea, apa ?i pu?ine verde?uri, s? ias?. Când vei termina, cheam-o din nou, c?ci nu trebuie ca cineva s? se uite la cel ce se lini?te?te, nici chiar când doarme.

Iat?, eu ?i-am ar?tat rânduiala celui ce se lini?te?te pentru Domnul ?i celui ce dore?te s?-?i plâng? p?catele sale.

Roag?-te ?i pentru mine ?i pomene?te-m? întotdeauna în rug?ciunile tale.Rug?ciunile tuturor sfin?ilor s? fie cu tine, p?zindu-te de orice r?u. Amin!

Cât despre cele 720 ele metanii, cum erau aceste metanii se ?tie cu adev?rat din obiceiul de ob?te, se fac 10 închin?ciuni, ?i apoi o metanie.

În m?n?stirea Sfântul Sava, fiecare e îndatorat s? bat? 1500 de metanii din care 150 cu fruntea la p?mânt, care se bat la fiecare 10 închin?ciuni. Se bat înainte de utrenie, pentru care se love?te în toac?, cu o or? înainte ele utrenie.

Aceste metanii tu trebuie s? le împline?ti în tot anul, pân? la ultima suflare, afar? de cazul când e?ti bolnav?. În Cincizecime pân? la Duminica tuturor Sfin?ilor, nu trebuie s? le ba?i, precum nici în cele 12 zile ale Na?terii Domnului, îndepline?te-le 5 zile din fiecare s?pt?mân?, în tot anul, f?r? excep?ie, dac? vrei s? duci o via?? neprimejduit? de cursele diavolului. Roag?-te ?i pentru mine, dup? cuvântul Apostolului care zice: ruga?i-v? unul pentru altul, ca s? v? vindeca?i.

Adun?-?i, Doamna mea, mintea, înt?re?te-?i evlaviosul t?u gând ?i fii cu luare-aminte la cele ce vreau s?-?i scriu acum.

Din timpul când omul, c?zând de la Dumnezeu prin c?lcarea poruncii, a fost alungat din rai, diavolul ?i demonii lui au dobândit o intrare spre gândul lui ca s?-l clatine, s?-l tulbure ?i s?-l risipeasc? ziua ?i noaptea, la unul mai mult, la altul mai pu?in. Isihastul smerit nu se poate izb?vi altfel de aceast? în?el?ciune a vicleanului, decât prin neîncetata aducere aminte de Dumnezeu. Astfel, el întotdeauna trebuie s? repete cu luare-aminte sfântul nume al prea dulcelui lisus, ziua ?i noaptea ?i în orice ceas ?i în orice clip?, pân? când se va înt?ri în mintea lui acest cuvânt dumnezeiesc: Doamne, lisuse Hristoase, miluie?te-m?! Fiul lui Dumnezeu, ajut?-m?! C?ci aceast? pomenire dumnezeiasc? alung?, din mintea celui ce se lini?te?te pentru Dumnezeu, pe prea r?ul diavol.

?i-am amintit de multe ori, buna mea sor?, despre aducerea aminte de Dumnezeu ?i acum din nou î?i spun c? dac? nu te vei osteni ?i dac? nu vei asuda ca s? se întip?reasc? în mintea ta ?i în inima ta acest Nume înfrico?at, în zadar te lini?te?ti, în zadar cân?i, în zadar poste?ti, în zadar priveghezi. Într-un cuvânt, toat? osteneala monahului va fi de?art? f?r? o asemenea lucrare, f?r? aducerea aminte de Dumnezeu. Acesta este începutul lini?tii pentru Domnul, acesta este sfâr?itul. Acest – nume mult dorit este sufletul lini?tii ?i al t?cerii, în aducerea aminte de El se cuprinde bucurie ?i veselie, l?sarea p?catelor ?i bog??ia faptelor bune. Acest Nume prea sl?vit ?i înfrico?at prea pu?ini au putut s?-L dobândeasc? în lini?te ?i în t?cere. Altfel, nici nu poate omul s?-L primeasc?, chiar de se va sili mult. De aceea, ?tiind puterea acestui cuvânt, eu întotdeauna m? bizui pe dragostea ta întru Hristos, ca s? te lini?te?ti ?i s? taci; c?ci prin mijlocirea acestor fapte bune se îmbog??e?te în noi aducerea aminte de Dumnezeu.

Cine nu p?time?te r?u ca s? aplece mila lui Dumnezeu spre dânsul, mai ales când el însu?i vrea s? întoarc? din nou vrednicia de mai înainte a celui ce se lini?te?te, care bate ?i caut? întotdeauna? Cine nu se va îngriji s? dobândeasc? iar??i, prin luare-aminte ?i credin??, prin lini?te, prin t?cere ?i osteneal?, ceea ce a avut la început Adam, spre odihna ?i mângâierea lui ?i ceea ce a pierdut din pricina nelu?rii-aminte ?i necredin?ei ?

Strâmtor?rile ?i osteneala, adic? postul, t?cerea, privegherea si orice alt? osteneal? a sihastrului sunt date omului dup? întocmirea lui Dumnezeu Cel iubitor de oameni, pentru ca el s? nu piard? din nou acel bine pe care cu mult? greutate l-a dobândit sufletul s?u ra?ional în timpul lini?tii sale dup? Dumnezeu. Pentru aceasta î?i scriu aceste lucruri în chip am?nun?it ?i-?i spun a?a, fir cu fir, pentru ca osteneala ta s? nu fie f?r? rost ?i de?art?. Tu, buna mea sor? ?i Doamn?, ai cunoscut c? toat? lumea zace întru cel viclean ?i — cu voia lui Dumnezeu, ai p?r?sit-o, u?or lep?dându-te de toate pentru Domnul. S? nu fie deci osteneala ta de?art? ?i nefolositoare!

Râvne?te s? placi Bunului Dumnezeu ca o aleas? roab? a Lui, ca în ziua Judec??ii Sale s? prime?ti din dreapta Lui o cunun? neve?tejit?, înaintea fe?ei îngerilor ?i a sfin?ilor. Eu, Doamna mea, mi-am împlinit datoria ?i ceea ce ?i-am spus o dat? cu cuvântul, acum am îndeplinit cu scrisul. Pentru toate acestea vei da socoteal? în ziua Judec??ii, c?ci ceea ce foarte mul?i monahi nu cunosc, tu ai înv??at în am?nunt, adev?rat si f?r? în?elare. Pentru aceea, trebuie s? iei aminte cu fric? ?i cu cutremur ?i s? îndepline?ti toate acestea cu grij? ?i cu osârdie, pentru ca, petrecând zilele scurte ale vie?ii tale în toat? cur??ia ?i cinstea, în ceasul mor?ii s? ie?i din trupul t?u înconjurat? de bucuriile îngerilor ?i sfin?ilor.

Rug?ciunile tuturor sfin?ilor s? fie cu tine, p?zindu-te de orice r?u!

La acest cuvânt am vrut s? m? opresc, dar mi-a venit în minte un alt lucru, pe care m-am hot?rât s? ?i-l expun acum, cu de-am?nuntul:

Ascult?, p?ze?te ?i împline?te cele scrise de mine, Doamna mea; Dumnezeu d? celui ce se lini?te?te ?i celui ce-L caut? mari daruri, pe care nimeni altul nu le poate primi de la El. Ele sunt urm?toarele: inim? smerit? de umilin??, în care este înr?d?cinat? aducerea aminte de Dumnezeu, aducerea aminte de Judecata viitoare, de moarte; de asemenea, osârdia pentru citit, puterea ?i t?ria de a nu te dep?rta niciodat? de Dumnezeu, puterea de a sta înaintea Lui întotdeauna cu fric? ?i cu cutremur, cur??ia, blânde?ea, r?bdarea, bun?tatea sufletului.

Curând, cel ce se lini?te?te va primi aceste daruri — Slav? ?ie, Mântuitorule, Hristoase! — c?ci dup? toate acestea, mult doritul Hristos îi d? acum isihastului, pentru El, sfin?irea ?i s?n?tatea, iar s?n?tatea const? în faptul c? nu dore?ti nici cu gândul poftele p?catelor lume?ti, adic?: bog??ia, pofta trupeasc?, slava, cinstea de?art? de la oamenii p?mânte?ti.

Dumnezeu nu-l poate t?m?dui pe acela care mai înainte n-a c?utat si n-a dobândit darurile ar?tate mai sus, pentru ca, primind s?n?tatea f?r? de nici o osteneal? în mare lini?te, f?r? posturi ?i, în general, f?r? nici o nevoin?? în ale lini?tii, s? nu se întoarc? spre cinstea omeneasc?, s? nu se laude c? e s?n?tos ?i c? nu e luptat de patimi ?i s? nu cad? în cursa diavoleasc?, adic? în mândrie; c?ci atunci, cele mai de pe urm? vor fi mai rele ca cele dintâi, pentru c? mândria e mai mare decât toate p?catele ?i toate celelalte p?cate vin deja în urma ei. Începutul p?catului — zice în?eleptul — este mândria. În felul acesta, mintea celui ce se lini?te?te devine îndumnezeit?, pentru c? el are întotdeauna pe Dumnezeu în inima sa, prin mijlocirea faptelor bune.

O astfel de minte nu poate avea omul cu propriile sale puteri, dar cu aducerea aminte de lisus Hristos ?i de moarte, Se s?l??luie?te lisus în inima sihastrului ?i mintea lui devine îndumnezeit?. Din luare-aminte ?i din înv???tur? vin Legea lui Hristos, ea se face împlinitoare poruncilor Lui; prin împlinirea poruncilor se înr?d?cineaz? pururea aducerea aminte de lisus în inima lui, iar din aceasta, mintea lui devine îndumnezeit?.

Ea se face atunci toat? a lui Hristos ?i nu cuget? nimic altceva decât s? împlineasc? poruncile Lui, cu fric? ?i cu dragoste.

Eu îl sl?vesc, îl cinstesc cu evlavie ?i îl laud ?i mul?umesc lui Dumnezeu, D?t?torul bun?t??ilor Care d? celor vrednici Duhul Sfânt ?i Care descoper? cele ascunse în dumnezeie?tile Scripturi întru lisus Hristos, Domnul nostru, C?ruia I se cuvine slav?, cu Sfântul Duh în vecii vecilor. Amin!

Topics: Despre ascultare, Despre credinta, Despre curatie, Despre cuvinte desarte, Despre dragoste, Despre infranare, Despre inselari, Despre judecare, Despre lepadarea de sine, Despre liniste, Despre lipsa de grija, Despre post, Despre rugaciune, Despre simplitate, Despre smerenie, Despre tacere | Comentariile sunt închise pentru Culegere de îndrum?ri

Cuvintele sfintelor femei nevoitoare

 cele vrednice de pomenire,
culese de Avva Isaia, pentru
cinstita monahie Teodora

A?a cum este priveli?tea câmpiilor, care sunt pline de tot felul de flori, tot astfel este ?i cartea mea de fa??, sfin?it? ?i cinstit? fiic?, într-însa vei g?si toate florile faptelor bune — aten?ia min?ii ?i înv???tura inimii spre în?elep?irea ta ?i spre mântuirea sufletului t?u, dac? vrei.

Adunând cele mai bune flori duhovnice?ti din câmpia nemuritoare sau din rai, buna mea sor? ?i credincioas? fiic?, î?i trimit o cunun? împletit? pentru ca, sim?ind bunul ei miros, s? alergi pe calea faptelor bune ?i s?-?i îmbog??e?ti sufletul cu bog??ia cea nefurat?. Domnul Slavei s? fie cu tine.

1. Fericita Teodora spunea: dac? vrem s? trecem f?r? de poticnire calea acestei vie?i ce ne st? înainte, dac? vrem s? înf??i??m lui Hristos sufletul ?i trupul cur??ite de ranele ru?inoase ?i dac? vrem s? primim o cunun? de biruin??, atunci noi trebuie s? lu?m aminte de toate cu veghere si considerând pl?cerile de?arte ca pe ceva ce nu este nimic, s? le trecem repede cu vederea. Nu trebuie s? îng?duim min?ii s? se în?ele.

2. Fericita Sara zicea: de trei lucruri mi-e team?: când sufletul va fi s? ias? din trup, când va sta înaintea lui Dumnezeu ?i când se va da cea din urm? hot?râre, în ziua Judec??ii.

3. Fericita Singlitichia a spus: la început, nevoin?a ?i osteneala celor ce se apropie de Dumnezeu în lini?te ?i în t?cere e mare, iar mai târziu e o bucurie negr?it?.

A?a cum cei ce vor s? aprind? focul, la început se umplu de fum ?i l?crimeaz? ?i nu-?i ating altfel Scopul, tot astfel cei ce vor s? aprind? în sine focul dumnezeiesc trebuie s?-l aprind? cu lacrimi ?i osteneal?, lini?te si t?cere.

4. Iar??i a zis ea: monahul veghetor se ostene?te zi ?i noapte, în mare lini?te ?i cu blânde?e, f?când rug?ciuni ?i zdrobindu-?i inima pân? la lacrimi, ca s? primeasc? mil? din cer.

5. Întrebat-au surorile pe fericita Singlitichia: Cum putem s? ne mântuim? ?i ea, oftând din adâncuri ?i v?rsând multe lacrimi, a r?spuns: Copii! Noi to?i ?tim cum s? ne mântuim! Dar din pricina neglijen?ei ne pierdem mântuirea. Mai întâi de toate ?i mai mult decât toate, trebuie s? p?str?m ceea ce a spus Domnul: iube?te pe Domnul Dumnezeul t?u din tot sufletul t?u ?i pe aproapele t?u ca pe tine însu?i; iat? unde este mântuirea: într-o îndoit? iubire.

6. Spunea, de asemenea: ?i femeile din lume, în aparen?a, tr?iesc în cur??ie, dar ele au totodat? ?i o neru?inare, întrucât ele gre?esc cu toate celelalte sim?uri: privesc necuviincios, râd f?r? m?sur? — iar noi trebuie s? fim mai presus în fapte bune ?i pentru noi nu este îng?duit? privirea de?art?,

Zice Scriptura: ochii t?i s? priveasc? drept. Noi trebuie s? ne p?zim ?i limba de asemenea p?cate, deoarece nu e dup? lege ca organul cânt?rilor dumnezeie?ti s? rosteasc? cuvinte spurcate. Noi trebuie s? ne re?inem nu numai de a vorbi acestea, dar ?i de a le auzi.

7. Zis-a iar??i: e bine s? ne ridic?m de la cele mici la cele mari, c?ci e primejdios s? ne coborâm de la cele mari la cele mici; aceasta o înva?? Apostolul, când spune: „Cele din urm? uitându-le, întinde?i-v? spre cele dinainte”.

8. Fericita Melania povestea c? un frate, care voia s? se lepede de lume, era împiedicat de propria lui mam?, dar el nu ?i-a p?r?sit dorin?a ?i nu înceta s?-i fac? sup?rare, zicând: vreau s?-mi mântuiesc sufletul. Neputând s?-l împiedice, în ciuda tuturor st?ruin?elor, mama i-a dat, în sfâr?it, voie; dar îndep?rtându-se de la ea ?i f?cându-se monah, el începu s?-?i tr?iasc? via?a cu negrij?. S-a întâmplat c? mama i-a murit; peste un an s-a îmboln?vit ?i el de o boal? grea, a?a încât medicii s-au temut pentru via?a lui. Atunci a avut o vedenie, a fost r?pit de judecat? ?i ?i-a v?zut mama printre cei osândi?i; observându-l, ea i-a spus cu mult? mirare: Fiul meu, ce-i asta? Unde sunt, dar, cuvintele tale pe care le spuneai, c? vrei s?-?i mântuie?ti sufletul? Ru?inat de cele auzite, el st?tea nec?jit, ne?tiind ce s? r?spund?. Deodat?, s-a auzit un glas care spunea: „Lua?i-l de aici, Eu v-am trimis dup? un alt monah cu acela?i nume, care vie?uie?te în cutare m?n?stire”. Cu aceasta s-a terminat vedenia ?i fratele, venindu-?i în fire, a povestit celor ce erau de fa?? tot ce i s-a întâmplat. Ca o încredin?are de adev?rul celor gr?ite, I-a rugat pe un frate s? se duc? la m?n?stirea despre care auzise ?i s? vad? dac? a r?posat acel frate care purta acela?i nume ca ?i el.

Cel trimis a g?sit întocmai, c?ci acel monah r?posase. Bolnavul, îndreptânclu-se ?i înt?rindu-se, s-a închis într-o chilie ?i ?edea în lini?te, îngrijindu-se numai de mântuirea sufletului s?u, c?indu-se ?i plângând c? mai înainte a tr?it în neângrijire. Ajunsese la atâta zdrobire, încât mul?i îl rugau s? se cru?e pu?in, temându-se s? nu i se întâmple vreun r?u de atâta plâns peste m?sur?, dar el n-a vrut s? se mângâie, spunând: dac? eu n-am putut suferi dojana mamei mele, cum voi putea suferi în ziua Judec??ii ru?inea înaintea lui Hristos ?i a sfin?ilor îngeri?

9. Odat?, fericita Sara, v?zând pe o tân?r? monahie c? râde, i-a spus: nu râde, sor?, c?ci prin aceasta alungi de la tine frica de Dumnezeu ?i te faci de râsul diavolului.

10. Fericita Teodora povestea c? a întrebat o fecioar?, b?trân? cu anii ?i sporit? în frica lui Dumnezeu, de pricina îndep?rt?rii sale de lume, iar ea, suspinând, i-a vorbit astfel: tat?l meu era blând si lini?tit, dar neputincios cu trupul, a?a încât toat? via?a a z?cut în pat. De altfel, când era s?n?tos, lucra smerit pe câmp ?i strângea cele necesare pentru cas?. El a dus o via?? a?a de lini?tit?, încât numai rar de tot st?tea ele vorb? cu cineva în satul nostru ?i iubea atât de mult t?cerea, încât cei ce nu-l cuno?teau îl socoteau mut. Mama era o fire cu totul contrar?. Ea se interesa de toate, chiar de cele ce se petreceau dincolo de patria noastr?. Când vorbea, p?rea c? tot trupul ei e numai o limb?. Ea se certa aproape cu toat? lumea. Îi pl?cea s? bea vin, se îmb?ta cu desfrânatele ?i distrugea casa. Printre altele, nu era niciodat? bolnav?. În sfâr?it, tat?l meu a sl?bit de atâtea boli îndelungate ?i a murit. Îndat? dup? aceasta, v?zduhul s-a tulburat, au început tunete ?i tr?snete înfrico?ate, furtuni ?i ploi a?a de mari încât timp de trei zile trupul lui n-a putut fi înmormântat. Atunci, to?i oamenii din sat, cl?tinând din capete, ziceau: „Ce r?utate ne?tiut? s-a ascuns printre noi! Cu adev?rat c? acesta este vr?jma?ul lui Dumnezeu dac? nici natura nu ne las? s?-l înmormânt?m”. Mama mea, dup? aceasta, devenind liber?, s-a dedat ?i mai mult desfrân?rii. Mai târziu, când a murit, timpul era frumos, cerul senin ?i se parea c? toate ajut? spre a-i face o înmormântare cât mai luminoas?.

Când am trecut de vârsta copil?riei ?i patimile au început s? se trezeasc? ?i s?-mi tulbure inima neâncercat?, m-am a?ezat într-o sear? ?i am început s? m? gândesc ce fel de cale s?-mi aleg în via??. S? merg oare pe calea tat?lui, cu blânde?ea, cu evlavia ?I cu cur??enia lui? Dar m? gândeam: ce i-a folosit lui acest fel de via??? Toat? via?a lui n-a avut decât boala ?i necazuri, iar dup? moarte, p?mântul parc? nu-i primea trupul. Dac? o astfel de via?? i-ar fi fost pl?cut? lui Dumnezeu, n-ar fi suferit el atâtea rele. Via?a mamei se pare c? a fost mai adev?rat?. Ea a tr?it dup? toate dorin?ele inimii, a fost întotdeauna s?natoas? ?i s-a învrednicit de o înmormântare luminoas?, a?a c? viata mamei e mai bun?, E mai bine s? cred ochilor mei ?i s? urmez celor ce sunt adev?rate. Astfel, mi s-a p?rut c? e mai bine s? merg pe calea mamei. Între timp, se înnoptase ?i am adormit. Iat? c? în vis îmi apare cineva înalt de statur?, înfrico?at la vedere, care m? întreba amenin??tor: Spune-mi — îmi zise — ce gânduri nutre?ti în inima ta? Tremurând de fric?, eu nici nu puteam s? m? uit la el, iar el, cu un glas mai înfrico?at, îmi cerea s?-i spun despre ce cugetam. Înnegurat? de groaz?, eu am uitat la ce m? gândeam ?i i-am spus: De nimic nu-mi mai aduc minte. Atunci, el însu?i mi-a amintit de toate.

Descoperit?, am recunoscut toate ?i i-am cerut înduplecare, aducându-i, ca pe o dezvinov??ire, pricina care m-a îndemnat s? gândesc astfel. Dup? aceasta, el mi-a zis: Du-te de te uit? care este soarta tat?lui t?u ?i care este a mamei tale ?i apoi alege?i-o pe care vrei ?i, luându-m? de mân?, m-a condus. M-a dus întâi într-o gr?din? plin? de tot felul de pomi cu roade, cu frumuse?i care întrec orice povestire. Când am intrat noi în?untru, ne-a întâmpinat tat?l meu ?i m-a îmbr??i?at, numindu-m? copil iubit. Eu îl rugam s? r?mân cu dânsul, dar el mi-a zis: Acum, acest lucru este cu neputin?? dar, dac? vei p??i pe urmele mele, atunci vei veni aici în scurt? vreme.

Eu am început din nou s?-l rog pe tata, dar îngerul care m-a adus acolo mi-a zis: Du-te acum ?i te uit? unde este mama ta. M-a dus apoi într-o locuin?? plin? de întuneric ?i de putoare. Acolo mi-a ar?tat el un cuptor care ardea cu foc ?i cu smoal? clocotit?. Ni?te fe?e înfrico?ate ?edeau în jurul cuptorului. Eu m? uitam în jos ?i am v?zut pe mama în foc, scufundat? pân? în gât. Ea scrâ?nea din din?i, ars? de foc ?i mâncat? de viermi. V?zându-m?, a strigat: Vai mie, copila mea, vai mie pentru p?catele mele cele rele. Cinstita ta cur??ie mi se p?rea vrednic? de râs ?i nu m? gândeam s? fiu pedepsit? pentru desfrânare ?i neânfrânare; iat? ce suf?r acuma pentru o dulcea?? de scurt? vreme. Ajut?-mi, copilul meu ! Adu-?i aminte de durerile na?terii ?i de grijile cre?terii ?i ajut? pe mama ta. Cuprins? de mil?, eu întinsesem mâinile spre ea, dar focul  mi-a fript mâna a?a de r?u, încât de durerea cea  nesuferit? am ?ipat tare ?i m-am de?teptat. Din cauza strig?tului meu s-au trezit ?i cei ce erau cu.mine  în cas? ?i alergând la mine, întrebau din ce pricin? m-am speriat. Eu le-am povestit vedenia ?i mul?umit? lui Dumnezeu, Cel iubitor de oameni, am ales calea vie?ii tat?lui meu.

Iat? ce mi-a povestit cinstita sor?. ?tiind, prin urmare, ce munci înfrico?ate îi a?teapt? pe p?c?to?i ?i cât de pline de bucurie sunt locuin?ele celor ce merg pe calea poruncilor lui Dumnezeu, s? ne hot?râm în inimile noastre ca s? ne îndep?rt?m de r?u ?i sa facem binele, pentru ca, prin bun?tatea lui Dumnezeu, s? mo?tenim via?a ve?nic?.

11. Prea cuvioasa Pelaghia vorbea despre voia sau îndr?zneala neru?inat? care este n?sc?toarea tuturor relelor: voia proprie mistuie ca o flac?r? de foc toate roadele sufletului. Asculta?i acum ?i ceva despre râs.

Râsul alung? plânsul fericit; râsul nu zide?te, ci distruge ?i pierde cele zidite; râsul întristeaz? ?i alung? Duhul Sfânt ?i atrage în suflet duhul cel r?u; râsul, aruncând în curvie, descompune trupul, râsul alung? faptele bune, nu-?i aduce aminte de moarte ?i nu cuget? la munci.

12. Tot ea spunea: începutul c?derii unui monah este râsul ?i voia proprie.

13.  Prea cuvioasa Pelaghia mai înv??a: de se va întâmpla s? c?dem sub st?pânirea patimilor trupe?ti, s? nu pierdem din vedere c? trebuie s? ne poc?im ?i s? plângem, înainte de a ne prinde plânsul judec??ii.

14. O monahie a venit la prea cuvioasa Pelaghia ?i i-a zis: ce s? fac cu p?catele mele ? Prea cuvioasa a zis: cel ce dore?te s? se izb?veasc? de p?cate, sor?, cu lini?tea, cu t?cerea ?i cu plânsul se izb?ve?te de ele.

15. Iar??i a zis: plânsul, t?cerea ?i lini?tea sunt calea pe care mi-au ar?tat-o P?rin?ii ?i Scriptura. Prin urmare, în lini?te plânge?i-v? p?catele, c?ci nu exist? alt? cale în afar? de aceasta.

16. Fericita Teodora a spus: iube?te t?cerea mai mult decât vorbirea, c?ci t?cerea este comoara monahilor, iar vorbirea cheltuie?te bog??ia lor.

17. Fericita Sara a spus: ?tiu c? pu?in?tatea pâinii ?i postul sub?iaz? trupul, dar privegherea sleie?te trupul mai mult decât postul.

18.  Fericita Sara a spus: prin nimic nu se smere?te a?a de mult sufletul ca prin pu?in?tatea pâinii ?i a apei. Când du?manul vrea s? cucereasc? un ora?, atunci opre?te dinainte proviziile de hran? ?i ap? ?i cet??enii se predau f?r? s? vrea. Tot astfel ?i monahul, dac? nu-?i va strâmtora pântecele cu foamea ?i cu setea, nu se poate izb?vi de gândurile rele.

19. A zis iar??i: dac? omul va ?ine minte cuvântul Scripturii, care zice c? din cuvintele tale te vei îndrepta ?i din cuvintele tale te vei osândi, atunci va alege mai bine t?cerea.

20. A zis, de asemenea: a?a cum furul izgone?te albinele ?i atunci le ia dulcea?a lucr?rii lor, tot astfel ?i odihna trupeasc? izgone?te frica lui Dumnezeu din suflet ?i pierde toat? lucrarea lui cea bun?.

21. Sfânta Singlitichia spunea de prea cuvioasa Teodora c? toate cele 40 de zile ea s-a mul?umit numai cu ?apte litre de maz?re ?i cu o can? de ap?.

22. Tot ea spunea: s? umbl?m cu în?elepciune, în sim?urile noastre intr? tâlharii împotriva voin?ei noastre.

Cum se poate s? nu se afume înl?untrul unei case înconjurate de fum, când ferestrele ei sunt deschise?

De aceea noi trebuie s? ne re?inem de a ie?i în locurile publice. Dac? socotim c? e o ru?ine s? ne uit?m la fra?i sau la p?rin?i, atunci când ei sunt goi, dar nu este mult mai ru?inos ?i vrednic de osând? s? ne uit?m la oamenii de pe strad? dezgoli?i cu neru?inare, care, pe deasupra, rostesc cuvinte pline de îndr?zneal?? Din acestea, de obicei, se nasc închipuiri nelini?titoare ?i v?t?m?toare, dar ?i ?ezâncl în cas?, nu trebuie s? dormim, ci s? veghem, cum este scris: „veghea?i”.

23. A zis, de asemenea: tu ai biruit dragostea material? ?i grosolan? de pl?ceri, dar vr?jma?ul seam?n? iubirea de pl?ceri în sim?urile tale. Când te vei înfrâna ?i de la aceast? iubire de pl?ceri, atunci vei pune în mi?care r?zboiul nematerial, aducându-?i în minte fe?e pl?cute, îmbr?c?minte necuviincioas?, vorbiri urâte.

24. Mai zicea: lucrul vr?jma?ului este s? se îmbrace în haine str?ine si armele sale s? le ?in? sub acoper?mânt. El arat? gr?un?e de grâu iar sub ele se ascund boabe de m?tr?gun?. Prin urmare, trebuie s? urm?rim ?iretlicurile lui, trebuie sa veghem în toal? vremea, întrucât el ne lupt? ?i cu lucrurile dinafar? ?i cu gândurile dinl?untru ?i mai mult cu cele din urm?. Ziua ?i noaptea nu se apropie de tine în chip nematerial.

25.  Mai zicea Fericita:Teodora: noi, cei ce am primit aceast? chemare, trebuie s? p?zim cea mai curat? cur??enie, c?ci ?i unii dintre mireni par c? p?streaz? cur??enia, dar aceasta nu le folose?te la nimic pentru c? la ei nu-?i ?in cur??enia alte sim?uri.

26. Iar??i a zis: a?a cum vie?uitoarele veninoase sunt izgonite de otr?vurile cele mai puternice, tot astfel ?i gândurile necurate sunt izgonite de rug?ciunea cea s?vâr?it? în lini?te ?i cu post.

27. Fericita Teodora a spus: a?a cum este leul, pentru m?garii s?lbatici, tot astfel este monahul care petrece în lini?te ?i t?cere, este înfrico?at pentru gândurile iubitoare de pl?ceri.

28. Iar??i a zis: postul, la c?lug?ri, este o z?bal? împotriva p?catului. Cine l-a aruncat, devine un cal ce nu se satur? de femei.

29. A zis iar??i: trupul uscat de post al monahului scoate sufletul din adâncul patimilor ?i alung? râurile iubirii de pl?ceri.

30.  A spus iar??i: monahul cast va fi cinstit pe p?mânt ?i în cer ?i va fi încununat de slav? înaintea Fe?ei Celui Prea Înalt.

31. Tot ea a zis: monahul ce nu-?i ?ine limba, în vremea mor?ii î?i va cunoa?te ru?inea sa.

32.  Iar??i a zis: l?comia pântecelui este mama desfrân?rii, iar cel ce-?i st?pâne?te pântecele î?i poate st?pâni ?i patima desfrân?rii ?i limba, ?i toate celelalte patimi.

33. Fericita Teodora se nevoia s? nu bea ap? 40 de zile ?i dac? se întâmpla ar?i?? mare, ea î?i sp?la c?ni?a, ?i umplând-o cu ap?, o atârna în fa?a ei.

Când am întrebat-o, spune Melania: pentru ce faci a?a?, ea mi-a r?spuns: pentru ca în vremea setei s? m? ostenesc mai mult ?i pentru aceasta s? primesc de la Dumnezeu o plat? mai mare.

34. Iar??i a zis: bog??ia sufletului o alc?tuiesc lini?tea, t?cerea ?i înfrânarea. S? dobândim aceste trei virtu?i, ca s? ne mântuim sufletele noastre.

35. Fericita Singlitichia a spus: dac? în gândurile tale se na?te închipuirea unei fe?e frumoase, atunci scoate-i ochii acelui chip, d? la o parte plin?tatea obrajilor, taie-i buzele apoi uit?-te la resping?toarea alc?tuire a oaselor goale. Fii încredin?at? c? o dat? cu aceasta va fugi toat? în?el?ciunea. E bine iar??i s? ne înf??i??m trupul omului iubit cu r?ni puturoase ?i cu puroi sau asemenea unui trup mort.

Mai mult decât orice, trebuie s? îmblânzim pântecele.

36. Fericita Sara a zis: cel ce se satur? ?i vorbe?te cu copiii a ?i preacurvit cu gândul s?u. Dac? e a?a, atunci cum noi, monahiile, s? îndr?znim s? vorbim, s? mânc?m ?i s? ?edem cu fe?ele b?rb?te?ti?

Hristos, spune: „De n-a? fi venit ?i nu v-a? fi spus, p?cat n-a?i avea, acum, îns?, nu ave?i nici o îndrept??ire pentru p?catele voastre”. A?a ?i noi, cele ce suntem încercate în multe dintre acestea, v? îndemn?m pe voi, monahiile tinere, s? v? p?zi?i cu orice chip de fe?ele b?rb?te?ti, chiar de v-ar fi ?i fra?i.

Cele ce nu vor asculta, în vremea ie?irii vor cunoa?te osânda desfrân?rii lor ?i în ziua Judec??ii ne vor avea ca pe ni?te acuzatoare.

37.  Iar??i a zis: omul nu trebuie s? primeasc? urm?toarele dou? gânduri: al desfrân?rii ?i al osândirii aproapelui. Când vr?jma?ul v? aduce înainte vreunul dintre ele, atunci trebuie s? v? scula?i la rug?ciune ?i Dumnezeu v? va izb?vi.

38.  Se spune despre fericita Sara c? timp de 15 ani a fost luptat? tare de demonul curviei ?i niciodat? nu se ruga s? i se ia acest r?zboi, ci numai zicea: Dumnezeule, înt?re?te-m?!

Se spune a?ijderea despre ea c?, atunci când duhul curviei se n?pustea mai tare asupra ei, oferindu-i de?ert?ciunile lume?ti, ea a început s? se nevoiasc? mai mult cu postul, cu privegherea, cu culcarea pe jos ?i cu rug?ciunea, în timpul acestui r?zboi, ea s-a suit pe acoperi? ?i duhul curviei i s-a înf??i?at trupe?te ?i i-a spus: m-ai biruit, Sara. Ea îns? i-a r?spuns: nu eu te-am biruit, ci St?pânul meu, Hristos.

40.  Pe Fericita Teodora a luptat-o duhul curviei ?i a durat r?zboiul ca o par? de foc, zi ?i noapte, timp de 7 ani. Fericita s-a nevoit luptând împotriva lui, luptându-se cu postul ?i cu privegherea, cu lini?tea ?i cu t?cerea ?i cu rug?ciunea. Când s-au împlinit 7 ani, duhul curviei a fugit de la ea, cu darul lui Hristos, ?i mai mult n-a mai tulburat-o niciodat?.

41.  Cu privire la gândul curviei, Sfânta Singlitichia a spus: nu cumva vrei s? te mântuie?ti culcat? în pat? Nu, lini?te?te-te, taci, privegheaz?, poste?te, plângi ?i poate Dumnezeu te va milui, c?ci cel ce nu se ostene?te aici, acela va suferi dincolo, în focul cel nestins, împreun? cu demonii.

42. Fericita Teodora a spus: grija, lini?tea, t?cerea ?i înv???tura tainic? nasc frica de Dumnezeu ?i cur??enia. Înv???tura tainic? este rug?ciunea neîncetat? s?vâr?it? cu mintea: Doamne, lisuse Hristoase, miluie?te-m?! Fiul lui Dumnezeu, ajut?-m? !

43. O sor? a venit la fericita Matroana ?i a întrebat-o: ce s? fac? M? tulbur? duhul curviei. Fericita i-a r?spuns: lart?-m?, eu niciodat? n-am fost luptat? de duhul curviei. Sora s-a smintit de acest cuvânt, deoarece r?spunsul îi era peste fire ?i a ie?it f?r? s?-?i ia r?mas bun. Apoi s-a dus la Fericita Teodora i-a spus cele întâmplate, ad?ugând: tare m-am smintit de acest cuvânt, c?ci ea a spus ceea ce este mai presus de fire. Fericita i-a r?spuns: toate acestea ?i le-a spus roaba lui Dumnezeu cu tâlc. Du-te dar, pune-i metanie ?i roag?-te s?-?i l?mureasc? puterea cuvântului. Monahia s-a sculat ?i s-a dus la fericita Matroana. F?cându-i metanie, i-a spus: iart?-m? c? am f?cut o fapt? nechibzuit?, când am ie?it în mod necuviincios. Te rog, Doamna mea, l?mure?te-m? cum de n-ai fost luptat? niciodat? de demonul curviei. Fericita Matroana, zâmbind, i-a    spus: iart?-m?! De când m-am c?lug?rit, nu m-am s?turat nici de pâine, nici de ap?, nici de somn ?i grija de aceste trei gânduri îngreuindu-m?, nu-mi îng?duie s? simt r?zboiul curviei. Monahia s-a dus, mai înt?rit? în sufletul ei.

44.  Fericita Matroana spunea: Domnul meu mi-a zis: „F? lucrul Meu si Eu te voi hr?ni; de unde, nu M? întreba”. Lucrul lui Dumnezeu este mai întâi lini?tea, al doilea t?cerea, al treilea rug?ciunea, cântarea de psalmi ?i îngenunchierea, al patrulea citirea, al cincilea lacrimile, al ?aselea aducerile aminte de Dumnezeu ?i moarte, al ?aptelea fericita smerenie. Aceste fapte bune îns?, tu nu le po?i dobândi dac? nu te vei lini?ti, împotriva tuturor grijilor lume?ti, chiar de vei învia ?i mor?ii.

45. Tot ea a spus: r?bdarea monahiei se face ar?tat? în lini?te ?i t?cere. Cel ce rabd? pân? la sfâr?it, acela se va mântui, a spus Domnul.

46.  Spunea, de asemenea: cei ce s?vâr?esc c?lc?ri de lege în lume, sunt arunca?i f?r? voie în temni??, în fiare ?i în lan?uri. S? ne închidem si pe noi în?ine în temni??. S? ne leg?m pe noi în?ine, pentru ca prin aceast? pedeaps? de bun? voie s? sc?p?m de pedepsele viitoare. Temni?a pentru monah este chilia lui, în care el se lini?te?te pentru Domnul.

47.  Tot ea mai spunea: începe lucrul cel bun al lini?tii si nu asculta de vr?jma?ul care î?i ?opte?te s? ie?i din chilia ta, în afar? de o mare nevoie ?i de o trebuin??. Prin r?bdarea ta, tu vei birui pe diavol.

48.  Fericita Matroana spunea despre maica noastr?, Sara, c? ea a dat dovad? de o atât de minunat? ?i sl?vit? r?bdare, încât se cutremurau de dânsa demonii ?i îngerii o sl?veau. C?ci în tot timpul cât chilia fericitei, în care ea se lini?tea, se afla pe malul râului, ea, în to?i cei 60 de ani ai vie?ii sale acolo, nu s-a aplecat niciodat? spre pârâu ca s? se uite.

49.  Fericita Teodora spunea unei surori: s? ?tii, fiica mea c? o c?lug?ri?? care face prietenie cu mirenii sau cu c?lug?rii, se lipse?te de prietenia cu Dumnezeu ?i se afl? de partea demonilor. De aceea ?i nume?te monahie, pentru c? are dragoste ?i n?zuin?? spre Dumnezeu.

50.  Odat?, o monahie a venit la cuvioasa Teodora ?i a întrebat-o despre lini?te. Fericita, oftând din adânc ?i l?crimând, i-a spus ei: o, sora mea! m-ai întrebat despre o via?? îngereasc?!

A te lini?ti înseamn? s? ?ezi în chilia ta cu o inim? înfrânt? ?i cu fric? de Dumnezeu, înfrânându-te de la pomenirea de r?u ?i de la slava de?art?.

O astfel de lini?te na?te toate faptele bune ?i p?ze?te pe cel ce o iube?te de înfocatele s?ge?i ale vr?jma?ului. Apoi, oftând iar??i, a continuat: o, lini?te ?i t?cere, mama inimii zdrobite, n?sc?toarea poc?in?ei, oglinda p?catelor! Libertatea pentru lacrimi ?i suspine!

O, lini?te ?i t?cere, împreun?-vie?uitoare cu smerenia, iluminarea sufletului!, n?sc?toarea blânde?ii cea împreun?-vorbitoare cu îngerii, care ne introduci într-o stare de lini?te!, c?l?uz? luminoas? a min?ii!, v?z?toarea gândurilor ?i împreun?-lucr?toarea chibzuin?ei, înso?itoarea fricii de Dumnezeu.

O, lini?te ?i t?cere, t?ria postului, înfrânarea limbii ?i frâul l?comiei pântecului! Mama rug?ciunii, ?coala citirii, liman neînviforat!

O, lini?te ?i t?cere, st?ruitoare înaintea lui Dumnezeu, ograda celor mai tineri, d?t?toarea în?elepciunii celor nepoc?i?i, p?zitoarea din fa?a tulbur?rii a tuturor celor ce te iubesc pe tine! Jugul cel bun ?i sarcina cea u?oar? care odihne?ti ?i por?i pe cei ce te poart? pe tine! Bucuria sufletului ?i veselia inimii care numai pe tine te îngrije?te, aceea ce vorbe?ti zi ?i noapte cu Hristos ?i care ai neîncetat moartea înaintea ochilor! O, lini?te ?i t?cere, care zi ?i noapte a?tep?i pe Hristos ?i î?i p?ze?ti neatins? n?dejdea ta! Dorindu-L pe El, tu cân?i neîncetat: gata este inima mea, Dumnezeul meu, gata este inima mea!

O, lini?te si t?cere — nimicitoare a iubirii de pl?ceri, care schimbi râsul în plâns la cei ce te dobândesc ! O, lini?te si t?cere — vr?jma?a neru?in?rii ?i urâtoarea cutezan?ei! O, lini?te ?i t?cere — prietena de totdeauna a lui Hristos! O, lini?te ?i t?cere — leg?tura patimilor! O, lini?te ?i t?cere, câmpia lui Dumnezeu ?i pomul vie?ii, care aduci roade bune! Vezi acum, sora mea, cât de mari ?i cât de minunate sunt bucuriile cinstitei lini?ti ?i t?ceri?

Sora, plin? de lacrimi, i-a c?zut la picioare ?i i-a spus: v?d ?i m? minunez de în?elepciunea dat? ?ie de Dumnezeu ?i de puterea limbii tale. Prin tine,
sufletul meu este acum mântuit, c?ci a v?zut calea cea dreapt? ce duce spre Dumnezeu. Fericita iar??i i-a spus: a?a, sora mea! Dac? vrei s?-?i mântuie?ti sufletul, dobânde?te aceste dou? fapte bune ?i cred c? — cu îndur?rile lui Dumnezeu ?i Mântuitorului nostru, Care pentru noi S-a r?stignit — de folos vor fi ele întru mântuirea ta. F?r? aceste fapte bune, de-abia se vor putea mântui cei ce au primit f?g?duin?a noastr?, chiar dac? cineva, cu rug?ciunea, ar opri soarele de pe cer.

51. Avva Antonie îi spunea fericitei Teodora: având frica lui Dumnezeu înaintea ochilor, ne vom aduce aminte totdeauna de moarte, vom urî lumea ?i tot ce este în lume, vom urî orice odihn? trupeasc?, ne vom lep?da de via?a aceasta ca s? tr?im dup? Dumnezeu, c?ci acestea ni le va cere El în ziua Judec??ii. Vom c?uta s? ne lini?tim, s? t?cem, s? fl?mânzim, s? înset?m, s? priveghem, s? fim goi, s? plângem, s? postim, s? suspin?m din inim?, s? ne încerc?m pe noi în?ine dac? ne-am f?cut vrednici de Dumnezeu, dac? am iubit necazul ca s?-L dobândim pe Dumnezeu, dac? am dispre?uit trupul ca s? ne mântuim sufletul.

52. Fericita Teodora a întrebat pe Marele Antonie: spune-mi, p?rinte, cum m? pot mântui eu, o femeie?

B?trânul i-a r?spuns: singur Dumnezeu ?tie cum trebuie s? se mântuiasc? fiecare. De altfel, î?i spun ?ie, c? nu numai femeile ci ?i b?rba?ii, de nu se vor lini?ti din partea tuturor poftelor lume?ti, ?i nu se vor nevoi spre t?cere, nu pot pl?cea lui Dumnezeu ?i nici s? se mântuiasc?. Du-te dar, dac? vrei s? m? ascul?i ?i ?ezi în chilia ta, adun?-?i mintea, adu-?i aminte de ziua mor?ii, prive?te-?i mort?ciunea trupului de atunci, prime?te osteneala, dispre?uie?te de?ert?ciunea lumeasc?, st?ruie în post, în priveghere ?i în rug?ciune, ca s? po?i întâmpina pe Hristos cu tot felul de fapte bune. ?ine minte iar??i ?i de aruncarea în iad ?i cuget? la soarta pe care o au acolo sufletele! În ce fel de via?? amar? ?i f?r? de r?spuns, în ce suspinuri grozave, în ce fel de osteneal? ?i de fric?, în ce a?teptare f?r? de nici o bucurie! ?ine minte ?i cuget? la înfrico?ata ?i cumplita judecat? ?i poart? în gândul t?u relele p?timiri care a?teapt? pe cei p?c?to?i — ru?inea dinaintea lui Dumnezeu, a îngerilor ?i a tuturor oamenilor, acele chinuri — focul cel ve?nic, viermele neadormit, întunericul de deasupra tuturor, tartarul, scrâ?nirea din?ilor, înfrico??rile ?i chinurile.

Cuget? ?i la bun?t??ile puse de o parte pentru cei drep?i, îndr?zneala fa?? de Dumnezeu, convie?uirea cu îngerii, arhanghelii, cu st?pâniile ?i cu to?i sfin?ii, Împ?r??ia cu darurile Ei, pacea negr?it? ?i des?vâr?ita odihn?. ?i despre una ?i despre alta poart? o aducere aminte în inima ta ?i pentru soarta p?c?to?ilor suspin?, plângi, fii cu inima îndurerat?, fiindu-?i fric? pentru sufletul t?u, pentru ca nu cumva ?i tu îns??i s? te numeri printre ei. Pentru fericirea drep?ilor bucur?-te ?i te vesele?te, în felul acesta, înc?lze?te râvna de cele bune ?i dorin?a de a sc?pa de cele rele. Caut? s? nu ui?i niciodat? de toate acestea. Ori de ?ezi în chilie, ori de stai în biseric?, ori de te duci undeva dup? o mare trebuin??, s? ai întotdeauna în inima ta aducerea aminte de toate acestea ?i nu-?i abate mintea de la ele pentru ca, m?car în chipul acesta, s? scapi de gândurile cele necurate ?i v?t?m?toare.

53. Sfânta Singlitichia a spus: a?a cum o comoar? descoperit? este furat? de tâlhari, astfel î?i bat joc diavolii de o monahie care iese din chilia sa, luând-o încoace ?i încolo, pân? când o vor scufunda în vreo patim? oarecare; iar cea care petrece în chilia sa, ca o comoar? acoperit?, nu se teme de r?pire, c?ci un astfel de suflet este p?zit de prea dulcele lisus Hristos ?i Dumnezeul nostru.

Dac? faci ceva bun în chilia ta, s? nu crezi c? a pl?cut lui Dumnezeu — ?i nu vei îndr?zni s? osânde?ti pe aproapele t?u.

54. Tot ea spune: a?a cum nu poate cre?te iarba pe nisip, tot astfel cel ce se îndeletnice?te cu distrac?iile ?i vorbirile, nu poate s?vâr?i roade cere?ti. Domnul spune: Nimeni nu poate sluji la doi domni.

55. Tot ea mai spune: mirenii, cu cât agonisesc mai mult, cu atât mai mult ascund acea agoniseal?, încredin?ându-i pe al?ii c? sunt s?raci, iar noi, de îndat? ce vom dobândi vreo sporire în fapte bune, ne în?l??m, le l?ud?m ?i le trâmbi??m. De aceea, vr?jma?ul duce ca vântul ?i acea scânteie pe care noi o socotim c? este a noastr?. A?adar e bine ca, f?când fapte bune, s? nu le spunem nim?nui. Cei ce fac dimpotriv? sufer? o mare pagub?, c?ci de la ei se ia ?i ce li se pare c? au.

56. ?i mai spunea: a?a cum ceara se tope?te în fa?a focului, tot astfel ?i sufletul se tope?te din pricina laudelor ?i se lipse?te de t?ria lui. Dac? ceara a fost topit? de c?ldur?, atunci r?ceala o va înt?ri. Dac? lauda r?pe?te t?ria sufletului, atunci ceara ?i lini?tea aduc virtutea lui într-o stare de mare t?rie.

57. O monahie a venit la fericita Sara ?i i-a spus: roag?-te pentru mine, Doamna mea. Îi spune fericita: nici eu nu te voi milui, nici Dumnezeu, dac? tu singur? nu te vei milui f?când fapte bune. Dup? cum ne-au înv??at P?rin?ii.

58. O monahie a întrebat pe fericita Sara: spune-mi, Doamna mea, cum s? m? mântuiesc? Sfânta i-a spus: fii ca o moart?, neîngrijindu-te nici de cinstea lumeasc?, ci lini?te?te-te în chilia ta, adu-?i aminte întotdeauna de Dumnezeu ?i de moarte ?i te vei mântui.

59. A venit odat? o sor? la fericita Sara ?i ?i-a adus cu sine, din lume, mâncare ?i vin; f?cându-i metanie, ea i-a dat tot ce avea spre hran?, precum i-a dat ?i vinul. Fericita a luat toate, afar? de vin, ad?ugând: ia moartea de la mine. Apoi, uitându-se la aceea ce i le-a adus, i-a zis: cum tu, tân?r? fiind, îndr?zne?ti s? te atingi de vin sau chiar s?-l miro?i ? Nu ?tii ce au suferit Noe ?i Lot, din pricina vinului ? Monahia i-a zis: Doamna mea, dac? nu beau vin, se îngreuneaz? pântecele meu. Fericita i-a r?spuns: dac? nu se va îngreuna pântecele; dac? nu te va durea, dac? nu se va sub?ia trupul t?u ?i nu va deveni ca un lemn uscat, atunci cum se va s?l??lui în sufletul t?u darul Duhului? Teme-te de Dumnezeu; cum tu, tân?r? fiind, îndr?zne?ti s? bei vin ? Iat?, sunt 59 de ani de când m? aflu în chilia aceasta cu harul lui Hristos; eu niciodat? nu am gustat vinul, de?i la început diavolul, vrând s?-mi taie gândul cel bun, atât de mult m-a ap?sat ca s? m? încline spre b?utura vinului, încât nu sunt în stare s?-?i povestesc lupta pe care am avut-o. Mi-a dat o boal? care a ?inut trei ani de zile ?i a întrebuin?at alte curse ca s? m? abat? de la gândul cel bun, dar în ciuda ostenelilor ?i a bolii, eu am biruit gândul meu prin sprijinul Domnului meu. Cine nu va p?timi r?u aici, pentru Dumnezeu, cum va fi miluit în ziua Judec??ii de Bunul St?pân? Atunci, monahia, închinându-i-se, i-a spus: iat?, Doamna mea, de azi înainte îmi dau cuvântul meu înaintea lui Dumnezeu ?i înaintea ta, c? niciodat? nu voi mai bea vin, chiar de ar fi s? mor, numai s? m? pomene?ti în rug?ciunile tale.

Fericita s-a sculat ?i f?când o rug?ciune, a l?sat-o s? se duc?.

60.  A venit odat? o sor? la fericita Sara ?i i-a spus: Doamna mea, pentru ce nu pleac? de la mine gândurile ?i patimile? Fericita i-a r?spuns: pentru c? vasele lor sunt înl?untrul t?u; d?-le un z?log ?i ele vor pleca.

61. Odat?, doi dintre stare?ii cei mari ?i sfin?i, pustnici de prin ??rile Pelusiului, au venit la fericita Sara. Înainte s? plece de la ea, au spus unul c?tre altul: s-o smerim pe aceast? b?trân?; ?i i-au spus: vezi, maic?, s? nu te înal?i cu gândul ?i s? nu spui în gândul t?u: iat?, au venit pustnicii la mine, care sunt o femeie.

La aceasta, fericita, cu smerenie ?i cu lacrimi, Ie-a zis lor: P?rin?ilor, eu sunt femeie cu firea, dar cu gândul sunt b?rbat.

62.  O monahie lucra în ziua pomenirii unui mucenic; v?zând-o alt? sor?, i-a zis: se poate s? lucrezi acuma? Ea i-a r?spuns: acum robul lui Dumnezeu s-a topit în chinuri ?i suferin?e, oare nu se cuvine ?i eu s? m? ostenesc pu?in pentru Dumnezeu pentru ca, având cu ce s? m? hr?nesc, s? nu-i îngreuiez pe al?ii sau, dând ceva celor ce nu au, s? u?urez necazul lor?

63. Au întrebat pe fericita Sara: ce este calea cea strâmt? ?i plin? de scârbe ? Ea a r?spuns: calea cea strâmt? ?i plin? de scârbe este aceasta: s? ?ezi în lini?te, s? poste?ti, s? taci, s? priveghezi, s? te ocupi cu citirea, s? ba?i multe metanii, dac? ai putere, s? nu ie?i nic?ieri din chilie, afar? de biseric?, s?-?i tai voia pentru Dumnezeu, c?ci acestea din urm? înseamn? cuvintele Apostolului c?tre Domnul: iat?, noi am l?sat totul ?i am urmat ?ie.

64.  Sfânta Singlitichia a spus: nu da, nu lua, s? nu ai leg?tur? cu mirenii, nu sta de vorb? cu b?rba?ii, nu glumi cu copiii ?i patimile tale curând se vor smeri.

65.  Zicea a?ijderea: trebuie s? ne p?zim limba ?i auzul, ca s? nu vorbim cuvinte goale ?i vrednice de osând?. Nu asculta de?ert?ciuni ?i nu vei fi o locuin?? de patimi str?ine. Dac? vei primi în tine necur??ia cuvintelor putrede, atunci, prin gândul t?u, vei pune pete pe rug?ciunea ta. Ascultând mereu pe cei ce te oc?r?sc f?r? mil?, la to?i te vei uita chiorâ?, asemenea ochiului care, dup? ce s-a uitat mai înainte la o lumin? orbitoare, se uit? pe urm? cu ochii mic?ora?i ca la o viespe.

66. Fericita Teodora a întrebat pe fericita Sara: ce s? fac? M? lupt? o mul?ime de gânduri. Sfânta a r?spuns: nu te lupta cu toate, ci numai cu unul, c?ci toate gândurile au deasupra lor un singur gând care e capul lor; lupt?-te împotriva acestui cap ?i toate celelalte se vor smeri, iar lupta cu capul gândurilor o alc?tuiesc: lini?tea, postul, culcarea pe jos, setea, vegherea, biruirea somnului, lacrimile din inim?, mul?imea metaniilor, lovirea în piept, smerenia. Iat? lupta ?i armele pe care trebuie s? le întrebuin?ezi împotriva c?peteniei gândurilor. Cu acestea vei birui gândurile, cu darul lui Hristos; altfel nu se poate.

67.  Iar??i a zis: atâta timp cât sufletul î?i iube?te trupul, nu-L poate iubi pe Dumnezeu, c?ci Domnul a zis: cel ce M? iube?te pe Mine, î?i va pierde sufletul pentru Mine.

68. A venit o monahie la Fericita Matroana ?i a întrebat-o: dac? mi se va întâmpla s? m? îngreuiez cu somnul ?i va trece ceasul pravilei de rug?ciune, atunci sufletul, de ru?ine, nu va mai vrea s? împlineasc? pravila. Fericita i-a zis: de ?i se va întâmpla s? dormi pân? diminea?a, sculându-te, închide-?i chilia ?i împline?te-?i pravila f?r? tulburare ?i f?r? grab?, c?ci scris este: a Ta este noaptea ?i a Ta este ziua.

69. Fericita Sara a spus: cu toate c? s-au ostenit aici sfin?ii, ei au primit ?i partea lor de odihn?, zicea ea, pentru c? ei erau slobozi de gândurile lume?ti.

70. Iar??i a zis: Dac? L-am c?uta pe Domnul cu osteneal?, prin mijlocirea faptelor bune, El ni Se va ar?ta ?i dac? vom petrece în lini?te, El va petrece cu noi.

71. Tot fericita Sara spunea: cele care izgonesc aducerea aminte de Dumnezeu din suflet sunt urm?toarele: multa vorbire, îndulcirea de ceva, r?t?cirea în afar? de chilie, leg?turile cu b?rba?ii, mânia, l?sarea cititului ?i cuget?rii, îngrijirea de de?ert?ciunea lumeasc?, neaducerea aminte de moarte. Toate acestea izgonesc aducerea aminte de Dumnezeu. Monahia în?eleapt?, observând în sine vreuna din aceste r?ut??i, se gr?be?te s? se îndrepte, ca o roab? a lui Dumnezeu, plin? de osârdie ?i fuge în felul acesta de toate cursele celui viclean.

72. Spunea, de asemenea: atâta vreme cât tr?ie?ti în trup, nu te în?l?a în inima ta ca ?i cum ai fi ceva bun, ca nu cumva vr?jma?ul, g?sind prin aceasta vreo intrare în inima ta, s? te arunce în patima cea f?r? de cinste.

73. A mai spus iar??i: s? cinstim pe Cel ce este Unul si to?i ne vor cinsti pe noi. Dac? vom dispre?ui pe Cel ce este Unul, adic? pe Dumnezeu, atunci to?i ne vor dispre?ui pe noi ?i ne vom duce în focul cel mai din afar?.

74. Iar??i zicea: cuvintele Domnului: „În temni?? am fost ?i ai venit la Mine” — însemneaz? s? ?ezi în chilia ta cu trezvie ?i s?-?i aduci aminte de Dumnezeu pân? la ultima suflare.

75. O sor? a rugat-o pe Fericita Matroana s?-i spun? cum s? se mântuiasc?. Dânsa i-a spus cu lacrimi: acum, soro, e foarte greu s? te mântuie?ti, pentru c? noi l?s?m chiliile noastre ?i r?t?cim pe acolo pe unde ne porunce?te diavolul. Dac? vrei s?-?i mântuie?ti sufletul, ascult?-m?: du-te, ?ezi în chilia ta cu t?cere ?i în rug?ciune cu multe lacrimi, predându-?i trupul ?i sufletul lui Dumnezeu ?i El, Care înva?? pe om minte, te va înv??a ?i pe tine cum s? te mântuie?ti.

76.  Sfânta Melania a întrebat-o pe prea cuvioasa Matroana: vreau s?-mi p?strez inima ?i nu pot. Prea cuvioasa i-a zis: m? mir de cuvintele tale: vreau ?i nu pot. Oare nu ?tii c? cel ce nu se lini?te?te nu poate dobândi o fapt? bun?? Cum po?i s? p?ze?ti inima, când sunt deschise u?ile limbii, ale auzului ?i ale ochilor? Dac? vrei s?-?i p?ze?ti inima, s? spore?ti în fapte bune, ?ezi, lini?te?te-te în chilia ta ?i ea de toate te va înv??a.

77.  Sfânta Singlitichia a spus: noi to?i ?tim cum s? ne mântuim, dar din pricina negrijirii noastre, mergem spre pierzare. Diavolul a n?scocit pentru monahi felurite în?el?ri: îi ademene?te s? ias? din  chilie ?i-i face s? umble de colo pân? colo, pân? când îi va aduce ori s? sminteasc? pe cineva, ori singuri s? se sminteasc? de ceva, ori s? cad? în curvie. Nu numai cu monahii se întâmpl? acest lucru, ci ?i cu noi, s?rmanele. Ce folos dar, fiica mea, ai tu, când r?t?ce?ti afar? din chilie, dac? aceasta se întâmpl? s? fie pricina multor p?cate, pentru care va urma o ve?nic? munc??

78.  Tot ea spunea: s?-?i aduci aminte întotdeauna de Împ?r??ia cea cereasc? ?i în curând o vei mo?teni.

79.  Zicea iar??i: via?a unui monah e asemenea raiului, trebuie îngr?dit? cu sabia de foc a rug?ciunii ?i a aducerii aminte de Dumnezeu.

80.  O monahie a întrebat-o pe Fericita Teodora: ce s? fac, Doamna mea? M? nec?je?te limba ?i nu o pot re?ine când m? aflu în mijlocul oamenilor. Prea cuvioasa i-a r?spuns: dac? nu-?i po?i înfrâna limba, fugi într-un loc singuratic ?i — petrecând în lini?te — p?ze?te-?i mintea în frica lui Dumnezeu ?i în t?cere slavoslove?te pe Domnul t?u. F?când astfel, î?i vei înfrâna nu numai limba, ci ?i toate patimile ?i, cu darul lui Dumnezeu, te vei mântui.

81. Fericita Teodora a spus: adu-?i aminte de bine ?i vei fi gata s?-l s?vâr?e?ti. Gândul omului nu-i ascuns din fa?a lui Dumnezeu, de aceea s?-?i fie gândul întotdeauna curat de orice r?u.

82. Tot ea spunea: monahul trebuie s? posteasc?, s? cânte cu în?elegere, s? se roage cu trezvie, s? roage pe Dumnezeu cu fric?, s? nu fac? nimic din tot ce e p?mântesc, ci toate cele duhovnice?ti, iar mai mult decât orice, s? se lini?teasc? totdeauna, c?ci în acestea se cunoa?te un monah.

83. Iar??i a zis: monahul, în fiecare diminea?? ?i sear? trebuie s?-?i fac? socoteala de tot ceea ce n-a f?cut din cele ce vrea Dumnezeu ?i de tot ceea ce a f?cut din cele ce vrea El. Dac? în felul acesta el va ?edea în lini?te ?i se va trudi, atunci Dumnezeu, v?zând gândul lui cel bun, îi va da putere ?i t?rie ca s? biruiasc? patimile ?i întotdeauna va fi cu el, dac? ?i el întotdeauna se va lini?ti.

84. Spunea Fericita Teodora: dac? cineva va pierde aurul sau argintul, poate s? dobândeasc? altul în locul lui, dar cine î?i va pierde vremea în de?ert?ciunile acestei vie?i, acela nu o va mai putea afla. În ceasul mor?ii, un astfel de om se va c?i pentru c? partea lui va fi cu demonii.

85. Tot ea a zis iar??i: dup? cum nimeni nu-l poate oc?rî pe cel ce st? al?turi de împ?rat, tot astfel ?i satana nu ne poate face nimic dac? aducerea aminte de Dumnezeu va fi pururea în inima noastr?.

Dumnezeu zice: „Apropia?i-v? de Mine ?i Eu M? voi apropia de voi”.

Deoarece noi p?r?sim adesea chiliile noastre, ne risipim în vorbiri de?arte ?i în felurite întâlniri, atunci vr?jma?ul g?se?te o porti?? deschis? ca s? r?peasc? sufletele ?i gândurile noastre cu care izbute?te chiar s? ne piard?, prea tic?losul. Cine nu crede ?i nu prime?te ?oaptele lui ?i, lini?tindu-se întotdeauna în chilia lui, tace ?i se roag?, acela se izb?ve?te de cursele vr?jma?ului cu darul lui Hristos.

86. Mai spunea, asemenea: satana este un împletitor de funii ?i în m?sura în care îi procuri materialul, în aceea?i m?sur? el împlete?te. Aceasta o spunea ea despre gânduri, înseamn? c? dac? noi încet?m de a ne aduce aminte despre lucrurile lume?ti, atunci diavolul nu ne mai vat?m? într-o m?sur? atât de mare.

87. Fericita Teodora mai spunea: dac? pentru Dumnezeu te-ai lep?dat de rudele tale, pentru ce mai ai leg?turi atât de strânse cu ele, s?vâr?ind o c?lcare de jur?mânt? Oare n-auzi ce zice Domnul: „Cel ce iube?te pe tat?, pe mam? sau altceva în afar? de Mine, nu este vrednic de Mine”? Iar cine se va dovedi a nu fi vrednic de Hristos, partea aceluia va fi in iad, cu demonii Vai de unul ca acela!

88. Tot ea mai spunea: sunt doua lucruri de baz? – mari ?i puternice – ?i cel ce Ie p?ze?te, se va izb?vi, cu harul lui Dumnezeu, de toate patimile. Acestea le spunea ea despre lini?te ?i rug?ciune.

89. Sfânta Teodora a mtrebat-o pe Sfânta Singlitichia: în ce const? cur??irea sufletului? Ea i-a r?spuns: dup? p?rerea mea, sufletul se cur??e?te cu lini?tea, t?cerea, ?i postul. Cine va p?stra neîncetat aceste trei nevoin?e cu fric? de Dumnezeu, acela, cu harul lui Hristos, în curând se va îmbog??i de toate faptele bune.

90.  Fericita Teodora spunea: lini?tea, t?cerea ?i rug?ciunea duc repede mintea spre îndreptare. Dup? cum este cu neputin?? s?-?i vezi fa?a într-o ap? tulbure, chiar dac? este foarte frumoas?, tot astfel ?i sufletul, f?r? t?cere, lini?te ?i mult? înfrânare, nu-?i poate vedea p?catele ?i nu se poate mântui.

91.  A zis, de asemenea: a?a cum nu se poate construi o corabie f?r? cuie, tot astfel nu te po?i mântui f?r? lini?te, t?cere ?i smerenie.

92.  Fericita Teodora a întrebat pe Sfânta Singlitichia: pentru ce ne lupt? demonii cu atâta putere? Pentru c?, r?spunse sfânta, noi alung?m mama faptelor bune, adic? lini?tea, t?cerea ?i r?bdarea.

93. Sfânta Singlitichia spunea dac? în orice c?dere, vei spune cu smerenie: iart?-m?, ?i se va ierta.

94. Tot ea spunea: de vei dobândi unele fapte bune – cu harul lui Hristos – s? nu te înal?i cu inima ?i s? nu zici: eu am s?vâr?it astfel de fapte bune. Chiar ?i de vei s?vâr?i toate, spune: ca o roab? am îndeplinit ce mi s-a poruncit. Dac? vei cugeta totdeauna astfel în inima ta, atunci Domnul î?i va trimite ajutor din Sfântul S?u l?ca? ?i te va izb?vi de cursele vr?jma?ului.

95. Una dintre surori a întrebat-o pe fericita Singlitichia: s?r?cia de bun? voie este oare o virtute des?vâr?it?? I-a r?spuns fericita: este, dar numai pentru oamenii tari. A?a cum o hain? aspr?, dac? o speli ?i o storci, devine curat? ?i alb?, tot astfel ?i un suflet tare se înt?re?te din ce în ce mai mult în s?r?cia cea de bun? voie. Îns? cei ce sunt slabi cu duhul, asemenea unei haine vechi, se sfâ?ie în inim?, nemaiavând apoi putere s?. suporte greutatea acestei virtu?i.

Este de trebuin?? ca mai întâi s? lep?d?m unealta unei vie?i pline de pl?ceri trupe?ti, adic? iubirea de desf?t?ri, orice odihn? trupeasc? ?i s? ne înt?rim în virtu?ile cele încep?toare, cum sunt: postul, culcarea pe jos, osteneala trupeasc?, r?bdarea ?i altele, si apoi s? ne hot?râm ?i pentru aceast? virtute.

Nici Mântuitorul nu i-a poruncit dintr-o dat? bogatului s?-?i lase averea, ci mai întâi l-a întrebat: „Ai f?cut cele poruncite de lege?” E ca ?i cum i-ar fi zis: dac? tu ai înv??at alfabetul, dac? ai înv??at s? a?ezi literele, dac? te-ai deprins s? alc?tuie?ti cuvintele, atunci, la sfâr?itul tuturor acestora, s? te apropii de citirea des?vâr?it?, adic?: du-te, vinde-?i averea ta ?i o d? s?racilor ?i apoi vino de-Mi urmeaz? Mie.

96.  Fericita Teodora a întrebat-o pe prea cuvioasa Matroana: arat?-mi o astfel de nevoin?? ?i fapt? bun? prin care eu a? putea s? îndeplinesc toate faptele bune ?i s?-mi mântuiesc sufletul. Prea cuvioasa i-a r?spuns: de te vei lini?ti, de vei t?cea, de nu vei sta niciodat? de vorb? cu b?rba?ii ?i de vei petrece în acestea cu r?bdare ?i cu înfrânare, n?d?jduind la mila lui Dumnezeu, atunci, în ceasul Judec??ii, partea ta va fi cu cei mântui?i. Fericita Teodora a mai întrebat: de voi înceta s? m?nânc mânc?rile dorite de mine ?i s? mai beau vin, va fi oare bine? Aceasta i-a r?spuns: e foarte bine. Oare n-ai auzit tu, fiica mea, c? p?rin?ii cei sl?vi?i ?i mari gustau numai pâine ?i beau numai ap?, ?i cu acestea au biruit patimile ?i au devenit sfin?i?

Tu, fiind tân?r?, cum de îndr?zne?ti s? bei vin ?i s?-?i saturi pântecele? Du-te, fiic?, ?i f? cum ai auzit.

97.  Fericita Teodora a spus: citim despre crucea lui Hristos ?i despre patimile Lui, dar cu toate acestea, noi, nenorocitele, nu suferim nici m?car o mic? ocar?.

98.  Fericita Singlitichia spunea: semnul nostru de biruin?? este crucea, c?ci chemarea noastr? nu este nimic altceva decât lep?darea de via?? ?i juruin?a noastr? spre moarte. Dup? cum mor?ii nu lucreaz?, tot astfel trebuie s? ne ?inem ?i pe noi; vom începe s? tr?im cu sufletul ?i într-însul s? ne ar?t?m faptele bune.

99. Tot ea a spus: trebuie sa ne silim spre înnoirea sufletului, dar nu spre cea din afar? – în?eleg?toare, ci s? d?m o deosebit? luare-aminte la cele l?untrice. Noi ne-am tuns p?rul, s? lu?m ?i m?trea?a de pe cap; p?rul înseamn? frumuse?ea lumeasc?, cinstea, mânc?ruri dulci ?i alte mângâieri, iar m?trea?a – gândurile rele, sim??mintele ?i înclin?rile p?c?toase, iar capul este sufletul nostru. S? d?m jos de pe el aceast? m?trea??, ca s? fie curat ?i cu chip bun.

100.  Zicea, de asemenea: trebuie s? cur??im neîncetat casa sufletului, sa b?g?m de seam? dac? nu se ascunde vreo vie?uitoare veninoas?, vreo înclinare sau vreun gând p?c?tos în c?m?rile l?untrice ale sufletului ?i s? le înmiresm?m cu t?mâia rug?ciunii.

101. A mai zis: am cunoscut pe un rob al lui Dumnezeu care, ?ezând în chilia sa, lua aminte cum vin gândurile ?i num?ra care e primul, care este al doilea, cât? vreme a z?bovit fiecare dintre ele, dac? a venit mai târziu sau mai devreme decât în ziua cea trecut? ?i dac? a avut, de asemenea, o lucrare ca mai înainte, în felul acesta, el distingea l?murit în sinea sa ?i cele bune ?i cele rele, ?i ceea ce este de la Dumnezeu ?i ceea ce este de la vr?jma?ul — ?i cu harul lui Dumnezeu a sporit în cur??ia inimii care deschide ochiul min?ii spre vederea lui Dumnezeu.

102. O sor? a întrebat pe Fericita Teodora: vreau s?-mi mântuiesc sufletul, cum pot s? fac aceasta? I-a spus ei sfânta: cum am putea sa ne mântuim sufletul, buna mea sor?, dac? u?a limbii noaslre este deschis?? De nu ne vom sili sufletul spre lini?te, rug?ciune ?i t?cere, nu ne vom putea mântui.

103.  Tot ea a spus iar??i: o deprindere rea se distruge cu mare osteneal?, îndeosebi o deprindere învechit?. De se va trudi cineva s? o dezr?d?cineze, iubind lini?tea ?i t?cerea, se va mântui, iar dac? va r?mâne cu ea, va pieri. Vai de un asemenea suflet!

104.  Tot ea mai povestea: cineva dintre P?rin?i zicea c? era un frate care, tr?ind în lini?te ?i t?cere, se ruga neîncetat,  nef?când nimic, dar în fiecare sear? g?sea pe mas? o pâine pe care o mânca dup? rug?ciune, mul?umind lui Dumnezeu. Odat?, a venit la el un frate ?i s?l??luindu-se lâng? el, î?i f?cea lucrul de mân?. Cel ce se lini?tea, a luat ?i el ceva de lucru ?i a început s? lucreze împreun? cu acel frate. Mai târziu, când a venit seara, el n-a mai g?sit pâinea pe mas?, cum o g?sea de obicei ?i s-a întristat ?i a r?mas f?r? hran?. Noaptea a auzit un glas care i-a zis: atâta vreme cât ai fost ocupat în întregime numai cu Mine, Eu te hr?neam, iar acum, când tu te-ai apucat de lucru, caut?-?i cu acest lucru de trebuin?ele tale.

?tiind acestea, surori, maici si fiice, s? ne d?m lini?tii, t?cerii ?i rug?ciunii, ca s? ne mântuim sufletele de s?ge?ile vicleanului.

105. O sor? i-a spus prea cuvioasei Teodora: Doamna mea, sufletul meu dore?te moartea. li spune prea cuvioasa: aceasta vine la tine pentru c? tu fugi de greul cinstitei lini?ti ?i nu ?tii c? muncile viitoare ?i scârbele sunt f?r? asem?nare mai grozave. Rabd? în t?cere, în lini?te, în înfrânare ?i în osteneal?, pentru orice alt? fapt? bun? c?ci aproape este mântuirea dulcelui Iisus. De aceea ?i demonii n?v?lesc asupra ta, pentru ca tu, dezn?d?jduind de atâtea osteneli, s?-?i pierzi toat? lucrarea ?i vai de tine, s?rmana, dac? vei ie?i din aceast? via?? cuprins? de sl?bire ?i de trând?vie m?car în cele neînsemnate.

De aceste cuvinte monahia s-a folosit foarte mult ?i a ie?it sl?vind pe Dumnezeu ?i mul?umind cuvioasei.

106.  Spunea iar??i: vai de tine, trupule, c?ci cunoscând ceea ce te spurc? si te face vinovat de focul ve?nic, tu totu?i o cau?i totdeauna, adic? s?turarea pântecului ?i niciodat? nu-?i st?pâne?ti limba! Vai de tine, suflete, c?ci f?când p?catul  – ?i prin aceasta scârbind pe Dumnezeu — ?i se cuvine plânsul neîncetat, ?i zdrobirea inimii, iar tu, gre?ind atât de mult înaintea lui Dumnezeu, mai vrei s? tr?ie?ti vesel ?i f?r? grij?!

Vai de tine, suflete, c? de atâtea ori Dumnezeu a vrut s? te întoarc? ?i s? te miluiasc?, iar întotdeauna tu te-ai împotrivit. De atâtea ori te-a mângâiat în lini?te, iar tu te-ai îngreuiat! De atâtea ori te-a înt?rit, iar tu din nou te-ai lenevit. De atâtea ori te-a înv??at, iar tu n-ai ascultat! A?a, suflete s?rman, dac? pân? la sfâr?it nu te vei poc?i deloc, nici m?car de acum înainte, te încredin?ez c? focul cel ve?nic va fi locuin?a ta.

Astfel, fericita Teodora î?i lovea si zdrobea sufletul s?u.

107.  Mai spunea: dac? vrei în trup s?-I sluje?ti lui Dumnezeu, asemenea celor f?r? de trup, s? ai o neîncetat? rug?ciune în inim?. Iube?te cu toat? puterea lini?tea ?i t?cerea ?i sufletul t?u va fi înainte de moarte ca un înger al lui Dumnezeu. Dac? vei r?t?ci în afar? de chilie ?i vei face glume ici ?i colo, atunci s? m? crezi c? în curând te va lovi marea mânie a lui Dumnezeu. Vai de tine, s?rman suflet, de vei suferi toate acestea ?i vei fi aruncat în locul cel ve?nic, împreun? cu diavolii!

108. Tot ea mai zicea: bine este s?-?i ridici mâinile la rug?ciune ?i s? rogi pe Dumnezeu pentru ca, în timpul ie?irii lui, sufletul s? treac? f?r? nici o primejdie pe lâng? to?i cei ce încearc? s?-i îngr?deasc? drumul spre ceruri.

109. A mai spus: postul smere?te trupul, privegherea cur??? mintea, rug?ciunea une?te cu Dumnezeu.

110. Fericita Singlitichia spunea: sufletele ce s-au închinat lui Dumnezeu nu trebuie s? sl?beasc? niciodat? ?i nu trebuie s? se lase pe tânjeal? c?ci vr?jma?ul, scrâ?nind din din?i, le urm?re?te ca s? se n?pusteasc? asupra lor de îndat? ce ele sl?besc m?car pentru scurt? vreme.

111. Tot ea spunea: ?i vr?jma?ul îndeamn? spre nevoin?? – ?i el are ucenici nevoitori. Cum se poate oare distinge nevoin?a dumnezeiasc? ?i împ?r?teasc? de cea demonic? ?i tiranic?? Prin nimic mai bine decât prin cump?tare.

112. Mai spunea: trebuie sa conducem sufletul cu toat? iscusin?a; tr?ind înc? în m?n?stire, s? nu c?ut?m cele ale noastre; ?i s? nu-i facem voii pe plac, ci s? ne supunem mamei celei dup? credin??.

Noi ne-am surghiunit, adic? ne-am a?ezat în afar? de hotarele lumii, prin urmare noi suntem ni?te exila?i, s? nu mai c?ut?m deci cele mai dinainte.

113. Mai spunea: apropiindu-ne de adev?ratul mire, Hristos, trebuie s? ne împodobim în mod cuviincios, ca s?-I pl?cem Lui. În locul pietrelor pre?ioase, s? ne a?ez?m pe cap cununa cea întreit?: credin?a, n?dejdea ?i dragostea.

Gâtul s? ni-l înf??ur?m cu pre?ioasele m?rgele ale smeritei cuget?ri, mijlocul s? ni-l încingem cu castitatea, s?r?cia s? ne fie nou? în loc de îmbr?c?minte ?esut?; la osp?? s? punem înainte mânc?ri nepieritoare – rug?ciunea ?i cântarea.

114. Tot ea spunea: noi tr?im pe acest p?mânt în al doilea pântece de mam?, ca s? ne na?tem pentru cer. Pruncii care s-au format în chip des?vâr?it în pântecele matern, ies la lumin?, drep?ii, des?vâr?indu-se aici prin osteneal? – cu ajutorul harului divin – trec la ceruri, iar p?c?to?ii, ca pruncii care mor în pântece, trec dintr-un întuneric în alt întuneric ?i mor pe p?mânt din cauza otr?virii p?catului ?i dup? moarte sunt arunca?i în locuri întunecoase ?i în cele mai de jos ale p?mântului.

115. O fericit? stare?? povestea despre sine c?, venind la un stare?, l-a întrebat de calea mântuirii ?i el i-a zis: r?t?cind încolo ?i încoace, cum fac femeile desfrânate, a?a vrei s? te mântuie?ti? Ori nu ?tii c? tu e?ti femeie? Oare nu ?tii c? diavolul prin femei lupt? ?i în?al? pe sfin?i? Ori nu auzi ce spune Domnul: „Cel ce se uit? la femeie, poftind-o, a ?i preacurvit cu ea în inima lui”? Nu ?tii oare c? pentru orice p?cat de acest fel ?i se va cere socoteal? de la sufletul t?u? Pentru ce nu te lini?te?ti în chilia ta? ?i cu acestea ?i cu alte cuvinte asem?n?toare înv??ându-m? stare?ul, m-a binecuvântat ?i m-a slobozit. Eu, cea prea s?rac?, cu fric?, asudat? de ru?ine, am venit în aceast? chilie ?i iat? acum s-au împlinit 33 de ani de când –  cu darul lui Hristos – n-am ie?it din chilia mea. A?a, surorile mele, v? sf?tuiesc, nu din mintea mea, ci dup? cum am auzit ?i m-a înv??at marele sfânt: iubi?i lini?tea ?i t?cerea -maica tuturor virtu?ilor, ca s? v? izb?veasc? pre voi, cele ce v? lini?ti?i, de toate cursele vr?jma?ilor.

116. Fericita Teodora spunea celor ce veneau la ea: s? ne nevoim, surorilor ?i maicilor, nu numai ca s? st?m împotriva gândurilor, ci s? ne ?i r?zboim cu ele. De vom c?dea, s? ne ridic?m. Sunt unii care întorc întotdeauna pe demoni spre fug?. Cel ce a biruit patimile, îi love?te pe demoni, iar cel ce este robul patimilor, este batjocorit de demoni.

117. Mai spunea: cea care vrea s?-?i p?streze trupul în cur??ie ?i s?-?i înf??i?eze sufletul curat înaintea lui Dumnezeu, trebuie s?-?i petreac? zilele într-o fericit? lini?te, ?ezând în chilia sa, s? nu primeasc? b?rba?i ?i s? nu stea de vorb? cu ei, c?ci numai astfel poate ca s? se lini?teasc?. ?i asupra mea, la începutul lini?tei mele, trei ani m-a ap?sat demonul poftei, îndemnându-m? s? v?d un b?rbat ?i s? stau de vorb? cu el, a?a încât aproape în fiecare zi eu eram nec?jit? ?i dezn?d?jduit?. Cu cereri ?i cu rug?ciuni, cu postul ?i cu lini?tea, luptând împotriva demonului poftei, cel de trei ori tic?los, în cele din urm? eu, cu darul lui Hristos, am ?ters orice amintire despre acea fa??. V? povestesc acestea vou?, maicilor ?i surorilor, pentru ca ?i voi s? v? p?zi?i cu t?rie de toate acestea, s? v? p?stra?i sufletul curat, c?ci puternice sunt cursele urâtorului de bine – diavolul.

118. Zicea, de asemenea: lua?i aminte, surorile mele, ca s? nu împlini?i pu?in?tatea mânc?rii cu somnul cel mult, pentru c? acest lucru este nechibzuit, ca s? fie virtutea noastr? cu chibzuin??.

119. Tot ea spunea: cine va împlini toat? legea duhovniceasc?, dar va c?dea numai în patima desfrân?rii, acela devine vinovat de toate patimile.

120. Mai spunea: sufletul care nu se leneve?te a?â?? pe demoni împotriva lui. Dar cu înmul?irea luptei se înmul?esc ?i cununile. Cel ce nu intr? în lupt? ?i nu se lupt? cu potrivnicul s?u, cum se va încununa de c?tre împ?ratul Ceresc cu cununa nepieritoare ?i de mult? cinste? Demonii caut? pe toate c?r?rile pierzarea noastr?, str?duindu-se ori s? ne risipeasc? ca pe grâu, dup? cuvântul Domnului, ori s? ne ispiteasc? cu gânduri rele, cu auzul, cu vederea ?i cu limba numai ca s? ne fac? pe noi p?c?to?i înaintea iui Dumnezeu ?i s? pun? st?pânire ca s? fac? cu noi ce vor ei. Acest lucru li se îng?duie lor s?-l s?vâr?easc? cu noi s?racii, de îndat? ce vom sl?bi cât de pu?in ?i vom neglija lucrul nostru duhovnicesc, adic? rug?ciunea, postul, lini?tea, t?cerea, privegherea, înv???tura în dumnezeie?tile Scripturi, neîncetata aducere aminte de Dumnezeu.

121. Prea cuvioasa Teodora spunea: lini?tea face obiceiurile si sim??mintele s? fie bune ?i ne înva?? s? facem cu luare-de-aminte toate faptele bune. Cel ce iube?te lini?tea este iubit de Dumnezeu, Care îl ajut? în toate faptele bune ?i, la vremea potrivit?, Se arat? cu toate armele în ap?rarea lui. Cine fuge îns? de lini?te, despre acela nu ?tiu ce s? zic, c?ci partea lui este cu demonii. Vai de unul ca acela în ziua Judec??ii!

122.  Iar zicea: cel ce se lini?te?te este st?pân pe mintea sa ?i nu-i îng?duie s? mai r?t?ceasc? în gânduri de?arte ?i în dorin?e spurcate. Cel ce se lini?te?te este chipul îngerului p?mântesc. Cel ce se lini?te?te pentru Dumnezeu, întotdeauna dore?te s? citeasc?, s? cânte, s? tac?, s? se roage ?i cu aceste fapte bune î?i izb?ve?te sufletul de trând?vie ?i de pu?in?tatea de suflet. Cel ce se lini?te?te, din tot sufletul cânt? c?tre Domnul: gata este inima mea, Dumnezeule. Cel ce se lini?te?te zice: eu dorm, iar inima mea vegheaz?.

123. Iar zicea Fericita Teodora: cel ce dore?te s? se lini?teasc? pentru Domnul, închizând u?a chiliei sale, trebuie s?-?i închid? toat? gura ?i mintea ca s? nu vorbeasc? ?i s? nu gândeasc? cele de?arte, trebuie s? rabde toate cele ce-l nec?jesc pentru Domnul. Cine nu se va osteni si nu va lupta cu duhul trând?viei, acela nu se va putea elibera niciodat? de el. ?ezând înl?untrul chiliei tale, p?ze?te-?i gândurile, dac? po?i – ?i atunci vei cunoa?te cum ?i de unde, când ?i câ?i  ?i ce fel de tâlhari vor s? intre ?i s? fure faptele tale bune. Dac? te vei lini?ti f?r? tulburare ?i vei p?yi toate acestea, e bine, dar dac? mintea ta se va întoarce spre ceva p?mântesc, atunci tu toate le vei pierde – ?i ce folos de toate acestea? Cel ce dore?te s? se lini?teasc? pentru Domnul trebuie s? fug?, în egal? m?sur?, de to?i, atât de cei str?ini cât ?i de cei ai s?i.

124. Mai spunea: iat? semnele dup? care se poate cunoa?te dac? se lini?te?te cineva cum se cuvine: mintea plin? de lini?te, necurmata aducere aminte de moarte, neîncetata pomenire a chinurilor, rug?ciunea nes??ioas?, mul?imea metaniilor, gândul nedezlipit de Dumnezeu, moartea pentru lume, biruin?a asupra l?comiei pântecelui, dragostea de citire ?i de cântare de psalmi, bel?ugul de lacrimi, înstr?inarea de multa vorbire, adâncimea t?cerii, trezvia privegherii. Toate acestea, maicile ?i surorile mele, m?rturisesc despre adev?rata râvn? a celui ce dore?te s? se lini?teasc? întru Domnul, pentru marile sale p?cate. Cel ce are o oarecare distrac?ie lumeasc? ?i, f?r? s-o îndep?rteze, vrea s? se lini?teasc?, singur pe sine se în?al?.

125. Odat? au venit la fericita Teodora ?apte surori ?i au întrebat-o despre gândurile cele necuviincioase ?i spurcate. Fericita a l?crimat ?i a zis: n-auzi?i oare ce zice Domnul: „Vou? îns? ?i perii capului to?i sunt num?ra?i” ? P?rul sunt gândurile, iar capul – mintea. Orice gând înso?it de o împreun?-îndulcire ?i învoire cade sub judecat? ?i Dumnezeu socote?te pofta de femeie drept curvie, mânia drept ucidere, ura drept crim? c?ci zice: „Tot cel ce se mânie pe fratele s?u în de?ert este supus judec??ii” ?i „Cel ce ur??te pe fratele s?u este uciga? de oameni”. De asemenea, marele  Pavel zice: „Va descoperi Domnul sfaturile inimii ?i va da pe fa?? cele ascunse ale întunericului” ?i înc?: „Cel ce va osândi ?i cu gândul, va r?spunde în ziua Judec??ii”. A?adar s? nu zice?i, bunele mele surori, c? gândurile nu ne vat?m?, c? numai unirea cu ele este judecat? ca ?i fapta. Auzind acestea, monahiile s-au mirat ?i au prosl?vit pe Dumnezeu, Care i-a d?ruit Fericitei Teodora un asemenea har ?i o astfel de judecat? ?i, ar?tându-i recuno?tin??, s-au dus cu un mare folos sufletesc.

126. Fericita Teodora povestea: era într-un ora? o desfrânat? care din copil?ria ei a fost dat?, de c?tre propria sa mam?, în slujba diavolului. Odat?, venind la mine, ea mi-a descoperit toate f?r?delegile ?i voia s? afle de la mine dac? este poc?in?? pentru dânsa. Eu i-am povestit despre desfrânata din Evanghelie, care a fost.mântuit? de Domnul ?i Dumnezeul nostru. Ea s-a umilit la auzul acestei povestiri ?i mi-a zis: pot eu oare s? m? mântuiesc lâng? tine? Eu am consim?it ?i ea, întorcându-se în grab? în ora?, a dat foc întregii sale averi, dobândit? cu desfrânare ?i care era în valoare de 500 de livre de aur ?i – într-un miez de noapte a venit din nou la mine ?i mi-a cerut o chilie. Închizându-se în chilie, ea mi-a spus numai acest cuvânt: Pentru Domnul, Doamna mea, s? nu ?tie nimeni de mine, pân? la sfâr?itul meu. Apoi, luându-?i de lucru muncea pentru hrana ei, f?r? s? vorbeasc? vreodat? cu cineva ?i f?r? s? vad? nici m?car vreo fa?? de femeie, c?ci în acel loc b?rba?ii nu puteau intra deloc. Iar nevoin?a pe care ?i-a luat-o asupra sa era astfel: c? în 5 zile: mânca numai 6 uncii de pâine ?i bea o litr? de ap?, iar despre lacrimile ei, despre plânsul ?i bocetele ei, cine le poate povesti cu vrednicie? Ea nu numai noaptea, ci ?i ziua nu înceta s? verse lacrimi, b?tându-se în piept ?i chinuindu-se în tot felul. Petrecând astfel în chilia sa 15 ani, ea s-a dus c?tre Domnul, în vremea, ie?irii sale, a f?cut, multe minuni.

Rug?ciunile ei s? ne miluiasc? ?i pe noi necredincio?ii ?i învifora?ii înc? de valurile vie?ii acesteia care e atât de tulburat?.

127.Tot ea povestea c? o fecioar? de bun neam, v?zând un tân?r oarecare, s-a aprins de o patim? satanic? ?i a c?zut cu el în p?cat. Pe urm?, dup? câteva zile, venindu-?i în sine, s-a c?it de p?catul ei ?i f?r? s? ?tie cineva, a ie?it noaptea din ora?, schimbându-se în haine b?rb?te?ti. Venind la s?r?cia mea, cu mult? osteneal? ?i sudoare, ea mi-a povestit totul ?i mi-a cerut o chilie. I-am dat cu bucurie ?i ea s-a închis într-însa. Hrana o primea pentru dou? zile, în afar? de duminica ?i sâmb?ta, ?i în aceste dou? zile nu vorbea decât cu mine. Dup? acestea, ea n-a mai v?zut niciodat? o fa?? de om ?i s-a dedat unei vie?i de-o atât de aspr? nevoin??, încât numai dup? glas puteai s-o recuno?ti c? e om. Vie?uind în felul acesta 20 de ani cu nevrednicia mea, ea a trecut cu pace spre Domnul.

128. Fericita Teodora spunea despre Avva Isaia: a venit la el un frate. Dup? ce a stat de vorba cu el, Avva i-a sp?lat picioarele ?i, punând un pumn de Iinte în oal?, a ?inut-o pu?in deasupra focului, apoi îndat? a luat-o de pe foc ?i a adus-o. Fratele îi spuse: Avva, înc? n-a fiert. Avva i-a r?spuns: nu ?i-e de ajuns c? ai v?zut focul? ?i asta, frate, nu e mic? mângâiere.

129. Tot ea a zis: odat?, Avva Isaia cu ucenicii s?i au venit la aria unui plugar cu o ramur? de finic în mâini ?i a spus: gospod?rule, d?-mi grâul! Plugarul îi spuse: tu ai secerat, Avva? Avva îi r?spunse: nu. Plugarul îi zice: cum dar vrei s? iei grâu dac? n-ai secerat? Avva a. întrebat: oare cel ce nu secer? nu prime?te r?splat?? Plugarul îi spune: oare tu nu auzi ce spune Domnul: „Vrednic este lucr?torul de plata sa” ? Iar tu, Avva, f?r? s? te trude?ti, ceri r?splat?? Dup? aceasta, stare?ul s-a îndep?rtat. Ucenicii, v?zând cele petrecute, au c?zut la picioarele lui ?i l-au rugat s? le spun? pentru ce a procedat astfel cu ei. Stare?ul le-a spus: fiilor, aceasta am f?cut-o spre pild? vou?, c? cine nu lucreaz? în veacul acesta, acela nu va primi r?splat? în veacul viitor de la dreptul Judec?tor.

V? spun vou?: nimeni s? nu v? în?ele pe voi ca ?i cum în ceasul mor?ii s-ar putea primi de la cineva vreun ajutor. Fiecare va mânca din rodul muncii lui în vremea ie?irii lui din trupul acesta.  Pentru aceea, atâta vreme cât este ziua muncii, nu v? trând?vi?i, ci sta?i barb?te?te împotriva vicleanului ?i el va fugi de voi.

130. Zicea Fericita Teodora: Avva Isaia îmi spunea: ceea ce la început diavolul f?cea cu str?mo?ul nostru Adam, acela?i lucru va face ?i cu noi. Când, dup? c?dere, vrem s? ne întoarcem spre poc?in??, el spune fiec?rui suflet: nu este pentru tine mântuire la Dumnezeul t?u.

Vai de acela care va crede pe acest viclean. El caut? pe toate c?ile s? ne îndep?rteze mintea de Dumnezeu ?i de pomenirea mor?ii, ca s-o înghit? ca o fiar? s?lbatic? ?i s? ne piard? sufletul. De aceea, niciodat? nu trebuie s? ne îndep?rt?m mintea de Dumnezeu ?i de amintirea mor?ii, c?ci de aici vine un mare ajutor pentru ea, ci –  în?l?ându-se întotdeauna spre Dumnezeu – mintea din ce în ce mai mult se lumineaz? prin razele care coboar? din El, pân? când, în sfâr?it, se face locuin?a lui Dumnezeu. Atunci, cel de trei ori tic?los nu mai poate t?b?rî asupra unui astfel de om, nu pentru c? s-ar teme de el, ci pentru Dumnezeu Care locuie?te în el, c?ci el este întotdeauna tot ?i întreg cu Dumnezeu cu Care st? de vorb?, în Dumnezeu petrece ?i Dumnezeu în el, cum încredin?eaz? Mântuitorul Însu?i: „Eu ?i Tat?l vom veni la el ?i vom face locuin??”. Dac? ne vom osteni pu?in aici, Doamna mea, acolo, în Împ?r??ia Cereasc?, vom dobândi o mare bucurie ?i odihn?.

?i eu m-am ostenit, surorile mele, pe cât mi-a stat în putin??, dup? cuvântul p?rintelui meu, a c?rui sfânt? rug?ciune s? fie întotdeauna cu noi.

131. A mai spus înc?: odat?, au venit ho?ii în chilia lui Avva Isaia. Doi îl ?ineau, iar unul c?ra ce se afla în chilie. Când acesta a dus ?i c?r?ile, Avva i-a zis: tot ce este în chilie lua?i, numai c?r?ile l?sa?i-le, dar ei nu voiau. Atunci el, dând din mâini, i-a aruncat ca pe ni?te paie de grâu ?i le-a zis: duce?i-v? cu pace. ?i ei, cuprin?i de fric?, au ie?it ?i au fugit.

132. Tot ea zicea: Avva Isaia povestea despre un oarecare stare?, c? înainte de a p??i în via?a lini?tit?, a v?zut în r?pire pe un oarecare tân?r înfrico??tor a c?rui fa?? str?lucea mai tare decât soarele ?i care, luându-l de mân?, i-a spus: du-te, î?i st? înainte o lupt? ?i i-a condus într-un loc plin de oameni pe de o parte îmbr?ca?i în haine albe, iar pe de alt? parte, în haine negre. Când l-a scos la locul luptei, a v?zut în fa?a sa un om etiopian, înfrico??tor ?i înalt, al c?rui cap ajungea pân? la nori. Îngerul p?zitor care-l ?inea i-a zis: cu acesta trebuie s? te lup?i. V?zând o ar?tare atât de înfrico?at?, de spaim? a început s? tremure cu toat? fiin?a ?i s? cear? p?zitorului s?u s?-l izb?veasc? de aceast? nevoie, zicând: cine din cei ce au fire de om muritor, poate s? lupte cu el? Îngerul lui Dumnezeu ia zis: po?i, intr? numai cu toat? râvna, c?ci îndat? ce te vei lua la lupt? cu el, eu î?i voi ajuta ?i-?i voi mijloci o cunun? biruitoare. Într-adev?r, îndat? ce s-au apucat ?i au început s? se lupte unul cu altul, îngerul lui Dumnezeu s-a apropiat ?i i-a ajutat a birui pe etiopian. Atunci, to?i etiopienii cei negri au disp?rut cu  cârtire ?i cu ceart?, iar corul îngerilor a l?udat pe cel ce i-a ajutat ?i i-a d?ruit biruin?a.

Tot astfel ?i noi, maicilor ?i surorilor, trebuie s? p?r?sim tot ce este material, ca s? putem – cu harul lui Hristos – cu t?rie ?i cu putere s? lupt?m împotriva întunecatului etiopian, împotriva diavolului care stârne?te toate patimile. Dac?, îns?, ne vom în?ela ?i vom c?dea, atunci ne vom face mo?tenitori vr?jma?ului nostru care este diavolul. C?ci marele Apostol Pavel spunea: fiecare este robul celor ce pofte?te, ori celor bune, ori celor rele. De aceea ne-a ?i dat Dumnezeu minte ?i judecat? ca — deosebind binele de r?u — s? ne ?inem de ceea ce este bine.

133. Mai spunea iar??i Fericita Teodora: Avva Isaia al meu vorbea despre ziua cea din urm? a fiec?rui cre?tin: ce fel de fric? ?i de cutremur ?i ce fel de nevoie vom vedea noi, când sufletul se va desp?r?i de trup? Atunci se vor apropia de noi o?tile puterilor potrivnice, încep?toriile întunericului, st?p?nitorii r?ului din lume, ?i ca ?i cum ar avea vreun drept oarecare, vor încerca s? ia sufletul, înf?ti?ându-i toate p?catele f?cute de el în tinere?e, cu ?tiin?? sau f?r? ?tiin??. Dar împotriva acestor puteri rele vor sta îngerii lui Dumnezeu ?i îi vor ar?ta poc?in?a ?i faptele lui cele bune. Gânde?te-te dar, cât de mare va fi frica ?i cutremurul sufletului stând în mijlocul lor, pân? se va termina judecata, când va ie?i ultima hot?râre care va ar?ta locul unde va fi trimis! Dac? sufletul se va dovedi vrednic, atunci demonii vor fi ru?ina?i ?i dumnezeie?tii îngeri îl vor r?pi în s?la?urile cere?ti spre o neîncetata veselie, dup? cum este scris: „c?ci pe to?i îi vesele?te locuin?a Ta!”

Atunci se va îndeplini cuvântul Scripturii: va fugi întristarea ?i suspinul. Atunci va intra sufletul, sc?pat de fric?, într-o slav? negr?it?, cum va porunci Dreptul ?i Marele Judec?tor. Dar, dac? se va dovedi c? acel suflet a tr?it în nep?sare, atunci  – vai! – el va auzi acel glas înfrico?at: „S? fie luat cel nelegiuit ca s? nu vad? slava Domnului!” Tocmai atunci îl va ajunge ziua mâniei, ziua necazului ?i a nevoii, ziua întunericului ?i a beznei, ziua cea rea ?i cumplit?, despre care zice Daviel: „În ziua cea cumplit?, îl va izb?vi Domnul”. Sufletul care tr?ie?te în nep?sare, nu va fi izb?vit de Domnul în acea zi cumplit?. Atunci, bietul suflet va fi predat întunericului celui mai din afar? ?i în focul ve?nic, unde se va munci în vecii cei nesfâr?i?i.

A?a îmi gr?ia Avva Isaia al meu, cu multe lacrimi ?i cu o mare durere în inim?.

134. Am întrebat odat?  — zicea Fericita Teodora — pe p?rintele meu Isaia despre cuvântul Apostolului: „R?scump?ra?i vremea, c?ci zilele sunt rele” ?i el mi-a zis: Apostolul ne înva?? negustoria cea duhovniceasc? ?i anume: î?i st? în fa?? vremea oc?rilor? R?scump?r-o. Cu smerenia ?i cu r?bdarea r?scump?r? aceast? vreme de ocar?. Vine vremea necinstirii? R?scump?r? aceast? vreme cu ner?utate ?i vei dobândi un câ?tig. Te-a atins vreo învinuire mincinoas?? Agonise?te-o ?i cump?r-o cu r?bdarea ?i cu n?dejdea ?i, dac? vrem, tot ce ne este potrivnic, ne va fi un câ?tig.

135. Iar??i îmi spune bunul p?rinte nevoie?te-te sa intri prin poarta cea îngust?.  Dup? cum pomii nu pot aduce road?, dac? nu vor suferi iarna ?i ploaia, tot astfel ?i noi, pentru care veacul acesta este o iarn?, nu putem aduce roade vrednice de Împ?r??ia Cerurilor, dac? nu vom trece prin tot felul de scârbe ?i ispite. Ce folos am avea noi dac?, tr?ind aici în îndestulare ?i în desf?tare chiar 100 ele .nu, ne vom chinui acolo în vecii cei nesfâr?i?i, dup? cuvântul Domnului?

136. Tot Fericita Teodora poveste?te c? un monah l-a întrebat pe Avva Isaia: cum se face oare c? cei ce tr?iesc în lume, f?r? s? aib? grij? de post, f?r? s? le pese de rug?ciune, fugind de priveghere ?i lipsindu-se de orice fel de smerenie, îndulcindu-se cu mânc?rurile, umblând dup? poftele lor, mâncându-se unii pe al?ii, petrecându-?i cea mai mare parte a zilelor în jur?minte ?i în c?lc?ri de jur?minte, cum se face c? ei nu cad ?i nici nu spun m?car: am gre?it, – iar noi monahii, nevoindu-ne în post, în privegheri, culcându-ne pe jos, mâncând pâine uscat?, nebând vin, nemâncând untdelemn ?i înfrânându-ne, în general, de la orice odihn? trupeasc?, vorbim cu plânsete ?i cu bocete: ne-am pierdut sufletele, ne-am lipsit de Împ?r??ia Cereasc? ?i suntem vrednici de chinuri? Oare legea ?i poruncile nu sunt date tuturor?

?i bunul p?rinte, l?crimând ?i oftând din adâncul sufletului, a spus: bine ai zis tu, fiul meu, c? mirenii nu cad, c?ci c?zând odat? cu o mare ?i groaznic? c?dere amar?, ei nici nu se pot scula, nici nu au unde s? mai cad?. Diavolul nu are grij? s? se lupte ?i s? se r?zboiasc? împotriva acelora care întotdeauna stau culca?i pe jos ?i niciodat? nu se scoal?. Monahii, când biruind, când fiind birui?i, n?v?lind ?i îndurând n?v?liri, lupt? împotriva diavolului, iar mirenii, din pricina nechibzuin?ei si a necuno?tintei, pentru c? iubesc lumea ?i lucrurile; vie?ii, r?mân în prima lor c?dere, nev?zând chiar ?i ne?tiind c? au c?zut. Dar ca s? în?elegi c? nu numai noi amândoi, c?rora ni se pare c? suntem monahi ?i care st?m departe de via?a, c?lug?reasc?, avem nevoie s? plângem ?i s? suspin?m întotdeauna, ci ?i marii P?rin?i, adev?ra?ii nevoitori ?i pustnici au nevoie s? plâng? neîncetat, ascult? cu chibzuin?? ?i cuget?. „Minciuna este de la diavolul”, cum spune Domnul; privirea spre femeie — pentru a o pofti — El a a?ezat-o în rând cu desfrânarea; mânia asupra aproapelui, El a asem?nat-o cu uciderea ?i a spus c? trebuie s? d?m socoteal? de orice cuvânt de?ert. Dar cine este acela ?i unde vom g?si un astfel de om care s? nu fi fost ispitit nici cu minciuna, care s? nu fi fost p?tat nici cu pofta de femeie sau s? nu se fi mâniat pe aproapele ?i s? nu fi slobozit un cuvânt ele?art — ca s? nu aib? nevoie de poc?in?? ? Noi to?i am gre?it ?i ne-am lipsit de slava lui Dumnezeu. De altfel, s? ?tii c? oricine, de este monah ori mirean, arhiereu sau împ?rat, de nu se va da cu des?vâr?ire spre cruce, adic? spre nevoin?a smeritei cuget?ri, nu poate s? fie cu adev?rat cre?tin. Domnul nostru Iisus Hristos îi ferice?te pe unii ca ace?tia, zicând: „Ferice de voi, s?racilor, c? a voastr? este Împ?r??ia Cerurilor”. N-a spus boga?i, ci s?raci. ?i iar??i: „Ferice de voi cei ce fl?mânzi?i c? v? ve?i s?tura, ferice de cei ce plâng, c? vor râde”‘.

Prin urmare, unde vor fi aceia care, luând parc? sub st?pânirea lor mesele copioase ?i tot ce este lumesc, tr?iesc în desfrânare ?i necuviincios ?i se desf?teaz? de toate cu râsete pân? la saturare, gr?ind vorbe spurcate ?i f?r? de nici o fric? fa?? de Dumnezeu?

Exist? chiar astfel ele mireni nenoroci?i care spun, ascultând cu u?urin?? cele spre desfrânare, c? numai c?lug?rilor le este dat postul, orice fel de p?timire rea ?i jugul cel greu, iar mirenilor pl?cerea, odihna ?i orice desf?tare.

O, nechibzui?ilor ?i împietririlor cu inima ! Oare n-a?i auzit ce zice Domnul: „Ferice de cei ce fl?mânzesc, c? aceia se vor s?tura” ? ?i „vai de voi, boga?ilor, c? v-a?i luat mângâierea voastr? !” ?i „intra?i prin por?ile înguste, c?ci mare este poarta ?i larg? este calea ce duce spre pierzare ?i mul?i sunt cei ce intr? pe ea; îngust? este calea care duce spre via?? ?i putini sunt cei ce au dobândit-o”. Acestea ?i altele asemenea nu sunt spuse monahilor, c?ci pe atunci pe când înv??a toate acestea Prea Dulcele nostru Iisus ?i Dumnezeul nostru, ei înc? nu erau, — ci mirenilor ?i vie?uitoarelor celor ce petrec o via?? de?art? ?i iubitoare de materie. Dac? Domnul i-a înv??at numai pe monahi, atunci mirenii sunt mai de plâns ?i mai nenoroci?i decât animalele însele, fiind lipsi?i de poruncile dumnezeie?ti ?i de astfel de fericiri. Dac? legea este ob?teasc?, atunci desigur ob?te?ti sunt ?i jugul ?i fericirea, ?i judecata ?i iadul. Monahul, auzind toate acestea de la Avva, de la bunul meu înv???tor, a r?mas mirat ?i uimit ?i, oftând adânc, a c?zut la cinstitele lui picioare ?i a zis: a?a, Sfinte P?rinte, e nevoie de mai mult? osteneal?, sudoare ?i nevoin??. Roag?-te dar pentru mine, Sfinte P?rinte; iar Avva, binecuvântându-l, l-a slobozit.

137. Fericita Teodora a mai zis: P?rintele meu Isaia îmi spunea: „b?rbatul în?elept p?ze?te t?cerea” ?i lucrul e bun îndeosebi pentru tineri. S? ?tii, fiica mea, c? de va vrea cineva s? se lini?teasc?, îndat? vine cel viclean cu toat? oastea lui diavoleasc? ?i îngreuiaz? sufletul celui ce se lini?te?te pentru Domnul cu dezn?d?jduirea, cu pu?in?tatea de suflet, cu gânduri spurcate ?i necurate, love?te ?i trupul cu neputin??, cu sl?birea genunchilor ?i, în general, dezechilibreaz? toate puterile sufletului ?i ale trupului. Atunci gândul îi vorbe?te sihastrului, mai bine-zis însu?i diavolul îi ?opte?te prin gândul lui: eu sunt neputincios, nu-mi pot s?vâr?i pravila ?i s? bat metanii ca de obicei. Dac? te vei lupta, toate acestea vor disp?rea.

S?-?i spun o întâmplare despre un în?elept monah: când s-a sculat el odat? la pravil?, s-a pomenit cuprins de fierbin?eal?, de friguri, iar în capul lui s-a f?cut mare vuiet. Monahul ?i-a vorbit sie?i: iat?, acum sunt bolnav ?i poate c? voi muri. S? m? scol dar înainte de moarte ca s?-mi s?vâr?esc pravila; cu acest gând, s-a silit pe el însu?i ca s?-?i citeasc? rug?ciunile. Când s-au terminat rug?ciunile, s-a terminat ?i înfocarea trupului. Acest frate s-a luptat ?i dup? aceasta împotriva acestui gând, citindu-?i pravila ?i, în felul acesta, a biruit ispita.

138. Iat? pove?ele pe care le d?dea Fericita Teodora surorilor care veneau la ea:
—  sili?i-v?, surorile ?i maicile mele, s? face?i monah pe omul cel l?untric, iar nu numai pe cel clin afar?;

—  iubi?i pe Dumnezeul nostru Iisus Hristos ?i str?dui?i-v? în nevoin?ele faptelor bune. Petrecerea în osteneli, cu r?bdare, alung? trând?via;

— când vre?i s? v? izb?vi?i de toate patimile, fugi?i de mama tuturor relelor, care este iubirea de sine;

—  iubi?i lini?tea. Cel ce nu este împ?timit de de?ert?ciunile lumii, se înt?re?te cu sufletul prin mijlocirea lini?tii, înfrân?rii ?i t?cerii, iar rug?ciunea ?i citirea cur??? mintea;

—  închide?i-v? sim?urile în odaia de paz? a lini?tii celei bune ?i ele s? nu târasc? mintea spre poftele lor;

— cea mai puternic? arm?, pentru cel ce se lini?te?te cu r?bdare, este înfrânarea ?i t?cerea, rug?ciunea, citirea ?i neîncetata aducere aminte de prea bunul Dumnezeu;

—  când v? lini?ti?i, nu îng?dui?i min?ii s? fie de partea trupului, ca nu cumva, în caz contrar, s? v? aduna?i pofta ?i scârba;

— înfrâna?i-v? pântecele, surorile ?i maicile mele, limba ?i mânia ?i picioarele voastre nu se vor lovi de piatr?;

— n?zuin?a poftei s? o st?pâni?i cu înfrânarea, iar mânia, cu t?cerea ?i lini?tea. Lini?tea ?i rug?ciunea sunt cele mai bune unelte ale faptelor bune; cur??? mintea, ele o fac cu vedere ascu?it?;

— faptele trupe?ti ?i suflete?ti se usuc? prin înfrânare, cu r?bdare ?i t?cere, cu lini?te ?i b?rb??ie;

— înfrânarea ?i osteneala înfrâneaz? pofta, iar lini?tea ?i aducerea aminte de moarte o nimicesc;

— r?bdarea este osteneala sufletului, iar unde este osteneal?, este izgonit? iubirea de pl?ceri împreun? cu desfrânarea;

—  orice p?cat vine din pl?cere ?i orice iertare prin suferin??, lini?te ?i t?cere;

—  r?scoala trupului se întâmpl? din cauza neglij?rii rug?ciunii, înfrân?rii ?i a lini?tii celei bune;

— roadele cele bune ale unei lini?ti bune sunt t?cerea ?i înfrânarea, citirea ?i rug?ciunea cea curat?;

— citirea ?i rug?ciunea, lini?tea ?i t?cerea, înfrânarea ?i îngenuncherile cur??? mintea de orice p?cat;

— r?ul învechit în inima omului sau patima necurat? cer o suferin?? mare ?i de lung? durat?, c?ci deprinderea înr?d?cinat? în inim? greu se schimb?;

— cel ce se nevoie?te cu chibzuin??, cu m?sur? ?i cu luare-aminte, nu va sim?i mult? vreme osteneala nevoin?elor;

—  con?tiin?a devine curat? prin lini?te ?i osteneal? în faptele bune ale nevoin?elor s?vâr?ite cu r?bdare ?i m?rinimie de suflet;

— postul ?i privegherea, lini?tea ?i t?cerea, înfrânarea ?i îngenuncherile, cântarea de psalmi ?i citirea smeresc sufletul trufa? ?i zdrobesc trupul puternic;

— cununa pentru cei ce au r?bdare în lini?te va fi grabnicul ajutor de la Domnul. De ve?i avea vreun neajuns în chiliile voastre, r?bda?i pu?in ?i Domnul Dumnezeu v? va trimite ajutorul S?u. C?ci Cel ce vine va veni ?i nu va întârzia s? ajute pe cei ce-L caut? în ziua necazului;

—  dac? v? înfrâna?i pântecele, curând se vor potoli patimile ?i atunci mintea voastr? nu va mai fi roaba gândurilor desfrânate. Mintea celui ce poste?te devine Biserica Duhului Sfânt, iar mintea celui lacom cu pântecele — locuin?a demonilor;

—  iat? ce mântuie?te sufletele: suferin?a, smerenia, lini?tea, t?cerea, postul, privegherea, citirea ?i cântarea de psalmi, rug?ciunea, îngenuncherile, aducerea aminte de moarte ?i de Dumnezeu! Dac? voi, lini?tindu-v?, ve?i dobândi cu ajutorul lui Dumnezeu aceste fapte bune, nu ve?i fi departe de Împ?r??ia lui Dumnezeu, maicile ?i surorile mele;

— dac? dori?i, maicile ?i surorile mele, ca mintea voastr? s? nu r?mân? f?r? rod ?i s? dispar? cu des?vâr?ire pentru voi în?el?ciunea patimilor, nevoi?i-v? mai cu seam? în citire. Numai c?, atunci când v? a?eza?i s? citi?i, s?vâr?i?i citirea cu toat? lini?tea, cu t?cere, cu mintea slobod? de grijile lume?ti, pentru ca s? poat? în?elege cele citite. Noi suntem osândi?i s? gust?m pâinea cuno?tin?ei cu mare osteneal? ?i în sudoarea frun?ii;

—  s? ?ti?i, surorile ?i maicile mele, c? nep?sarea ?i sl?birea l-au f?cut pe Adam s? calce porunca ?i în locul raiului, plin de desf?tare, el a fost osândit la moarte. P?zi?i-v? dar, pentru Domnul, ?i voi, ca s? nu c?de?i în nep?sare ?i s? nu suferi?i asemenea str?mo?ului vostru;

—  feri?i-v? de vin, maicilor ?i surorilor, pe cât v? st? în putin??. Pentru monah e cu totul nepotrivit s? bea vin ?i cu atât mai mult pentru monahii. Cine nu va asculta de acest sfat, u?or va c?dea în mrejele diavole?ti, încerca?i Scripturile ?i, f?r? nici o îndoial?, ve?i afla ceea ce v? spun vou?;

—  semnul r?bd?rii este dragostea de lini?te ?i t?cerea spre care, îndr?znind, mintea n?d?jduie?te s? dobândeasc? bun?t??ile viitoare ?i s? scape de ve?nica munc?;

— de v? ve?i supune trupul prin înfrânare, atunci ve?i fi iubi?i de Dumnezeu ?i de îngerii vo?tri p?zitori, c?ci Dumnezeu iube?te mult pe cei ce sufer? pentru El;

— nu ?ti?i voi, maicile si surorile mele, c? Acela ce întocme?te toate spre mântuirea noastr? a poruncit, ca un Înainte-V?z?tor, zicând: „Cel ce iube?te pe tat?l s?u sau pe mama sa mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine”. Nu el este ucenicul Meu, ci cel ce dispre?uie?te toate cele v?zute, acela este vrednic de dragostea Mea, c?ci cel ce va pierde sufletul s?u pentru Mine, acela se va mântui ?i va mo?teni via?a ve?nic?. Cum dar pute?i voi, bunele mele surori si maici, s? s?vâr?i?i lucruri bune în mijlocul lumii ? C?ci Dumnezeu zice: ie?i?i din mijlocul lor ?i v? deosebi?i; crede?i oare în puterea acestui cuvânt? Dar cum s? nu credem, când însu?i Domnul spune: „Cerul ?i p?mântul vor trece, iar-cuvintele Mele nu vor trece”? Spune?i-mi mie, maicile mele, îngerii din cer adun? aur ?i argint, sau sl?vesc pe Dumnezeu ? ?i noi am primit acest chip îngeresc pentru cu s? adun?m aur, argint ?i alte lucruri ale acestei lumi de?arte ? Nu ?ti?i oare c? Dumnezeu vrea s? împlineasc? ceata celor c?zu?i din cer, cu cei ce tr?iesc curat, cu sfin?enie ?i lep?dare de sine ? Pentru ce ne-am lep?dat noi de lume ? Desigur, pentru Dumnezeu ?i pentru nenorocitele noastre suflete. Pentru ce am neglijat toate acestea ?i i-am îng?duit diavolului s? ne întoarc? din nou din calea mântuirii ? Oare nu ?ti?i c? vinul, lucrurile lume?ti, mângâierile trupe?ti ?i petrecerea dimpreun? cu mirenii, toate acestea îi îndep?rteaz? pe monahi de Dumnezeu ?i dac? pe monahi îi îndep?rteaz?, atunci nu cu atât mai mult pe noi nenoroci?ii, care avem o fire lesne în?el?toare ? Nu auzi?i oare ce spune Sfântul Ioan Teologul: „Nu iubi?i lumea, nici ceea ce este în lume, c?ci cine iube?te lumea nu are iubirea lui Dumnezeu într-însul” ? Acela?i lucru îl spune ?i Apostolul Iacob: „Cel ce este prieten cu lumea, e du?manul lui Dumnezeu”. Prin urmare: fugi?i de lume, a?a cum fugi?i de ?arpe, c?ci ?arpele când te mu?c?, cu greu te po?i vindeca. Tot a?a ?i lumea. De aceea, dac? vre?i s? fi?i fiii lui Dumnezeu, fugi?i de lume ?i de b?rba?ii mireni ?i p?zi?i-v? sufletele în lini?te. Spune?i-mi, maicile mele, Sfin?ii no?tri P?rin?i unde ?i-au dobândit faptele bune, în lume, în mijlocul mirenilor ?i femeilor sau în pustiet??i ?i în lini?te ? Cum dar voi dori?i s? dobândi?i fapte bune în mijlocul ispitelor mirene?ti, bând vin si având leg?turi cu b?rba?ii ?

Dac? nu ve?i fl?mânzi, dac? nu ve?i înseta, dac? nu ve?i suferi gerul, dac? nu v? ve?i lini?ti si nu ve?i muri trupului, cum va tr?i sufletul vostru pentru veacul viitor? Cum voi?i s? mo?teni?i Împ?r??ia lui Dumnezeu, prin felul, în care nimeni n-a ajuns la ea? O, înceta?i, fiicele mele, de a mai face astfel de fapte ?i întoarce?i-v? toat? privirea voastr? spre Soarele Drept??ii, spre Domnul nostru Iisus Hristos, în Care odihne?te toat? n?dejdea noastr?. ?i osta?ul, de nu se va lupta, de nu va fi r?nit ?i nu va v?rsa sânge, nu se va învrednici de slava p?mânteasc? ?i vremelnic?; cum dar voi, s?turându-v?, bând vin, vorbind cu b?rba?ii ?i având, leg?turi cu mirenii, vre?i s? v? mântui?i ?i s? mo?teni?i via?a ve?nic? ? Nu, surorile mele, nu v? r?t?ci?i în felul acesta! L?sa?i orice grij? ?i b?taie de cap ?i nu v? îndeletnici?i nici cu rucodelia de prisos, sub motiv c? da?i milostenie. Toate acestea sunt lucrurile mirenilor. Dumnezeu nu vrea ca noi, c?lug?ri?ele, s? avem aur sau lucruri de prisos, o dat? ce ne-am lep?dat de lume ?i de tot ce e în lume. Domnul a poruncit: „C?uta?i la p?s?rile cerului, ele nu seam?n?, nu secer?, nu adun? în jitni?e ?i Tat?l Ceresc le hr?ne?te”;

— chipul pe care îl purt?m este îngeresc; s? nu-l facem dar, diavolesc. Fugi?i de lume ?i de st?pânitorul lumii — diavolul, în pustie ?i în lini?te e greu s? te mântuie?ti, dar cum ai putea s? te mântuie?ti în mijlocul lumii? Având leg?turi cu mirenii ?i. cu b?rba?ii? Nu, a?a nu v? ve?i mântui, când Însu?i Domnul nostru Iisus Hristos spune: „Cine nu se va lep?da de tot ce este în lume, îns? si de sufletul s?u ?i nu-?i va lua crucea sa (adic? omorârea trupului) ?i nu-Mi va urma Mie, acela nu e vrednic de Mine”. „Viu sunt Eu — zice Domnul — ie?i?i din mijlocul lor ?i v? lini?ti?i. Poc?i?i-v? de f?r?delegile voastre ?i v? voi milui”, spune Domnul, Atot?iitorul.

Iat?, buna mea sor?, eu m-am ostenit s?-?i scriu în cartea de fa?? vie?ile ?i nevoin?ele sfintelor femei nevoitoare pentru ca, alegându-?i una dintre vie?ile acestor sfinte, s? te, sile?ti s? mergi pe urmele ei pân? la sfâr?itul vie?ii tale, de pild? Sfânta Melania sau Teodora, al c?rei nume îl por?i, închipuindu-?i via?a ei, ?ine minte zi ?i noapte faptele ei ?i râvne?te s-o imi?i, rugându-te ?i pentru mine, c?ci ?tie Dumnezeu cu cât? trud? am adunat toate acestea din dragoste pentru tine.

Mi-e team?, de altfel, s? nu fiu osândit? de oameni pentru c?, pân? la mine, nimeni n-a alc?tuit o carte femeiasc?, a?a cum am alc?tuit-o eu pentru tine. Eu îns?, trec cu vederea orice repro?, avand în vedere numai mântuirea ta ?i Domnul Dumnezeu Cel în Treime închinat s?-?i îndrepte pa?ii t?i!

Vezi, Doamna ?i sora mea, câte au suferit sfintele femei ?i cum le-a prosl?vit. Domnul în veacul acesta ?i în cel viitor ?i s? nu mai spui c? numai b?rba?ii sunt în stare s? duc? o via?? de aspre virtu?i, potrivit cu t?ria firii lor. Râvne?te dar ?i tu spre o astfel de nevoin??. Mai mult decât orice, p?ze?te cur??enia ?i sfin?enia, f?r? de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu; nu numai cur??ia trupului, ci mai vârtos a inimii.

În ziua aceea se vor da pe fa?? toate cele ascunse ale smeritului ?i s?rmanului om. Oamenii care au tr?it pân? la potop n-au fost nici închin?tori la idoli, nici iubitori de argint, n-au b?ut nici vin, nici carne n-au mâncat, ?i cu toate acestea, în ciuda unei asemenea înfrân?ri, potopul a înghi?it tot neamul lor numai pentru desfrânarea cea urât? de Dumnezeu ?i nu s-a mântuit decât Noe cu familia lui, pe care Bunul Dumnezeu l-a g?sit singur neîntinat de aceast? spurc?ciune, în mijlocul atâtor mii de oameni. Prive?te cât de minunat i-a mântuit. Pe to?i i-a închis cu des?vâr?ire pentru ca, neavând nirnic, ei s? contemple cu mintea ?i s? cinsteasc? cu cuvântul pe Unul Dumnezeu.

V?dit lucru este c? El nici pe noi nu ne va milui în ziua aceea, cu toate c? noi purt?m numele de cre?tin, dac? nu vom avea o dat? cu acesta ?i fapte cre?tine?ti. Cu adev?rat, St?pânul tuturor, Hristos, ne va spune ?i nou? ceea ce odinioar? a spus iudeilor când ei spuneau, l?udându-se: „noi suntem fiii lui Avraam”: „dac? a?i fi fiii lui Avraam, a?i face faptele lui Avraam”. Tot a?a ne va spune ?i nou?: dac? a?i fi cre?tini, a?i face faptele cuvenite cre?tinilor. Nu te îndoi de acest lucru ?i nu ?ov?i de a crede. Doamna ?i sora mea, Dumnezeu a l?murit prin acel potop ce a venit peste toat? lumea ?i prin nimicirea Sodomi?ilor cu fl?c?ri. de foc, ce fel de sfâr?it vor avea cei ce tr?iesc în desfrânare ?i necur??enie. Nu-i va milui Dumnezeu în ziua Judec??ii pe cei ce curvesc aici ?i nu aduc adev?rate roade de poc?in??, ci ei vor auzi acel glas înfrico??tor ?i groaznic: „duce?i-v? de la Mine în focul cel ve?nic, preg?tit diavolilor ?i îngerilor lui”. Toate acestea eu le cunosc ?i le în?eleg cu adev?rat. Vreau ca ?i tu s? cuno?ti tot a?a de am?nun?it ?i s? în?elegi limpede ?i, ?ezând lini?tit? în chilia ta, s? cugeti la toate acestea si cu aceasta s?-?i înc?lze?ti râvna ta — ca s? fugi de cele rele, iar de cele bune s? te lipe?ti cu toat? inima ?i cu tot sufletul, ca s? te învrednice?ti de nesfâr?ita bucurie în ve?nicele l?ca?uri ale Bunului nostru St?pân ?i Domn.

P?streaz? „Matericonul” de fa?? ca pe o lumin? care te lumineaz? în via?a de acum, pân? vei ajunge la lumina cea neînserat?, la Prea Dulcele Iisus ?i Dumnezeul nostru.

D?ruie?te, Dumnezeule, ?i s?r?ciei mele — cu rug?ciunile tale — s? primesc partea celor ce se mântuiesc.

Harul Treimii Celei nedesp?r?ite ?i necreate s? fie cu sufletul t?u. Amin!

Topics: Despre ascultare, Despre credinta, Despre curatie, Despre cuvinte desarte, Despre discernamant, Despre infranare, Despre liniste, Despre post, Despre simplitate, Despre smerenie, Despre tacere | Comentariile sunt închise pentru Cuvintele sfintelor femei nevoitoare

Pov??uirile duhovnice?ti

ale monahului Isaia c?tre prea cinstita monahie Teodora

Cu toate c? trupe?te suntem oarecum departe unul de altul, buna mea sor?, suntem îns? departe în ceea ce prive?te vederea fe?ei, iar nu în ceea ce prive?te inima, tr?ind în pustietatea aceasta pentru ca — prin darul lui Hristos — lini?tindu-ne pu?in dinspre oameni ?i lep?dându-ne de toate pentru Dumnezeu, s? intr?m ?i noi, pe cât ne st? în putin??, în lupta cu n?v?lirile du?mane ?i cu patimile, l?sând la o parte lenea, s? scutur?m dezn?dejdea, p?r?sind nep?sarea ?i însufle?indu-ne de râvn? ?i de osârdie pentru slujba lui Dumnezeu.

A?a, buna mea sor?, alegând din dumnezeie?lile Scripturi pove?ele ?i îndrum?rile mântuitoare, m-am hot?rât s? le însemnez iubirii tale de Dumnezeu ?i în scris, pentru ca cele ce le-am vorbit întotdeauna personal, tu s? po?i citi ?i în cartea aceasta, luând aminte la îndemnurile mele, adunând cu fric? roade duhovnice?ti.

1. Începutul iubirii duhovnice?ti dup? Dumnezeu se face prin întip?rirea în inim? a aducerii aminte de marea întocmire dumnezeiasc? întru mântuirea sufletelor noastre. De aceea, nu îng?dui nep?s?rii ?i negrijirii s?-?i întunece aducerea aminte ?i s? nu ui?i niciodat? marile binefaceri pe care le-ai primit, de la Dumnezeu. Astfel de amintiri, împreun? cu pomenirea mor?ii, vor înc?lzi ?i vor în?l?a rug?ciunea pe care ai înv??at-o de la mine. R?nindu-ne astfel de amintiri, asemenea unei s?bii de aur, ne vom trezi întotdeauna spre slavoslovenie, smerenie, mul?umire ?i zdrobirea inimii, râvn? spre a-i pl?cea lui Dumnezeu în lini?te ?i spre oricare alt? fapt? bun?; ?inându-le necontenit în minte, împreun? cu aducerea aminte de Dumnezeu, vei repeta neîncetat cuvântul proorocului: cu ce voi r?spl?ti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie ? Într-adev?r, cât de mari ?i nenum?rate sunt binefacerile Domnului ?i St?pânului nostru Cel iubitor de oameni!

M?rturise?te-I Lui, Doamna mea, de câte ori te-a izb?vit El de primejdie! De câte ori te-a r?pit chiar dintre f?lcile vr?jma?ului, atunci când erai gata s? aluneci spre p?cat! De câte ori, fiind tu sl?bit? de nep?sare ?i neîngrijire, nu te-a dat în mâinile duhurilor în?el?ciunii spre pierzare ?i moarte ci, ca un iubitor de oameni, te-a p?zit cu îndelung? r?bdare, a?teptându-te s? te treze?ti, s? te întorci, s? te poc?ie?ti.

2. Trupul nu poate tr?i f?r? pâine ?i ap?, nici mintea, din momentul în care este înconjurat? de îndemnurile spre alinare ?i sl?bire, nu mai poate ?ine într-însa aducerea aminte de Dumnezeu. Numai o singur? privire aruncat? asupra lor treze?te pofta ?i v?t?ma sufletul. De aceea Domnul a poruncit ucenicului care voia s?-L urmeze, s? se goleasc? de toate ?i s? ias? din locul lui. Mai întâi, omul trebuie s? alunge de la sine toate pricinile sl?birii ?i apoi s? se apropie de lucrul lui Dumnezeu, Însu?i Prea Dulcele nostru Domn, nimicind puterea diavolului, a intrat Cel dintâi în lupt? cu el, în pustietatea neroditoare. Tot astfel ?i Apostolul îndeamn? pe acei care au luat crucea lui Hristos, s? ias? din cetate. S? ie?im — zice — cu El din cetate, ducând povara Lui, c?ci El a mai suferit afar? din cetate, adic? a fost r?stignit.

Când omul se va desp?r?i de lume ?i se va îndep?rta de toate patimile ?i de orice leg?turi cu oamenii, atunci lesne va uita vechile obiceiuri ?i nu se va osteni mult? vreme pentru a-?i dobândi mântuirea. Apropiindu-se îns? de lume ?i de lucrurile ei, el se sl?b?noge?te imediat ?i cu gândul ?i cu inima.

3. Trebuie s? ?tii tu, buna mea Doamn?, c? foarte mult îi ajut? celui ce se nevoie?te, s? nu aib? nimic în chilia lui. De îndat? ce sunt îndep?rtate obiectele care îi pot sl?b?nogi sufletul, el se arat? în afar? de primejdia ce vine de la cele dou? r?zboaie, dinl?untru ?i din afar? — în lini?te, c?l?uzit de harul lui Dumnezeu, va birui f?r? trud? orice fel de ispitire. Prin ce fel de lupt? s?-l mai ispite?ti pe om, când în fa?a lui nu se mai afl? lucrurile care s?-i trezeasc? patimile trupe?ti? Neavând nimic de prisos în chilia sa, el nici nu va dori ceva din cele ce îl ispitesc ?i-?i va mul?umi trebuin?a trupului cu pu?in? hran? în ceasul hot?rât, adic? cu pâine ?i ap?. Cum aceast? hran? nu este în?el?toare, el o va primi numai pentru între?inerea trupului.

4.  Cine ?ade cu r?bdare în lini?te ?i cu aceast? lini?te une?te înfrânarea de la ascultarea vorbirilor ?i de la privirea la lucrurile atr?g?toare, postul, t?cerea ?i rug?ciunea, asupra lui curând Se va odihni Prea Sfântul Duh.

5.  Trebuie s? ne îndep?rt?m întotdeauna de pricinile care trezesc lupta du?man? ?i s? nu ne apropiem de lucrurile care pot s? vat?me sufletul. Nu spun asta numai despre momelile pântecului, ci ?i despre toate cele poftite, cu care poate fi ispitit? ?i siluit? libertatea voii celei bune

6. Când omul se apropie de Dumnezeu prin poc?in??, face cu El un leg?mânt — s? se îndep?rteze de toate grijile lumii, de toate patimile ei ?i de desfrânare. Pentru aceasta, în primul rând, un c?lug?r nu trebuie s? se uite la fa?? de femeie, iar o c?lug?ri?? s? nu se uite la fa?a b?rbatului, în al doilea rând, nu trebuie s? dorim nimic ?i s? nu ne îndulcim de nimic, în al treilea rând, s? nu ascult?m deloc vorbele oamenilor. De vei p?zi toate acestea, ?ezând în chilia ta, vei fi nev?t?mat? de gândurile cele rele, cu darul lui Hristos.

7. Pentru orice m?dular al trupului, exist? ispita sa cu care monahul trebuie s? se lupte din toate  puterile. Dac? el vrea s? scape de str??nicia acestei lupte, trebuie s? îndep?rteze de la sine obiectele ce-l ispitesc ?i el însu?i s? se îndep?rteze de ele, ca s? nu cad?. P?zindu-se în felul acesta, el nu va c?dea, cu harul lui Hristos.

8. Monahul care dore?te castitatea ?i care are leg?turi cu femeile sau monahia cu b?rba?ii, oricât s-ar trudi, nu numai c? nu vor dobândi cur??ia castit??ii, ci le mai st? în fa?? primejdia s? mai cad?, dac? nu trupe?te, atunci suflete?te.

9. Trebuie s? ne fie întotdeauna team? ele ceea ce poate s? tulbure sufletul nostru prin vreo aducere aminte sau prin vreo vedenie, ca s? nu ne p?t?m con?tiin?a. Prin urmare, noi ne-am ascuns în lini?tea chiliei — nevoie?te-?i dar, buna mea sor?, trupul, sufletul ?i gândul ca s? dobânde?ti r?bdare în chilia ta.

10.  Cine a biruit orice ispit? ce vine din via?a aceasta de?art? ?i a unit lini?tea cu postul, rug?ciunea cu t?cerea ?i cu ura de agoniseal?, acela curând se va slobozi din robia vr?jma?ului nostru ob?tesc, care este diavolul cel de trei ori blestemat, iar în ziua Judec??ii, cu mare n?dejde va auzi: „Vino, binecuvântatul Tat?lui Meu, mo?tene?te Împ?r??ia cea preg?tit? pentru tine”.

11.  E un lucru mare ?i minunat s? nu la?i s? intre în tine pofta, trezit? în noi de cel viclean, ci s-o alung?m ?i s-o stingem cu înfrânare. Dac? nu putem face acest lucru, cel pu?in s? ne lupt?m cu ea neîncetat, ca s? nu fim înfrân?i; înseamn? c? noi am biruit. A nu fi  r?nit nu atârn? de noi, dar s? st?m pe locul nostru, fâr? s? ne uit?m la r?ni, depinde de voin?a noastr?. Cel ce iese în fa?a unui vr?jma? puternic cu toata b?rb??ia, chiar dac? e lovit peste fa??, st? cu t?rie ?i chiar dac? e doborât, îndat? se scoal? b?rb?te?te. Cine mustr? pe osta?, când acesta se întoarce din r?zboi acoperit cu r?ni ? Vrednic de mustrare ?i de lacrimi este acela care, aruncând arma, fuge din rândurile armatei sale ?i trece ele partea vr?jma?ului, iar cine st? ?i lupt?, chiar de se mai întâmpl? s? se clatine pu?in sau chiar s? cad?, pe acela nu-l va mustra niciodat? nici unul dintre oamenii în?elep?i ?i cunosc?tori în treburile militare.

12.  S? însetezi dup? Hristos, buna mea sor?, ca s? te adape El cu dragostea Sa. închide-?i ochii în fa?a desf?t?rilor vie?ii ca s? s?l??luiasc? Domnul pacea în inima ta. înfrâneaz?-te de la lucrurile lume?ti, ca s? te învrednice?ti ele bucurie duhovniceasc?.

13.  Dac? faptele tale nu vor fi pl?cute lui D$m-nezeu, atunci osteneala ta este de?art? ?i mincinoas?. Nu vor fi pl?cute lui Dumnezeu faptele tale, când tu, petrecând o s?pt?mân? în lini?te ?i rug?ciune, vei ie?i afar? ?i te vei distra o zi, chiar dou?, ?i apoi iar??i vei ?edea în lini?te, într-o astfel de rânduial?, nu vor fi pl?cute lui Dumnezeu faptele tale. Dumnezeu vrea. ca monahul smerit s? ?ad? întotdeauna cu r?bdare în chilia sa ?i s? se pr?jeasc? ca pe?tele în tigaie în lupta cu gândurile. Celui ce este ocupat cu cele p?mânte?ti îi este cu neputin?? s? caute cele cere?ti ?i celui ce este legat de cele lume?ti nu i se potrive?te s? a?tepte darurile dumnezeie?ti. Starea l?untric? a fiec?rui om se arat? prin faptele lui. Ceea ce pofte?te omul, spre ceea ce înclin? gândul lui, cu ceea ce se une?te el, prin aceea se ?i biruie, aceea îi e Dumnezeu, în aceea crede, indiferent dac? aceasta este o piatr? sau un copac sau un c?rbune. De aceea spune Apostolul, aceea de care se îndulce?te cineva, adic? ceea ce iube?te, aceea îl ?i robe?te.

14. Nu fugi de necazurile care ?i se întâmpl? în chilie, c?ci Dumnezeu te ispite?te dac? tu cu adev?rat Il iube?ti. Cel ce fuge de ispite, fuge de fapte bune, de ispite zic, nu de poft?, ci de necazuri. Ispitele ce vin din poft?, de îndat? ce vor fapte, taie-le imediat cu rug?ciunea ca s? nu prind? r?d?cini, s? nu devin? în inima ta puternice ?i permanente.

15.  Iube?te, buna mea sor?, smerenia, în toat? via?a ta, ca s? te izb?ve?ti de mult-împletitele mreje ale vr?jma?ului celui ur?tor de bine, c?ci ele sunt în afar?, de c?ile celor smerit-cuget?tori.

16.  Caut? cu toate puterile s? rupi orice leg?tur? lumeasc?. Prin aceasta vei putea s? te une?ti din inim? cu Dumnezeu ?i s? ui?i cu des?vâr?ire lucrurile de?arte ale lumii acesteia.

17.  Copiilor li se d? s? m?nânce pâine dup? ce sunt în??rca?i; ?i omul care intr? în via?a cea de lini?te, este ca un copil luat de la pieptul mamei.

18. Lucrarea trupeasc? merge înaintea celei duhovnice?ti, a?a cum pieptul lui Adam a mers înaintea sufletului ce i s-a suflat. Din ce este alc?tuit? lucrarea trupeasc? ? Din post, priveghere, lini?te, t?cere, îngenunchere, s?r?cie, osteneal?, ascultare. Acestea sunt lucr?rile trupe?ti! Când vei petrece în ele vreme îndelungat?, cu r?bdare, atunci ?i se va da ?ie de la Dumnezeu ?i mai mult.

19. Cine a l?sat lumea ?i se ceart? cu oamenii pentru o trebuin?? oarecare, necesar? pentru mângâierea sa, acela este un orb des?vâr?it, c?ci l?sând tot trupul, se lupt? ?i se r?zboie?te pentru un m?dular al lui.

20. Cine fuge de iubirea vie?ii de acum, mintea aceluia a v?zut veacul viitor, iar cine este legat de de?ert?ciunea vie?ii, acela este robul patimilor.

21. S? nu socote?ti c? numai agoniseala argintului ?i a aurului este o iubire de agonisire, ci ?i toate celelalte pe care vrei s? le agonise?ti.

22.  Cinste?te lucrarea privegherii ca s? dobânde?ti mângâierea de la Dumnezeu, pe care El o trimite sufletelor veghetoare.

23. St?ruie în citire ?i mintea ta se va ridica spre vederea minunilor dumnezeie?ti. Iube?te s?r?cia cu r?bdare ?i mintea ta se va aduna din risipire.

24.  Nu dori s? ie?i afar?, ca s?-?i p?ze?ti gândurile tale netulburate.

25. Îndep?rteaz?-te de grijile lume?ti ?i îngrije?-te-te de sufletul t?u, ca s?-l mântuie?ti de pierderea p?cii l?untrice.

26. Iube?te castitatea ca s? nu fii ru?inat? nici în vremea rug?ciunii, nici în ziua Judec??ii. F?r? sfin?enie, nimeni nu va vedea pe Domnul. Iar sfin?enia este castitatea.

27.  Fere?te-te de cele mici ?i nu vei c?dea în cele mari.

28. Nu-?i lega sufletul de dorin?e pline de pl?cere ca s? nu te faci roaba vr?jma?ului. Iube?te îmbr?c?mintea s?rac?, ca s? scapi de amintirile rele ?i s? înt?re?ti smerenia inimii. Cel ce iube?te poboaba din afar? nu poate dobândi fapte bune, ci este înc? aproape de c?derea în curvie, pentru c? în inima lui nu are smerenie.

29- Care din cei ce iubesc glumele ?i vorbele de?arte urmeaz? înfrânarea, lini?tea, privegherea, rug?ciunea ? Dac? nu observi c? smerenia p?trunde parc? aceste fapte bune, s? ?tii c? ai slav? de?art? ?i e?ti înc? departe ele Dumnezeu, ca un duh c?zut, c?ci ?i acesta, la început, nici nu curvea, nici nu era lacom cu pântecele, nici era iubitor de argint, dar a c?zut cu înfrico?at? c?dere pentru c?, în mândria lui, a spus: a?eza-voi tronul meu mai presus de nori ?i voi fi asemenea Celui Prea înalt — cum spune minunatul prooroc.

Smerenia de totdeauna, în curând te va face fiica lui Dumnezeu, c?ci David zice:. „Eu am zis: dumnezei sunte?i ?i fiii Celui Prea-Înalt, to?i !”

30. Cel ce iube?te faptele bune ar?tate mai sus, cum sunt lini?tea, t?cerea, castitatea ?i rug?ciunea, se face fiul sau fiica Celui Prea Înalt numai dac? are smerita cugetare.

31. Iube?te lini?tea mai mult decât fapta bun? de a s?tura pe fl?mânzii lumii ?i vorbirea cu Dumnezeu mai mult decât vorbirile cu în?elep?ii cei de un sânge cu tine. E mai bine s? te sloboze?ti tu singur? de leg?turile p?catului, decât s? eliberezi pe robi din robie.

32.  Armele tale s?-?i fie lacrimile ?i postul de fiecare zi; p?ze?te-te pe cât î?i st? în putin?? de vederea fe?elor b?rb?te?ti, ca s? nu mori curând din pricina gândului desfrân?rii.

33.  Citirea în lini?te este o mare îngr?dire a patimilor. Fii slobod? de grijile cele multe ale trupului ?i de b?taia de cap pentru lucruri, ca s? în?elegi cele citite ?i s? dai sufletului hran? nepieritoare. Când harul divin va începe s? deschid? ochii sufletului t?u prin lini?te ?i citire, atunci ochii trupului t?u vor începe s? verse lacrimi din bel?ug, a?a încât fa?a ta va fi adeseori sp?lat? cu ele. Atunci se va potoli r?zboiul sim?urilor ?i înl?untru, în inima ta, lini?te mare.

34. Dac? vreun oarecare vr?jma? al lui Dumnezeu te va înv??a ceva contrar celor scrise de mine în cartea aceasta, s? nu-l crezi, în afar? de darul lacrimilor, nu c?uta semn mai l?murit al bunei voin?e a lui Dumnezeu pentru tine. Când vorbesc despre lacrimi, eu nu în?eleg pe acelea care se vars? pentru tata sau mama sau din pricina unui necaz oarecare lumesc ?i de?ert, c?ci Dumnezeu iube?te ?i Se mângâie cu acele lacrimi care se vars? zi ?i noapte, în lini?te, pentru p?catele cu care L-am sup?rat.

35. Cur???, Doamna mea, sufletul t?u ?i îndep?rteaz? de la tine orice grij? lumeasc?, ca s? nu se învârteasc? mintea ta încolo ?i încoace.

36.  Dac? vrei s? te rogi curat ?i netulburat, fugi de leg?turile cu to?i oamenii — monahi, mireni, monahii, copii, femei — ?i atunci va vedea sufletul t?u lumina adev?rului. Pe m?sur? ce inima se leap?d? de leg?turile din afar?, în aceea?i m?sur? se p?trunde în suflet de Duhul Sfânt ?i inima dobânde?te o pace pe care ai s-o în?elegi când vei împlini cu fapta ceea ce este scris aici.

37.  Str?duie?te-te pe cât î?i st? în putin?? în citirea dumnezeie?tilor Scripturi, cu aceast? c?l?uz? unic? pe calea ce duce spre mântuire ?i te vei îndulci cu lumina cuno?tin?ei.

38. E ru?inos lucru pentru iubitorii de trup ?i pentru cei lacomi cu pântecele s? discute subiecte duhovnice?ti, a?a cum e ru?inos pentru o desfrânat? s? vorbeasc? despre castitate.

39. Când trupul se îmboln?ve?te r?u de tot, atunci nu prime?te nici mânc?rurile bune. Mintea ocupat? cu lucrurile ?i vorbirile mirene?ti, nu poate s? se apropie de lini?te, de fericita t?cere ?i de rug?ciune.

40.  Focul nu se aprinde în lemnele umede ?i Duhul Sfânt nu Se odihne?te în sufletul care iube?te odihna.

41.  Desfrânata nu petrece într-o dragoste credincioas? fa?? de b?rbatul ei, iar sufletul, ocupat de lucrurile de?arte ale lumii acesteia, rupe leg?tura cu Dumnezeu.

42.  Dac? vei pune asupra sufletului t?u legea s?r?ciei ?i cu harul lui Dumnezeu te vei elibera de toate grijile lume?ti ?i în s?r?cia ta, vei fi mai presus de lume, atunci vezi, te rog, s? nu mai dore?ti din nou a-?i agonisi averi sub pretextul iubirii de s?raci, cu scopul, adic?, s? faci milostenie, ?i s? nu-?i arunci sufletul t?u din nou în viforul grijilor (s? prime?ti de la unul ?i s? dai altuia) ?i s? nu-?i pierzi partea ta devenind roaba oamenilor pentru c? ei î?i dau ?ie ceva. Dumnezeu, pentru aceasta ?i-a dat ?ie mâini, pentru ca s?-?i câ?tigi hrana cu ele, imitând pe Apostolul; care zice: „Mâinile acestea mi-au slujit mie ?i au fost cu mine”. Dac? ai ceva din lucrurile acestei lumi, împarte-le imediat, dar dac? nu ai, nu dori, te rog, s? ai mai mult decât pâinea cea de toate zilele. Domnul zice: „C?uta?i mai întâi Împ?r??ia lui Dumnezeu ?i dreptatea Lui ?i toate celelalte se vor ad?uga vou?”. Noi, cre?tinii, în rug?ciunile noastre de fiecare ceas, nu cerem de la Dumnezeu decât „pâinea noastr? cea de toate zilele, d?-ne-o nou? ast?zi”.

43.  S?-?i cure?i chilia de toate lucrurile ?i s? nu ai nimic în?untru afar? de dumnezeie?tile icoane sau c?r?i, pentru ca atunci când firea va cere hran?, s? nu fii biruit?, împotriva voin?ei. De aici, din aceast? rar? satisfacere a trebuin?elor, vei înv??a înfrângerea. De vei avea în chilie provizii suficiente, cu greu vei putea s?-?i p?strezi înfrânarea.

44.  Ferice de acela care cunoa?te ?i ?ine cele scrise aici, care petrece în lini?te, având o rucodelie m?surat?, care î?i întoarce toate grijile spre osteneala rug?ciunii, crezând c? cine lucreaz? pentru Dumnezeu arunc? asupra Lui toat? mâhnirea sa; acela nu va avea neajunsuri în trebuin?ele sale, întrucât unul ca acesta pentru El s-a îndep?rtat de lume, de lucrurile ei ?i de leg?turile cu ea.

45. În ceasul când Dumnezeu î?i va umili inima ?i te va mi?ca spre lacrimi, scoal?-te ?i f? de 70 de ori câte 7 închin?ciuni, neîngaduind inimii tale s? se îngrijeasc? de altceva, întrucât atunci demonii vor veni la tine cu toat? osteneala lor ca s? te am?geasc? s? te ocupi cu unele sau cu altele din gândurile lor. Tu vei vedea ?i te vei mira de ceea ce se va na?te aici.

46. Ia aminte, Doamna mea, îngrije?te-te ?i ostene?te-te în dumnezeie?tile citiri, c?ci de nu te vei osteni, de nu te vei nevoi, nu vei dobândi. Dac? nu vei bate în u?a lui Dumnezeu cu o rug?ciune cald? ?i cu osteneala lini?tii, postului ?i privegherii, atunci nu vei fi ascultat?.

47.  Când omul din afar? — adic? trupul — va muri pentru lucrurile lumii, nu numai pentru p?cat, ci ?i pentru orice odihn? trupeasc?, atunci în egal? m?sur? va muri omul l?untric — adic? sufletul — pentru gândurile rele. Dac? monahul nu va nimici în inima sa grija de lucrurile vie?ii, nici chiar trebuin?ele firii, ?i nu-?i va arunca grija sa asupra lui Dumnezeu, atunci harul lui Dumnezeu nu se va s?l??lui în el.

48.  Dac? vei în?elege cu precizie ce sfâr?it vor avea toate lucrurile lume?ti ?i cât sunt ele de neînsemnate, atunci nu vei avea nevoie de înv???tor pentru mântuirea sufletului în lini?tea ta.

49. Cel ce nu se îndep?rteaz? ?i nu fuge de pricinile patimilor, vrând sau nevrând, este batjocorit de p?cat. Pricinile p?catului sunt urm?toarele: vinul, femeile pentru b?rba?i ?i b?rba?ii pentru femei, bog??ia ?i îndulcirea trupului. Dup? fire, ele nu sunt p?cate dar firea, prin ele, lesne se apleac? spre patimile p?c?toase. De aceea, monahul trebuie s? se p?zesc? de ele cu toat? puterea.

50. La oameni este cinstit? bog??ia, iar la Dumnezeu de mii de ori este mai cinstit sufletul care se smere?te de bun? voie pân? la s?r?cie.

51. Dac? vrei s? pui un început bun faptelor bune ?i faptelor de mântuire, preg?te?te-te de ispitele care te vor întâmpina din cauza faptelor bune ?i nu te teme de diavolul care are obiceiul ca, prin desele ispite pricinuitoare de fric?, s? ias? în calea celui ce plin de osârdie începe s? vie?uiasc? cu evlavie ?i s? râvneasc? la virtute ?i via?? bun?, pentru ca, înfrico?ându-l chiar de la început, s? se lase de buna sa inten?ie, nu pentru c? cel de trei ori blestemat ar putea avea vreo putere, c?ci altfel nimeni n-ar fi putut începe nici un bine, ci pentru c?, chiar în folosul ?i binele nostru, îi îng?duie Dumnezeu s? ne ispiteasc?, a?a cum vedem în via?a dreptului Iov. Prin urmare, buna mea sor?, fii gata s? întâmpini cu b?rb??ie ?i bun? chibzuin?? ispitele care înso?esc faptele bune.

52.  S? crezi cu t?rie, Doamna mea, în Prea Dulcele Domn Iisus Hristos, c? de vor veni asupra ta ispitele lumii, tu vei putea sta împotriva lor ?i le vei birui cu dumnezeiasca Lui putere. Omul care se îndoie?te de-i va ajuta Dumnezeu în vremea ispitelor, nu crede în Dumnezeu ?i nu este vrednic de numele de cre?tin. Cel ce este cu adev?rat credincios ?i evlavios, chiar de ar fi în îns??i f?lcile balaurului, crede c? Dumnezeu poate s?-l scoat? dintre ele. A?a au crezut mucenicii ?i au intrat f?r? fric? în cuptorul de foc ?i Dumnezeu i-a izb?vit pentru credin?a lor cea dreapt?. Astfel i-a izb?vit pe tinerii evrei din cuptorul Babilonului, pe Sfânta Tecla de foc ?i de fiarele cele cumplite, f?r? îndoial?, pentru credin?a lor cea curat?.

53.  Cel ce ur??te p?catul se fere?te de el ?i merge b?rb?te?te pe calea virtu?ilor, f?r? s?-i fie team? de n?v?lirea diavolului, c?ci în el locuie?te Dumnezeu.

54.  Caut? s? redobânde?ti binele pe care l-ai pierdut. E?ti dator s?-I dai lui Dumnezeu plumb? El nu-?i cere în locul plumbului m?rg?ritare ?i pietre pre?ioase. Dumnezeu, parc? ?i-ar spune, ?ie ?i tuturor credincio?ilor, ai pierdut, omule, fecioria ?i  cur??ia, nu vreau de la tine milostenie, atâta vreme cât r?mâi în desfrânare, ci vreau sfin?enie de la tine,  castitate.

55. S?-?i fie limba blând? ?i necinstirea nu se va atinge de tine. Dobânde?te o gur? dulce ?i pe to?i îi vei avea ele prieteni.

56. De crezi, buna mea Doamn?, c? Dumnezeu are grij? de tine, pentru ce te îngrije?ti de trebuin?ele vremelnice ?i de?arte ale trupului? Arunc? asupra Domnului grijile tale ?i nu te teme de îngrozirile diavolului. Cel ce arunc? toate asupra Domnului, î?i petrece în pace toate zilele vie?ii sale.

57.  Cineva dintre sfin?i a spus: eu am b?gat de seam? c? dac? un monah nu lucreaz? pentru Dumnezeu, cum trebuie ?i cum poate, atunci Dumnezeu îng?duie ca acela s? cad? în ispite. Dac? el prime?te ispitele cu mul?umire, atunci Dumnezeu îi d? un grabnic ajutor ?i-l izb?ve?te de ele.

Dac? cel ce este st?pânit de demoni începe s? cârteasc? ?i s?-L huleasc? pe Dumnezeu, atunci Dumnezeu îl las? ?i atunci — o, minune! — balaurul cel din adânc, diavolul cel ur?tor de bine îl umile?te.

58.  Adu-?i aminte de Dumnezeu Cel Prea înalt, în toat? vremea, buna mea sor?, ?i El î?i va aduce aminte de tine, când vei c?dea în nevoi ?i în necazuri ?i te va mântui de mrejele diavole?ti. Niciodat? s? nu ui?i de El, predându-te de?ert?ciunilor vie?ii, pentru ca nici El s? nu te uite în vremea luptei tale. în inima ta s?-I fii supus? Lui, pentru ca s? ai îndr?zneal? c?tre El în vremea scârbelor, când te vei ruga din inim?, în singur?tatea ta.

59. Cei supu?i p?catului, alerga?i la Domnul, Singurul Care poate ierta p?catele ?i l?sa gre?elile. El a zis cu jur?mânt, prin proorocul Iezechiel: „Viu sunt Eu, gr?ie?te Domnul, nu vreau moartea p?c?tosului, ci s? se întoarc? ?i s? fie viu”.

60. Fericit este acela care se smere?te întru toate, c?ci el va fi în?l?at de Dumnezeu. Dac? fl?mânze?ti, însetezi ?i te smere?ti pentru Dumnezeu, atunci curând vei fi prosl?vit de Dumnezeu. Cine fl?mânze?te ?i înseteaz? aici pentru Dumnezeu, acela, în ziua r?spl?tirii, va dobândi de la El adev?rata bog??ie.

61. În toat? via?a ta s? te socote?ti p?c?toas?, pentru ca s? fii întotdeauna în adev?r.

62. Dac? tu, de bun? voie, te-ai lep?dat de toate lucrurile vie?ii, atunci tu s? nu te cer?i cu nimeni, pentru nimic.

63. Îndep?rteaz?-te de oamenii r?i ca de o boal? molipsitoare.

64. A?a cum din l?comia pântecelui se na?te desfrânarea, tot astfel din vorb? mult? ?i din vorbirile necuviincioase, se na?te o furtun? de gânduri ?i ie?irea din minte.

65. Grija de lucrurile vie?ii tulbur? sufletul ?i, în tot timpul acesta, nu este pace în gânduri.

66. Monahul care ?i-a închinat via?a virtu?ilor trebuie s? se lepede cu des?vâr?ire de toate grijile lumii a?a încât, întorcându-se înl?untrul s?u, s? nu g?seasc? în inima sa absolut nimic din veacul acesta. Numai gândul slobod de orice grij? lumeasc? poate — eu harul lui Hristos — s? se înve?e a se ruga ?i s? se lini?teasc? zi ?i noapte, f?r? nici.o risipire.

67.  Dac? rug?ciunea este întraripat? de dragostea lui Dumnezeu ?i st? într-o neadormit? priveghere, zi ?i noapte, atunci Domnul întocme?te în jurul ei, ca pe un acoper?mânt, un nor de lumin?.

68. Dup? cum norul acoper? lumina soarelui, tot astfel l?comia pântecelui întunec? con?tiin?a mintii ?i alung? Duhul Sfânt.

69. În trupul celui iubitor de pl?ceri ?i lene?, nu locuie?te Duhul Sfânt, ci satana, cu toat? oastea lui.

70. A?a cum un tat? se îngrije?te de fiul s?u iubit, tot astfel Domnul Se milostive?te ?i sufer? împreun? cu cel ce r?u p?time?te pentru El cu trupul, postind, priveghind ?i rugându-se, stând întotdeauna aproape de gura lui.

71.  Pentru aceasta sunt printre voi mul?i neputincio?i ?i bolnavi care, în bun? parte, mor. Ce însemneaz? aceste cuvinte? Ascult?. Când un biet c?lug?r, ?tiind c? vasul s?u e putred, plin de spurc?ciune ?i de necur??enie, nu se sile?te s? se spele de aceast? necur??enie cu lini?tea, cu t?cerea ?i cu lacrimi fierbin?i, pentru ca în felul acesta s? se apropie de dumnezeie?tile ?i Prea Curatele Taine, ci îngroap? acest m?rg?ritar ca într-un noroi murdar, atunci Dumnezeu îl pedepse?te cu suferin?e amare ?i cu grele boale, pentru ca, m?car prin mijlocirea scârbelor, s? se întoarc? oarecum el spre Domnul în lini?te ?i într-o adev?rat? poc?in?? —, iar El s?-l vindece.

72.  Nu cheltui, sor?, vremea nevoin?ei de lini?te, atâta timp cât nu te-a lovit boala sau alt? mare suferin?? sau, ceea ce e mai grozav, moartea. Ce folos vei avea sau — mai bine zis — de ce te-ai mai n?scut, dac? vei fi surprins? ele nenorocita soart? a acestei vie?i de care nimeni nu poate sc?pa printr-un trai nep?s?tor? De aceea, în toat? cartea aceasta, î?i cer ?i te rog, ca pe una ce-?i iube?ti sufletul ?i iube?ti lini?tea, s? nu-?i cheltuie?ti ?i s? nu-?i sleie?ti via?a aceasta în de?ert?ciunea acestei lumi, c?ci nu ?tii ce va fi cu tine mâine; vei mai tr?i sau vei muri? Alege cele bune ?i petrece într-însele ?i-L vei avea pe Însu?i Dumnezeu de ajutor ?i împreun?-lucr?tor.

73.  Lini?tea ?i t?cerea sunt o comoar? ascuns? în câmpia vie?ii monahale. Prin urmare du-te, vinde-?i averile ?i cump?r? comoara lini?tii, a t?cerii ?i p?streaz-o nejefuit? pân? la sfâr?itul vie?ii tale, pentru ca prin ea s? te îmbog??e?ti cu bog??ia Împ?r??iei Cerurilor.

74.  Dac? monahul se p?ze?te din dragoste pentru Dumnezeu, atunci Însu?i Dumnezeu îl ap?r? pe un astfel de monah ?i nu-i îng?duie diavolului nici s? se apropie de el. Atunci acest r?ut?cios, stând undeva în dep?rtare, a?teapt? vremea sl?birii monahului ?i de îndat? ce se va întoarce m?car cât de pu?in de la aducerea aminte de Dumnezeu ?i de moarte, sau va începe s? fac? ceva lumesc sau î?i va îng?dui s? se plimbe f?r? rost în jurul chiliei sale, va t?b?rî imediat asupra lui ca asupra unei oi r?t?cite, asemenea unui lup s?lbatic ?i-l va sfâ?ia ?i nu este cine s?-l izb?veasc? ! A?a încât, de nu se va întoarce pe loc din nou c?tre Dumnezeu, va pieri pân? la sfâr?it. ?i aceasta se întâmpl? nu cu puterea diavolului, ci din pricina monahului însu?i. De aceea, buna mea sor?, s? petreci întotdeauna în lini?te pentru ca Dumnezeu s? nu îng?duie s? se apropie de tine diavolul, nimicindu-i cursele.

75. V?zându-l pe îngerul p?zitor al binecuvântatului t?u suflet, el, cel r?u, va fugi de la tine, cu harul lui Hristos, ca din fa?a focului. De aceea, pe cât î?i este -cu putin??, buna mea Doamn?, ia aminte la p?zitorul sufletului t?u ?i nu-l scârbi — s? nu dea Dumnezeu ! — c?ci altminteri va pleca de la tine. Iar când va pleca de la tine Sfântul înger ce te p?ze?te de ap?sarea sau trând?via ta, atunci — vai! — te vei duce spre pieire sigur?.

76.  S? ?tii ?i s? scrii în inima ta c? iubirea de pl?ceri, odihna trupului ?i leg?tura cu oamenii — aceste trei lucruri îl îndep?rteaz? pe monah de Dumnezeu. Dar dac? el se va p?zi de toate acestea — cu înfrânarea, cu postul, cu privegherea, cu cântarea de psalmi, cu rug?ciunea, cu lini?tea, cu t?cerea ?i cu citirea — atunci, prin împreuna-lucrare cu Dumnezeu, niciodat? nu va c?dea ?i vr?jma?ului nu i se va îng?dui s?-l atace. Iar dac? i se va îng?dui cândva, atunci va fi întotdeauna cu el puterea lui Dumnezeu ?i a îngerului care îl p?ze?te — ?i el nu se va teme de ispite pentru c? gândul lui e întotdeauna cu Dumnezeu iar el, îndr?znind c?tre Domnul, îl dispre?uie?te pe diavolul.

77. Însu?i Bunul Dumnezeu — prin harul cel dumnezeiesc — îi înva?? pe oameni, mai ales pe monahi, cum s? lucreze dup? voia lui Dumnezeu. A?a cum cineva, înv??ând un copil mic s? înoate, îl ?ine deasupra apei pe mâinile sale ?i de îndat? ce începe s? se scufunde îl ridic? spunându-i: curaj, nu te teme, eu te ?in, sau a?a cum o mam? care îl înva?? pe micu?ul ei copila? s? umble, se dep?rteaz? pu?in de el ?i îl cheam? la sine ?i dac? copila?ul, mergând spre mama lui, începe s? tremure din cauza sl?biciunii trupului ?i e gata s? cad?, atunci mama alearg? repede spre el ?i îl ia în bra?ele sale, îl îmbr??i?eaz? ?i îl s?rut?, tot astfel ?i harul dumnezeiesc îi poart? pe cei ce rabd? în lini?te pentru numele lui Dumnezeu ?i încetul cu încetul, îi înva?? c?ile mântuirii. Scrie aceste pu?ine cuvinte în inima ta ?i s? fie acolo ne?terse, în toate zilele vie?ii tale.

78. Lini?tea e mântuitoare pentru c? ea nimice?te orice r?u. Dar dac? prin rug?ciune ea î?i dobânde?te spre ajutor urm?toarele fapte bune: r?bdarea, smerenia, privegherea ?i înfrânarea, atunci nu exist? un drum mai scurt spre mântuire. Bun? ?i foarte bun? este t?cerea; ea este mama cuget?rilor sfinte, Duhul Sfânt fuge de vorba mult?, de de?ert?ciune ?i de risipire. Bun? este lini?tea, fiind? ea este mama tuturor faptelor bune pe care ea le na?te prin mijlocirea rug?ciunii neîncetate ?i nerisipite c?tre Dumnezeu. Monahul iubitor de lini?te este iubit de Dumnezeu pentru c? ?i el, iubindu-L pe Dumnezeu, se lini?te?te, ?i tace, ?i râvne?te s? vorbeasc? numai cu Dumnezeu, printr-o rug?ciune curat?. Petrecând pe p?mânt, el cuget? la cele de sus ?i mintea, lui este ocupat? întotdeauna de un singur lucru: cum s?-I plac? lui Dumnezeu ?i s? se fac? templul Sfântului Duh. Un astfel de c?lug?r î?i pleac? cu osârdie grumazul s?u sub jugul u?or ?i bun al Prea Dulcelui Iisus ?i dispre?uind pe toate cele v?zute, spre cele nev?zute n?zuie?te sau, mai degrab?, spre însu?i nev?zutul Dumnezeu pe Care îl a?teapt?, ca ?i cum L-ar vedea. Un asemenea monah se nevoie?te s? fie asemenea îngerilor ?i ?ezând mereu în chilia sa ?i pomenind pururea pe Dumnezeu, î?i face mintea sa curat?, asemenea oglinzii. Fericit este un astfel de om, pe p?mânt ?i în cer.

79. Ia aminte la cuvintele Domnului, cele prooroce?ti ?i apostole?ti, ?ine-le în inim? ca pe o c?l?uz? ?i spore?te în fapte bune, ca s? fii aproape de sfin?ii îngeri, îndelung r?bdând în chilia ta, îndeletnicindu-te cu citirea, cu smerita cugetare, cu castitatea, cu postul, cu smerenia inimii ?i cu t?cerea, aducându-I laude ?i cânt?ri St?pânului, nu în anumite zile sau luni, ci în toat? vremea vie?ii tale, pân? la ultima r?suflare. Dac? astfel ai început, buna mea Doamn? ?i sor?, astfel s? ?i termini, mergând pe calea cea plin? de necazuri în timpul scurt al nevoin?ei tale ?i vei intra — cu harul lui Hristos — în rai, ca s? te vesele?ti cu Hristos, în veci.

80. Când m? gândesc la scurtimea vie?ii, la mult împleticitele de?ert?ciuni ale vie?ii, la bun?t??ile lume?ti care dispar ca umbra, la slava în?el?toare, la ?ubrezimea puterii, la bun?starea în care nu po?i pune nici o n?dejde, la de?ert?ciunea bog??iei; când privesc apoi la viitoarea venire a Judec?torului nef??arnic, la sfâr?itul acestui veac, precum ?i la lucrurile grozave ?i înfrico?ate care îl vor înso?i, când cuget apoi cum Se pogoar? din cer Judec?torul Cel în chip de fulger, cum merg înaintea Lui cu fric? puterile cere?ti, cum se preg?te?te tronul cel înfrico?at, cum cerul se înv?luie?te ca o carte, cum ard stihiile aprinse, cum trâmbi?eaz? trâmbi?ele cele grozave, cum se deschid mormintele ?i mor?ii se scoal? ca dintr-un somn, cum pulberea într-o clip? se une?te în alc?tuirea de alt?dat? ?i sufletele alearg? spre întâmpinarea Judec?torului, cum Mirele st? de fa?? în miez de noapte ?i pe cei râvnitori îi învrednice?te de intrare în c?mar?, iar pe cei nep?s?tori îi las? afar? — când m? gândesc la toate acestea, le fericesc pe acele fecioare în?elepte despre care aminte?te dumnezeiasca Evanghelie, pentru c? ele, cunoscând nehot?rârea vremii, întotdeauna au a?teptat pe Mirele lor Cel nemuritor, întotdeauna au avut în inim? frica venirii Lui ?i, în a?teptarea din întunericul nop?ii, s-au îngrijit s? preg?teasc? o candel? de lumin?.

Dar nimic nu ne împiedic? s? p?trundem mai adânc în acea dumnezeiasc? pild?: „Asem?natu-s-a — se spune — Împ?r??ia Cerurilor cu zece fecioare care, luându-?i candelele lor, au ie?it în întâmpinarea Mirelui”. Dar când au ie?it ele? Adun?-?i mintea, Doamn?, ?i ia aminte cu grij?. Prin urmare, când au ie?it ele ? Oare atunci când le-a venit sfâr?itul vie?ii, când a ie?it hot?rârea mor?ii, când au fost deja trimi?i îngerii dup? ele ? Atunci au ie?it ele oare ? Nu !

Ci atunci când s-au lep?dat de desf?t?rile vie?ii, adic? atunci când s-au lini?tit, când au râvnit dup? fapte bune, când s-au hot?rât s? tac? ?i s? posteasc?, când au început s? mearg? pe calea cea bun?, adic? s? duc? o via?? c?lug?reasc?, când au p??it pe calea cea strâmt? ?i plin? de scârbe, când au îmbr??i?at de bun? voie o via?? aspr?, când au dispre?uit grijile vie?ii, când s-au lep?dat de c?s?torie, când au îndr?git castitatea, când au înl?turat mâr??via p?catului ?i cu inima s-au lipit de Prea Curatul Mire, — atunci au ie?it ele întru întâmpinare.

„Cinci îns? -— se spune — erau în?elepte ?i cinci nebune”. Care este semnul fecioarelor în?elepte? Acesta este semnul, c? ele au unit cu castitatea, milostenia, lini?tea, postul, t?cerea, privegherea, neagoniseala, smerenia. Cu asemenea fapte bune ele ?i-au înfrumuse?at castitatea, adic? sufletul lor. Au cunoscut c? credin?a f?r? fapte este moart?, s-au încredin?at c? numai f?g?duin?a nu este suficient? pentru mântuire, c?ci cu o singur? arip? vulturul nu poate zbura c?tre în?l?ime. ?i-au adus aminte, de asemenea, ?i de cuvântul Mirelui Care a spus c? cel ce vrea s?-L urmeze nu trebuie numai sa se lepede de sine, ci s? ?i fie gata s?-?i pun? sufletul pentru El, — au cunoscut toate acestea ?i, lep?dându-se de toate, au râvnit s? se înfrumuse?eze cu toate bun?t??ile duhovnice?ti pentru ca la venirea Mirelui, s? poat? spune cuvântul lui David: „G?titu-ne-am ?i nu ne-am tulburat”. Iar fecioarele nebune care n-au avut untdelemn de fapte bune în candele, sunt acelea care s-au m?rginit la una: au îmbr??i?at fecioria ?i nu s-au ostenit s? se împodobeasc? cu alte fapte bune, nec?s?toria trupeasc? au p?strat-o, dar n-au vrut s? dobândeasc? lini?tea ?i t?cerea, dup? cum nu s-au silit nici spre post, spre priveghere sau alte lipsuri. ?i ce a urmat mai departe? Întrucât Mirele a întârziat, toate fecioarele au a?ipit. Dar cele ce s-au preg?tit cu untdelemnul virtu?ilor ar?tate, au avut îndr?zneal? ?i n?dejde c? nu se vor stinge candelele lor.

De aceea, în ciuda somnului, ele sunt numite în?elepte. Iar cele nebune dormeau f?r? grij?, f?r? s? se gândeasc? la cele viitoare. Si ce au suferit în ceasul nevoii, eu nu pot l?muri. Iat? c? a venit ceasul, a sosit vremea, trâmbi?ele au sunat, s-au mi?cat din loc stihiile, s-a cl?tinat v?zduhul, s-a cutremurat cerul, au ap?rut îngerii, a venit Judec?torul, nu ziua, ci noaptea ?i iat? glasul care cheam? pe to?i spre întâmpinarea Lui. Fecioarele s-au sculat toate, ?i-au scuturat somnul ?i ?i-au luat candelele. Dar candelele celor în?elepte ardeau limpede ?i îi luminau pe to?i, pentru c? au fost pline de toate faptele cele bune, iar candelele celor nebune s-au stins. ?i — o, ce grozav? pierdere! — cele în?elepte sunt primite în odaia de nunt?, iar în fa?a celor nebune s-a închis u?a.

Prive?te, buna mea sor?, cerceteaz? ca s? nu ?i se întâmple ?i ?ie ceea ce li s-a întâmplat fecioarelor nebune. Râvne?te s? te împodobe?ti cu faptele bune, iar mai vârtos st?ruie în t?cere ?i în lini?tea cea bun?, c?ci ele sunt mama ?i r?d?cina tuturor celorlalte fapte bune. Dac? vei dobândi aceste fapte bune, atunci curând le vei avea pe toate în inima ta.

81. Întârzierea în afar? de chilie s? fie o urâciune pentru tine, dac? vrei s? te lini?te?ti cum trebuie, cu harul lui Hristos.

Leg?tura cu oamenii este pierz?toare pentru cel ce se lini?te?te, ea alung? harul, întunec? mintea, r?ce?te râvna spre lini?te. De aceea, eu î?i poruncesc întotdeauna s? nu ie?i din chilie ?i s? nu stai de vorb? cu oamenii. Cel ce p?r?se?te de bun? voie lini?tea ?i necazurile nevoin?elor legate de ea ?i r?t?ce?te de colo pân? colo, vrând, nevrând, cade în p?cat. Dimpotriv?, pe m?sur? ce se înmul?esc ostenelile ?i faptele bune în lini?te, în aceea?i m?sur? se mic?oreaz? p?catele.

82. Adu-?i aminte întotdeauna de începutul lep?d?rii ?i de râvna dintâi spre via?a monahal? ?i de caldele gânduri cu care, l?sând lumea ?i casa ta, ai intrat în lupta cu diavolul.

Cel ce dore?te s? lupte cu diavolul, buna mea sor?, trebuie s? fie întotdeauna treaz ?i veghetor. C?ci dup? cum ne înva?? Apostolul Pavel: „lupta noastr? nu este împotriva trupului ?i sângelui, ci împotriva încep?toriilor întunericului acestui veac”. Cel ce intr? în lupt? cu o astfel de mul?ime de vr?jma?i ?i cu asemenea întuneric, nu trebuie s? aib? multe gânduri ?i griji, c?ci lupta diavoleasc? atac? lucrurile acestei lumi. De aceea, prea dulcele Iisus ?i Dumnezeul nostru spune în Evanghelie: „vine st?pânitorul acestei lumi ?i cu Mine n-are nici un amestec”. Ca st?pân al tuturor, El ar fi putut s? aib? vii, câmpii ?i multe bog??ii. Dar El n-a vrut s? aib? din toate acestea, nici cât negru sub unghie. Tot astfel, El m?rturise?te: „vulpile au vizuini ?i p?s?rile cerului cuiburi, Fiul Omului îns? n-are unde s?-?i plece capul”. Acela?i lucru ne înva?? ?i pe noi, care pentru numele Lui am l?sat toate ?i am mers pe urmele Lui : ce folos avem noi de lumea aceasta de?art?, care se bucur? de pieirea noastr? ? Iar lini?tea mântuitoare contribuie foarte mult în lupta ce o ducem împotriva vr?jma?ilor ?i ne înva?? s? r?bd?m toate necazurile de care nu putem sc?pa.

83. S? nu ceri sfaturi de la cel ce nu este iscusit în lini?tea ?i t?cerea cea de Dumnezeu condus?, având de înv???tor pe prea dulcele Domn Iisus Hristos c?ci, buna mea sor?, în vremea de acum s-au împu?inat înv???torii mântuirii, „to?i s-au ab?tut, împreun? netrebnici s-au f?cut”, cum spune proorocul. S? ?tii c? în aceast? lini?te bun? sunt ?i mai pu?ini înv???tori. Diavolul ?i-a întins peste tot cursele r?ut??ilor ?i, dup? cum vezi, i-a atras pe to?i monahii spre grijile de?arte ale vie?ii, ca s? se sting? îns??i dragostea pentru cinstita lini?te, ceea ce a ?i reu?it s? o fac? cel de trei ori blestemat.

Tu îns?, buna mea sor?, nu ai nevoie de un alt înv???tor. Iat? care î?i este porunca! Ia aminte ?i crede cuvintelor Sfin?ilor P?rin?i. Ei spun: ?ezi în chilia ta ?i ea te va înv??a toate. De aceea, cel ce nu are r?bdare în toate împrejur?rile ?i necazurile, are o îndoit? greutate. R?bdarea mistuie am?r?ciunea nevoilor; pu?in?tatea de suflet este mama unei chinuitoare st?ri suflete?ti.

84. R?bdarea este mama mângâierii ?i, oarecum, o putere dumnezeiasc?. Dar când Dumnezeu aduce asupra cuiva necazuri pentru p?catele lui, atunci îng?duie ca acesta s? cad? în mâinile pu?in?t??ii de suflet, de unde, pe.un astfel de om îl cuprinde duhul dezn?dejdii, adic? diavolul. ?i atunci, r?sar întunerice de ispite, spurcate ?i rele. Dac? te vei întreba din care pricin? ,se întâmpl? astfel de ispite, atunci ?i se va r?spunde: din pricina nep?s?rii ?i neîngrijirii noastre, pe care Dumnezeu vrea s? le alunge prin scârbe. Iar leacul tuturor acestora este unul ?i pe deasupra, el este a?a fel, încât sufletul îndat? î?i dobânde?te mângâierea ?i anume: smerita cugetare, c?ci f?r? ea nimeni nu poate nimici cursele diavolului.

85. Nu te sup?ra, Doamna mea, pe mine, pentru c? î?i spun adev?rul curat. Dac? tu ai fi iubit din toat? inima pe mama tuturor faptelor bune, adic? binecuvântata lini?te, Domnul te-ar fi izb?vit de toate ispitele.

86. Cur??? inima ta de toate grijile lume?ti ?i intr? în lini?tea cea minunat? ?i de Dumnezeu dorit?, rugându-L pe Domnul s?-?i ierte p?catele ?i nechibzuin?ele s?vâr?ite mai înainte, îmbrac?-te într-o credin?? tare ?i sufer? r?zboiul, ca s? fi preasl?vit? de Dumnezeu ?i vei primi de la El cununa cea de mare pre? ?i nestricat? ce se cuvine unui mare lupt?tor.

Într-adev?r, dac? noi vom r?bda toate, cu inim? bun?, pentru Dumnezeu, atunci El ne va prosl?vi în Împ?r??ia Sa. Ocup?-te cu citirea în chilia ta, cânt?, roag?-te, îngenuncheaz?, pe cât î?i este în putin??, înva??-te în inima ta cu aducerea aminte de moarte, adu-?i aminte de iad ?i de împ?r??ia viitoare ?i p?ze?te-te de lucrurile lume?ti. P?ze?te, te rog, ?i aceast? porunc? — s? fugi pe cât î?i st? în putin?? de leg?tura cu b?rba?ii, c?ci diavolul poate s?-?i pricinuiasc? o nenorocire ?i moartea, f?r? s? prinzi de veste.

Nimeni nu poate birui frica altfel decât în lini?te ?i în dep?rtarea de toate. Când te vei îndep?rta de toate, Dumnezeu î?i va trimite, în inima ta, o mângâiere ?i lumina cuno?tin?ei. Nevoie?te-te ca o bun? roab? a lui Dumnezeu, mergi pe urmele sfintelor femei care au r?bdat înainte de tine, din dragoste pentru Dumnezeu, focul ?i nenum?rate chinuri. Nu-?i spun s? fii ars? de foc pentru Hristos sau altceva ce nu po?i face, ci ostene?te-te dup? puterea ta, poste?te, lini?te?te-te, taci, privegheaz?, roag?-te neîncetat, c?ci toate acestea stau în puterea ta. Dac? î?i vei ar?ta osârdia în aceste lucruri mici, în pu?inele zile ale vie?ii tale, atunci Dumnezeu te va primi în Împ?r??ia Sa, ?i tu vei fi fericit? întru El în vecii vecilor.

87.  Mintea nu se va supune lui Dumnezeu dac? trupul nu este supus sufletului. Iar supunerea trupului fa?? de suflet se dovede?te prin post, prin priveghere, prin osteneal? ?i celelalte, a?a cum deseori în aceast? carte am scris, în alte locuri.

88.  Cine se va supune lui Dumnezeu, acela este aproape de Împ?r??ia Lui. Dar în ce const? supunerea ?i a?a-numita jertfire de sine ? Jertfirea de sine const? în faptul c? monahul trebuie s? se gândeasc? în sinea lui c? este un osândit c?ruia împ?ratul a hot?rât s? i se taie capul. Un astfel de om, în acel ceas, nu se îngrije?te nici de femei, nici de copii, nici de mam?, nici de tat?, nici de vreun alt lucru lumesc, ci toat? mintea lui este ocupat? de gândul mor?ii ?i în sinea lui el nu mai cuget? c? mai are vreo parte în via??. Prime?te ?i tu, buna mea sor?, o astfel de cugetare ?i lini?te?te-te ?i întreab?-te pe tine îns??i: oare voi mai fi vie mâine ? Dar ce-am f?cut eu ?i ce bine am f?cut în via?a mea ? Cum voi ie?i din trup? Cum voi sta înaintea lui Hristos? M? va îndrepta oare Dumnezeu, sau m? va osândi la chinuri ?

Dac? vei cugeta astfel în fiecare zi, atunci, în cele din urm?, î?i va veni lini?tea de la Dumnezeu, f?r? osteneal?. Ce folos î?i va aduce ?ie leg?tura cu oamenii? Nici unul. În schimb îns?, î?i va face un mare r?u. De aceea, eu adesea î?i spun ?i te îndemn: nu alerga dup? ceea ce este stric?cios ?i necurat, ca un copil mic dup? juc?rii, ci ca un suflet în?elept ?i ca o des?vâr?it? roab? a lui Dumnezeu, f? poruncile lui Dumnezeu în t?cere, pentru ca dup? ie?irea ta, Domnul s? te primeasc? în ve?nicele l?ca?uri. De acum înainte, buna mea sor?, strig?, cheam? cu suspinuri ?i cu lacrimi ?i f? ceea ce îl odihne?te pe Dumnezeu, iar pe El îl odihnesc postul, privegherea, lini?tea, t?cerea, rug?ciunea, citirea, s?r?cia ?i smerenia. Dac? vei p?stra aceste pu?ine fapte bune, atunci, cu darul lui Hristos, vei intra în Împ?r??ia Cerurilor, dar dac? vei dispre?ui aceste mici virtu?i, atunci eu nu-?i voi mai spune multe, vei da singur? r?spuns pentru tine.

89. Mai este o rânduial? în?eleapt? ?i pl?cut? lui Dumnezeu — nu c?uta cu ochii încolo ?i încoace, ca o demonizat?, ci întotdeauna s? iei aminte la ceea ce este înainte, ca s? nu vorbe?ti în de?ert, ci s? gr?ie?ti numai cele de trebuin??, s? te mul?ume?ti cu îmbr?c?mintea s?r?c?cioas?, numai ca s?-?i acoperi trupul, cu hran? pu?in?, numai ca s?-?i ?ii trupul în via?? ?i s? nu lucrezi pentru l?comia pântecelui. Fugi de îndr?zneal?, ca de moarte.

Oriunde ?i s-ar întâmpla s? dormi, caut?, pe cât î?i st? în putin??, ca s? nu te vad? nimeni. Nu scuipa înainte, iar de ?i se va întâmpla s? tu?e?ti, când ?ezi în mijlocul altor femei, întoarce-te înapoi ?i tu?e?te, cu modestie. M?nânc? ?i bea a?a cum e cuviincios copiilor lui Dumnezeu, adic? pu?in, ca s? ?i se p?streze castitatea. Cel ce nu p?ze?te acest pu?in, nu este fiul lui Dumnezeu, nici robul Lui, ci sluga,diavolului, fie c? vrea acest lucru sau nu.

90. Vorbe?te blând cu toat? lumea ?i prive?te spre to?i cu sfial?, dar nu opri asupra nim?nui mult? vreme ochii t?i, c?ci asta înseamn? neînfrânare. Nu acuza pe nimeni de p?cat, ci întotdeauna osânde?te-te pe tine îns??i ?i cu aceasta te vei izb?vi de p?catul osândirii. De vei fi nevoit? s? zâmbe?ti, caut? s? nu ?i se vad? din?ii, c?ci b?rbatul în?elept, cum spune Solomon, surâde lini?tit ?i neobservat; iar cel prost ?i nechibzuit î?i înal?? glasul în râsul s?u. Fugi de b?rba?i ca de foc ?i de ?arpe ?i de cursele diavolului, fugi de vorbirile cu ei, de locuirea împreun? ?i de vederea lor. Ascunde-?i tainele, faptele ?i luptele tale cu care te încearc? vr?jma?ul. Nu le spune nim?nui afar? de p?rintele t?u duhovnicesc. Nu ?edea niciodat? f?r? mantie, ?i ru?ineaz?-te întotdeauna de îngerul care te p?ze?te; sile?te-te s? petreci în lini?te pân? la moarte, ca s?-?i prosl?veasc? Domnul sufletul t?u în ziua Judec??ii. E mai bine pentru tine s? fii împreun? cu un balaur ?i cu o aspid? decât s? stai de vorb? cu un b?rbat, chiar dac? acesta ar fi monah.

Î?i spun toate acestea, buna mea sor? ?i Doamn?, c?ci le-am g?sit scrise în c?r?ile folositoare de suflet în care eu însumi am fost ispitit ?i am suferit, primind nenum?rate r?ni de la diavol. ?i aproape c? nu ?i-am scris nici un cuvânt în cartea aceasta, pe care s? nu-l fi încercat singur ?i care s? nu fi fost înv??at din experien??. Socotesc c? nu ?i-a r?mas necunoscut? vreuna dintre multele mele ispite. Toate acestea ?i le-am scris aici pentru ca ?i tu, cu harul lui Hristos, s? te p?ze?ti de toate acestea, ca s? te faci l?ca?ul Prea Dulcelui Iisus Hristos, Dumnezeul nostru. Dac? tu vei urma cu st?ruin?? aceste sfaturi de p?zire pe care ?i le dau ?i vei fi mereu ocupat? cu cugetarea ele Dumnezeu în buna ta lini?te, atunci cu adev?rat c? sufletul t?u va vedea într-însul lumina lui Dumnezeu, care în veac nu se va întuneca în sufletul t?u.

91. Nu m? voi lenevi s? te mai îndemn cu ceva ?i anume cu: foamea, cititul, privegherea, rug?ciunea, cântarea de psalmi, desele metanii. Toate acestea s? le faci în chilia ta cu osârdie ?i curând vei cimoa?te marea bog??ie a harului lui Hristos!

Omul cu multe griji nu poate fi pa?nic, lini?tit ?i t?cut. C?ci amintirea lucrurilor de?arte îl tulbur? f?r? s? vrea, risipindu-i via?a tihnit?, lini?tit? ?i t?cut?. Via?a de?art?, cea cu mult? grij?, arunc? sufletul monahului în bra?ele diavolului.

93. O, cât de pierz?toare pentru femei este vederea b?rba?ilor ?i leg?tura cu ei ?i cât de pierz?toare sunt femeile pentru b?rba?i! Cel ce vrea s? se lini?teasc? ?i s? fie neîncetat numai cu Dumnezeu, nu trebuie s? aib? leg?turi nefolositoare cu nimeni — nici cu b?rba?ii, nici cu femeile. C?ci, dup? cum Dumnezeu îl mântuie?te pe om prin om, tot astfel diavolul se sile?te s? piard? sufletul omului. Fericit? vei fi tu, dac? te vei feri de toate de?ert?ciunile ?i de leg?tura cu b?rba?ii. C?ci ascult? ce zice David c?tre Pururea Fecioara St?pân? de Dumnezeu N?sc?toarea: „Ascult?, fiic?, ?i vezi ?i pleac? urechea ta ?i uit? pe poporul t?u ?i casa tat?lui t?u ?i împ?ratul se va îndr?gi de frumuse?ea ta”.

94.  Vezi, buna mea sor?, cum David ne înva?? s? fugim de rude ?i de str?ini, dac? vrem s? ne mântuim. St?pâna noastr? de Dumnezeu N?sc?toarea, îndep?rtându-se de toate ?i stând numai cu Dumnezeu în templul S?u cel sfânt, vezi cu cât? slav? a fost cinstit?, încât s-a învrednicit s? fie Maica lui Dumnezeu — dup? trup. ?i tu, dac? nu vei uita de lucrurile lumii, rudele, leg?tura cu oamenii ?i împreuna-vie?uire cu ei — crede-m?, adev?rul î?i gr?iesc — nu vei vedea fa?a lui Dumnezeu. Prive?te singur? ?i alege ce vrei: ori lini?tea ?i mântuirea sufletului, ori leg?tura cu oamenii ?i pieirea ve?nic?.

95.  Fecioarele care se ascund din fa?a tuturor ?i nu sunt v?zute de nimeni, sunt l?udate de to?i, fie c? sunt frumoase sau nu. ?i dac? ele se hot?r?sc pentru o via?? atât de închis?, în vederea unei slave vremelnice, atunci, cum s? nu te închizi într-o via?? plin? de lini?te, t?cere ?i rug?ciune, pentru Împ?r??ia Cerurilor ?i pentru o astfel de slav? înaintea fe?ei îngerilor ?i sfin?ilor, pentru ca ?i Hristos s? doreasc? frumuse?ea ta ?

96. Cel ce vrea s? se lini?teasc? ?i s? lucreze la mântuirea sa în acest veac plin de de?ert?ciune, î?i astup? urechile ca s? nu aud? nici ?ip?tul micilor p?s?rele, pentru c? ?i acestea împiedic? lini?tea cea des?vâr?it?. Cu cât mai mult trebuie s-o împiedice leg?tura cu oamenii ?

A?a cum un om nobil ?i cinstit uit? de neamul lui ales când se îmbat? ?i este necinstit ?i luat în râs chiar de în?i?i robii s?i, tot astfel castitatea sufletului este v?t?mat? de vorbirile ?i leg?turile cu oamenii, prin care se uit? rânduiala t?cerii, se ?terge amintirea lui Dumnezeu din suflet, ?i se stric? buna ?i pa?nica a?ezare a inimii. ?i dac? numai leg?tura vremelnic? cu cineva pricinuie?te un r?u atât de mare sufletului, atunci ce s? mai spun de o asemenea purtare zilnic? ?i de o astfel de tulburare aproape neîncetat? ?

Cu adev?rat, Dreptul Judec?tor îi va osândi pe bun? dreptate la pieirea ve?nic?. C?ci Apostolul ne înva??: „Cuvânt putred, s? nu…..ias? din. gura voastr?”.

Iar cel ce roste?te mii de cuvinte, cum va îndr?zni s? spun? c? n-a spus nici un cuvânt putred? Dac? se cutremur? de iad ?i înseteaz? dup? Împ?r??ia lui Dumnezeu, nu va rosti niciodat? un cuvânt de?ert, c?ci însu?i Domnul a spus c? vom da socoteal? de orice cuvânt de?ert. Iar toate cuvintele care nu aduc nici  un folos sufletului, sunt cuvinte de?arte.

Prin urmare trebuie, buna mea sor?, s? ne dep?rt?m cu toata luarea aminte de leg?tura cu oamenii din care nu avem nici un folos. C?ci proorocul zice.- „Nu prin vorb? mult? vei sc?pa de p?cat” ?i „în fa?a prietenului ?i a du?manului, nu vorbi multe”, îndeosebi tu, care e?ti tân?r?, ai nevoie de mult? b?gare de seam?. De aceea, având atât de multe dovezi, pe cât î?i st? în putin??, îndep?rteaz?-te de leg?turile nefolositoare ?i de vorbirea de?art? cea de suflet pierz?toare, amintinclu-?i ele cuvântul spus de Domnul: „Amin, amin gr?iesc vou? c? pentru orice cuvânt desert pe care îl vor rosti oamenii, vor da socoteal? în ziua Judec??ii”, ?i întotdeauna s? te lini?te?ti ?i s? st?rui în citirea dumnezeie?tilor Scripturi.

Î?i voi spune o pild?: a?a cum cei ce sunt lipsi?i de lumina v?zut? nu merg niciodat? drept, tot astfel cei ce nu citesc Sfintele Scripturi ?i nu st?ruie în rug?ciune, se poticnesc adeseori ?i se r?t?cesc f?r? nici o sc?pare, fiind înconjura?i de un întuneric nenorocit. Dumnezeiasca Scriptur? este pentru suflet ceea ce este ploaia pentru p?mântul însetat. Oricât ar sem?na omul p?mântul neînrourat de ploaie, el nu va rodi nimic; tot astfel, f?r? citirea dumnezeie?tilor Scripturi, sufletul nu va odr?sli în cele duhovnice?ti.

97. Dup? cum vinul învesele?te inima omului ?i lini?te?te necazurile, tot astfel vinul duhovnicesc, adic? Scriptura, predispune sufletul spre bucurie. ?i dulcea?a dumnezeie?tilor Scripturi este nesfâr?it?. Când cite?ti ?i nu în?elegi puterea cuvântului, nu dezn?d?jdui, ci cite?te de dou? ori, de trei ori ?i de mai multe ori, chemându-L pe Domnul nostru Iisus Hristos ca s? deschid? ochii min?ii tale.

98. Las? de?ert?ciunile ce te înviforesc ?i a?az?-te s? cite?ti dumnezeie?tile Scripturi, ?i vei dobândi mântuirea sufletulyi t?u.

Lini?tea ?i citirea de totdeauna, privegherea m?surat?, postul ?i t?cerea curând îl duc pe nevoitor la u?ile mântuirii. Dar dac? el câteva zile le închin? citirii, iar pe urm? din nou se risipe?te, atunci el se în?al? ?i d?râm? cu o mân? ceea ce zide?te cu alta.

99. Ascult?, buna mea Doamn?, ceea ce î?i voi spune ?ie. Mul?i sunt în lume din cei ce fac milostenie ?i tr?iesc în cur??ie, cu evlavie ?i cu dreptate, dar pu?ini vei g?si chiar printre cei ce s-au lep?dat de lume, care s? fie lucr?torii lui Dumnezeu, adic? râvnitorii lini?tii celei bune ?i fericite, care se înal?? spre cur??ia cea sfânt? a inimii ?i spre neîncetata vedere a Fe?ei lui Dumnezeu. Alege dar partea cea mic? a ale?ilor lui Dumnezeu ?i nu te teme s? umbli pe aceast? cale pe care umbl? cei pu?ini.

100. Împ?ratul p?mântesc cinste?te cu slav? ?i cu putere pe cei ce nu-?i cru?? ostenelile în slujirea cea credincioas? lui; oare Împ?ratul ?i Dumnezeul nostru Iisus Hristos nu cu atât mai mult va învrednici cu daruri dumnezeie?ti pe aceia care, din dragoste pentru El, îndur? cu inim? bun? necazurile lini?tii?

101. ?i rug?ciunea ta s? fie asemenea Heruvimilor care pururea v?d Fa?a lui Dumnezeu ?i s? ai în mintea ta gândul c? în afar? de tine ?i de Dumnezeu nu exist? nimeni altul în lume de care ar trebui s? te îngrije?ti ?i s?-i por?i de grija. Dac? î?i va veni gândul s? te îngrije?ti de vreun frate sau de vreo sor? ?i acest gând î?i va aduce tulburare ?i greutate în inim?, atunci spune-i gândului t?u: „E bun? calea iubirii ?i a milei pentru Dumnezeu, dar eu din dragoste pentru Dumnezeu am fugit de aceast? dragoste de rude” Stai, i-a spus stare?ului un monah, c?ci eu pentru Dumnezeu alerg dup? tine. ?i eu — i-a r?spuns stare?ul — pentru Dumnezeu fug de tine.

?i acum, iat? care este legea lini?tii pentru tine: t?cere pentru to?i, postul ele totdeauna pân? la al nou?lea ceas ?i rug?ciunea neîncetat? a inimii, care te-am înv??at.

102. Îndr?zne?te întru Domnul, sor?, nu te teme de aceast? minunat? fapt? bun?. C?ci fricosul, mai ales dac? e monah, sufer? neap?rat de urm?toarele dou? sl?biciuni: de iubire de trup ?i de necredin??. Iubirea de trup întotdeauna este semnul necredin?ei, iar cine î?i dispre?uie?te trupul, acela dovede?te c? crede din tot sufletul în Dumnezeu ?i a?teapt?, f?r? s? se îndoiasc?, bun?t??ile viitoare. Prive?te la P?rin?ii ?i mucenicii no?tri, gânde?te-te, a intrat oare cineva în Împ?r??ia Cerurilor, îndulcindu-se de mâncare bun?, glumind ?i râzând? Dar dac? ei au intrat prin multe osteneli, necazuri ?i chinuri oarecare, atunci cum îndr?zne?ti s? stai în fa?a Nemuritorului Împ?rat, tu care n-ai suferit nimic din toate acestea ? Oare n-ai auzit ?i tu de Fericita Teodora cum, fiind clevetit?, suferea zi ?i noapte în afar? de m?n?stire ?i îndura cu inim? bun? toate am?r?ciunile chinuitoare, ?i cum a prosl?vit-o Dumnezeu? N-ai auzit tu oare de cea dintâi muceni??, Tecla, ce grozav? lupt? a dus ea pentru dragostea lui Dumnezeu ? ?i ce s? mai vorbim despre altele ? Prive?te la îns??i Maica Luminii în ce lini?te ?i t?cere s-a nevoit ea care este cu adev?rat N?sc?toare de Dumnezeu ?i Maica Domnului ?i Dumnezeului nostru, a Prea Dulcelui nostru Iisus Hristos?

La vârsta de trei ani, când a intrat ea in templul lui Dumnezeu, ce a cunoscut ea în afar? de cele sfinte ?i cu cine a vorbit ea, în afar? de Dumnezeu, petrecând zi ?i noapte în rug?ciune, în lini?te, în post ?i priveghere ?i hr?nindu-se cu negr?itele dulce?i ale Duhului lui Dumnezeu?

Desigur c? ei au fost oameni p?tima?i ca ?i noi, dar pentru ostenelile ?i sudorile lor, harul dumnezeiesc s-a rev?rsat din bel?ug într-în?ii. De aceea, ostene?te-te, sufer? ?i tu, lini?te?te-te, poste?te, taci, privegheaz? ca s? po?i fi fiica lui Dumnezeu. C?ci David spune: „Eu am zis, dumnezei sunte?i ?i fiii Celui Prea Înalt, to?i”. Dar omul nu poate dobândi aceast? îndr?zneal? de fiu fa?? de Dumnezeu, de nu se va lini?ti, de nu va st?rui în rug?ciune, ori de nu va suferi toate necazurile. Eu cunosc bine inima ta, ?tiu cât este ea de b?rb?teasc?, chiar mai b?rb?teasc? decât sufletul meu; de aceea îmi descop?r atât de slobod gândurile mele iubirii tale de Dumnezeu ?i m? rog Atotputernicului Dumnezeu pentru ca tu s? intri cât mai curând într-o via?? de lini?te ?i atunci Dumnezeu va descoperi în tine minunatele Sale lucr?ri.

103. Ascult? pe în?eleptul ?i Sfântul nostru P?rinte Ioan Gur? de Aur, cum ne vorbe?te el despre via?a aceasta de?art?: cei ce a?i l?sat bunurile de?arte ?i pieritoare ale vie?ii, nu v? întoarce?i iar??i inimile la ele; bog??ia trece, slava dispare ca umbra. De?ert?ciunea de?ert?ciunilor, toate sunt de?ert?ciuni ! Cu adev?rat, în de?ert se tulbur? tot omul, adun? comori ?i nu ?tie pentru cine le adun?! Cei ce iubesc bun?t??ile lume?ti într-adev?r în de?ert se tulbur?, în de?ert se ostenesc ?i sufer?, adunând ceea ce în scurt timp va trebui s? dispar? ?i ceea ce nu pot lua cu sine, c?ci toate le vor l?sa aici ?i vor merge goi la înfrico?ata judecat? a lui Hristos, cum s-au ?i n?scut goi. Chiar dac? cineva va aduna aici toate comorile lumii, la acea înfrico?at? priveli?te va sta gol ?i s?rac, zdrobit ?i smerit, plin de fric? ?i de cutremur, la Judecata care nu caut? la fa?? ?i care nu se poate mitui, unde trâmbi?eaz? îngerii, se a?az? tronurile, se deschid c?r?ile faptelor noastre, curge râul de foc nestins, unde este viermele cel neadormit, întunericul cel mai din afar?, tartarul cer înfrico?at, unde este scrâ?nirea net?cut? a din?ilor, neîncetatele suspinuri ?i plânsul nemângâiat, unde nu este râs, ci bocete necurmate, unde nu este lumin?, ci întunericul cel nep?truns, unde nu este cântare armonioas?, ci vaiete ?i strig?te.

Cu adev?rat, e grozav lucru s? ?i auzi, dar cât de grozav va fi s? vezi cu ochii t?i toat? f?ptura care se va scula într-o clip? ca s? dea socoteal? de orice cuvânt, de tot ce a gre?it cineva. Mare va fi atunci frica, mare va fi cutremurul, buna mea Teodora, a?a cum n-a fost pân? acum ?i nu va mai fi pân? la acel ceas! Sun? trâmbi?ele cele înfrico?ate, soarele î?i pierde lumina sa, stelele cad, cerul se înv?luie?te, puterile cere?ti se clatin? ?i Judecata se preg?te?te! O, ce fric?! O, ce cutremur! O, ce necaz va fi în ceasul înf??i??rii de care nimeni nu poate sc?pa.

104. Ascult?, zice Domnul: „Privii pân? când fur? puse jil?urile ?i S-a a?ezat Cel Vechiu de zile… jil?ul S?u: fl?c?ri de foc, roatele lui, foc arz?tor. Un pârâu de foc se v?rsa ?i ie?ea din El, mii ?i mii îi slujeau ?i zeci de mii st?teau gata înaintea Lui! Cartea de judecat? se a?az? ?i c?r?ile fur? deschise. Eu, Daniil, am fost tulburat cu duhul meu ?i vedeniile care treceau pe dinaintea ochilor mei m? însp?imântau” (Daniil 7, 9, 10, 15).

Vai, buna mea Doamn?! Proorocul s-a cutremurat privind numai, la vedenia Judec??ii viitoare: dar ce va fi atunci cu noi, nenoroci?ii, când ne vom înf??i?a cu adev?rat la Judecat?, când de la r?s?rit ?i de la apus se vor aduna toate neamurile ?i faptele fiec?ruia îl vor urma! Atunci, aceia ale c?ror fapte vor fi bune, sfintele femei ?i mucenicii, se vor bucura ?i se vor veseli, iar .aceia ale c?ror fapte vor fi rele, asemenea mie p?c?tosului, vor plânge ?i se vor tângui, dar vai!, f?r? nici un folos. Unde vor fi atunci P?rin?ii ? Unde va fi tata ?i mama ? Unde vor fi rudele ?i prietenii ? Unde va fi m?re?ia împ?ra?ilor ?i puterea p?rin?ilor? Unde vor fi tiranii ?i st?pânitorii ? Unde vor fi robii ?i roabele ? Unde va fi împodobirea hainelor ?i frumuse?ea fe?elor? Unde va fi, în general, toat? elegan?a lumeasc? ? Unde vor fi cei ce nu cred — în acel ceas — ?i cei ce gr?iesc: „s? mânc?m ?i s? bem, c?ci mâine vom muri”; unde vor fi cei ce spun: s?-mi dai acum ?i s? iei mâine! .Unde vor fi cei ce zic: s? ne desf?t?m aici, iar despre cele de acolo, vom vedea mai târziu ? Unde vor fi cei ce gr?iesc: Dumnezeu este iubitor de oameni ?i nu va chinui pe p?c?to?i ? Cât se vor mai c?i cei ce vorbesc astfel! Vor plânge ?i nu va mai fi Cel ce mângâie, vor fi suspine ?i nu va mai fi Cel ce miluie?te! Ei singuri vor începe s? se învinuiasc?, zicând: vai, vai!, ne-am pierdut noi în?ine! Am auzit cuvintele ?i nu le-am luat în seam?, am fost înv??a?i ?i n-am în?eles, ne-am bizuit pe ra?iune ?i am r?t?cit!

Dreapt? este judecata lui Dumnezeu asupra noastr? ! Cu vrednicie ?i cu dreptate ne d? El la munci, pentru c? de dragul slavei de?arte ?i trec?toare, am dispre?uit slava lui Dumnezeu !

Dimpotriv?, buna mea Doamn?, atunci se vor bucura cei ce au socotit drept un lucru de nimic tot ce este lumesc. Vor triumfa cei ce ?i-au sub?iat trupul cu postul ?i cu privegherea, cei ce ?i-au cur??it sufletul cu lini?tea ?i cu rug?ciunea ?i s-au îmbog??it cu toate faptele bune. Atunci, cei ce plâng aici pentru p?catele lor se vor veseli acolo ve?nic, iar cei nep?s?tori ?i negrijulii vor merge în munca ve?nic?. De aceea, Doamna mea, s? ne poc?im ?i noi cu vrednicie, înainte de a ajunge la sfâr?itul cel mai de pe urm?, ca s? nu strig?m ?i noi împreun? cu cei nechibzui?i: vai! — acum dar ne vom poc?i, c?ci nu ?tiu ce va na?te ziua care ne va g?si. S? ne lini?tim, înainte de a veni furul sufletelor noastre, adic? moartea. S? alegem, buna mea sor?, cât mai avem vreme, s? ne trezim din somnul negrijii ?i nep?s?rii de sufletele noastre.

S? ne ridic?m inimile spre Cel ce poate s? ne mântuiasc? sufletele ?i s? zicem: Iisuse, mântuie?te-ne, c? pierim! S? ne ostenim, mai înainte de a apune soarele, mai înainte de a se închide u?a, mai înainte de a c?dea umbrele nop?ii. Va fi prea târziu s? ne apuc?m de lucru când ne va ajunge sfâr?itul vie?ii. S? alerg?m dar! Trebuie s? fugim, s? fugim repede ca s? ajungem acolo ca nu cumva întârziind, s? auzim ?i noi: nu v? cunosc. S? ne lini?tim, te rog, s? p??im pe calea faptei celei bune pentru ca în ziua Judec??ii s? dobândim mil? de la Dreptul Judec?tor! Vremea este aproape, ziua se pleac? spre sear?, se v?d semnele nop?ii de moarte! S? fim treji! Atunci va c?uta p?c?tosul un singur ceas de poc?in?? ?i nu va g?si. Vai de cel p?c?tos ?i nep?s?tor!

C?ci cele de pe urm? ale lui se v?d în fundul iadului. Vai de cel necredincios ?i nepoc?it ! C?ci pe el îl a?teapt? o amar? împreun?-petrecere în muncile iadului, cu demonii! Aurul ?i argintul pierdut poate s-ar mai. putea g?si, dar vremea pierdut? din via?a noastr? nu o vei mai putea afla niciodat?, buna mea sor?. S? nu avem dar mil? de trup, ci s?-l zdrobim, c?ci Hristos îi ferice?te pe cei ce fl?mânzesc, pe cei ce înseteaz? ?i pe cei ce plâng pentru El. Trupul este un praf: va veni o zi care nu se poate amâna ?i un ceas de înv???tur? când p?mântul se va preface în p?mânt ?i praful va deveni iar??i praf. S? nu ne în?el?m cu u?urin??! Mare este frica, Doamna mea, în ceasul mor?ii, e grozav? clipa desp?r?irii sufletului de trup, este de nedescris necazul când glasul va amu?i, limba se va lega ?i nu va mai avea putere s? rosteasc? nici un cuvânt. Atunci omul î?i va întoarce numai ochii s?i încoace ?i încolo, vrând s? spun? ceva, dar limba nu i se va supune. Toate acestea nu-?i sunt necunoscute ?ie, Doamna mea; de aceea, din cele multe, numai pu?ine ?i-am amintit dragostei tale întru Hristos!

De ve?i voi ?i de M? ve?i asculta — zice Domnul — bun?t??i (Împ?r??ia Cerurilor) ve?i mânca, iar de nu ve?i voi, nici nu M? ve?i asculta, sabia v? va mânca! Acesta nu-i cuvântul meu, ci al marelui între prooroci, Isaia.

A?adar, dac? nici tu nu vei asculta de s?r?cia mea, toate î?i vor fi spre povar? ?ie! Dar dac? vei pleca din via?a aceasta cu bog??ia virtu?ilor, bucur?-te, c?ci vei intra în c?mara Mirelui ceresc cu sfin?ii îngeri!

105. S? nu ne înfrico??m de moartea care vine f?r? de veste, f?r? s? ?tim în ce stare ne va afla ea pentru ca, altminteri, s? nu se întunece cumva gândul nostru, ca s? nu sl?beasc? buna ?i pioasa noastr? dispozi?ie ?i noi, întorcându-ne spre ceva lumesc, s? ne pierdem toat? osteneala noastr?! C?ci Domnul a spus: în ce te voi afla, în aceea te voi judeca.

106.  Noi ne-am unit cu Hristos ?i ne-am lep?dat de diavolul ?i de toate lucrurile lui ?i de toat? slujirea lui. Dar omul nu poate, cu toat? puterea lui, s? izbuteasc? în aceast? lucrare ?i s? se cure?e de toate întin?ciunile, de nu se va lep?da de lucrurile lumii ?i ale vie?ii.

107.  S? nu socote?ti c? e un lucru mic s? fugi de tot ce este v?t?m?tor ?i ce poate trezi patimile.

108.  Dac? în ziua Judec??ii vrei s? fi îndrept??it? ?i s? dobânde?ti via?a ?i s? mo?tene?ti Împ?r??ia, nu aduna nimic, buna mea sor?, de aici ?i de acolo, ?i nu cheltui scurtele zile ale lini?tii tale: îndep?rteaz?-te de toate leg?turile cele v?zute, pentru ca s? dezlegi cu atât mai u?or leg?turile nev?zute ale sufletului t?u, leap?d? ?i alung? orice pl?cere trupeasc? ?i orice poft?, ca s? prime?ti mângâierea vie?ii duhovnice?ti care este nestric?cioas?.

109.  Dac? iube?ti lini?tea — adev?rata mam? a faptelor bune — care i-a f?cut biruitori pe cei din vechime, p?streaz-o în chip curat ?i nu îng?dui nici cea mai mic? z?p?ceal? în locurile de?arte ale vie?ii ?i curând vei dobândi ceea ce cau?i în Domnul Dumnezeu.

St?ruie cu r?bdare în via?a lini?tit? ?i râvne?te cu osteneal? spre fapte bune ?i mântuirea sufletului t?u, îndep?rtându-te de toate lucrurile. „C?ci ce folos va avea omul — zice Domnul — de va dobândi toat? lumea, iar sufletul ?i-l va pierde ?” Sau: „Ce va da omul în schimb, pentru sufletul s?u ?” Într-adev?r, nimic.

110. S? nu-?i zic? gândul sau, mai bine zis, s? nu-??opteasc? satana, zicând: nu posti, nu priveghea, nu suferi, ca s? nu te îmboln?ve?ti. C?ci cel ce se teme c? se va îmboln?vi cu trupul, buna mea sor?, nu va c?p?ta mila lui Dumnezeu ?i nu poate dobândi fapte bune. Iar cine, cu zdrobire de inim?, întotdeauna cade înaintea lui Dumnezeu în toat? vremea, pe acela curând îl va mângâia Domnul cu cercetarea Sa. Dar dac? omul nu-?i va dispre?ui trupul ?i nu va suferi cu inim? bun? tot ceea ce, din îng?duin?a lui Dumnezeu, vine asupra lui, atunci niciodat? nu va vedea lumina Dumnezeirii.

111.  Mai presus de toate faptele bune este smerenia ?i mai pierz?toare decât toate patimile este l?comia pântecelui ?i leg?tura cu b?rba?ii, înfrânarea pântecelui smere?te patimile, iar leg?tura cu b?rba?ii o pogoar? pe c?lug?ri?? în fundul iadului.

112.  Lucreaz? în chilia ta atât cât ai nevoie pentru dobândirea hranei, iar tot restul timpului trebuie s?-l petreci în rug?ciune ?i citire, în ispitirea gândurilor ?i în lacrimi, plângând pentru sufletul t?u binecuvântat, iar nu pentru c? nu ai tot felul de mânc?ri, c?ci acest lucru este potrivit numai necredincio?ilor. Domnul ?i Dumnezeul nostru Iisus Hristos zice a?a: „C?uta?i mai întâi Împ?r??ia lui Dumnezeu ?i dreptatea Lui ?i toate celelalte se vor ad?uga vou?”. Prin urmare, dac? tu e?ti credincioas? roab? a lui Hristos, atunci nu trebuie s? aduci în gândul t?u nimic din cele de jos ?i necurate, ca s? petreci cu r?bdare într-o bun? lini?te, în rug?ciune ?i în înfrânare. Cine ne va desp?r?i de dragostea lui Hristos?”, spune marele Pavel. Nici necazurile, nici chinurile, nici nevoile, nici îngerii.

Vezi, Doamna mea, cum este dragostea lui Hristos ?

113. Osteneala trupeasc?, privegherea, postul, îngenuncherea, citirea dumnezeie?tilor Scripturi ?i lini?tea p?streaz? cur??ia castit??ii. Osteneala se înt?re?te cu credin?a ?i cu frica de moarte, iar fundamentul tuturor acestora este t?cerea, îndep?rtarea de la vederea fe?elor b?rb?te?ti ?i neîncetata rug?ciune a inimii.

114.  Orice virtute dobândit? f?r? trud? nu este trainic?, ci este lesne cl?tinat?, asemenea v?zduhului.

115.  Dac? vrei s? pui un început solid lucr?rii lui Dumnezeu, f? un leg?mânt cu gândurile tale c? nu vei tr?i mai mult de trei zile.

Având înainte-?i o astfel de dispozi?ie în inima ta, vei începe b?rb?te?te un lucru bun ?i niciodat? nu vei c?dea în trând?vie.

116.  Nu te împu?ina cu sufletul ?i nu te îndoi când te apuci de lucrurile lui Dumnezeu, ca s? nu r?mâie osteneala ta nefolositoare ?i neroditoare.

117. Dac? din dragoste de Dumnezeu ai primit cu toat? inima chipul îngeresc, atunci trebuie cu orice chip s? ?ii ?i rânduiala lui. Iar rânduiala lui o alc?tuiesc: lep?darea de tot ce ?ine de via?a aceasta, neagoniseala des?vâr?it?, dispre?uirea trupului, postul, petrecerea în lini?te, ru?inea fe?ei, paza vederii, scurtimea în cuvinte, cur??irea de pomenirea de r?u, s? ?ii în gândul t?u ?i în memoria ta c? ast?zi sau mâine vei muri ?i c? aproape este acea adev?rat? via?a duhovniceasc?, s? te re?ii de a umbla în afar? de chilie f?r? o trebuin?? ce nu sufer? amânare, s? p?strezi întotdeauna lini?tea în chilie, s? te îndep?rtezi de oameni ?i de vorbirea cu ei, s? dispre?uie?ti cinstirile, s? suferi b?rb?te?te ispitele, s? te lepezi de grijile vie?ii ?i de de?ert?ciunile lume?ti, s?, plângi întotdeauna, zi ?i noapte, ceea ce e mai mult decât orice altceva, s?-?i p?ze?ti castitatea, s? te înfrânezi ca s? nu m?nânci cu l?comie ?i s? nu bei vin. Astfel sunt virtu?ile monahului, care m?rturisesc sinceritatea lep?d?rii lui de lume; îngrije?te-te ?i tu, buna mea Doamn?, de asemenea fapte bune în toat? vremea, ziua ?i ceasul. Prea Dulcele Iisus Hristos ?i Domnul nostru a poruncit ucenicilor S?i s? p?zeasc? toate câte le~a poruncit lor. N-a spus: p?zi?i una, dou? sau trei porunci —- ci toate.

118. Am s?-?i spun un lucru (s? nu te îndoie?ti ?i s? nu dispre?uie?ti, ca pe ceva de mic? importan??, c?ci adev?rul î?i zic ?ie, a?a cum adev?ra?i sunt cei ce mi l-au ar?tat): atâta timp cât nu vei ajunge în lini?tea ta la t?cere ?i la lacrimi, s? nu socote?ti c? ai pus un început de via?? monahal?, ci s? te consideri înc? o mirean?. De aceea, cerceteaz? ce te împiedic? s? spore?ti în aceste fapte bune, înl?turându-le din cale ?i alearg? cu râvn? spre ele.

119. Omul care a l?sat cu des?vâr?ire grija de cele de?arte ?i vremelnice ?i s-a predat cu totul lui Dumnezeu, o dat? cu râvna plin? de osârdie pentru fapte bune, curând va dobândi cur??ia ?i des?vâr?irea. De aceea, încredin?ându-te faptelor bune, s? te lepezi de grija pentru mâncare, îmbr?c?minte ?i orice alt? trebuin?? trupeasc? ?i punându-?i cu chibzuin?? n?dejdea în Domnul, s? crezi cu t?rie c? El are grij? de tine.

120.  Cel ce-?i îngr?de?te gura de la vorbire ?i ?ade în chilia sa, în lini?te ?i în t?cere cu rug?ciunea — vede în fiecare ceas pe Domnul.

121. Cel ce-?i aduce aminte pururea de Dumnezeu în inima sa, alung? pe demoni ?i nimice?te vicleniile lor cele rele.

122. Dumnezeu iube?te o gur? t?cut?, dar pe cea mult gr?itoare o ur??te, iar diavolul o iube?te.

123.  Cel ce p?ze?te t?cerea este iscusit în toat? fapta bun? ?i este cinstit înaintea lui Dumnezeu. Un astfel de suflet ajunge f?r? osteneal? în Împ?r??ia lui Dumnezeu. A?a cum, când marea e potolit? ?i lini?tit?, delfinul se joac?, tot astfel în tihna inimii, cel ce se lini?te?te ?i tace se bucur? de Domnul.

124.  Cel ce dore?te s?-L vad? pe Domnul, trebuie cu orice chip s?-?i cure?e inima cu pomenirea numelui S?u. Iar pomenirea lui Dumnezeu nu se poate dobândi altfel decât prin t?cere ?i.prin lini?te ?i prin rug?ciune. Ceea ce se întâmpl? cu pe?tele care sare din ap?, acela?i lucru se întâmpl? ?i cu cel ce se lini?te?te, când. el iese din lini?te ?i din aducerea aminte de Dumnezeu ?i r?t?ce?te în gândurile despre lume.

125. În m?sura în care cel ce se lini?te?te se îndep?rteaz? de leg?tura cu oamenii, în aceea?i m?sur? se învrednice?te de bucuria lui Dumnezeu în Duhul Sfânt. A?a cum pe?tele piere când este lipsit de ap?, tot astfel ?i aducerea aminte de Dumnezeu se stinge în inima monahului când el are leg?turi cu oamenii ?i vie?uie?te împreun? cu ei. Ce nevoie ?i ce folos avem noi din vorbirea cu oamenii, al c?rei sfâr?it este pieirea sufletului ? E mai bine s? m?nânci iarb? în lini?te ?i pace, decât mânc?ruri alese, cu primejdia de a c?dea de la Dumnezeu ?i de a nimeri la munci.

126. Fericit este omul care, ?ezând în chilia sa, î?i aduce aminte pururea de ziua ie?irii sale ?i se îndep?rteaz? de toate mângâierile lumii acesteia. Dac? ?i tu, buna mea Doamn?, vei face acela?i lucru, vei primi o r?splat? înmiit? în ziua Judec??ii. Iar cel legat cu lan?urile grijii lume?ti, cel lipit de lume ?i de desf?t?rile ei ?i cel ce iube?te leg?tura cu oamenii se va c?i amarnic în ceasul isp??irii, dar f?r? nici un folos. Diavolul a pus st?pânire pe el ?i, vai!—c?derea lui este f?r? de nici o sc?pare.

127. Cel ce iube?te lini?tea, t?cerea ?i rug?ciunea, are o mare laud? la Domnul nostru Iisus Hristos! Împ?r??ia Cerurilor ?i via?a ve?nic? va fi r?splata lui pentru mica sa osteneal?.

128. Cine nu iube?te pe blândul ?i smeritul c?lug?r, lini?tit ?i t?cut? Hristos îl încununeaz? în ziua Judec??ii, ca pe un rob r?bd?tor al S?u.

129. Când vei urî lumea ?i leg?tura cu oamenii, atunci Domnul nostru Iisus Hristos cu Sfântul Duh Se va s?l??lui în inima ta. Dar dac? vei iubi lumea ?i obiceiurile ei, atunci vei fi vr?jma?a lui Dumnezeu. Acesta nu este cuvântul meu, ci al Apostolului: „Nu iubi?i lumea, nici ceea ce este în lume — zice Sfântul Apostol — c?ci iubirea de lume este vr?jm??ie fa?? de Dumnezeu”. Nimeni nu ne îndep?rteaz? atât de mult de Dumnezeu ca vorbirile lume?ti, râsul ?i îndr?zneala, ?i în aceasta se afl? întins? mreaja duhului de curvie.

?tiind curata iubire de Dumnezeu a inimii tale, buna mea sor?, p?streaz?-?i neamul bun al sufletului t?u ?i treci cu r?bdare prin rânduiala lini?tii ?i rug?ciunii, pentru ca s? nu se r?ceasc? în sufletul t?u focul iubirii de Domnul, din pricina leg?turii cu oamenii. Crede celor ce-?i spun; de nu vei asculta de acestea (î?i las ca într-un testament, adic? s? ?ezi în chilie, s? te lini?te?ti, s? taci ?i s? te rogi cu o cald? iubire Domnului nostru Iisus Hristos) — atunci vei fi dat? diavolilor ?i îngerilor lui, adic? patimilor necurate ?i ru?inoase. C?ci cel ce nu rabd? pe Domnul, se pred? — chiar nevrând — diavolului, iar cel predat diavolului, este un om vrednic de plâns. Mai bine i-ar fi fost s? nu se fi n?scut, decât s? fie sortit pentru ziua mâniei ?i muncii.

130.  Mustr?-te întotdeauna pe tine îns??i, buna mea sor? ?i zi: s?rman suflet! Iat?, s-a apropiat ceasul desp?r?irii tale de trup. De ce te mai îndulce?ti cu ceea ce nu vei mai vedea în veac ?

Ia aminte la ceea ce te a?teapt? ?i cerceteaz? cele f?cute de tine; ce ?i cum le-ai f?cut. Cu cine ai umblat în toate zilele vie?ii tale — cu Hristos sau cu vr?jma?ul Lui? Cine a primit osteneala lucr?rii tale, pe cine ai bucurat în via?a ta monahal? ?i cine — din aceast? cauz? — te va întâmpina în vremea ie?irii tale ?

131. Via?a monahal? ?i toat? via?a de acum este asemenea unei priveli?ti unde noi ne lupt?m cu demonii, în fiecare zi ?i în fiecare ceas. ?i uneori ei ne doboar?, iar alteori ei sunt doborâ?i. Dar dac? noi ne vom p?stra într-o bun? lini?te, t?cere ?i rug?ciune ?i ne vom îngr?di cu o fericit? smerenie, atunci — cu harul lui Hristos — ei nu vor avea asupra noastr? nici un fel de putere pân? când noi în?ine nu le vom da prilej de a ne st?pâni; ?tiind aceasta, chibzuie?te ?i cerceteaz? cu grij?, pentru cine te ostene?ti. Dac? faci toate lucrurile tale cu Hristos ?i pentru Hristos — bucur?-te; dar dac? le faci pentru iubirea de lume — te chinuie?ti spre pierzarea ta. Vai de bietul t?u suflet! În vremea ie?irii, î?i vei aduce aminte de aceste cuvinte ale mele.

132. Spune, de asemenea, sufletului t?u: o, suflete ! ce prieteni ai dobândit pentru veacul viitor ?i cine te va sprijini sub acoperi?ul s?u ? Ostene?te-te ?i nu neglija s? împline?ti poruncile lui Dumnezeu. Iat? securea e la r?d?cina pomului! Va trimite Domnul pe îngerul mor?ii ?i vei încerca puterea cuvântului evanghelic: t?ia?i mai repede acest smochin neroditor pentru c? în zadar ocup? acest loc.

133. Iubind cu putere aceast? doime: postul ?i lini?tea, curând vei deveni prietenul lui Dumnezeu. Prin urmare, buna mea sor?, ia aminte la aceast? doime.
A?a cum s?turarea pântecelui este începutul tuturor r?ut??ilor, tot astfel leg?tura cu oamenii este începutul sl?birii ?i aprinderii poftelor de inim?.

Dar calea sfânt? a lui Dumnezeu este postul ?i lini?tea, citirea cea cu luare-aminte ?i rug?ciunea cea cu trezvie.

A?adar, ridicând mâinile spre cer, roag?-te cu osârdie, zi ?i noapte, alungând de la tine orice atac din partea lenevirii ?i a somnului.

134. Postul este paza oric?rei fapte bune, începutul ?i cununa nevoin?ei, p?str?torul frumuse?ii ce o are castitatea, tat?l rug?ciunii, îndrept?torul tuturor lucrurilor bune ?i al tuturor bun?t??ilor duhovnice?ti.

135. Când începe cineva s? posteasc?, atunci se na?te într-însul ?i o cald? aplecare spre aducerea aminte de Dumnezeu ?i spre rug?ciune, c?ci sufletul celui ce poste?te nu iube?te s? se odihneasc? zi ?i noapte în a?ternutul s?u.

136. Cu cât vei st?rui mai mult în postul cu lini?te, tot cu atât de mult? îmbel?ugare se va odihni asupra ta harul lui Dumnezeu ?i gândurile vr?jma?e vor fugi departe de tine.

137.  Nimeni, niciodat?, n-a v?zut pe cel ce poste?te cu chibzuin?? s? fie robit de vreo patim? rea, iar cel ce dispre?uie?te postul este batjocorit de demonul curviei.

138. Stâlpul ?i înt?rirea oric?rui bine este postul cu lini?te, iar cel ce îl neglijeaz?, pierde orice bine. Postul este. prima porunc? pe care Dumnezeu a dat-o lui Adam în rai. În?elat de vr?jma?ul, Adam n-a p?zit aceast? porunc?, ci a c?zut de la Dumnezeu. Dar dac? din înc?lcarea poruncii s-a produs cea dintâi neorânduial?, prin împlinirea ei, robii lui Dumnezeu din nou vin la frica lui Dumnezeu, adic? prin post. ?i Hristos tot a?a ?i-a început ar?tarea Sa în lume, adic? prin post. C?ci dup? botez „Duhul Sfânt L-a dus în pustie, unde a postit 40 de zile”. ?i to?i cei ce ies din lume ?i intr? în via?a monahal?, pun postul drept începutul ?i temelia faptelor bune, imitându-L pe Domnul lor.

139.  Postul este o arm? foarte puternic? dat? oamenilor de Dumnezeu. Dac? Prea Dulcele Hristos ?i Dumnezeul nostru a postit, atunci cine, din cei ce doresc s? p?zeasc? legea lui Hristos, se va lep?da de post ? Ce arm? d? o îndr?zneal? mai puternic? ?i mai mare în lupta împotriva duhurilor r?ut??ii, dac? nu foamea cea din dragoste pentru Dumnezeu ? Cu cât mai mult sufer? ?i se împov?reaz? trupul, în vremea când omul este asaltat de gânduri rele, cu atât mai mult îl ap?r? Dumnezeu pentru postul curat, pentru lini?tea ?i rug?ciunea lui.

140. Postul cu lini?te ?i rug?ciune este mijlocitorul nostru înaintea lui Dumnezeu. Cu el, Sfin?ii P?rin?i I-au pl?cut lui Dumnezeu, s-au f?cut vase ale Sfântului Duh ?i au s?vâr?it multe minuni. ?i noi, Doamna mea, care am ie?it la r?zboi ?i mucenicia nev?zut? cu demonii, dac? vom birui, ne va încununa Dumnezeu pe fiecare cu cununa sfin?eniei ?i slavei, iar dac? vom fi birui?i, atunci, o, vai de noi!, ne a?teapt? chinurile ve?nice! De aceea s? ne trezim ?i s? veghem, s? postim ?i s? priveghem, s? ne lini?tim ?i s? cuget?m smerit! Dac? vom face aceasta, atunci Hristos, venind în ziua mor?ii, ne va îndrept??i, ne va izb?vi de mai-marii v?milor din v?zduh care ne-au scris p?catele ?i ne va înf??i?a în patria noastr? de alt?dat?, adic? în Rai.

141.  To?i sfin?ii ?i-au petrecut zilele lor pe p?mânt în post ?i în rug?ciuni ?i în toat? p?timirea cea rea. Dac? sfin?ii au plâns ?i au postit ?i ?i-au istovit trupul cu orice rea p?timire, atunci noi, s?rmanii, ce vrem ?

142.  Toat? mângâierea unui monah se afl? în lini?te ?i în plâns. Cel ce are în fa?a lui un mort, adic? sufletul s?u omorât de p?cate, nu are nevoie de un înv???tor care s?-l înve?e plânsul de totdeauna. Dar monahul nu poate altfel s?-?i petreac? plânsul pentru p?catele sale decât petrecând într-o adânc? lini?te. ?i fericit este, buna mea sor?, cel ce plânge ?i se lini?te?te în toate zilele din scurta sa via??. Nimeni, de altfel, nu poate sim?i un ajutor din partea lini?tirii ?i lacrimilor, dac? nu se va preda în întregime postului, t?cerii, rug?ciunii, privegherii ?i oric?rei rele p?timiri pentru Domnul. Privegheaz? dar ?i roag?-te ?i sl?ve?te-L pe Domnul, spunând:

Slav? ?ie, Slav? ?ie, Hristoase al meu, Cel ce vrei ca s? ne mântuim to?i! Mântuie?te-m? ?i pe mine, smerit? monahie, d?-mi ?i mie puterea; s? m? nevoiesc bine împotriva patimilor.

143.  S? alerg?m cu bucurie ?i cu fric? la Prea Dulcele Iisus Hristos, Dumnezeul nostru ?i Bunul nostru puitor de nevoin??, f?r? s? ne temem de demonii care sunt vr?jma?ii no?tri. C?ci ?i ei, de trei ori tic?lo?ii, se uit? în fa?a sufletului nostru ?i dac? vor observa c? ne temem, se înarmeaz? mai tare împotriva noastr?. Dar s? ne înarm?m împotriva lor, cu tot sufletul; observând c? noi suntem gata la orice lupt? împotriva lor, se vor înfrico?a singuri ?i vor fugi, goni?i de Hristos.

144.  Închin? cu osârdie ostenelile tale lui Hristos, buna mea sor?, ?i El î?i va da mari daruri la b?trâne?e, potrivit cu bog??ia dumnezeie?tii Sale slave. Ceea ce s-a adunat în tinere?e, hr?ne?te la b?trâne?e ?i îi îng?duie mult pe cei ce s-au ostenit. A?adar s? ne ostenim cât mai este vreme, s? alerg?m mai repede, s? ne îndurer?m mai de la inim?. C?ci moartea este f?r? veste ?i, peste tot în jurul nostru sunt vr?jma?i, cu adev?rat r?i ?i vicleni, puternici ?i treji, adic? demonii.

145. Cine este monahul credincios ?i în?elept? Acela care ?i-a p?strat nestins? c?ldura pe care a avut-o la început ?i care s-a str?duit, pân? la sfâr?itul vie?ii sale, s? adauge foc peste foc, râvn? peste râvn?, n?zuin?? peste n?zuin?? ?i osârdie peste osârdie, cei ce întotdeauna a luat aminte la sine ?i n-a încetat s?-?i duc? cu r?bdare povara sa cea grea.

146. Î?i spun ?ie, buna mea Doamn?, c? acela ce iube?te cu adev?rat pe Dumnezeu, cel ce dore?te cu adev?rat Împ?r??ia cea viitoare, cel ce este r?nit cu adev?rat pentru p?catele sale, cel ce este cu adev?rat cuprins de frica ie?irii sale, nu mai poate iubi lumea, nici s? se îngrijeasc? de via?a aceasta de?art?, nici de agoniseal? ?i slav?, nici de prieteni ?i rude, nici de fra?i ?i surori ?i, în general, de nimic clin cele p?mânte?ti, ci — stingând orice iubire de sine, patimile, orice grij?, urând lumea ?i însu?i trupul s?u, golit de toate — va urma f?r? lenevire pe Hristos, privind numai la El ?i primind de la El un ajutor dumnezeiesc.

147. Cel ce a urât lumea, a sc?pat de întristare, iar cine iube?te cele v?zute, acolo nu va sc?pa de mâhnire, c?ci cum s? nu se întristeze, când se va întâmpla s? se lipseasc? de lucrurile iubite ?

148. Calea cea plin? de scârbe ?i-o vor ar?ta ?ie, buna mea Doamn?, strâmtoarea pântecelui, veghea de toat? noaptea, apa pu?in?, lini?tea ?i t?ierea voii. ?i s? ?tii, buna mea sor?, c? nimeni nu va intra neîncununat în palatul ceresc, de nu se va lep?da de voia sa cu toat? osârdia.

149.  Cel ce crede în visuri, se aseam?n? cu acela care alearg? dup? umbra sa ?i vrea s-o prind?.

150.  Când vom începe s? credem demonilor în visuri, atunci ei î?i vor bate joc de noi, ?i în starea de veghe.

Cel ce crede în visuri, este cu totul neiscusit, iar cel ce nu crede în ele, este în?elept.

151.  Sufletul care î?i aduce aminte de spovedanie este re?inut de ea, ca de un frâu ?i nu poate c?dea în p?cat, c?ci p?catul iube?te întunericul nespovedaniei.

152.  Ucenicul care o dat? ascult?, iar alt? dat? nu ascult? de înv???torul s?u, este asemenea aceluia care se hr?ne?te când cu man?, când cu otrav? aduc?toare de moarte. Dac? unul zide?te toat? ziua, iar altul d?râm?, ce folos vor aduce, afar? de osteneal? ? Vezi dar, buna mea sor?, s? nu cazi ?i tu din în?elepciunea de sine, adic? unele clin cele scrise aici s? le faci, iar pe altele s? le treci cu vederea, c?ci eu n-am scris nimic din cele ce sunt mai presus de putere.

153. ?ederea ta în chilie s?-?i fie mormânt înainte de mormânt. Nimeni nu iese din mormânt înainte de învierea cea de ob?te; nu ie?i nici tu din chilia ta.

154.  Întotdeauna, dar mai ales în vremea cânt?rii de psalmi, trebuie s? p?zim luarea-aminte ?i netulburarea, c?ci tot scopul r?ilor demoni este s? tulbure rug?ciunea cu tot felul de a?â??ri.

155.  Suspinele ?i necazurile inimii strig? c?tre Domnul, lacrimile v?rsate pentru p?cate mijlocesc pentru noi înaintea Lui. R?bdarea cinstitei lini?ti o iube?te Domnul.

156.  Cel ce are smerenie, cu lacrimi îi arde pe draci ?i ei nu se pot apropia de el.

157. Cel ce este ocupat cu râsetele, lucreaz? pentru demoni. Este cu totul necuviincios s? râd? cre?tinii, iar mai ales monahii, cei ce s-au r?stignit lumii. C?ci Domnul spune: „Cel ce vrea s? vin? dup? Mine, s? se lepede de sine, s?-?i ia crucea ?i s?-Mi urmeze Mie” (Matei 16, 24). Cum se poate îns? ca cel ce s-a r?stignit pentru Domnul, s? râd? ? Noi suntem ale?i nu ca s? ne risipim ?i s? râdem pentru ca, împreun? cu p?gânii, s? mo?tenim acel „vai ?i amar”, ci pentru ca într-o bun? lini?te, cu lacrimi, s?-L chem?m neîncetat pe Domnul ca s? vie în ajutorul sufletelor noastre ?i prin aceasta, s? mo?tenim raiul cel dulce.

158. În iad nu exist? spovedanie, nu exist? poc?in??, nu exist? lacrimi cur??itoare ?i suspinuri care L-ar putea îndupleca pe Domnul, ci numai vaietele disperate ale celor care ?i-au petrecut zilele vie?ii lor râzând. De aceea Apostolul îndeamn?: plânge?i ?i v? boci?i, râsul vostru s? se prefac? în plâns ?i bucuria într-o durere a inimii.

159.  Râsul înmul?e?te p?catele, iar lini?tea ?i t?cerea nasc în?elepciunea ?i lauda de la Dumnezeu ?i de la îngeri. Prin urmare, buna mea sor?, s? ne îngrijim ca s? fim de partea lui Hristos, alungând râsul cel ru?inos, ca s? nu ne trimit? Mântuitorul în munca cea ve?nic?, dup? cuvântul S?u: „Vai de cei ce râd acum, c? vor plânge”, ci mai bine s? auzim de la El: „Ferici?i sunt cei, ce plâng, c? aceia se vor mângâia.”

160. Îndulcirea trupului, din tinere?ea cea ginga??, aprinde patimile ?i omorând cu ele sufletul, atrage mânia lui Dumnezeu.

161. În sufletul celui ce se lini?te?te ?i se înva?? în mod chibzuit în Sfintele Scripturi, odihne?te Duhul Sfânt. El are pu?ine griji, c?ci unul ca acesta arde cu toat? puterea în Hristos ?i pentru dragostea Lui ?ade în lini?te, cite?te ?i plânge. Iar cel ce petrece vremea în mângâieri ?i-?i hr?ne?te trupul cu mânc?ri dulci ?i cu vin, acela î?i expune sufletul unei lupte mari. Ori?icât s-ar sili unul ca acesta, nu va putea sc?pa de vâlv?t?ile trupe?ti.

Iat? roadele, Doamna mea, ale grozavei l?comii a pântecelui ?i roadele lini?tii ?i nevoin?ei r?bd?toare pentru Domnul.

162.  S? ne în?elep?im ?i noi, imitându-i pe P?rin?ii ce-au fost înainte de noi ?i s? nu. ne permitem s? alunec?m spre dorin?a odihnei trupe?ti.

S? r?bd?m în?untrul chiliei în post ?i în alte rele p?timiri ca s? împ?r??im cu Hristos ?i s? nu fim osândi?i în focul cel ve?nic, pentru o mângâiere de scurt? durat?.

163.  Arat?-i vr?jma?ului r?bdare ?i înfrânare ca s? nu n?d?jduiasc? c? va izbuti în ceva lâng? tine. ?ine-te de lini?te, de t?cere, de post, de priveghere ?i de cântarea de psalmi.

164.  Cântarea de psalmi s-o s?vâr?e?ti dup? rânduiala care te-arn înv??at ?i rucodelia dup? putere, pe cât se poate, numai ca s? po?i tr?i din ea. Dar dac? din pricina rucodeliei te tulburi ?i te umpli de griji, atunci ce fel de lini?te ai ?

165. Oare e bine s? te îngrije?ti de multe ? Judec? singur? ?i eu voi t?cea. Dar î?i spun c? de nu te vei lep?da de toate, pân? ?i de însu?i trupul t?u, de nu te vei îndep?rta de leg?tura cu oamenii, chiar dac? s-ar dovedi c? ei sunt sfin?i, multe vei [p?timi].

De aceea s? petreci întotdeauna în lini?te ?i-?i vei t?ia patimile purt?toare de moarte ale sufletului. Numele Domnului ?i al Prea Curatei Lui Maici s? fie întotdeauna în gura ta. Nu neglija cântarea de psalmi ?i rug?ciunea, c?ci prin p?r?sirea lor li se deschide demonilor o intrare în sufletul t?u iar ei, când vor intra, vor închide u?a gândurilor ?i sim??mintelor bune, ?i-?i vor s?tura r?utatea, v?tâmându-ne. Astfel, noi devenim robii diavolului când p?r?sim lini?tea, înv???tura Scripturii ?i rug?ciunea.

166. Mul?i dintre cei nechibzui?i au obiceiul s? pun? celor ce doresc s? lase lumea urm?toarea întrebare: ce folos ai din via?a monahal? ? Oare f?c?torii de bine ?i d?t?torii de milostenie nu i-au pl?cut lui Dumnezeu dac?, tr?ind în lume, s-au învrednicit de mari daruri? Dar ei nu ?tiu c? sunt mul?i ostenitori, dar pu?ini sunt cura?i ?i c? darurile lui Dumnezeu nu se dau întotdeauna potrivit cu sfin?enia, ci uneori dup? nevoie. La nevoie piatra va striga ?i m?g?ri?a va c?p?ta glas omenesc.

Caut? cele bune de sus ?i dobânde?te-?i sufletul în r?bdare lini?tit?.

167. Dac? e?ti mirean?, tr?ie?te printre mireni ?i f? lucrul lor, iar dac? ai l?sat lumea pentru Dumnezeu ?i te-ai lep?dat de toate cu jur?mânt, ca o roab? a lui Hristos, atunci s?vâr?e?te f?r? lenevire lucrurile c?lug?re?ti, petrecând mereu în lini?tea cea bun?, în citire ?i în rug?ciune. Iar când î?i va spune gândul: dar sunt monahi care umbl? prin lume ?i se ocup? cu treburile vie?ii, s? opre?ti poliloghia acestui gând ?i s?-i spui: fiecare va da socoteal? pentru el însu?i, ai grij? s?-?i cure?i p?catele tale; iar de al?ii Dumnezeu are grij?, nu tu.

168.  Sunt oameni care, preg?tindu-se s? lase lumea, întreab? pe cei cunosc?tori ?i pe cei care se tem de Dumnezeu: exist? oare vreo mângâiere în via?a monahal? ? ?i oare nu se poate s? treci cu u?urin?? prin acest chip de via?? ? Ciudat? nerozie! Tu vrei s? te înal?i la cer, s? dobânde?ti Împ?r??ia cea ve?nic?, s? te faci împreun?-mo?tenitor al Prea Dulcelui Iisus Hristos ?i Dumnezeul nostru, s?-L sl?ve?ti ve?nic împreun? cu îngerii pe Prea Sfântul Dumnezeu, ?i mai întrebi dac? sunt greut??i în via?a c?lug?reasc? ? Iubitorii de lume, dorind s? capete un lucru oarecare, îndur? toate nevoin?ele ?i scârbele ?i nu cru?? nici o osteneal? pân? când nu-?i satisfac dorin?a lor, iar tu întrebi de lucrul lui Dumnezeu, dac? se afl? într-însul vreo înlesnire ?i mângâiere ? ?i nu vrei ca pentru Dumnezeu s? ridici greutatea lini?tii, postului, t?cerii, privegherii ?i oric?rei rele p?timiri? Îndulcindu-te cu mâncarea, cu b?utura ?i cu somnul, vrei s?-?i mântuie?ti sufletul ?! S? nu fie, s? nu fie!

Ceea ce va sem?na cineva aici, însutit va secera în ziua cea înfrico?at? a Judec??ii! Vai de cel nepoc?it, c?ci muncile sunt nesfâr?ite!

169.  Te voi întreba, iar tu s?-mi r?spunzi: dac? cineva te-ar lua în mijlocul unei nenum?rate mul?imi de oameni, îmbr?ca?i în haine ?esute cu fir de aur, ar?tându-?i printre ei pe b?rbatul cel mai str?lucitor, cu o mult pre?ioas? cunun? pe capul lui, în ve?minte pres?rate cu pietre pre?ioase ?i ?i-ar f?g?dui s? te a?eze împreun? cu el s? împ?r?te?ti, spune-mi, cât? recuno?tin?? ai nutri în sufletul t?u pentru un astfel de om ?i ce ai face pentru el, numai ca s? prime?ti cele f?g?duite ?

170. Cel ce e p?truns de dragoste pentru Dumnezeu ?i cu mintea e lipit de pomenirea Lui ?i de gândul mor?ii, dispre?uie?te toate cele v?zute, toat? de?ert?ciunea acestei lumi ?i însu?i trupul s?u, ca pe ceva str?in.

171. Fericit este omul care nu iube?te nimic din cele stric?cioase ?i vremelnice ?i care î?i îndreapt? toat? grija spre sufletul s?u, ca s?-l înf??i?eze curat înaintea lui Dumnezeu.

172.  Cel ce fuge de orice poft? lumeasc? ?i petrece în lini?tea cea binecuvântat?, scap? de toate cursele diavolului ?i se ridic? mai presus de orice întristare.

173.  Dup? cum pe omul degerat nu-l înc?lze?te amintirea focului, tot astfel, cel ce vrea s? dobândeasc? faptele bune f?r? lini?te ?i t?cere, nu va putea s? câ?tige nici una dintre ele, oricât s-ar osteni.

174.  Nu-?i spurca trupul cu gânduri necurate ?i pacea lui Dumnezeu se va coborî asupra ta, atr?gând dup? sine ?i o puternic? dragoste de Dumnezeu.

175. Istove?te-?i întotdeauna trupul cu posturi ?i cu privegheri, p?streaz? lini?tea, st?ruie în cântarea de psalmi ?i în citire f?r? s? te leneve?ti, bate cât mai multe metanii ?i în curând vei vedea mila lui Dumnezeu asupra ta.

176.  Smerenia ?i reaua p?timire, foamea ?i privegherea, lini?tea ?i rug?ciunea îl elibereaz? pe om de orice p?cat ?i îl fac fiul lui Dumnezeu, numai s? nu neglijeze lucrul lui Dumnezeu.

177.  Cel ce alung? mama tuturor p?catelor, adic? iubirea de sine, lesne se elibereaz? ?i de toate celelalte patimi, cu ajutorul lui Dumnezeu. Iar iubirea de sine este iubirea de trup, din pricina c?reia multora le e fric? s? posteasc?, s? privegheze, s? bea numai ap?, ?i, în general, ace?tia caut? orice odihn? a trupului ca s? nu se îmboln?veasc?. Pentru un astfel de suflet nu este mântuire, dup? cum m?rturise?te Evanghelia, c?ci el nu va voi niciodat? s? se smereasc?, iar cel ce nu se smere?te, este fratele diavolului cel de trei ori blestemat, cu care se va ?i duce în focul cel ve?nic.

178. Când demonii se apropie ca sa abat? mintea ta din calea castit??ii ?i s? te înconjoare de gânduri rele, atunci zi c?tre Domnul, cu lacrimi: „Cel ce m? prigone?te acum m-a înconjurat; bucuria mea, izb?ve?te-m? de cei ce m? înconjoar?” ?i, cu harul lui Hristos, te vei izb?vi de demoni.

179.  „Nu iubi?i lumea, nici cele ce sunt în lume”, spune dumnezeiasca Scriptur?. Tot ce este lumesc este material, stric?cios, de?ert ?i cei ce le iubesc sunt lume?ti ?i trupe?ti. De aceea zice Domnul: nu va r?mâne duhul Meu pururea în ace?ti oameni pcnlru c? sunt trup. Vezi cum cei ce iubesc cele materiale se îndep?rteaz? de Dumnezeu, iar cel ce se îndep?rteaz? de Dumnezeu, va fi trimis cu demonii în focul cel mai din afar?, preg?tit diavolilor ?i îngerilor lui, dac? nu se va poc?i curând ?i nu va arunca toate, ca pe cârpa unei femei necurate.

180.  Monahul trebuie s?-?i îndep?rteze mintea de tot ce este material, petrecând cu r?bdare în chilie, în înfrânare, în lini?te, în t?cere ?i în orice p?timire rea, s? aib? întotdeauna în inim? aducerea aminte de Dumnezeu ?i gândul mor?ii. Astfel este un adev?rat monah, pe care îl va prosl?vi Dumnezeu ?i îl vor cinsti oamenii.

181. Dac? vrei s? dobânde?ti calea ce duce spre via??, ?ezi în lini?te, îndep?rteaz?-te pe cât î?i st? în putin?? de leg?tura cu oamenii; atunci ?i Calea, adic? Cel Care a zis: „Eu sunt Calea, Adev?rul ?i Via?a”, adic? Hristos, va veni la tine. De altfel, trebuie s?-L cau?i cu osteneal?, mânat de o mare dorin?? ?i fric?, c?ci pu?ini sunt cei care îl dobândesc, ca nu cumva, r?mânând în urma celor pu?ini, s? mergi cu cei mul?i în ve?nica munc?.

182.  Mintea cea curat? este uneori înv??at? de însu?i Dumnezeu, iar alteori de însu?i Sfântul Înger P?zitor, care te pov??uiesc cum îl po?i face pe omul cel l?untric fiul lui Dumnezeu.

183.  Lini?tea ?i înfrânarea, t?cerea ?i rug?ciunea fac mintea ?i sufletul s? ajung? la nep?timire.

184.  Dumnezeu Care ?i-a f?g?duit s?-?i dea ve?nicele bun?t??i cu care ?i-a dat în inim? z?logul Sfântului Duh, a spus, de asemenea, ? omul t?u cel l?untric s? fie cur??it de patimi ?i de gânduri rele, dac? dore?ti s? intri în Împ?r??ia Cerurilor.

185. Gânde?te-te bine la ceea ce vreau s?-?i spun: dac?, petrecându-?i toat? via?a în m?n?stire, tu nu vei agonisi fapte bune ?i prin ele, încredin?area din inim? c? ai trecut de la moarte la via?? ?i c? ai intrat în ceata celor mântui?i, atunci s? nu n?d?jduie?ti s? mo?tene?ti Împ?r??ia cea cereasc?. Iar cel ce nu este vrednic de Împ?r??ia Cerurilor, va merge în munca ve?nic? cu tat?l s?u, ?i cu fra?ii s?i, demonii.

186. Dac? vrei s? dobânde?ti smerenia, agonise?te-?i plânsul ?i s?-l ai ca pe un tovar?? nedesp?r?it toat? via?a ta; râsul ?i vorbele de?arte duc la pieire ?i alung? smerenia ?i plânsul.

187. S? nu fii asemenea celor ce îngroap? mor?ii ?i care, când plâng pentru ei, când se îmbat? pentru ei, ci s? te asemeni osândi?ilor închi?i în temni?? care nu a?teapt? decât s? fie du?i la locul de tortur?.

188. Monahul care uneori plânge, iar uneori râde, este un nebun care arunc? cu pâinea în câinele desfrân?rii: el se face c? îl alung?, dar de fapt îl ademene?te spre pieirea sufletului s?u.

189. S?-?i fie culcarea în pat o închipuire a închisorii în sicriu, ?i tu vei dormi pu?in ?i cu smerenie. Tot astfel ?i mama ta, s?–?i slujeasc? drept aducere aminte de amara munc? pe care o vei primi de la viermii cei neadormi?i — ?i tu vei mânca cu fric? pâinea ta ?i vei bea apa ta.

190.  S? adormi seara ?i s? te scoli diminea?a cu aducerea aminte de focul ve?nic ?i urâtul niciodat? nu te va st?pâni în vremea cânt?rii de psalmi.

191.  S? te îndemne spre plâns ?i spre lucrarea faptelor bune m?car haina ta cea neagr?, c?ci în negru se îmbrac? de obicei cei ce îi îngroap? ?i îi plâng pe cei mor?i.

192.  Cel care se roag? în fiecare zi cu lacrimi în chilia sa, pentru unul ca acesta, fiecare zi e zi de s?rb?toare, iar cel care trând?ve?te în fiecare zi, bea vin ?i-?i îndulce?te pântecele, pe unul ca acesta îl a?teapt? plânsul ve?nic în iad. Unde se lucreaz? pentru pântece, unde se bea vin ?i sunt râsete, acolo nu exist? nici aducerea aminte de Dumnezeu, nici de moarte.

193. S? iube?ti t?cerea mai mult decât orice, c?ci ea te apropie de frica lui Dumnezeu. Când limba se re?ine de la vorbirile lume?ti, atunci Dumnezeu locuie?te în suflet. Din t?cere se na?te gândul evlavios, cel bun ?i sfânt. S?-?i dea Domnul s? gu?ti bun?t??ile care se dobândesc în t?cerea cea cinstit?. Prime?te nevoin?a t?cerii ?i eu nu pot s?-?i spun ce lumin?, ce cur??ie ?i lini?te va str?luci în inima ta.

194. Trebuie s? avem toat? grija de faptele cele bune, buna mea sor?, chiar dac?, precum ni?te naufragia?i, noi am pierde toat? înc?rc?tura. S? vie?uim astfel ca niciodat? s? nu socotim bun?t??ile trec?toare mai bune decât bun?t??ile viitoare.

195. Dup? cum cel ce se des?vâr?e?te în virtu?i moare pentru toate cele trec?toare, tot astfel cel ce se întoarce din nou spre p?cat, pierde toate bun?t??ile cele de mai înainte, începutul în?l??rii spre bine este dep?rtarea de lume, adic? de toate lucrurile vie?ii, voi spune chiar ?i de trupul însu?i.

196. Fericit este, buna mea sor?, cel ce a lep?dat orice n?dejde lumeasc? ?i ?i-a în?l?at toat? n?dejdea spre Domnul. A?a cum blestemat este omul care-?i pune n?dejdea în om, tot astfel, binecuvântat este acela care n?d?jduie?te spre Dumnezeu. Dumnezeu nu numai c? nu-l prime?te pe un astfel de om care vrea s? iubeasc? ?i lumea ?i pe Dumnezeu, ci chiar îl ur??te ca pe un vr?jma? ?i îl alung?, ca pe diavolul. Nu este al meu acest cuvânt, ci al Sfântului Apostol Ioan care zice: omul care vrea s? fie prietenul lumii este vr?jma?ul lui Dumnezeu. ?i ce folos, buna mea sor?, ca pentru cele de ast?zi ?i de mâine, s?-L avem pe Dumnezeu de vr?jma? ? Pe unii ca ace?tia nu-i prime?te prea dulcele nostru Iisus Hristos. Uneori s?-?i pui n?dejdea în bani ?i în oameni, iar alteori din nou în Dumnezeu, acest lucru nu-i aduce nici un folos omului. Dumnezeu vrea ?i iube?te pe omul care arunc? cu des?vâr?ire asupra lui Dumnezeu orice sfat ?i orice dorin??, îns? oamenii nechibzui?i ?i monahii cei iubitori de lume, necunoscând mila lui Dumnezeu, pre?uiesc adesea ceea ce nu pre?uie?te nimic, adic? bog??ia, s?n?tatea, slava vremelnic? ?i frumuse?ea fe?ei, care ca iarba se vesteje?te.

197. O s? te întreb, sora mea, ce-?i pare c? este mai hine, s? alegi via?a cea vremelnic? ?i prin ea, moartea ve?nic?, ori reaua p?timire cea plin? de râui.l pentru fapte bune, în nevoin?? ?i t?cere, pentru ca prin aceasta s? dobânde?ti o ve?nic? ?i fericit? via??? Desigur c? aceasta din urm?. Nu fi, dar, nep?s?toare. Nu ne putem face locuin?? a harului divin, dac? mai întâi nu vom cur??i sufletele noastre de patimile r?ut??ii ?i poftei în care ele au fost scufundate mai înainte.

198.  Duhul Sfânt este pentru to?i, dar în aceia care sunt cura?i de patimi, care tr?iesc în cur??ie, în lini?te ?i în t?cere, El arat? o deosebit? putere.

199. E cu neputin?? ca având mintea împ?r?it? în tot felul de griji, s?-?i s?vâr?e?ti cum trebuie rug?ciunea ?i s?-?i p?strezi lini?tea, chiar dac? s-ar st?rui cineva s? le fac?, dup? cum Însu?i Domnul a spus: Nimeni nu poate sluji la doi domni — ?i iar??i: Nu po?i sluji ?i lui Dumnezeu ?i lui Mamona.

200.  Dac? nu ne vom îndep?rta de rudeniile cele dup? trup ?i de leg?turile cu grijile vie?ii în a?a fel încât s? fim ca unii ce au trecut în alt? lume, atunci e cu neputin?? pentru noi, buna mea Doamn?, s? ne atingem scopul — dragostea sfânt? pentru Dumnezeu ?i fericita lini?te. Cel ce a intrat în rânduiala îngereasc? ?i se întunec? cu patimile este asemenea, buna mea sor?, unei piei t?rcate, care nu e nici toat? alb?, nici toat? neagr?, ci e pres?rat? cu tot felul de pete, a?a încât nu po?i spune c? e alb? sau neagr?. Tot astfel e ?i cel ce dore?te s? se lini?teasc?, dac? î?i ocup? mintea sa cu lucruri lume?ti.

Cineva dintre sfin?i i-a spus unuia care, ie?ind din lume ?i intrând la m?n?stire, nu-?i p?r?sea cuget?rile lume?ti: nici c?lug?r nu te-ai f?cut, ?i dreg?toria ai pierdut-o.

201.  Pe râvnitor nu-l aduce la mântuire numai un singur lucru oarecare, ci el trebuie s? tind? cu grij? spre toat? fapta bun?. A?a cum cel ce intr? în baie, se dezbrac? cu des?vâr?ire de orice hain?, tot astfel ?i monahul care se apropie de Dumnezeu trebuie s? petreac? în via?? lini?tit?, dezbr?cat de tot ce e legat ele cele lume?ti. Crede cuvintelor mele, sora mea. Dac? mintea cuiva este vânturat? încolo ?i încoace ?i este nestatornic? asemenea desfrânatelor care nu se mul?umesc cu dragostea unui singur b?rbat, vrând s?-i prind? pe to?i în mrejele lor, un astfel de monah nu poate dobândi o fapt? bun? dac? nu va lega mintea sa nestatornic? cu frica de Dumnezeu, cu lini?tea cea bun? ?i cu t?cerea.

202.  Lini?tea ?i t?cerea sunt o pre?ioas? dobând? pentru cel ce le are ?i cea mai pl?cut? ?i mai dulce priveli?te pentru cei care v?d si aud.

203. Este un lucru ru?inos ?i din cele mai rele ca un c?lug?r, în stare a alege ?i înl?tura o hran? trupeasc? v?t?m?toare, s? nu aib? aceea?i grij? de citirea scrierilor care hr?nesc sufletelor noastre, ajungând chiar s? o desconsidere.

Trebuie s? ne deprindem s? facem toate cu grij?, ca unele ce sunt sfin?ite de Domnul, ca s? petrecem în lini?te, cu toat? evlavia.

204. Cel care îl ridic? pe cel c?zut trebuie s? fie — în toate privin?ele — mai presus de cel c?zut, iar cel c?zut are a?ijderea nevoie de un altul care s?-l pun? pe picioare. Iar cei ce-?i încredin?eaz? pov??uirea în mâinile unor înv???tori orbi, se lipsesc pe ei în?i?i de dulcea?a luminii duhovnice?ti. C?ci asupra lor se va împlini cuvântul Domnului: dac? un orb va pov??ui pe alt orb, vor c?dea amândoi în groap?. Dar când ucenicii sunt bine pov??ui?i de înv???tor, iar ei în?i?i nu-?i p?r?sesc deprinderile, vrând s? lucreze mai mult pentru pofta trupului decât pentru Domnul, neprimind via?a cea dup? Evanghelie, atunci înv???torul nu va primi nici un cuvânt de mustrare pentru ei. C?ci noi ne-am înv??at s? auzim de la proorocul cel înc?p??ânat ?i gr?itor împotriv?: mântuind, mântuie?te-?i sufletul t?u ?i nu fi p?rta? la p?cate str?ine, cum spune marele între P?rin?i, Vasile.

A?a cum tâlharii ?ed în locurile ascunse, tot astfel diavolul se ascunde în umbra dulce?ilor vie?ii, care sunt în stare s?-i t?inuiasc? .cursele — ?i astfel, ne întinde mrejele pierz?rii, în felul acesta, uneori vrând, iar alteori nevrând, noi ne pred?m vr?jma?ului, târâ?i de patimile cele spurcate ?i de dulce?ile vie?ii.

206.  Cel ce nu se îndulce?te ?i nu este tulburat de patima curviei, scap? de orice p?cat. Iar cel care a sc?pat de cea mai mare parte dintre patimi, cum sunt: patima slavei, bog??iei, a bunului neam — ?i celelalte ce se întâlnesc în via??, ?i este st?pânit numai de o patim?, ?i anume de patima desfrân?rii, acela nu este înfrânat, ci sluga diavolului, chiar dac? l-am numi s?n?tos pe acela care e st?pânit numai de o singur? boal? trupeasc?.

207.  A te c?i nu înseamn? a zice numai: am gre?it ?i pe urm? s? r?mâi în p?cat, ci, potrivit cânt?torului de psalmi, s?-?i recuno?ti p?catul ?i s?-l ur??ti. C?ci poc?in?a se pre?uie?te nu dup? cantitatea vremii, ci dup? dispozi?ia sufletului. Dar, vai de noi, noi oamenii s?vâr?im p?catul u?or ?i repede, iar poc?in?a o primim încet ?i cu lenevire, de?i sunt unii care se c?iesc cu adev?rat. De asemenea, nou? ni se pare c? dorim Împ?r??ia Cerurilor, dar nu ne îngrijim deloc de faptele bune prin care o putem dobândi ?i f?r? s? depunem vreo osteneal? pentru a tr?i în lini?te, în t?cere ?i în fapte bune, ne închipuim c? ne învrednicim de o parte egal? cu aceia care stau împotriva p?catului, pân? la moarte. S? ne aprindem dar, buna mea sor?, m?car de acum înainte, s? ne aprindem ele grija sufletelor noastre, s? ne îndurer?m de de?ert?ciunea vie?ii trecute ?i s? ne nevoim pentru bun?t??ile vie?ii viitoare, s? ne lini?tim pân? când mai avem pu?in? vreme, s? t?cem, Doamna ?i sora mea, în pu?inele noastre zile, pentru ca de acum încolo s? ne veselim ve?nic, s? nu r?mânem în lenevie ?i în neîngrijire de virtu?ile cele bune.

208. Necazurile dau pe fa?? ?i ispitesc sufletul, ca focul aurul. ?i, într-adev?r, pentru cei ce sunt bine preg?ti?i, necazurile sunt ca o educa?ie atletic? ?i o osteneal? care îl ridic? pe nevoitor spre slava lui Dumnezeu, printr-o împotrivire puternic?, prin r?bdare, c?ci necazul lucreaz? r?bdarea, iar r?bdarea, iscusin?a. Dar acela care respinge necazul, se lipse?te singur de iscusin??, c?ci dup? cum nimeni nu se încununeaz? f?r? lupt? ?i nevoin??, tot astfel nimeni nu poate s? se dovedeasc? iscusit, f?r? necazuri ?i osteneli, de dragul faptelor bune. Iar osteneala pentru faptele bune, buna mea sor?, sunt: postul, privegherea, lini?tea, t?cerea, rug?ciunea, m?rinimia de suflet, r?bdarea, ?ederea în chilia ta ?i îndep?rtarea de vorbirea cu oamenii.

209.  Cârmaciul nu întotdeauna poate avea lini?te când vrea, iar tu, dac? vrei s?-?i faci calea lini?tii f?r? tulburare, po?i s-o faci u?or. O s?-?i spun cum s-o faci. Dac? în lini?tea ta te vei osteni în post, vei ?edea în t?cere ?i vei petrece în rug?ciune ?i alte cereri, atunci curând în tine va str?luci lumina adev?ratei cuno?tin?e. Atunci, într-o clip? se vor îndep?rta ?i fiarele care tr?iesc înl?untrul t?u, adic? necuratele patimi ?i grijile vie?ii, atunci nu te vei mai asem?na cu o foarte gras? pas?re care are ?i aripi ?i pene ?i toate cele necesare pentru zbor, dar care nu va putea zbura din pricina greut??ii sale ce vine din gr?simea ei. Tu ai o minte de om chibzuit ?i des?vâr?it ?i nu-?i lipse?te nimic din cele necesare. Dac? vrei mântuirea, iat?, ea este gata, cum a spus ?i Domnul: Împ?r??ia lui Dumnezeu înl?untrul vostru este.

Astfel, mântuirea st? în voin?a ta; alege ceea ce este mai bun ?i ?ine-l.

210. Cei ce î?i istovesc trupul cu o via?? aspr? ele lung? durat? ?i, prin împlinirea poruncilor, se îmbog??esc cu toate faptele bune, sunt asemenea unui mare ?i bogat negustor care, umblând prin diferite ??ri, a agonisit tot felul de comori pre?ioase. Uitându-se la ele, el se bucur? ?i se vesele?te, dar iat?, în apropierea malului ?i limanului, dup? ce a navigat pe întinsul m?re?elor ?i grozavelor m?ri, se întâmpl? c? ori lovindu-se de vreo piatr? în b?taia furtunii, corabia lui se va duce la fund, ori pira?ii, n?v?lind pe nea?teptate, îi r?pesc tot ceea ce a câ?tigat iar el, nenorocitul, r?mâne f?r? nimic, izbutind s?-?i salveze doar trupul s?u.

Acela?i lucru se întâmpl? ?i cu acela care, în?l?ându-se în mari virtu?i, din pricina n?v?lirii vr?jma?ului, cade în patima curviei; nu-l osândi, ci ai mil? de el, a?a cum to?i au mil? de acel bogat, pe care îl ?tiau bogat si acum îl v?d s?rac. Amar? este soarta lui, dar de îndat? ce se va poc?i el, Dumnezeu îl va primi, îl va milui, îl va ap?ra ?i îl va iubi mai mult decât înainte. De altfel, El nu-l p?r?se?te nici în îns??i c?derea lui, ci îl cheam? la bun?tatea sa cea dintâi, a?a cum odinioar? l-a chemat pe Adam, dup? c?dere: „Adame, unde e?ti ?”, fiindu-I mil? de nenorocirea lui, pentru c? dintr-o slav? a?a de mare a C?zut într-o stare lipsit? de slav?, dintr-o astfel de în?l?ime, într-o astfel de pr?pastie. Cuget? la aceasta ?i tu ?i fii treaz?.

Vezi, s? nu neglijezi îndrum?rile mele; c?ci nici un om nu-?i poate dobândi mântuirea singur. De aceea Dumnezeu, f?cându-ne bine, ne-a dat sf?tuitori ?i pov??uitori. Dac? atunci când te înv?? ?i te îndrumez, tu nu ascul?i ?i e?ti nep?s?toare, vina este a ta. ?i Domnul va cere de la tine socoteal? pentru nep?sarea ?i neascultarea ta, iar pe mine m? va face nevinovat. Vai de noi, din pricina viclenelor curse diavole?ti, vai de noi, din cauza mrejelor sale întinse cu atâta ?iretenie!

211.  Pân? când s? ne l?s?m .în?ela?i de lume ? ?i ce este mai vrednic de cinste decât sufletul, buna mea sor? ? Ce poate precump?ni Împ?r??ia Cerurilor ? Ce sfetnic e mai vrednic de crezare decât Dumnezeu ? Cine e vrednic de iubire, mai mult decât Hristos ? Prietenia cu oamenii ?i cunoscu?ii lumii este pân? la o vreme. Atâta timp cât ei v?d c? ai ce le da, î?i sunt prieteni, iar când vor vedea c? nu ai nimic, devin du?manii t?i. Dar Dumnezeul nostru nu este a?a. Ci când vei l?sa lumea, toat? prietenia omeneasc?, toate bun?t??ile v?zute, alergând la bun?tatea Lui, te vei împrieteni cu El prin dragoste ?i fric?; atunci El î?i va da Împ?r??ia Cerurilor. ?i eu î?i voi spune cum putem dobândi iubirea Lui. Lini?tea, t?cerea, postul, înfrânarea, castitatea, rug?ciunea, îngenuncherea, citirea — iat? prin ce se arat? în afar? iubirea omului pentru Hristos.

212.  Nu te lenevi ?i nu dezn?d?jdui, buna mea Doamn?, în rug?ciune, în cântarea de psalmi, în citirea oric?rei înv???turi insuflate de Duhul Sfânt. C?ci în cuvintele dumnezeie?tilor Scripturi este ascuns? Împ?r??ia lui Dumnezeu si ea se descoper? celor ce ?ed în t?cere, în lini?te ?i în rug?ciune. Daca vrei s? tr?ie?ti cu evlavie, buna mea sor?, m?nânc? pâinea lini?tii cu suspine ?i cu lacrimi. C?ci la Iezechiel scria: „Fiul omului, s?-?i m?nânci pâinea ta cu durere ?i apa ta s? ?i-o bei cu chinuri ?i necazuri”.

213.  Cei ce nu vor s? se mântuiasc? prin supunerea fa?? de cuvânt ?i de credin??, potrivit cu negr?itul har dumnezeiesc, se în?elep?esc prin boli ?i prin necazuri lume?ti. Ia aminte dar cu chibzuin?? ?i lini?te?te-te cu grij?.

214.  „Întru r?bdarea voastr? — spune Mântuitorul — ve?i dobândi sufletele voastre”. C?ci f?r? r?bdare, nu este mântuire. Domnul d? cu b?gare de seam? celor care pentru Împ?r??ia Cerurilor, cu credin?? ?i cu n?dejde, poart? cu r?bdare jugul lini?tii, t?cerii ?i rug?ciunii, ceea ce nici un om nu poate a?tepta. Ia aminte dar la tine cu chibzuin?? ?i lini?te?te-te cu grij?.

215.  Cel ce nu este înarmat cu r?bdare, lesne devine o prad? în ghearele satanei. Mii de curse, ici ?i colo, sunt întinse pentru a-l prinde pe bietul monah. De aceea Domnul ne înva??, spunând: „Întru r?bdarea voastr? ve?i dobândi sufletele voastre”. C?ci „cel ce va r?bda pân? la sfâr?it, acela se va mântui”‘. Ia aminte dar, cu grij? ?i lini?te?te-te cu chibzuin??.

216.  Dac? vrei, buna mea Doamn?, ca ?i la noi s? vin? Domnul, ca odinioar? la Apostoli, „prin u?ile încuiate”, s? ne sârguim s? închidem ?i u?ile noastre —gura cu t?cerea cea bun?, ochii — ca s? nu privim cu r?utate ?i cu patim?, urechile -— ca s? nu auzim vorbe putrede, mirosul ?i pip?itul, cu îndep?rtarea de poftele trupe?ti. Ia aminte dar cu chibzuin?? ?i lini?te?te-te cu grij?.

217.  Dumnezeu nu-i uit?, buna mea sor?, pe aceia care p?streaz? o neîncetat? aducere aminte de El ?i întotdeauna î?i amintesc de sufletul în care petrec cuvintele Lui, dup? cum spune însu?i proorocul Ieremia: pentru c? cuvintele Mele sunt la el, cu pomenire îl voi pomeni. Ia deci aminte cu chibzuin?? ?i lini?te?te-te cu grij?.

218. Noi singuri suntem pricinuitorii pierz?rii noastre, dar dac? ne vom c?i, chiar dac? am fi ni?te câini netrebnici, vom fi mai bine pre?ui?i decât fiii cei nep?s?tori. Ceea ce îns? nu poate face dragostea, aceea o poate înlocui lini?tea, t?cerea ?i rug?ciunea neîncetat?. Ia aminte deci cu chibzuin?? ?i lini?te?te-te cu grij?.

219. Dac? ne vom lini?ti, dac? ne vom îndeletnici în lini?tea noastr? cu rug?ciunea, dac? ne vom ocupa cu citirea ?i nu-i vom plictisi pe al?ii cu trebuin?ele noastre trupe?ti, atunci Dumnezeu îi va aduce pe ace?tia la noi ?i, cu pronia Sa, îi va face s? ni le pun? la îndemân? cu toat? osârdia. C?ci Se îngrije?te de noi Dumnezeu, când ?i noi ne îngrijim de cele duhovnice?ti, adic? de rug?ciune, de t?cere ?i de lini?te. Ia deci aminte cu chibzuin?? ?i lini?te?te-te pe de-a-ntregul.

220. Nevoie?te-te, buna mea sor?, ca s? nu tragi nici o r?suflare în tine, f?r? Dumnezeu. Ea î?i va ajuta ?ie în ceasul mor?ii ?i în ceasul Judec??ii. Iar aducerea aminte de Dumnezeu este rug?ciunea despre care ?i-am spus.

221. Mai întâi de toate, cunoa?te-te pe tine îns??i. Când te vei cunoa?te pe tine îns??i, atunci îl vei cunoa?te ?i pe Dumnezeu ?i uitând cu totul f?ptura, î?i vei aduce aminte neîncetat numai de F?c?torul ei.

222. În loc s? dormi, vegheaz?, c?ci altfel vremea curge, iar inima ?i-o împlete?ti cu de?ert?ciuni.

Între timp, încetul cu încetul, ?i se umple sorocul vie?ii, de?i tu nici nu sim?i acest lucru. Road? ?i des?vâr?irea înfrân?rii st? în aceea ca prin suferin?a trupului s? contribui la cur??irea sufletului ?i inima s-o izb?ve?ti din cursele diavolului. Cunoa?te-te a?adar pe tine îns??i ?i lini?te?te-te cu t?rie.

223. Cel ce este legat cu lan?uri nu poate alerga, iar mintea care lucreaz? patimilor ?i pântecelui nu poate vedea locul rug?ciunii duhovnice?ti. Pe ea o ademenesc ?i o risipesc gândurile p?tima?e ?i ea nu poate sta neclintit? în sinea ei, iar rug?ciunea este t?cerea oric?rui gând.

Cunoa?te-te a?adar pe tine îns??i ?i lini?te?te-te cu bun? cuviin??.

224. Când sufletul este cuprins de rug?ciune, patima dispare, întunericul nu va suferi prezen?a luminii ?i boala nu va sta în fa?a s?n?t??ii care se restabile?te; ?i patimile î?i pierd puterea când s?l??luie?te în suflet Duhul Sfânt. Cunoa?te-te a?adar pe tine îns??i ?i ia aminte la tine cu grij?.

225. Nu e p?cat, buna mea sor?, s? m?nânci în fiecare zi câte pu?in, în ceasul al nou?lea. Dar dup? mâncarea pâinii, trebuie s? te ocupi ?i cu citirea, pentru ca s?-?i înal?i din nou la ceruri cugetul sl?bit ?i s? nu-i îng?dui s? se amestece în treburile vie?ii de?arte.

226. Dac? vrei, buna mea sor?, s? intri în Împ?r??ia lui Dumnezeu, îndr?ge?te necazul. Cel ce n-are necazuri, nu va intra în Împ?r??ia Cerurilor, c?ci por?ile ei sunt foarte înguste ?i nu-i încap pe cei ce s-au îngro?at. Cunoa?te-te deci pe tine îns??i ?i lini?te?te-te cu toat? fiin?a ta.

227.  Mare lucru este rug?ciunea pentru cei ce se lini?tesc, ea îns? î?i prime?te puterea din neagoniseal?. De aceea, buna mea sor?, lep?dându-te de toate, roag?-te neîncetat în taina inimii tale, cum te-am înv??at eu. ?i nu trând?vi. Trând?via este pierzania sufletului, c?ci ea este aceea care înstr?ineaz? sufletul de Dumnezeu, întret?ind aducerea aminte de Sfânt Numele Lui. Cunoa?te-te a?adar pe tine îns??i ?i adu-?i aminte întotdeauna de Dumnezeu.

228. Atâta vreme cât î?i vei aduce aminte cu toat? evlavia, dragostea ?i frica de St?pânul t?u ?i vei privi la El cu ochii min?ii la rug?ciune, ?i El va lua aminte la tine cu dragoste de tat? ?i atunci nu vor avea putere asupra ta, buna mea Doamn?, nici satana, nici patima, nici nenorocirea, nici p?catul. De îndat? îns? ce tu vei da înapoi de la frica ?i aducerea aminte de St?pân ?i vei uita de Mântuitorul ?i Dumnezeul t?u, î?i va întoarce ?i El fa?a de la tine ?i atunci î?i va fi inima robit? de orice r?u.

?tiind acestea, cineva dintre sfin?i îl chema neîncetat pe Dumnezeu, cu glasul psalmului: „Nu-?i întoarce fa?a Ta de la mine, Dumnezeule, Dumnezeul meu — ?i nu Te abate întru mânie de la robul T?u”; ?i a?a, ia aminte la tine ?i adu-?i întotdeauna aminte de Dumnezeu ?i nimic din cele v?zute în lumea aceasta nu socoti c? este mai de pre? decât mântuirea sufletului t?u.

229. Niciodat? nu trebuie s? trând?vim ?i s? curm?m înv???tura din dumnezeie?tile Scripturi, lini?tea, t?cerea ?i rug?ciunea pentru ca, neglijându-ne pe noi în?ine, prin sl?biciunea pântecelui, s? pierdem, c?ldura aducerii aminte de Prea Dulcele nostru Dumnezeu. De aceea ne ?i porunce?te nou? dumnezeiescul Apostol: „Duhul s? nu stinge?i, adic? aducerea aminte de Dumnezeu”. ?i în Vechiul Testament e scris: „focul s? fie întotdeauna jertfelnic”, adic? s? fie întip?rit? în inim? neîncetata aducere aminte de Dumnezeu.

230.  Îndr?zne?te s? intri cu lacrimi la cerescul Doctor ?i El î?i va vindeca toate ranele sufletului t?u, c?ci nu exist? patimi pe care s? nu le poat? vindeca iubitorul de oameni Hristos.

231.  Întrucât ispitele ne vin din afar? prin cele cinci sim?uri, adic? prin vedere, auz, miros, gust ?i pip?it, atunci trebuie s? le p?zim pe cât ne st? în putin??, ?i observând prin care din ele ne vine v?t?marea, s? ar?t?m o deosebit? agerime în observarea ei.

232.  Nu va vedea mintea locul lui Dumnezeu în inim?, dac? mai întâi nu va sta în afar? de toate lucrurile, iar în afara tuturor lucrurilor ea nu va sta, dac? nu va dezr?d?cina toate patimile ?i nu va introduce în locul lor virtu?ile. Cunoa?te acest lucru ?i râvne?te pentru faptele bune.

233.  Citirea, rug?ciunea neîncetat? în inim? ?i o mic? rucodelie sunt o puternic? îngr?dire împotriva ispitelor. Dac? le vei p?zi cu r?bdare în chilia ta, atunci te va p?zi Dumnezeu de toate cursele vr?jma?ului ?i nu va îng?dui celui viclean s? te ispiteasc? ?i s? te arunce în pr?pastia patimilor.

234. În?elege, buna mea sor?, viclenia n?v?lirilor diavole?ti. La început, diavolul se sile?te s? ne risipeasc? mintea cu grijile lume?ti ?i s? întrerup? rug?ciunea cea neîncetat? din inim?, apoi s-o abat? ele la obi?nuita cântare de psalmi, de la citire ?i rug?ciune, mai departe, s? ne conving? s? ie?im din chilie, s? r?t?cim de colo pân? colo ?i s? st?m de vorb? cu b?rba?ii ?i cu tinerii. Din acestea, în sfâr?it, gândul sl?be?te ?i bietul monah nu mai are r?bdare s? nu guste pân? la al nou?lea ceas ?i s? nu bea, pe deasupra, pu?in vin. Toate acestea i se pare de pu?in? importan?? ?i ca un lucru firesc, dar cu toate acestea, cu cât? abilitate este ascuns? aici în?el?ciunea diavoleasc? pe care el nici n-o poate observa. Dup? aceasta, diavolul, v?zând c? acest nenorocit rob face voia lui, îl ia sub st?pânirea sa ?i întrucât pentru nep?sarea lui, Îngerul P?zitor îl p?r?se?te, îl arunc? cu tiranie dintr-o patim? în alta, dintr-un p?cat în altul, pân? când îl arunc? în pr?pastia dezn?dejdii, dac? Dumnezeu Cel iubitor de oameni nu-l va aduce la poc?in??. Astfel de curse le-au cunoscut ?i le-au transmis, spre prevenire ?i paz?, aceia care au c?zut în ele ?i, cu darul lui Dumnezeu, iar??i s-au în?elep?it ?i s-au ridicat.

235. Gândurile diavole?ti se silesc pe toate c?ile s? întunece ochiul luminos al sufletului pentru ca, în întuneric, s? fac? ce vrea el. ?tiind acest lucru, ca pas?rea din la? fugi de ele pe cât te ?in puterile, ca s? te mântuie?ti.

236. S? ai frica de Dumnezeu ?i dragostea de Dumnezeu, lini?tea ?i t?cerea, rug?ciunea ?i înfrânarea, ?i niciodat? nu te vei teme de îngrozirile demonilor.

237. ?ine minte, buna mea sor?, c? Dumnezeu st? întotdeauna al?turi de tine ?i teme-te, cutremur?-te, ca s? nu faci ceva ce nu este dup? voia Lui. Bucur?-te când faci fapte bune, dar nu te în?l?a (c?ci aceasta este slav? de?art?), pentru ca nu cumva s? nu te împiedici chiar la liman. Cunoscând acest lucru, fii cu luare-aminte ?i fugi de în?l?are.

238. Nu te bucura de mângâierile vie?ii, c?ci ele, ca floarea ierbii, repede se ve?tejesc. Când e?ti am?rât?, mul?ume?te-I lui Dumnezeu ?i când te vei ruga Lui, ?i se va u?ura jugul am?r?ciunii.

239. S? lu?m aminte la noi în?ine ?i s? nu osândim pe al?ii, c?ci multe din cele cu care îi osândim nu sunt str?ine nici de noi în?ine. Cunoa?te acest lucru ?i nu osândi pe nimeni.

240. Psalmul s? fie întotdeauna în gura ta ?i aducerea aminte de Dumnezeu în gura ta. Dumnezeu pe Care-L ?ii minte ?i pe Care-L pomene?ti îi alung? pe demoni. Cunoa?te acest lucru ?i adu-?i aminte mereu de Dumnezeu.

241. P?ze?te-?i limba, c?ci ea adesea pronun?? ceea ce nu vrei. Acest lucru tu îl vei dobândi, dac? în gândul t?u îl vei ?ine întotdeauna pe Dulcele nostru Iisus Hristos, Care este ?i Dumnezeul nostru, iar aceast? aducere aminte dezr?d?cineaz? gândurile rele. Cunoa?te acest lucru ?i caut? deci s? nu te în?eli.

242. Pe cât î?i st? în putin??, buna mea Doamn?, s? ur??ti mângâierile trupe?ti, c?ci ele, o dat? cu trupul, apuc? ?i sufletul. Cunoa?te acest lucru ce este p?gubitor pentru suflet.

243. Nu sta de vorb? cu b?rba?ii, chiar dac? ei ?i-ar fi rude, c?ci „dragostea de lume este vr?jm??ie de Dumnezeu”. Tu ai alergat la Dumnezeu ?i El ?i-a luat ap?rarea, ce nevoie mai ai, buna mea sor?, s? te întorci din nou la rude ?i, cu aceasta, s?-L superi pe Dumnezeu ? De cuno?ti acest lucru, fugi de ai t?i, ca s? nu se întâmple ?i cu tine ce s-a întâmplat cu femeia lui Lot.

244. Postul, lini?tea ?i fericita t?cere s?-?i fie arm?, rug?ciunea — perete, plânsul pentru p?cate — baie. Cunoscând dar acest lucru, fecioar?, s? plângi pentru gre?elile tale.

245. Dac? ai bog??ie, împarte-o, iar dac? nu o ai, s? nu te gânde?ti s-o aduni. De cuno?ti acest lucru, fugi de iubirea de agoniseal?.

246. Tot ce ai gre?it din tinere?e, m?rturise?te cu suspinuri ?i cu lacrimi Prea Dulcelui nostru Iisus, în fiecare zi, ?i din aceasta se va na?te în sufletul t?u o neîncetat? înfrângere. ?tiind, fecioar?, aceasta, plângi întotdeauna.

247.  Mul?ume?te-te cu cele necesare ?i las? în grija lui Dumnezeu hrana ta. D?-?i trupul pentru ostenelile bune, adic? spre post, priveghere, rug?ciune ?i altele ?i s? nu-i dai deloc odihn? aici. Pe cât î?i st? în putin??, nu te atinge de vin, pentru c? el nu este deloc potrivit monahilor, mai ales ?ie, care e?ti tân?r?. ?ine minte c?derea lui Lot ?i fugi de b?utur?.

248. În vremea bolii, neputând s?-?i s?vâr?e?ti pravila obi?nuit?, nu l?sa în neb?gare de seam? înv???tura min?ii, adic? aducerea aminte de Dumnezeu ?i alearg? la Hristos, ca la doctorul, cel mai iscusit. ?tiind acest lucru, fecioar?, suport? cu r?bdare bolile.

249. Cinste?te, dar fugi de to?i preo?ii ?i monahii, ca s? nu se nasc? un vierme în sufletul t?u. ?tiind acest lucru, fecioar?, îndep?rteaz?-te de tot ce este de?art.

250.  Iube?te bisericile lui Dumnezeu, dar mai vârtos f? din tine îns??i o biseric? a lui Dumnezeu. Nu ie?i niciodat? din chilie ?i acest lucru te va izb?vi de tulbur?rile ?i furtunile din afar?. Nu-?i lega inima de nimic din cele p?mânte?ti ?i pieritoare, ?i vei dobândi o lesnicioas? în?l?are spre cele cere?ti. ?tiind acest lucru, fecioar?, îndep?rteaz?-te de tot ce este de?art.

251. Închide, buna mea sor?, auzul ?i ochii, c?ci prin ei intr? toate s?ge?ile p?catului. Tu îns? nu le po?i îngr?di altfel decât numai cu lini?tea cea bun?, cu sl?vit? t?cere ?i cu rug?ciunea. ?tiind a?adar toate acestea, lini?te?te-te ?i taci.

252. Când vrei s? te rogi, ridic?-?i gândul la Dumnezeu ?i dac?, fiind împiedicat, va c?dea jos, riclic?-l repede iar??i sus. Mintea nu înceteaz? s? nasc? gândurile, dar tu taie-le pe cele rele ?i spurcate, iar pe cele bune p?streaz?-le ?i întoarce-le. ?tiind acest lucru, fecioar?, roag?-te neîncetat.

253. S? socote?ti amintirile cele rele ca pe o s?mân?? diavoleasc?: Ele se taie cu lini?tea cea bun?, cu t?cerea ?i cu rug?ciunea, iar sem?n?torul lor, adic? diavolul, se ru?ineaz?. Te rog deci pe tine, nu intra singur? în la?.

254. Nu-?i cru?a sufletul ?i trupul, când e vorba de fapte bune. Aceste fapte sunt: postul, privegherea, t?cerea, îngenuncherea, rug?ciunea, înfrânarea, castitatea. Când te vei înconjura în felul acesta cu virtu?ile dumnezeie?ti, atunci diavolul nu va g?si în tine multe intr?ri. Dar te rog: ia aminte la sufletul t?u.

255. Una din primele lucr?ri ale sufletului trebuie socotit? cititul, dar sile?te-te ca ?i mintea ta s? fie cu limba, ?i atunci vei cunoa?te cele citite. Când te a?ezi s? cite?ti, cite?te în lini?te. Te rog dar pe tine, ia aminte la citire.

256. Când ?ezi la rucodelie ?i lucrezi, vezi s? nu ?i se dep?rteze mintea de pomenirea lui Dumnezeu. Altminteri, diavolul î?i va afla o intrare u?oar? ?i va tulbura sufletul t?u. Observ? acest lucru ?i vei fi în afar? de primejdie.

257. ?ine întotdeauna ner?utatea în inim?, castitatea în trup, precum ?i lini?tea ?i rug?ciunea. Aceasta te va face biseric? lui Dumnezeu. Dac? vei p?stra curat templul trupului ?i sufletului, în ziua Judec??ii te va cunoa?te Domnul ?i te va conduce la Împ?r??ia Sa cea prea fericit?.

258. Vorbirile despre cele lume?ti ?i ale vie?ii îndep?rteaz? gândul de la Dumnezeu. Pentru aceea, s? nu vorbe?ti despre toate acestea ?i s? nu ?ezi cu cei ce vorbesc despre toate acestea, fie c? sunt ei mireni sau monahi, în felul acesta, cu darul lui Hristos, vei putea s? scapi de cursele diavolului.

259. Ia aminte la tine, sor?, ?i fugi de oameni. Când vezi bog??ia ?i slava sau altceva lumesc, cuget? la putreziciunea lor, precum ?i la moarte, care te desparte de ele ?i vei sc?pa de în?el?ciunea diavolului.

260. Petrecând în chilia ta, sufer? cu r?bdare necazurile care î?i vin de la demoni, în necazuri înfloresc faptele bune, ca trandafirii. Ia aminte deci, sora mea, ?i petrece în chilie.

261.  Nimic s? nu socote?ti mai vrednic decât lini?tea, t?cerea ?i rug?ciunea. C?ci prin ele, vei vedea pe Dumnezeu. Cunoa?te acest lucru ?i nu p?r?si chilia.

262.  Sl?birea ?i trând?via trebuiesc socotite ca o mam? a r?ut??ilor. C?ci ele pierd binele pe care îl ai ?i nu îng?duie s? aduni nimic. Cunoa?te acest lucru, sora mea, ?i fugi de sl?bire.

263. Dep?rtarea de lume este calea spre fapte bune — o cale bun? ?i scurt?. Dar ce este lumea? Tot ce ?ine de via?? ?i toate leg?turile asem?n?toare. Cel ce dore?te mântuirea trebuie s? nu ia aminte deloc la cele pieritoare. Cunoa?te acest adev?r ?i liniste?te-te bine.

264. Dac? vrei s? dobânde?ti via?a cea adev?rat?, buna mea sor?, preg?te?te-te întotdeauna de moarte ?i urm?re?te via?a de acum. Vezi cât de necuviincios se învârte roata ei. Nu dori bun?t??ile p?mânte?ti, c?ci ele trec ca umbra ?i dispar ca fumul.

265. Nu te bucura de bog??ie ?i nu te încurca cu grijile ?i de?ert?ciunile vie?ii. Astfel de griji abat mintea omului de la Dumnezeu. Las? a?adar toate, dac? vrei s? petreci întru Dumnezeu.

266. Sfâr?itul este aproape, fiica mea. Cine î?i petrece zilele sale în nep?sare ?i neîngrijire, pe acela îl va primi chinul cel ve?nic. Nu este al meu acest cuvânt, ci al lui Hristos Mântuitorul: „slug? viclean? ?i lene??…” ?i celelalte…

267. Nu e departe sfâr?itul, buna mea Teodora. A?adar, cur??? mai repede câmpul sufletului t?u de m?r?cini.

268.  Adu-?i aminte de înfrico?ata Judecat? ?i arunc? din mintea ?i inima ta tot ce este netrebnic, de?art ?i necurat.

269. S? nu te m?rgine?ti numai la lini?te, ci cu lini?tea cea bun? sile?te-te s? aduni ?i toate celelalte fapte bune ?i s? nu faci nimic din cele ce în ziua cea înfrico?at? te pot acoperi de ru?ine ?i te pot alunga afar?.

270.  Cuget? întotdeauna la necredincio?ia vie?ii ?i vei sc?pa de grijile vie?ii.

271.  S? nu te ademeneasc? bunul chip ?i frumuse?ea p?mânteasc? ?i vremelnic?, c?ci aceasta este o momeal? pentru sufletul t?u, care te atrage ?i te r?ne?te.

272. Fapta bun?, haina lui Dumnezeu. Dumnezeu iube?te faptele bune ?i Se îndulce?te de ele. S? le ?e?i dar s? le ?i co?i. Dar cum ? Cu lini?te, cu t?cere, cu rug?ciune, cu smerenie. ?tiind aceasta, înva??-te s? te lini?te?ti.

273. Nu te îndulci la vin, la pe?te ?i la untdelemn pân? la saturare. Aceasta te va atrage spre fapte din care î?i vor veni suspinuri ?i am?r?ciuni.

274. Vrei oare s? faci fapte bune f?r? osteneal? ? ?ine minte întotdeauna c? osteneala este vremelnic?, iar r?splata ei — ve?nic?.

275. Tot ceea ce este bun în lume, s? socote?ti c? e pieritor ?i numai fapta bun? s-o socote?ti nepieritoare. Sile?te-te s?-I placi lui Dumnezeu prin fapte bune ?i curând te vei face mo?tenitoarea Împ?r??iei lui Dumnezeu.

276.  Râvne?te la fapta cea bun?, c?ci ea, prin mijlocirea lini?tii, îl face pe om al lui Dumnezeu. Pe cât î?i st? în putere, sile?te-te s? nu te îmbraci în afar? de Dumnezeu, c?ci cel ce se îmbrac? în afar? de Dumnezeu se va duce cu demonii în locul cel mai din afar?, dup? cuvântul Domnului. ?tiind acest lucru, râvne?te la fapta cea bun?.

277.  Dac? î?i vei înfrâna pântecele ?i limba, buna mea sor?, te vei s?l??lui în rai, iar dac? nu le vei st?pâni, vei deveni o agonisire a mor?ii ve?nice.

278.  Bun? este pâinea postului, c?ci ea este str?in? de acreala poftelor.

279. Frumos este postul ?i pu?in? mâncarea când, iubind s?r?cia hranei, fugi de pl?cerea oamenilor.

280. Toate darurile lui Dumnezeu se atrag cu lini?tea, cu t?cerea ?i cu sfânta rug?ciune. Prin ele, curând, dobânde?te monahul sporirea.

281. Dac? ne vom judeca pe noi în?ine, iar nu pe al?ii, atunci Judec?torul Se va schimba fa?? de noi. Dumnezeu, cu adev?rat Se bucur? când vede c? p?c?tosul arunc? de la sine greutatea sa. Dac? am s?vâr?it ceva necurat, s? ne sp?l?m cu poc?in??, c?ci noi trebuie s?-I înf??i??m lui Hristos chipul S?u curat.

282. Dup? cum cei ce au lan?uri la picioare, adeseori se poticnesc ?i c?ci, tot astfel ?i cei lega?i cu grijile vie?ii, nu pot merge pe calea faptei bune.

283. Cine nu ur??te p?catul în cei p?c?to?i, chiar dac? el însu?i nu face p?cate, se num?r? cu p?c?to?ii ?i este robul p?catului.

284. Ve?nicele bun?t??i sunt frumoase, îmbel?ugate ?i m?re?e f?r? margini, iar cele lume?ti, toate sunt umbr?, fum, vis. Auzi, Doamna mea? F? deci a?a, ?i bun va fi sfâr?itul t?u.

285. Orice fapt? rea este o arm? în mâinile diavolului îndreptat? împotriva noastr?, iar odat? înarmat, el cu mai mult? r?utate se n?puste?te împotriva celui ce îl înarmeaz?.
286. Nu sem?na r?ul, c?ci seceri?ul este aproape ?i focul va înghi?i pe cel ce seam?n? spini ?i m?r?cini.

287. Vrei s?-l lipse?ti pe diavol de orice putere? Taie repede gândurile rele ?i, lipsit de aripi, el va fi o juc?rie, ca o mic? vrabie.

288. Vai de cel nep?s?tor ?i negrijuliu, buna mea sor?. C?ci în ziua ie?irii, vor cere de la el socoteal? pentru vremea pe care el a cheltuit-o r?u.

?tii care e sfâr?itul celui nep?s?tor; plângi dar, l?crimeaz?, îndurereaz?-te cu inima ?i folose?te totul ca s? te mântuie?ti mai repede, c?ci moartea va veni curând ?i nu va z?bovi.

289. Fericit este acela care ?i-a sp?lat toat? necur??ia pe care a adunat-o în via?a aceasta de?art? ?i care se va înf??i?a curat, înaintea Judec?torului Celui curat.

290. De c?p?tâi sunt dar cuvintele, sora mea; nu le trece cu vederea. Curând va trece greutatea jugului. Dar vai de tine de te vei dovedi rea în înfrico?ata zi a Judec??ii.

291. Pe Dumnezeu s?-L cinste?ti cu fapte, s?-L lauzi cu cuvântul, s?-L pomene?ti neîncetat cu inima, înva?? fapta bun? cu cuvântul, dar s-o propov?duie?ti cu fapta.

292. Din cele rele, r?u î?i faci ?ie lucrând necuratelor patimi, iar nu lui Dumnezeu. Str?in este de Dumnezeu acela care este preocupat de lucruri str?ine, de lucrurile lumii, fie ele mici sau mari, ar?toase sau near?toase.

293. Dup? cum vinul îl face puternic pe cel care-l bea ?i adeseori îl aduce într-o uitare de sine, tot astfel ?i aducerea aminte de Dumnezeu îl umple de bucurie pe acel care îl ?ine mereu în minte ?i, lep?dându-se de lume, îl face s? uite de tot ce este de?ert?ciune.

294. Cuget? numai la acele mânc?ruri care între?in trupul, iar nu la acelea care-l îndulcesc ?i-l îngra??, adic? pe?te, untdelemn, tot felul de mânc?ruri, c?ci ele, mai ales când stai de vorb? cu b?rba?ii, arunc? în curvie.

Iat? mânc?rurile cu care trebuie s? te hr?ne?ti: pâinea uscat? — ?i aceasta nu mult?, ap? — ?i aceasta cu m?sur?. P?rin?ii no?trii — sfin?ii — au mers pe aceast? cale spre Împ?r??ia Cerurilor. Dac? vei începe s?-?i l?rge?ti pântecele, nu vei sc?pa de r?zboiul curviei. Fericitul Ioan Sc?rarul astfel ne înva?? despre aceasta: cel ce-i face pântecelui pe plac ?i vrea s? sting? curvia, este asemenea aceluia care vrea s? sting? focul cu untdelemn.

295. Iubitor de osteneal? este ?i se recunoa?te, buna mea sor?, acela a c?rui minte ?i gând e întotdeauna cu Dumnezeu, cel care ?ezând întotdeauna cu aducerea aminte de Dumnezeu, face fapte bune ?i petrece cu trupul în lini?te.

296. Nu chipul b?rbatului monah s?-l ?ii minte, doamna mea, ci în?elepciunea lui sufleteasc?. Iar suflete?te, acela este în?elept, care iube?te lini?tea ?i rug?ciunea ?i t?cerea, care nu iube?te s? vad? fa?? de femeie ?i nu dore?te s? stea de vorb? cu ele. Acela?i lucru, doamna mea, trebuie aplicat ?i femeilor.

297. O mare nenorocire vine din auz ?i din limb?. C?ci Solomon zice: mai bine s? cazi din în?l?ime, decât din cauza limbii. Dar nu vei sc?pa de aceast? nenorocire, dac? nu vei iubi lini?tea cea bun?, t?cerea ?i rug?ciunea.

298. S? socote?ti c? ?i-e un bun prieten acela care î?i dore?te cinstea ?i care î?i conduce sufletul la mântuire, iar pe to?i ceilal?i nu-i primi deloc.

299. Vorbe?te cele de cuviin?? ?i de trebuin?? ?i nu vei auzi cele necuviincioase.

300. Mare ?i sl?vit lucru este prietenia cea duhovniceasc?. Iar de acela care vrea s?-?i piard? sufletul, fugi ca de însu?i diavolul. Crede-m? c? ast?zi cu greu se g?se?te cineva care s? doreasc? s? intre Cu tine într-o prietenie duhovniceasc?, în afar? de Prea Dulcele nostru Iisus Hristos, din cauza tinere?ii tale, care te robe?te. ?i apoi, ce nevoie ai, buna mea sor?, s? fii prieten? cu oamenii, care nu pot s?-?i ajute cu nimic în ceasul mor?ii sau în ziua Judec??ii? Las?-i pe to?i, ?i pe cei mici, ?i pe cei mari, ?i lipe?te-te de Prea Dulcele nostru Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, Care te poate ajuta în ceasul mor?ii ?i în ziua Judec??ii ?i, ceea ce-i mai. mult, s?-?i dea ?ie Împ?r??ia cea nesfâr?it?. ?i Apostolul Pavel spune: „Lumea e r?stignit? pentru mine ?i eu pentru lume”. Alege dar ceea ce e mai bine, ca una ce e?ti în?eleapt? ?i chibzuit?.

301. Noble?ea sufletului se arat? în afar? prin lini?tire. Ia seama dar ?i deosebe?te gândurile omene?ti.

302. Castitatea ?i blânde?ea, lini?tea ?i t?cerea ?i rug?ciunea min?ii în inim? fac din suflet un înger, înainte de moarte.

303. Cel ce se îngrije?te bine de el însu?i, de acela Se îngrije?te ?i Dumnezeu. Ce este mai m?re? decât s? te lipe?ti de Domnul, dar numai inima celui cast este casa lui Dumnezeu. Sile?te-te dar cu osârdie s?-L prime?ti pe Dumnezeu.

304.  Sufletul care râvne?te evlavia, dar nu d? aten?ie t?cerii, u?or se r?t?ce?te. ?i însu?i Hristos spune  cerceta?i Scripturile, c?ci în ele ve?i g?si calea mântuirii voastre.

305. Vei afla din lacrimile tale dac? te temi de Dumnezeu, dac? în vremea rug?ciunii plângi pentru p?cate. Prea sl?vit lucru pentru sufletul celui ce se lini?te?te este smerenia cu castitatea.

306.  Pomul din rai este sufletul celui ce se lini?te?te. Dac?-L iube?ti pe Hristos, p?ze?te-I poruncile ?i nu te abate niciodat? de la pomenirea Lui. Dac? vei îng?dui aceasta mult te vei c?i dar, cred, f?r? nici un folos.

307. Un prieten dup? Dumnezeu izvor??te miere ?i lapte din gura sa ?i cu cuvintele adev?rului conduce sufletul prietenului s?u spre mântuire. Dar un suflet nep?s?tor ?i iubitor de desfrânare nu va g?si un astfel de prieten.

308. Dac? te temi de Dumnezeu, f? toate lucrurile potrivit voii lui Dumnezeu. ?i-am scris multe îndrum?ri diferite, ?i-am zugr?vit sim??mintele ?i înclin?rile oamenilor buni ?i r?i ?i ?i-am ar?tat cât e de greu s?-i cuno?ti. Te rog a?adar, ia aminte la tine însu?i ?i ai grij? de sufletul t?u. Nu eu am un folos de aici, ci tu.

309. Cel smerit cu cugetul ?i iubitor de lucrul cel duhovnicesc, ?ezând în lini?te, cite?te dumnezeie?tile Scripturi ?i aplic? cu osteneal? ?i osârdie tot ce se g?se?te în ele trebuitor pentru mântuire.

310.  Cheam?-L pe Dumnezeu zi ?i noapte ca s?-?i deschid? ochii inimii ?i vei vedea folosul rug?ciunii ?i al citirii chibzuite.

311. Privegherea, rug?ciunea ?i r?bdarea necazurilor care vin asupra noastr? sunt arme care înmoaie inima; iar cel ce neglijeaz? aceste fapte bune, cel ce se dep?rteaz? de lini?te ?i r?t?ce?te de colo pân? colo, înghea?? ca în timpul unui ger puternic.

312. Sunt multe chipuri de rug?ciune, unul mai luminat decât altul ?i nici unul din ele nu r?mâne f?r? rod, numai dac? acea rug?ciune nu va fi rug?ciune, ci lucrare satanic?. Astfel un om, având de gând s? fac? r?u, s-a rugat mai întâi, dup? obiceiul s?u ?i — din iconomia lui Dumnezeu — neizbutind în inten?ia sa, I-a mul?umit dup? aceea lui Dumnezeu.

313. În ceasul unei calde aduceri aminte de Dumnezeu, înmul?e?te-?i rug?ciunea ca s? nu te uite Dumnezeu, atunci cânt tu îl ui?i pe El.

314. Scripturile citindu-le, roag?-L pe Dumnezeu ca s?-?i dea r?bdare s? te lini?te?ti, s? taci, s? te rogi, s? cite?ti.

315. Crezi în Hristos. Rabd? dar orice nedreptate pentru ca, în r?bdarea ta, s?-?i zideasc? El sufletul t?u. E mai bine s? rabzi oc?rile oamenilor, decât ispitele demonilor. Dar cel ce se lini?te?te, tace ?i se roag?, acela, cu darul lui Hristos, va birui amândou? ispitele, atât pe cele ce vin de la demoni, cât ?i pe cele ce vin de la oameni.

316. Orice bine cu iconomie vine de la Dumnezeu, dar binele fuge în chip tainic de la cei ce sunt nerecunosc?tori, nemul?umitori, trândavi ?i iubitori de vorb?.

317. S? fii curios de faptele tale rele, iar nu de faptele aproapelui ?i atunci demonii nu vor v?t?ma gândul t?u.

318. Nep?sarea risipe?te toate faptele bune, cele adunate dup? putere; iar milostenia, lini?tea ?i rug?ciunea îl în?elep?esc iar??i pe cel nep?s?tor.

319. S? nu spui c? po?i dobândi fapta bun? f?r? necazuri, fiindc? o astfel de fapt? nu este fapt? bun?. Tocmai de aceea ?i David se ruga, zicând: „În necazul meu m-ai risipit, ascult? rug?mintea mea”.

320.  S? nu zici: eu nu cunosc binele ?i de aceea nu sunt vinovat? pentru c? nu l-am f?cut. C?ci dac? cu osârdie vei face binele pe care îl ?tii, Dumnezeu î?i va descoperi ?i pe acela pe care nu-l ?tii.

321. Cunoa?te vr?jma?ul puterea legii ?i la început caut? numai consim?irea gândului. Apoi tulbur? gândurile din ce în ce mai mult ?i, înf??i?ând smintelile din afar?, atrage spre fapt?. Vegheaz? deci, ?i te roag?.

322.  Dumnezeu îl prime?te în rai pe cel ce poste?te, pe cel ce se lini?te?te ?i pe cel ce rabd?, iar pe cel ce m?nânc? f?r? grij?, pe cel ce vorbe?te în de?ert ?i pe cel ce se r?t?ce?te de colo pân? colo, îl leap?d? ca pe un nevrednic. Vezi dar, s? nu te gânde?ti si tu c? dac? te-ai lini?tit câteva zile, în toate celelalte po?i s? r?t?ce?ti în afar? de chilie încotro î?i va porunci diavolul.

323. Pe cât î?i st? în putere, buna mea doamn?, poste?te ?i lini?te?te-te. C?ci dup? fire, po?i s? poste?ti, a?a cum respiri. Dac? ai îns? o putere fireasc? s? poste?ti, întinde-te pu?in mai departe, ca s? te faci mo?tenitoarea Împ?r??iei Cerurilor.

324. „Nimeni, osta? fiind, nu se încurc? cu treburile vie?ii”. Cel ce vrea s? biruiasc? patimile fiind încurcat cu treburile vie?ii, se aseam?n? omului care vrea s? sting? focul cu paiele.

325.  Când auzi cuvintele Domnului: „De nu te vei lep?da de toate averea ta nu e?ti vrednic de Mine”, s? nu te gânde?ti c? e vorba numai de avere, ci ?i de toate lucrurile r?ut??ii.

326.  „Cel ce se nevoie?te se înfrâneaz? de toate”, spune Apostolul. Dar ce înseamn? s? te înfrânezi de toate ? Dumnezeu a hot?rât s? gust?m ceea ce m?nânc? ?i mirenii, dar cel ce se nevoie?te, adic? monahul, dac? va începe s? bea vin, s? m?nânce pe?te ?i alte mânc?ruri pl?cute, nu-?i mai poate p?stra castitatea, nu poate s? vie?uiasc? în lini?te ?i t?cere ?i ele aceea, cel ce dore?te s? se mântuiasc?, s? se înfrâneze de la toate, pentru ca, s?turându-se de toate, s? nu se fac? robul diavolului.

327.  Presupune c? exist? 12 patimi p?c?toase. Dar dac? tu vei iubi numai pe una din ele de bun?-voia ta, atunci se va împlini locul altora.

328. P?catul este un foc mistuitor. Dac? vei t?ia materia lui, el va disp?rea repede; dar dac? o vei ad?uga, atunci focul, în aceea?i m?sur?, se va aprinde din ce în ce mai tare.

329. Momeala patimii este cheia, mi?carea inimii (îndulcirea) este întoarcerea cheii, iar consim?irea deschide u?a inimii tuturor gândurilor necurate. Dar cei, încerca?i ?i chibzui?i ?tiu cum s? le taie pe cele dintâi, ca s? scape de toate cele din urm?. Ia aminte dar ?i încearc? ?i ?ine pe cele bune.

330. F?r? aducerea aminte de Dumnezeu ?i de moarte omul nu se poate mântui, chiar dac? ar cunoa?te el toat? în?elepciunea lumii. Petrece dar în aducerea aminte de Iisus cum te-am înv??at de atâtea ori. Dar nu uita c? f?r? lini?te ?i t?cere, nu po?i petrece în aducerea aminte de Iisus.

331. Nu asculta când se vorbe?te de p?catele altora, c?ci dac? î?i va pl?cea acest lucru ?i vei începe s? osânde?ti, vei c?dea singur? în cele mai grozave curse.

332.  S? petreci în lini?te ?i în ve?nica aducere aminte de Dumnezeu ?i ispitele nu vor fi prea grele pentru tine. Dar dac? nu vei petrece în aducerea aminte de Dumnezeu, atunci demonii te vor tulbura puternic ?i te vor r?ni cu ispitele.

333. Când mintea va ie?i din întunericul grijilor trupe?ti ?i tu vei petrece în lini?te, t?cere ?i rug?ciune, atunci vei vedea toate cursele viclene ale diavolului. Ia aminte dar la tine îns??i ?i preg?te?te-te de lupta cu vr?jma?ul.

334.  Tot ce este bun ?i r?u se începe de la mic ?i hr?nit zilnic cre?te ca un munte mare. Dar ascult?-m? pe mine, lini?te?te-te ?i taci.

335.  P?catul este o mreaj? cu multe împletituri. De te vei încurca numai cu o parte î?i vei pierde trupul ?i sufletul. Ia deci aminte la sufletul t?u, pe cât î?i st? în putere.

336. Dac? nu vom împlini deloc dorin?ele trupului, dup? Scriptur?, atunci curând va fugi diavolul de la noi. Pentru c? el nu vrea, de trei ori blestematul, ca noi s? ne încunun?m cu ispite.

337. Con?tiin?a ta va fi o carte fireasc? dac?, citind cu luare-aminte în lini?te, vom primi cuno?tin?a dumnezeiasc? prin cercare.

338. Cel ce dore?te s? înving? gândurile f?r? rug?ciune ?i r?bdare, î?i expune fa?a râsului, c?ci un astfel de om nu numai c? se îndulce?te cu ele, dar le ?i face.

339. Domnul este ascuns dup? u?a poruncilor ?i este repede g?sit de cei ce-L caut? printre ele. Poruncile Lui sunt: credin?a, dragostea de El, smerenia, înfrânarea, postul, lini?tea, t?cerea, neagoniseala, rug?ciunea, neâncetata aducere aminte de Dumnezeu. De vei bate in u?a lui Dumnezeu cu aceste fapte, curând î?i va deschide ?i ca pe o bun? mireasm? te va primi la Sine Prea Dulcele Iisus, spunându-?i: „În pu?ine ai fost credincioas?, intr? acum în bucuria Dmnului t?u”. Ia aminte cu chibzuin?? la cele scrise ?i p?streaz?-le cu grij?.

340. Cel frânt scap? de l?comia pântecelui ?i de iubirea de agoniseal?, cel lini?tit ur??te vorba mult?, cel cast se întoarce de la curvie ?i o ur??te. Dar cel ce nu se lini?te?te este vinovat de toate aceste patimi.

341. Cel ce dore?te s? treac? înot marea de gând, cea gândit?, cuget? smerit, rabd? îndelung, se lini?te?te, poste?te, privhegeaz?, tace – c?ci vremea e viclean? – cite?te, face îngenunchieri; cel ce se sile?te s? înoate f?r? aceste fapte bune, pe acea mare duhovniceasc?, se chinuie cu inima, dar nu poate s? o treac? înot, iar cel ce n-o trece înot, în ziua Judec??ii, se va  num?ra de partea demonilor.

342. E cu neputin?? ca mintea s? se lini?teasc? f?r? lini?te trupeasc?, a?a cum nici peretele din mijloc nimeni nu-l poate nimici f?r? t?cere ?i post.

343. Numai mintea unui suflet bun care se întinde dincolo de hotarele tuturor celor lume?ti, de?arte ?i în?el?toare ?i care se lini?te?te cu des?vâr?ire, poate s? se roage curat, c?ci atunci ea este strâmtorat? ?i înfrânt?. Iar „inima zdrobit? ?i smerit?, Dumnezeu nu o va urgisi“.

344. Rug?ciunea se nume?te fapt? bun? ?i este mama tuturor faptelor bune, c?ci na?te fapte bune prin unirea cu Hristos.

345. Faptele bune pe care le facem f?r? lini?te ?i f?r? sfin?ita rug?ciune, niciodat? nu pot veni la masura lor ?i s? aib? desavâr?rea ?i cur??ia necesar?.

346. Dac? din cauza n?v?lirii vicleanului diavol, vei c?dea în dezn?dejde ?i vei fi chinuit? de ea în chilie, s?-?i aduci aminte de ceasul mor?ii, de r?spunsul pe care-l vei da Dreptului Judec?tor ?i s? te rogi, apoi – cu darul lui Dmnezeu – curând te vei izb?vi de trând?vie.

347. Nici o fapt? bun? – singur? – nu-i poate ajuta omului în vremea necazului ?i în ceasul Judec??ii, c?ci fiecare din ele, singur?, are nevoie de alta. Astfel: lini?tea are nevoie de t?cere, t?cerea de rug?ciune, rug?ciunea de citire, citirea de post, postul de priveghere, privegherea de smerenie, smerenia de rug?ciune. Împlete?te acest lan? cu fapte bune,  ?i – cu darul lui Hristos – vei fi slobod? de toate ispitele diavolului ?i vei intra în Împ?r??ia lui Dumnezeu.

348. Mare virtute este cinstita lini?te cu r?bdare, cu rug?ciune ?i cu t?cere. Dac? le vei dobândi, buna mea sor?, vei dobândi har înaintea lui Dumnezeu ?i te vei s?l??lui cu sfintele femei, în vecii vecilor.

349. Sile?te-te pu?in în aceast? via?? ?i vei dobândi odihn? mare acolo ?i te vei bucura de bucurie mare.

350.  S?mân?a nu va cre?te f?r? p?mânt ?i ap? ?i omul nu va spori f?r? t?cere ?i lini?te, f?r? rug?ciune ?i în frânare.

351. Nimeni nu este atât de bun, de milostiv ?i de mult milosârd ca Dumnezeu, ?i cu toate acestea, Dumnezeu nu-l va milui pe acela care nu se va poc?i ?i nu va înceta s? p?c?tuiasc?.

352. Dup? cum focul nu poate s? ard? în ap?, tot astfel în omul care iube?te lini?tea, t?cerea ?i înfrânarea, nu va spori gândul cel necurat. Orice om iubitor de lini?te este iubitor de Dumnezeu ?i de osteneal?, iar osteneala de bun? voie este du?manul poftei, cu darul lui Hristos.

353.  Când va b?ga de seam? diavolul c? cel ce se lini?te?te s-a rugat cu osârdie ?i cu fierbin?eal?, atunci porne?te într-însul cea mai puternic? lupt? cu gândurile lui, ?i totu?i, cel de trei ori blestemat nu se apuc? s? nimiceasc? micile fapte bune cu atacuri mari.

354. Orice lucrare de fapte bune ?i orice fapt? bun? se men?ine ?i se hr?ne?te cu aducerea aminte de Dumnezeu ?i de moarte ?i curând, harul lui Hristos îl introduce pe cel lini?tit în Împ?r??ia lui Dumnezeu.

355. Fugi de ispite prin mijlocirea r?bd?rii ?i rug?ciunii, lini?tii ?i t?cerii, dar dac? vei voi s? scapi de ispite f?r? aceste ispite, atunci nu vei putea. Patimile î?i primesc puterea de la mâncare ?i b?utur?, de la privirea la fe?ele b?rb?te?ti ?i de la leg?turile cu ele.

356. Cel smerit ?i blând, cel lini?tit ?i t?cut este cel mai în?elept dintre în?elep?i, pentru c? a vrut s? poarte jugul lui Hristos de bun? voia lui ?i cu o bun? supunere l?untric?. El se va numi fiul lui Dumnezeu ?i va fi împreun? mo?tenitor cu Hristos.

357. R?d?cinile p?catelor sunt vorbirea cea mult?, l?comia pântecelui, slava de?art? ?i cele asemenea în general; faptele cele v?dite se dau pe fa?? prin mâini, picioare ?i gur?.

358. Când va vedea diavolul c? omul se ocup? de cele trupe?ti f?r? s? fie nevoie, atunci, mai întâi de toate, r?pe?te din mintea lui aducerea aminte de moarte ?i apoi face ce vrea dintr-însul.

359. S? nu fii cu dou? limbi — una s-o ai în gur? ?i pe alta în inim? —, c?ci pe un astfel de om îl ur??te Dumnezeu cel mai mult.

360. Cel ce nu înva?? poruncile ?i îndrum?rile scrise ?i nu prime?te sfaturile P?rin?ilor, va cunoa?te în ceasul mor?ii pe ce cale a mers.

361.  Când vei vedea c? doi oameni r?i au o dragoste reciproc? unul pentru altul, s? ?tii c? ei î?i ajut? unul altuia spre îndeplinirea dorin?elor lor ?i amândoi se vor duce în focul cel ve?nic.

362. Întotdeauna s? ?ii minte, buna mea Doamn?, acest cuvânt, c? to?i vor muri, iar toate celelalte v?zute ?i de?arte, vor r?mâne aici. ?i vai de sufletul lipit de lume. Ia aminte dar ?i ca una ce e?ti cliibzuit?, dep?rteaz?-te de de?ert?ciuni.

363. Nu îng?dui, buna mea sor?, ca înfrânarea s?-?i fie f?r? blânde?e ?i lini?tea f?r? post ?i t?cere. C?ci cel ce se înfrâneaz? de la mâncare ?i b?utur? ?i nu se înfrâneaz? de la leg?turile nefolositoare cu al?ii, în zadar poste?te ?i privegheaz?. Postul ?i toate faptele bune se înf?ptuiesc în r?bdarea lini?tii, t?cerii ?i rug?ciunii.

364.  Dumnezeu a spus prin proorocul Isaia: „Ace?ti oameni M? cinstesc cu buzele, dar inima lor este departe de Mine”. Ca s? nu cad? ?i asupra ta aceea?i învinuire, buna mea sor?, alung? din inima ta orice grij? lumeasc? ?i p??ind în lini?tea cea cinstit?, roag?-te cu inima curat? lui Dumnezeu.

365.  S? ne mir?m de prea în?eleapta cârmuire a lui Dumnezeu în întocmirea mântuirii noastre. El aduce întristare asupra sihastrului spre dezlegarea p?catelor ?i c?derilor lui, a?a cum un medic încercat d? cele mai arz?toare medicamente unui om grav bolnav, c?ci „triste?ea cea dup? Dumnezeu lucreaz? poc?in?a spre mântuire”. ?i proorocul Isaia spune de la fa?a lui Dumnezeu: „Când întorcându-te vei suspina, atunci te vei mântui” — ca ?i cum ar zice: dac? ai gre?it, lini?te?te-te ?i plângi. Nu exist? alt mijloc pentru dezlegare de p?cate în afar? de curmarea c?derilor în p?cate ?i de plânsul lini?tit înaintea lui Dumnezeu.

366. Lupt?-te, buna mea sor?, împotriva duhului întrist?rii, adic? împotriva demonului dezn?d?jdui?ii, c?ci el are multe metode ?i nu se lini?te?te pân? când nu va izbuti s?-i arunce pe om într-o stare de sl?bire. Triste?ea dup? Dumnezeu bucur? sufletul care se vede acum stând în voia lui Dumnezeu. Iar gândul care î?i spune: unde s? mai fugi? nu este poc?in??, este un gând diavolesc al c?rui scop este s? te abat? de la orice nevoin?? ?i fapt? bun?, adic? de la lini?te, de la t?cere, de la înfrânare ?i de la rug?ciune ?i s? te arunce în dezn?dejde, dup? care el face ce vrea cu tine. Pe cât? vreme triste?ea cea dup? Dumnezeu nu-l re?ine astfel pe lini?titor, ci îi spune: nu te teme, — scoal?-te ?i mergi c?tre Tat?l.

367.  Ce este întristarea dup? Dumnezeu ?i întristarea lumeasc? ? Întristarea cea dup? Dumnezeu se întâmpl? atunci când suntem nec?ji?i ?i frân?i pentru c? nici noi în?ine nu s?vâr?im fapte bune, fiind s?raci de ele iar pe al?ii îi vedem c? le dispre?uiesc, dup? cum e scris: necazul m-a cuprins din cauza p?c?to?ilor care dispre?uiesc legea Ta. Îns? întristarea cea lumeasc? se întâmpl? atunci când suferim ceva omenesc, de pild? când afl?m moartea prietenilor, sau ceva asem?n?tor.

368.  Cel ce curat n?d?jduie?te spre Dumnezeu ?i întotdeauna î?i aduce aminte de El ?i de moarte, înc? de aici gust? dulcea?a Împ?r??iei lui Dumnezeu, iar cel ce-i face trupului pe plac ?i îl mângâie cu mânc?rurile, cu b?utura ?i cu vorbele lume?ti, este str?in de acest dar, chiar de ar fi el corect în cele din afar?. S? ?tii c? un astfel de om nu va dobândi nici o fapt? bun? pentru c? nu iube?te pe mama tuturor virtu?ilor — adic? lini?tea ?i t?cerea, cu înfrânarea ?i cu rug?ciunea. ?tiind acest lucru, ia aminte la tine îns??i, buna mea sor?.

369. S? ne apropiem de Dumnezeu în fiecare ceas. rugându-ne Lui cu timp ?i f?r? timp. De altfel, nu e niciodat? f?r? de timp s? ne apropiem de Dumnezeu. Oare poate fi pomenit f?r? de vreme Numele sfânt al Prea Dulcelui Iisus ? ?i cel ce iube?te acest Nume sl?vit, poate s? nu se înve?e cândva cu numele Lui în inima sa ? Cum nu po?i tr?i f?r? s? respiri, tot astfel cel ce se lini?te?te nu se poate lini?ti, f?r? s? pomeneasc? sfântul Nume al Prea Dulcelui Iisus. C?ci nu este alt nume pentru care s? ne putem mântui!

370. Dumnezeu este f?r? de trup ?i nev?zut ?i de aceea îi putem pl?cea în chip netrupesc ?i nev?zut, cum spune proorocul David: „De-ai fi voit jertf?, ?i-a? fi dat, arderea de tot nu o vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu e duhul umilit, inima înfrânt? ?i smerit?, Dumnezeu nu o va urgisi”. Zdrobirea inimii se întâmpl? în minte ?i în cuget, iar mintea noastr? e f?r? de trup. Îndeletnice?te-te dar, buna mea Doamn?, în aceast? lucrare mare ?i sl?vit?, adic? s? pomene?ti în mintea ta ?i în sufletul t?u, numele lui Dumnezeu — în chip nev?zut ?i cu mintea, în aceasta const? adev?rata slujire lui Dumnezeu Celui nev?zut. ?i cele mai trupe?ti fapte bune primesc o putere, numai fiind sfin?ite de acest Nume dumnezeiesc. Lini?tea, postul, t?cerea, castitatea, înfrânarea ?i în general,; orice fapt? bun? prime?te o putere numai de la acest Nume. ?i tocmai aceasta este des?vâr?irea pe care o cere de la noi dumnezeiasca Scriptur? ! Ce-I vom aduce din cele vrednice lui Dumnezeu, Celui bogat, noi s?racii? Dar El spune: „Fiule, d?-Mi inima ta”. Adu banul faptei bune, dar dintr-o minte curat? ?i dintr-o inim? cald? ?i vei binepl?cea lui Dumnezeu. Cu astfel de jertfe putem binepl?cea lui Dumnezeu.

371. S? cuno?ti, buna mea Doamn?, c? Împ?r??ia lui Dumnezeu este înl?untrul nostru, cum spune Hristos Domnul, ?i ?ine minte c? mai ai pu?in ?i vei merge acolo unde sunt to?i cei din veacuri adormi?i — ?i acolo fiecare va primi dup? faptele sale: bune sau rele. De aceea dar, zice Domnul: „C?uta?i mai întâi Împ?r??ia lui Dumnezeu ?i dreptatea Lui ?i toate celelalte se vor ad?uga vou?”. Acolo este adev?rata via?? ?i moarte; pentru cei ce s?vâr?esc fapte bune ?i se lini?tesc în frica lui Dumnezeu — via??, iar pentru cei ce tr?iesc în desf?t?ri ?i în de?ert?ciuni lume?ti — moarte.

372. Dup? cum un copil mic, de neam vestit, pe care-l hr?ne?te o femeie oarecare, s?rac? ?i ne?tiut?, nu iube?te pe nimeni a?a ca pe hr?nitoarea lui, atâta timp cât e mic ?i nu-?i cunoa?te neamul s?u cel mare, dar când devine b?rbat ?i î?i cunoa?te neamul ?i cinstea ce i se cuvine, atunci uit? de doica sa, tot astfel iubitorii de lume iubesc lumea aceasta a?a ca micul copil pe hr?nitoarea sa, f?r? s?-?i cunoasc? neamul lor cel ceresc; dar omul chibzuit îl cunoa?te pe Tat?l s?u, adic? pe Dumnezeu, ?i l?sând toate cele p?mânte?ti ?i de?arte, îl iube?te numai pe El. Fii dar ?i tu una din cele chibzuite, cunoa?te-L pe Domnul Cel ce te-a zidit ?i numai de El s? te lipe?ti, pe El s?-L iube?ti ?i s?-L dore?ti ca s?-?i d?ruiasc? Împ?r??ia cea cereasc? !

Te rog, pentru Dumnezeu, ascult? cuvintele mele ?i s? nu te în?ele tinere?ea ta! Tu ?i-ai p?r?sit casa ?i agoniseala p?mânteasc?; lucreaz? întru fric? mântuirea ta ?i adun? o bog??ie nefurat? în veacul viitor. C?ci dac? vei ie?i din via?a aceasta de?art?, f?r? astfel de bog??ie, vai de tine! S? nu îng?duie Dumnezeu s? suferi una ca aceasta! Iar bog??ia lumii celeilalte este lini?tea, postul, înfrânarea, t?cerea, privegherea, aducerea aminte de Dumnezeu ?i de moarte, frica de judecat? ?i chinuri, smerenia, credin?a ?i dragostea cea des?vâr?it? pentru Dumnezeu. Pentru aceasta î?i ?i scriu adeseori despre aceste fapte bune pentru ca s? se întip?reasc? ele în memoria ta cu atât mai tare ?i tu s? te deprinzi s? le s?vâr?e?ti cu vrednicie.

373. Dup? cum un vân?tor, dorind s? prind? un leu sau un leopard sau un urs, întinde peste tot felurite curse pentru ca s?-l prind? mai lesne, tot astfel ?i diavolul întinde toate armele ?i mrejele p?catului pentru ca s?-i prind? pe cei ce râvnesc s?-?i mântuiasc? sufletul, îndeosebi, cursele necur??iei ?i ale desfrân?rii. Dac? monahul nu are toate faptele bune prescrise, îl robe?te f?r? osteneal? ?i face ce vrea cu el.

374. Fecioara ce nu-?i p?ze?te credincio?ia ?i patul b?rbatului s?u, î?i spurc? trupul s?u ?i î?i spurc? sufletul s?u, iar sufletul ce nu-?i p?ze?te f?g?duin?ele date lui Dumnezeu, î?i spurc? duhul s?u. Pentru acea fecioar?, urm?rile sunt: mustrarea, ura b?rbatului, b?t?ile ?i — ceea ce e mai dureros— divor?ul; iar pentru suflet — gândurile ?i spurc?ciunile, uitarea mor?ii, nes?turarea pântecelui, risipirea ochilor, somnul îndelungat, mul?imea gândurilor rele, robirea min?ii ?i inimii, ner?bdarea cinstitei lini?ti. ?i vai de un asemenea suflet, dac? el nu se va c?i curând, din toat? inima!

375.  Un mic fir de p?r tulbur? ochiul ?i o mic? grij? lumeasc? nimice?te lini?tea. C?ci lini?tea este nu numai lep?darea cugetelor rele ?i dorin?elor necurate, ci ?i lep?darea grijilor binecuvântate. Cel ce pentru Dumnezeu iube?te lini?tea, nu se îngrije?te nici chiar de trupul s?u.

376.  Cel ce dore?te s?-I înf??i?eze lui Dumnezeu mintea sa curat? ?i totu?i se ocup? de lucrurile lume?ti ?i de?arte, se aseam?n? aceluia care, legându-?i picioarele cu lan?uri, încearc? sa mearg? repede; lini?tea este nerisipit? slujire lui Dumnezeu ?i starea înaintea Lui cu fric? ?i cutremur, având împreun?-c?l?tori lini?tea ?i înfrânarea. ?i altfel nu te po?i lini?ti. Pomenirea lui Iisus s? se uneasc? cu r?suflarea ta ?i atunci vei afla folosul lini?tii. E o nenorocire pentru ascult?tor de-?i va face voia sa, iar pentru lini?titor e o nenorocire dac? el nu–?i aduce întotdeauna aminte de Dumnezeu, precum ?i dac? îi place s? r?t?ceasc? de colo pân? colo, sau s? primeasc? prieteni în chilia sa. Aceasta nu este treaba sihastrului, ci a mireanului.

377. Mama celui ce se lini?te?te este credin?a. Dup? cum cel ?inut în temni?? ?ade lini?tit, fiindu-i fric? de împ?rat, tot astfel ?i cel ce se lini?te?te în chilia sa trebuie s? aib? fric? de Dumnezeu, cugetând la faptul cum va ie?i el din trupul s?u, precum ?i la faptul dac? ?i-a ?ters aici toate faptele sale, dac? a s?vâr?it toate faptele bune, dac? ?i-a agonisit smerita cugetare, dac? ?i-a biruit curvia. Toate acestea, cel ce se lini?te?te trebuie s? le încerce în fiecare zi ?i ceas ?i s? aib? o mare fric?, ?ezând în chilia sa pentru ca, venind Domnul lui, s? nu-l g?seasc? nepreg?tit pentru împ?r??ie ?i s? nu-l dea focului cel ve?nic. Dac? sihastrul î?i va aduce aminte de toate acestea zi ?i noapte, atunci Dumnezeu Cel bogat în mil? îi va d?rui lacrimi dulci. De aici încolo îl va cerceta lini?tea ?i el nu va voi s? se uite nici la însu?i soarele cel vremelnic ?i nici la lumina zilei. Cel ce va cunoa?te acest lucru în sinea lui, petrece în lini?te de data aceasta, a?a cum vrea Dumnezeu.

378. Cel ce rabd? în lini?te, a murit înainte de mormânt, f?când din chilia lui un sicriu. Iar r?bdarea na?te n?dejdea ?i plânsul, iar cel ce este lipsit de acestea dou? este robul dezn?d?jduirii.

379. Citirea Scripturilor lumineaz? ?i adun? mintea, cari ele sunt cuvintele Sfântului Duh, iar cel ce le iube?te î?i izb?ve?te sufletul ele moarte, când cele citite le împline?te cu fapta.

380. Rug?ciunea este unirea cu Dumnezeu ?i cel ce o iube?te, curând se va face fiul lui Dumnezeu. Rug?ciunea este l?sarea p?catelor, izvorul lacrimilor, postul ispitelor, dragostea de necazuri, curmarea luptelor, lucrarea îngerilor, rug?ciunea ?i t?cerea este izvorul zdrobirii, pricina d?ruirilor, sporirea nev?zut?, hrana sufletului. Rug?ciunea ?i t?cerea este hrana tuturor celor f?r? de trup, bucuria cea viitoare. Rug?ciunea ?i t?cerea este luminarea min?ii, ar?tarea n?dejdii. Rug?ciunea ?i t?cerea este bog??ia monahilor, comoara celor lini?ti?i, nimicirea mâniei, oglinda sporirii. Rug?ciunea ?i t?cerea celui ce se lini?te?te pentru Domnul îl face ?i pe cel nep?s?tor un înger al lui Dumnezeu, un mo?tenitor al Împ?r??iei Cerurilor. De aceea ?i Hristos spune celor ce rabd? pentru El: veni?i la Mine to?i cei osteni?i ?i Eu v? voi odihni pre voi, lua?i jugul Meu asupra voastr? ?i ve?i dobândi odihn? sufletelor voastre ?i t?m?duire r?nilor voastre „c?ci jugul Meu e bun” ?i este leacul celor mai mari c?deri.

381.  Îmi aduc aminte, buna mea Doamn?, c? mi-ai spus odat?, venind de la un dreg?tor împ?r?tesc, c? nu i-ai putut spune nici un cuvânt, din cauza lacrimilor celor multe.. A?a, cu adev?rat, dac? vrei s?-I lucrezi curat lui Dumnezeu, roag?-te întotdeauna v?rsând lacrimi din rug?ciunea ta — ?i nu te vei osteni mult ca s? intri în Împ?r??ia cea Cereasc?; s? nu ui?i nici de mine, ca s? te rogi Domnului.

382. În rug?ciunea ta, nu vorbi multe, în afar? de: Dumnezeule, milostiv fii mie, p?c?toasei! C?ci vame?ul s-a mântuit numai spunând acest cuvânt ?i pe tâlhar l-a mântuit numai cuvântul credin?ei.

383. Dac? întotdeauna te vei îndeletnici ca mintea ta s? nu se dep?rteze de tine, atunci repede vei veni întru sfin?ire, dar dac? o vei l?sa s? se împr??tie încolo ?i încoace, atunci niciodat? nu vei spori.

384.  Dac? vrei s? te rogi cu adev?rat, s? iube?ti în rug?ciunea ta metaniile ?i citirea.

385.  Dac? vrei s?-I lucrezi curat lui Dumnezeu, iube?te lini?tea — mama faptelor bune — t?cerea ?i înfrânarea; dup? cum diadema împ?r?teasc? nu este alc?tuit? numai dintr-o singur? piatr? ?i dintr-un singur m?rg?ritar, tot astfel ?i lini?tea nu se compune numai dintr-o singur? fapt? bun?, ci din toate, ?i dac? din pricina sl?birii vei neglija o singur? fapt? bun?, atunci le vei pierde pe toate.

Alearg?, buna mea sor?, în lucrarea cinstitei lini?ti, ca s? mo?tene?ti via?a ve?nic?! Dar dac? din cauza vreunei griji lume?ti sau din pricina vreunui lucru de?art vei petrece în afar? de chilie, atunci era mai bine s? nu te fi n?scut. Dac? nu te vei osteni aici, atunci cu ce te vei îndrept??i în ceasul ie?irii tale ? Atunci nu-?i va mai ajuta nici tata, nici mama, nici sora, într-un cuvânt, pe nimeni, c?ci fiecare va da socoteal?, de el însu?i, precum ?i tu. De aceea nevoie?te-te, cu toat? osârdia si cu toat? puterea ca s? p?strezi lini?tea ?i s? stai neab?tut? la rug?ciune, în tainica înv???tur? a Domnului.

386. Mare este omul care, r?bdând în lini?te ?i t?cere, în aducerea aminte de Dumnezeu ?i de moarte, ?ade în chilia sa cu rug?ciune ?i citire, cu post ?i cu multe metanii. De la un astfel de om, niciodat? nu Se îndep?rteaz? Dumnezeu. Când vei pune toate faptele vie?ii monahale pe un taler al cumpenei, iar t?cerea pe altul, vei vedea c? t?cerea va atârna mai greu. Dar t?cerea nimeni n-o poate dobândi, dac? nu va tr?i în binecuvântata lini?te.

387. Cât de mult î?i va lumina frumuse?ea ta castitatea, unit? cu culcarea pe jos ?i cu osteneala postului, care izgone?te somnul prin p?timirea cea rea a trupului ?i prin sete! Lini?tea ?i privegherea, cu citirea ?i cu metaniile, nu vor întârzia s?-?i agoniseasc? bun?t??ile veacului viitor, dac? le vei trece cu osârdie ?i r?bdare, înva??-le întotdeauna în psalmi, cite?te mai des ?i scrisoarea mea, adic? aceast? carte, c?ci ea este lumina sufletului t?u ?i înt?rirea min?ii tale. ?i dac? vei p?zi tot ce scrie în ea, curând va str?luci lumina lui Dumnezeu în sufletul t?u.

388. Ferice de sufletul — spune sl?vitul Isaia — care din tinere?e ?i-a primit templul s?u ?i a îndr?git t?cerea ?i lini?tea. Un astfel de suflet nu se va ?terge din cartea celor vii.

389.  Nimeni s? nu se în?ele pe sine cu cuvinte nechibzuite, zicând c? de?i este p?c?tos, totu?i este cre?tin ?i nu va c?dea în focul cel ve?nic în care vor fi arunca?i cei f?r? de lege ?i iudeii, crezând c? numai numele simplu de cre?tin îi va ajuta, cu toate c? el a înc?lcat poruncile.

Ascult?, suflet s?rman, ce spune Domnul prin proorocul Isaia: alunga?i vor fi nelegiui?ii, dimpreun? cu cei f?r? de lege. Dar este oare cineva printre oameni, care ar putea s? vorbeasc? împotriva lui Dumnezeu ?

390.  Fericit este omul care ?i-a lep?dat toat? n?dejdea, cea lumeasc? ?i care ?i-a pus toat? n?dejdea numai în Dumnezeu. Blestemat este omul care n?d?jduie?te spre om ?i binecuvântat este cel ce n?d?jduie?te spre Dumnezeu! C?ci — vorbe?te acela?i prooroc — poc?i?i-v?, oamenilor! C?ci aproape este ziua Domnului cea mare, amar? ?i crud? este ziua aceea ?i este plin? de necazuri. Vai de cel ce nu s-a poc?it în ziua Domnului, adic? în ziua Judec??ii! Oare dac? un om, fugind de frica unui leu, ar da peste un urs, apoi, ca s? scape din ghearele ursului ar s?ri într-o cas? unde, întinzându-?i mâinile pe perete, l-ar mu?ca un ?arpe, nu ar fi întunecat? ?i amar? acea zi pentru el ? Astfel îi va fi p?c?tosului ?i ziua cea mare a Judec??ii! De aceea, în toat? cartea aceasta, te îndemn s? faci fapte bune cât mai ai vreme ?i cât înc? nu ?i-a venit moartea, ca s? nu te lipse?ti de Împ?r??ia Cerurilor, împreun? cu nelegiui?ii, cu iudeii ?i cu demonii.

391. În toat? cartea aceasta, te îndemn s? petreci în lini?te ?i în t?cere, în înfrânare ?i în înv???tura dumnezeie?tilor Scripturi, precum ?i s? te înfrânezi de la vin. Desigur c? tu ai auzit de sl?vitul Timotei care, în ciuda sl?biciunilor sale ?i în ciuda tuturor ostenelilor sale, nu a luat vinul de la gur?, pân? ce nu i-a poruncit acest lucru înv???torul s?u. Ce îndrept??ire vei afla tu în fa?a lui Dumnezeu dac?, dup? ce ?i-am spus o dat? ?i de dou? ori s? nu bei vin, tu nu m? vei asculta, spre v?t?marea sufletului t?u? Crede-m?, c? eu nu m? îngrijesc de nimic altceva decât numai s? te pov??uiesc în poruncile ?i îndrum?rile dumnezeie?ti. Prin urmare, de m? vei asculta cu frica lui Dumnezeu, Domnul î?i va da o bun? sporire ?i va îndrepta pa?ii t?i, dar dac? vei dispre?ul s?r?cia mea ?i vei nesocoti cuvintele ce mi le-a dat Dumnezeu ?i ?i le-am scris spre înv???tur?, Domnul cerându-?i-le va cere pentru mine, de altfel numai aici, în lumea aceasta, pentru ca ?i al?ii, v?zând acest lucru, s? se în?elep?easc? m?car câtu?i de pu?in. Vinul le este dat oamenilor spre bucurie c?ci, se spune, vinul vesele?te inima omului. Dar tu ai ie?it din casa ta nu ca s? te bucuri ?i s? te vesele?ti, ci ca s? ai necazuri ?i strâmtor?ri, s? te lini?te?ti, ?i s? taci, ?i s? poste?ti, ?i s? p?time?ti orice r?u.

În?elege puterea cuvintelor mele m?car din faptul c? în lume, aceia se îmbrac? în haine luminoase ?i frumoase, ca unii ce se bucur? ?i se veselesc, iar cine e cuprins de întristare din pricin? c? i-a murit vreo rud? sau din alt? cauz?, acela se îmbrac? peste tot în negru. De aceea, m?car îmbr?c?mintea ta cea neagr? s? te încredin?eze c? nu e?ti chemata s? te învesele?ti, ci s? ai necazuri ?i tot felul de rele p?timiri, î?i st? în fa?? o lupt? mare ?i înfrico?at?, c?ci lupta noastr? nu este împotriva oamenilor, de care ne putem feri pe toate c?ile, ci împotriva încep?toriilor ?i st?pânitorilor lumii ?i veacului acestuia, adic? a demonilor. Iar tu vrei s? bei vin, s? m?nânci cu untdelemn ?i, pe deasupra, felurite mânc?ri. Oare n-ai auzit tu de sfintele noastre mame, cum de se mul?umeau toat? via?a cu pâine ?i ap?? Iar tu, trecând cu vederea pravila lor, vrei s? te l?come?ti?

392. O, cât de dulci sunt alunec?rile spre patimi, dulcea mea sor?! Unii mai taie adesea patimile ?i dup? ce se îndep?rteaz? de ele, cap?t? o pace oarecare ?i se bucur? din pricina lini?tirilor, dac? nu vor s? lase amintirile p?tima?e. De aceea, ei cad chiar nevrând, c?ci stau aproape de patimi. Cel ce iube?te alunec?rile ce duc spre patimi, cade sub st?pânirea lor, împotriva voin?ei. Cel ce-?i ur??te p?catele se las? de ele ?i m?rturisindu-le, cu hot?rârea s? nu le mai s?vâr?easc?, cap?t? iertarea. Nu se poate s? te la?i de o deprindere p?c?toas?, de nu o vei arde întâi cu ura fa?? de ea.

Dac? omul nu va înl?tura p?catul, nu va cunoa?te de cât? ru?ine este plin ?i ce ru?ine îi vine de la el.

394. Fericit este acela care s-a îndep?rtat de întunericul acestui veac ?i ia aminte de sine, c?ci ochiul care se învârte?te în lume nu poate deosebi binele de r?u.

395. Nu-?i fie team?, buna mea sor?, de osteneala lini?tirii, c?ci ea este u?oar?. Dumnezeu opune diavolului, f?r? fric? ?i f?r? sfial?, pe cei ce vor s? umble întru poruncile Lui ?i îi însufle?e?te spunând: începe s? lup?i cu diavolul ?i Eu te voi ajuta. Dar dac? nu vei muri nici pentru Hristos, vei muri acolo ?i vei fi aruncat în foc împreun? cu diavolul, ceea ce îl rog pe Dumnezeu Cel viu s? nu ?i se întâmple. Prin urmare, pune un început ?i Dumnezeu, Care vede osârdia ta, î?i va da ?i puterea. Numai c? s? ?tii c? diavolul nu poate s? se apropie de om sau s?-l arunce în ispite, dac? el însu?i nu va c?dea în nep?sare ?i va începe s? r?t?ceasc? în afar? de locul s?u cel lini?tit, de nu se va întinde, de nu va începe s? fie lacom cu pântecele ?i s? vorbeasc? multe. Atunci, Dumnezeu îi îng?duie diavolului ?i el începe s?-l ispiteasc?. Iar pe acela care cu r?bdare petrece lini?tea cea de Dumnezeu p?zit?, Domnul îl p?ze?te ca pe lumina ochilor. A?adar, ce folos vei avea s? te îngrije?ti ?i s? r?t?ce?ti în afara lini?tii unde diavolul, g?sindu-te f?r? acoper?mântul lui Dumnezeu, va începe s? te semene ca pe grâu ? Dar dac? vei petrece cu r?bdare ?i cu lini?te, atunci el, de trei ori blestematul, nu va îndr?zni s? se apropie ele tine.

396.  Cel ce dore?te binele sufletului s?u, acela caut? s? p?streze cu orice chip cur??ia ?i noble?ea lui, iar grija de trup o m?rgine?te numai la strictul necesar, dup? cuvântul Apostolului: „Având ce mânca ?i cu ce ne îmbr?ca, cu acestea s? fim mul?umi?i”. De aceea, buna mea sor?, nu-?i mângâia trupul cu somnul ?i cu mânc?rurile cele felurite, cu b?ile ?i cu a?ternuturile cele moi, având întotdeauna în gura ta urm?torul cuvânt: ce folos voi avea de sângele meu, când toate ale trupului meu vor merge spre putrezire?

397.  Dup? cum apa este vr?jma?a focului, tot astfel necump?tarea nu numai în vin, ci ?i în ap?, este vr?jma?a castit??ii.

398. Trebuie s? ne îndep?rt?m cu orice chip de cele ce pot tulbura sufletul, iar sufletul este tulburat de vin, de untdelemn, de mâncare mult?, de vorbe de?arte, îns? mai mult decât orice, pe femei le v?t?ma privirea la fe?ele b?rba?ilor, iar pe b?rba?i, la fe?ele femeilor. Toate acestea tulbur? puternic sufletul celui ce se lini?te?te, fie c? e femeie sau b?rbat.

399. Dac? vrei, buna mea Doamn?, s? tr?ie?ti cu evlavie ?i s?-?i dobânde?ti odihna din partea gândurilor rele, în lumea aceasta, iar în veacul cel viitor, un liman de bun? lini?te, f? ceea ce î?i voi spune ?i te vei mântui. Temelia tuturor faptelor bune este s? stai într-un singur loc, în lini?te ?i în t?cere, s? m?nânci o dat? în zi pâine ?i ap?, iar fiertur? numai sâmb?ta ?i duminica, tot numai o dat?-n zi, ?i s? fugi ele saturare, c?ci saturarea este r?d?cina curvi-ei. Saturarea este mreaja gândurilor, iar somnul aduce n?lucirile. Dulcea?a a?â?? gâtlejul ?i înmul?e?te viermii în mormântul pântecelui, adic? mi?c?rile desfrânate.

400. Dup? cum am aflat din cercare ?i de la în?elep?ii P?rin?i, pofta este una, dar e asemenea apei care, ie?ind dintr-un izvor, curge prin diferite râule?e, se amestec? la iubitorii de pl?ceri prin fiecare din sim?urile noastre. Iar sim?urile sunt: ochii, urechile, limba, pip?itul, adic? vârfurile degetelor ?i mirosul — adic? nasul. Prin fiecare din aceste cinci sim?uri poate fi r?nit s?rmanul om cu pofta. De pild? prin ochi, cum ne înva?? Prea Dulcele Iisus: „cel ce se uit? la femeie…” ?i celelalte. De altfel, acest cuvânt nu-i spus numai pentru b?rbat, ci ?i pentru femeia care se uit? la b?rbat, iar cea care prime?te gândul de curvie, s?vâr?e?te ?i ea curvie în inima ei. ?i ce folos ai s? aduci lupta asupra ta? Dac? vrei s? te mântuie?ti, ?ezi lini?tit? în chilia ta, nev?zând nimic din cele ce smintesc, ?i nu vei s?vâr?i desfrânare în inima ta ?i nu vei osândi pe nimeni. Lini?tea îl p?ze?te pe monah de toate patimile, cu darul lui Hristos.

401.  Lini?tea ?i t?cerea sunt prietenele lacrimilor, lucr?toarele aducerii aminte de moarte, zugr?vitoarele chinurilor ve?nice, iscoditoarele judec??ii, slujitoarele pomenirii lui Dumnezeu, vasele sporirii nev?zute.

Cel ce cu adev?rat ?i-a cunoscut p?catele sale, î?i înfrâneaz? limba, iar cel ce vorbe?te mult, înc? nu s-a cunoscut pe sine însu?i. Prietenul t?cerii ?i lini?tii se apropie de Dumnezeu ?i vorbind cu El, se lumineaz? de lumina Lui.

402.  T?cerea lui Hristos ?i rostirea Lui t?cut? ce ocolea slava de?art? l-a ru?inat pe Pilat. Petru, spunând un cuvânt, „a plâns amar”, nu ?i-a adus aminte de cuvântul proorocului: „zis-am: p?zi-voi c?ile mele, ca s? nu gre?esc cu limba mea” ?i nici de cuvântul altcuiva: e mai bine s? cazi din în?l?ime, decât cu limba.

403. Cel ce se îngrije?te de ie?irea sufletului s?u ?i plânge întotdeauna pentru p?catele sale, nu are nici o pl?cere s? stea de vorb? cu cineva, nici chiar cu un copil mic, c?ci tot p?catul vine de la limb? ?i cel ce iube?te cu adev?rat pe Dumnezeu, ur??te vorbirile cu oamenii.

404. Cel ce iube?te lini?tea cea binecuvântat? î?i închide cu des?vâr?ire gura, iar cel ce se vesele?te cu oamenii ?i iube?te vorbirile cu ei, se lipse?te de bucuria cereasc?. Cel ce ur??te lumea ?i toate de?ert?ciunile lume?ti, iube?te lini?tea ?î, prin lini?te, se face prietenul lui Dumnezeu. Dup? cum fumul alung? albinele, a?a vorbirea cu oamenii alung? lini?tea ?i aducerea aminte de Dumnezeu.

405. Cel ce iube?te castitatea ?i p?ze?te lini?tea, cu cinstita t?cere se va face fiul lui Dumnezeu Celui Prea Înalt. Dar ca s? p?strezi o curat? castitate e cu neputin??, f?r? lini?te ?i t?cere. Tocmai de aceea, Dumnezeu, în chip deosebit prive?te spre cel lini?tit, t?cut ?i smerit.

406. S? adormi întotdeauna cu aducerea aminte de moarte ?i cu înv???tura lui Hristos, c?ci nu exist? o arm? ?i un ajutor mai puternic ca acela care se d? omului prin aceste dou? lucruri. Dar aceste dou? mari ?i sl?vite lucr?ri nu se pot ?ine altfel decât în lini?te, cu t?cere ?i citire.

407. Cel ce ?i-a biruit trupul, adic? cel ce n-a c?zut în curvie, ?i-a biruit firea, iar cel ce ?i-a biruit firea, s-a ridicat, desigur, mai presus de fire, iar cel ce a devenit astfel tr?ie?te ca un înger în veacul acesta.

408. Cel ce ?i-a frânt inima se leap?d? de sine, dar cum s?-?i frâng? inima omul care n-a lep?dat ?i n-a urât orice dorin?? rea ?

409. Privegherea ?i înfrânarea cu lini?te cur??? mintea de gândurile rele, iar somnul cel mult îndep?rteaz? sufletul de Dumnezeu ?i-l coboar? în pr?pastia mor?ii.

410. Privegherea cu lini?te curm? înfocarea, iar cel ce le neglijeaz? întâmpin? visuri pline de sminteal?.

411. Ochii plân?i sunt un acoper?mânt al inimii, o plas? a gândurilor, o înfrico?are a n?lucirilor.

412. Monahul veghetor este un vân?tor de gânduri: rugându-se în lini?tea de noapte, el le alung?.

413. Monahul iubitor de Dumnezeu se bucur? de priveghere, iar cel nep?s?tor fuge de ea ca de foc. Pe primul îl acoper? Dumnezeu, iar pe cel de-al doilea îl siluie?te diavolul.

414. Exist? oameni nenoroci?i care, din lenevirea lor, nu vor pentru nimic în lume s? înceap? cinstita lini?te ?i faptele bune, ci vor s? se mântuiasc? f?r? de osteneal?, ceea ce e cu neputin??. Dumnezeu f?g?duie?te Împ?r??ia iar cei nep?s?tori nu-L ascult?. Diavolul îi arunc? în iad ?i pe el îl iubesc. Ce este mai pierz?tor decât aceast? nebunie?

415. Fii st?pân? inimii tale ?i ?ezând în lini?te, cu smerenie, în chilia ta, vei zice râsului: du-te, ?i se va duce ?i plânsului celui dulce: vino, ?i va veni.

416.  Nimic nu-i ajut? sufletului în ceasul ie?irii sale mai mult ca lini?tea, t?cerea ?i aducerea aminte de Dumnezeu.

417.  În vremea ie?irii tale, îngerii lui Dumnezeu, împreun? cu p?zitorul t?u, vor ar?ta toate faptele tale cele bune, posturile, privegherea, lini?tea, t?cerea, minunata rug?ciune cea neîncetat?, desele metanii ?i chiar îns??i rogojina ta roas? de mul?imea metaniilor, ca m?rturie împotriva demonilor. ?i sufletul t?u v?zând acestea, se va bucura atunci, dac? vei împlini cu osârdie tot ce te-am înv??at în cartea aceasta. Pe de alt? parte, ?i demonii vor ar?ta dac? uneori te-ai trând?vit, sau n-ai postit sau n-ai privegheat sau nu te-ai lini?tit sau, r?t?cind încolo ?i încoace, i-ai smintit pe b?rba?i sau singur? te-ai smintit de ei. Toate acestea, demonii cei r?i le vor ar?ta în vremea ie?irii tale, pe zapis cu ziua ?i ceasul — ?i fa?a pe care ai smintit-o sau de care te-ai smintit. Dac? tu cu adev?rat te vei poc?i de toate acestea ?i celelalte si cealalt? vreme o vei petrece în lini?te ?i t?cere, atunci vor birui ai no?tri, cu darul lui Hristos, adic? îngerii cu p?zitorul t?u. Atunci, îngerii cei purt?tori de lumin? te vor lua ?i vor merge cu tine la ceruri. Dar dac? va precump?ni partea cea potrivnic? — ceea ce m? rog s? nu ?i se întâmple! — atunci nu mai ?tiu ce s? zic.

Tocmai de aceea, peste tot, în aceast? carte, te-am îndemnat ca s? petreci în lini?te ?i ca s? te îndep?rtezi de leg?tura cu b?rba?ii. Dac? m? vei asculta, atunci îmi vei aduce în ceasul acela o mare mul?umire, iar dac? nu m? vei .asculta, atunci s? ?tii c? tu singur?, cu propria ta voin??, te-ai dat în mâinile vr?jma?ilor. Dac? te temi de Dumnezeu, îngrije?te-te de sufletul t?u, c?ci nu e?ti un copil ?i nu e?ti nechibzuit, ci ?tii ce este bine ?i ce este r?u, ce este spre mântuire ?i ce este spre pierzare. Nu ?tii când va veni moartea, ast?zi sau mâine, în miezul nop?ii sau la miaz?zi. De aceea ia aminte la cele ce ?i-am scris.

418. Am depus trud? ?i grij? ca s? aduc de peste tot dumnezeie?tile m?rturii ?i ca s?-?i ar?t adev?rata cale a virtu?ii ?i a mântuirii, ca s? nu-?i ?opteasc? gândul, sau mai bine zis diavolul: eu n-am ?tiut, de aceea am r?t?cit.

419. Adeseori m-ai silit s?-?i alc?tuiesc o scrisoare de aducere aminte pentru ca, având-o întotdeauna lâng? tine ?i citind-o, s?-?i po?i înc?lzi râvna ?i s?-?i alungi nep?sarea. ?i iat? c? eu am împlinit porunca binecuvântatului t?u suflet. ?tiind c? gândul t?u într-adev?r a îndr?git cinstita lini?te, mama tuturor faptelor bune, ?i c? ?i-ai dat sufletul ca s? alergi pe calea lini?tii, eu am adunat tot ce am auzit de la Sfin?ii no?tri P?rin?i ?i înv???tori ai lucr?rii unei vie?i lini?tite ?i m-am îndemnat s? ?i le vestesc exact ?i adev?rat.

420. ?i iat?, buna mea sor?, tu ai cunoscut bine acum ce lucrare este mântuitoare pentru sufletul t?u. Cum odinioar? te înv??am prin viu grai, tot astfel ?i acum, ca ?i cum a? petrece zi ?i noapte cu tine, ?i-am descris toat? fapta cea bun? în cartea de fa??, îndeosebi prea cinstita lini?te ?i t?cere ?i te rog, prea doritul meu copil întru Domnul, nevoie?te-te în aceste pu?ine zile ca s? dai un ajutor sufletului t?u. Eu, dup? cum prea bine ?tii, n-am nevoie de osteneala ta, ci î?i doresc mântuirea.

Te rog, nu pogorî sufletul meu de viu în iad, când voi auzi ceva necuviincios despre tine. C?ci cel ce nu petrece în lini?te, este necuviincios ?i de?ert — nu cunoa?te pieirea sufletului s?u ?i chiar dac? o cunoa?te, nu vrea s-o îndrepte.

Eu m-am silit s?-?i ar?t cu orice chip în aceast? carte ?i cele bune ?i cele rele, ca s? nu ai r?spuns înaintea Domnului nici în cele bune, nici în cele rele.

Domnul nostru Iisus Hristos astfel vorbe?te despre iudei: „De-a? fi venit ?i nu le-a? fi vorbit, p?cat n-ar avea, iar acum, nu au nici o dezvinov??ire pentru p?catul lor”.

A?a, buna mea sor?, dac? eu nu ?i-as fi ar?tat toat? calea mântuirii, ai fi putut r?spunde: eu n-am ?tiut toate acestea; dar acum tu nu po?i s? te dezvinov??e?ti în nici un fel.

De aceea, pe cât î?i st? în putin??, închide-te cu trupul ?i cu sufletul t?u, ?i, vei dobândi har înaintea fe?ei Domnului.
Amin!

Note

1. Tâlcuire la Psalmul I, în J.P. Migne, Patrologiae cursus completiis. Patres graeci (P.GV), Paris, 1857, tom XXIX, col. 216 D.

2. Cf. D.G. Tsami, Meterikon, I, Thessalonike, 1990, p. 122.
3. P.G., tom XXVIII, col. 25l-282.
4. P,G., tom CL, col. 1043-l088.
5. Patericul, trad. rom., Râmnicul Vâlcea, 1930, p. 228. Irenee Hausherr, Le Meterikon de l’abbe Isa’ie, „Orientalia Christiana Periodica”,  12,  1946, p. 286-301  (reluat în culegerea aceluia?i Etudes de spiritualite orientale, Roma, 1969, clup? care cit?m) men?ioneaz? r?spunsul maicii Sarra într-o form? ?i mai categoric?: „Zicea anima Sarra fra?ilor: «Eu sunt b?rbat; voi sunte?i femei!»” („Orientalia Christiana Analecta”, 183, p. 103, nota 5).
6. Anclre Grabar, L’iconoclasme. Dossier archeologique, 7eme ed., Paris, 1984, p. 213-
7.  Patericul, traci. rom. cit., p. 43-‘
8.  Voi HI, Roman, 1984-l988, passim.
9. Teodora Anghelina, fiica cea mai mic? a împ?ratului bizantin Isaac al II-lea Anghelos (1185-l195 ?i 1203-l204), detaliu biografic care a permis ?i datarea c?r?ii la pragul dintre secolele al XH-lea ?i al XIII-lea.
10.   Confundat, o vreme, cu avva Isaia din pustia schetic?, cel clin Pateric (sec. al IV-lea) ?i cu Isaia din Gaza (pustnicul s?vâr?it în 491, ale c?rui înv???turi sunt cuprinse în Filocalia, traci. D. St?niloae, ed. a Il-a, voi. I, Sibiu, 1947, p..39l-401).
11.   Carte aparent foarte rar?, nici un autor din cei aminti?i mai departe n-au g?sit-o în biblioteci apusene, nici noi în Grecia.
221
12. Edi?ie retip?rit?, cu adaosuri, în 1899 ?i 1908. .13. Cf. I. Hausherr, loc. cit., p. 106.
14.  Une compilation spirituelle du XlIIe siecle. .,Le livre II de l’abbe Isaie”, în „Echos d’Orient”, 38; 1939, p. 72-90.
15.  V. supra, nota 5.
–   16. I. Hausherr. loc. cit., p. 111.
17.  Ibicl, p. 105-
18.  I. Hausherr, Note sur l’inventeur de la methode hesychaste, în „Onentalia Christiana Periodica”, 20, 1930, p. 180, nota 1.
19.  T. Gouillarcl, art. cit., p. 89-
20.  Ibicl., p. 83.
21.  Ibicl., p. 84.
22.  Ibicl.
23.  P.B. Paschou, Neon Meterikon. Agnosta kai anekdota paterika kai asketika keimena peri timion kai hagion Gynaikon, Atena, 1990. La p. 14, nota 17, autorul d? lista manuscriselor grece?ti cunoscute azi, în num?r de ?ase, clin secolele XIV-XVIII, p?strate în biblioteci de la Muntele Athos, M?n?stirea Sf. lo.an Teologul din Lesbos, St. Petersburg ?i Paris.
24.  D.G. Tsami, Meterikon., Diegeseis kai bioi ton hagion meteron ?es ere/nou, asketrion kai gynaikon ?es orthodoxou Ekklesias, torn I-III, Thessalonike, 1990-l992.
25. Virgil Cândea,  O scriere fiiocalic? uitat?: Matericul Avvei Isaia în traducere româneasc?, în Pr. prof. dr. Mircea P?curariu ?i diac. asist. loan I. Ic? jr. (red.), Persoan? ?i comuniune. Prinos de cinstire P?rintelui Profesor Academician Dumitru St?niloae la. împlinirea vârstei de 90 de ani, Sibiu, 1993, p. 223-229.
26. Fragmente române?ti din Materic care dovedesc r?spândirea c?r?ii la noi se afl? îns? în manuscrise de la Biblioteca Academiei Române, ca ms. rom. 4618, f. 132 si 4722, f. 6l – 79.

Topics: Despre ascultare, Despre credinta, Despre curatie, Despre cuvinte desarte, Despre dragoste, Despre gandul bun, Despre infranare, Despre inselari, Despre judecare, Despre lepadarea de sine, Despre liniste, Despre lipsa de grija, Despre post, Despre propria voie, Despre rabdare, Despre rugaciune, Despre simplitate, Despre smerenie, Despre tacere | Comentariile sunt închise pentru Pov??uirile duhovnice?ti

Sfanta Casiani

Via?a ?i nevointele sfintei noastre maici,
ale celei între sfin?i CASIANI din Constanlinopol,
a c?rei pomenire Sfânta Biseric?
o pr?znuie?te pe 7 septembrie

Introducere ?i primii ani

Sfanta noastr? maic? Casiani s-a n?scut în Constantinopol cu câtva timp înainte de anul 805. Tat?l s?u, un aristocrat, de?inea o func?ie important? la curtea imperial?.

P?rin?ii Casianiei au aranjat ca fiica lor s? primeasc? o înv???tur? de prim? calitate, care includea, pe lâng? cunoa?terea profan?, ?i studiul Sfintelor Scripturi. De?i era de o frumuse?e rar?, ea dorea înc? din tinere?e s?-?i închine via?a lui Hristos ?i Bisericii, ?i se gândea adeseori s? se c?lug?reasc?.

C?s?toria împ?ratului Mihail al II-lea de Amorion (820 – 829) cu Tecla a dat na?tere lui Teofil, viitorul iconoclast. Dup? moartea Teclei, împ?ratul Mihail a aprins o disput? încins?, atunci când s-a hot?rât s? ia în c?s?torie pe o c?lug?ri?? numit? Eufrosini. Aceast? alegere profund ilegal? a fost îng?duit? deoarece Eufrosini era rodul nefericitei c?s?torii dintre împ?ratul Constantin al VI-lea (780 – 797) ?i Maria de Amnia. Tat?l Eufrosiniei o detesta pe mama ei ?i a silit-o pe Maria s? intre într-o m?n?stire ca s? se poat? c?s?tori cu Teodota, una dintre doamnele ei de onoare. Aceast? fapt? a fost denun?at? de ortodoc?i ca bigamie.

Mirele cel muritor

Dup? moartea lui Mihail de Amorion, acestuia i-a succedat la tron Teofil (829 – 842). Dorind s? g?seasc? o partid? potrivit? pentru el, mama vitrega a lui Teofil, Eufrosini, a organizat un „spectacol al mireselor” la care a adunat pe cele mai frumoase fecioare. Teofil a redus num?rul concurentelor la ?ase semifinaliste, între care era ?i Casiani. La alegerea finala, Eufrosini a dorit ca Teofil s? se foloseasc? de un obicei care data din vremuri str?vechi, adic? viitoarei împ?r?tese urma s? i se dea un m?r de aur. Cand toate fecioarele s-au aliniat, Teofil a fost impresionat cel mai mult de frumuse?ea Casianiei.

De asemenea, Teofil era informat despre în?elepciunea ?i cuno?tin?ele ei. El s-a îndreptat spre ea ?i a zis: „Din femeie a ie?it stric?ciunea” (referindu-se la c?derea Evei). Atunci preaîn?eleapta Casiani, rosind cu sfial?, i-a r?spuns lui Teofil zicând: „Dar tot din femeie a r?s?rit ?i ce este mai bun” (referindu-se la Maica Domnului, care a dat na?tere lui Dumnezeu întrupat). In fa?a marii îndr?zneli ?i a în?elepciunii Casianiei, el a fost redus la t?cere ?i s-a retras de la ea. Apoi el s-a apropiat de modesta Teodora ?i i-a oferit m?rul, ca simbol al alegerii sale.

Departe de a se sim?i lezat? din pricina elimin?rii, Casiani nu avea nici o dorin?? s? devin? împ?r?teas?. Recunoscând în respingerea de c?tre Teofil providen?a lui Dumnezeu, ea era acum liber? s? urmeze via?a monahala ?i înv???tura cea duhovniceasc? în calitate de mireas? a Imparatului împ?ra?ilor. Prin urmare, ea a plecat de la palat u?urat? ?i nerabdatoare în privin?a proiectelor sale de viitor.

Mirele ceresc

Dup? aceea, Casiani a renun?at la lume ?i a construit o m?n?stire de maici pe Xerolofos, a ?aptea colin? a capitalei. Ea a fost apoi tuns? în monahism ?i a început „s? duc? o viat? ascetic? ?i filosofic?”, pl?cut? lui Dumnezeu.

Energica întemeietoare conducea ob?tea surorilor, rânduind modul lor de via?? ?i dumnezeie?tile slujbe ale m?n?stirii.


Casiani m?rturisitoarea ortodox?

Atunci când Teofil, care î?i impunea cu duritate politica sa religioasa împotriva cinstirii icoanelor, a ales-o pe Teodora, el nu ?tia c? ea se închina sfintelor icoane. Teodora a reu?it s?-?i ascund? timp de mul?i ani închinarea sa la icoane, cu toate c? ?i-a crescut cele cinci fiice ?i fiul în respectul fa?? de acestea. Spre deosebire de Teodora, Casiani avea convingeri iconodule puternice pe care le m?rturisea deschis.

Casiani ?i-a dovedit ata?amentul fa?? de cinstirea icoanelor înc? de la o vârst? fraged?. Ea sfida în public politica imperial? contra sfintelor icoane. Fiind în ap?rarea icoanelor ea a suferit prigoan? ?i, odat?, a fost b?tut? cu biciul. Nedescurajat?, ea a st?ruit în rezisten?? împotriva iconocla?tilor. De multe ori, ea vizita în închisoare pe monahii proscri?i, îi sprijinea ?i îi consola cu scrisori ?i daruri. Era cunoscut? ca o fin? observatoare a sl?biciunilor omene?ti; ea î?i exprima p?rerea despre cei c?rora le lipseau curajul ?i hot?rârea zicând: „Ur?sc t?cerea când este timpul de vorbit!„.

Casiani imnografa

În vremea aceasta, când Biserica era angrenat? în lupt?, fiind insuflat? de Dumnezeu, Casiani ?i-a urmat feluritele sale preocup?ri literare ?i muzicale. Lucr?rile sale se g?sesc sub numele „Casiani”, „Casia Monahia” sau „Ikasia”.

Chiar de când ea era tân?r? fat?, Sfântul Teodor Studitul a fost impresionat de înv???tura ei ?i stilul ei literar, pe care le g?sea rare în vremea aceea la cineva atât de tân?r. Ca o compozitoare cu dar de la Dumnezeu, ea î?i scria singur? muzica pentru poemele sale duhovnice?ti. Stare?a Casiani a înzestrat slujbele ce se ?ineau în m?n?stirea sa cu multe cânt?ri noi.

Cu timpul, Casiani s-a stabilit în activitatea de imnografa. Muzica sa bisericeasc? a atras aten?ia p?rin?ilor Bisericii, care au recunoscut darul ei neasemuit. A fost încurajat? s? compun? imnuri pentru numeroasele praznice. Ea are renumele de a fi singura imnografa de seam? a Ortodoxiei. Conform multor p?reri, ea era un „fenomen rar ?i neobi?nuit” pentru competi?ia poetic? a timpului s?u.

Fiind compozitoarea cea mai cunoscut? a Bizan?ului, 23 de imnuri autentice atribuite ei arat? aten?ia pe care ea o acorda numeroaselor aspecte ale ciclului liturgic ortodox.

Între slujbele pe care ea le-a dat m?n?stirii sale, canonul pentru cei mor?i este cel mai lung imn al s?u. Aceast? pies? are 32 de strofe care se cântau s?pt?mânal în cimitirul m?n?stirii la slujbele de pomenire de sâmb?ta.


Cânt?ri pentru „Mineie”

De asemenea, ea a compus imnuri în cinstea sfin?ilor din Mineie , cum ar fi Sfin?ii Samona, Gurie ?i Aviv, Sfin?ii Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie ?i Oreste ?i Sfântul Ioan Înaintemerg?torul, pentru a nu men?iona decât câ?iva.

Pentru Na?terea Domnului nostru Iisus Hristos în trup, monahia Casiani a compus urm?torul imn al Vecerniei în Glasul Doi:

“Când Augustus domnea singur pe p?mânt, mul?imea împ?r??iilor oamenilor s-a sfâr?it. ?i când Tu Te-ai f?cut om din curata Fecioar?, mul?imea zeilor idolatriei s-a nimicit. Cet??ile lumii au trecut sub o singur? st?pânire ?i popoarele au venit la credin?a într-o singur? Dumnezeire suprem?. Neamurile au fost înrolate prin porunca Cezarului, iar noi, credincio?ii, ne-am înrolat în numele Dumnezeirii, atunci când Tu, Dumnezeul nostru, Te-ai f?cut om. Mare este mila Ta, Slav? ?ie”.

Cânt?ri pentru „Triod”

Stare?ei ?i poetei îi sunt atribuite ?i irmoasele Canonului Utreniei care se cânt? în Marea ?i Sfânta Joi în Plagalul Glasului II (Glasul VI; n.tr.), care începe astfel:

“Cel Care în vremurile de demult l-a ascuns pe tiranul cel acuzator sub valurile m?rii este ascuns sub p?mânt de fiii celor pe care odat? El i-a mântuit. Ci, ca fecioarele, s? cânt?m Domnului, c?ci El S-a pream?rit”.

Cea mai frumoas? poezie împreun? cu melodia sa scris? de Sfânta Casiani din Triod este “doxasticon idiomelon“16 (idiomela „Slavei”; n.tr.) de la Apostihurile Marii ?i Sfintei Miercuri, cunoscut? ?i sub numele de Troparul Casianiei , ?i inspirat? de femeia p?c?toas? care este prezentat? de Evanghelistul Luca în Evanghelia sa (Luca 7:36-50).

Casiani face ?i o compara?ie, ar?tând deosebirea dintre femeia p?c?toas? ?i Eva cea c?zut? (Gen. 3:8-11). Cu o p?trundere ?i o sensibilitate specific feminine, Casia monahia înfrumuse?eaz? aceast? întâmplare binecunoscut?. Acest imn plin de c?in?? ?i emo?ionant, scris în Glasul IV Plagal (Glasul VIII; n.tr.), se cânt? cu anticipare în seara Sfintei Joi:

Doamne, femeia ce c?zuse în p?cate multe, sim?ind dumnezeirea Ta, ?i luându-?i rânduial? de mironosi??, cu jale Î?i aduce ?ie mir spre ungere înainte de îngroparea Ta, zicând: «Vai mie, c? noapte îmi este mie patima desfrân?rii, întunecat? ?i f?r? de lun? pofta p?catului. Prime?te izvoarele lacrimilor mele, Tu, Cel ce aduni în nori ap? din mare. Pleac?-Te spre suspinurile inimii mele, Tu, Care ai plecat cerurile cu nespusa-?i plec?ciune, ca s? s?rut preacuratele Tale picioare ?i s? le ?terg iar??i cu p?rul capului meu, al c?ror sunet (de pa?i) auzindu-l Eva în rai când Tu mergeai întru amiaz?, de fric?, s-a ascuns. Cine va cerca mul?imea p?catelor mele ?i adâncul judec??ilor Tale, Mântuitorule de suflete, Izb?vitorul meu? S? nu m? treci cu vederea pe mine, roaba Ta, Tu, Care ai nem?surat? mil? „.

O povestire spune c? stare?a Casiani ?i-a petrecut o dup?-amiaz? în gr?din? compunând acest imn. Când a terminat de scris stihul care zice: „ca s?rut preacuratele Tale picioare ?i sa le ?terg iar??i cu p?rul capului meu”, a fost informat? c? împ?ratul Teofil a sosit la m?n?stire. Nedorind s?-l vad?, în graba ei de a se ascunde, ea a uitat s? ia sulul ?i  condeiul.

Intrând în gr?din?, Teofil a g?sit poemul neterminat ?i a ad?ugat fraza: „al c?ror sunet auzindu-l Eva în rai când Tu mergeai întru amiaz?, de fric?, s-a ascuns”. Dup? ce Teofil a plecat, Casiani a ie?it din ascunz?toare ?i, reluându-?i compozi?ia, a v?zut fraza scris? de mâna lui; ea a p?strat-o ?i a purces la încheierea poemului.

Astfel, in acest imn ni se spune c? femeia p?c?toas? s-a apropiat de Hristos cu dragoste, în timp ce Eva a fugit de Hristos cu fric?. In multe predici ?i imnuri din Postul Mare, Eva, arhetipul femeii p?c?toase, ?i desfrânata cea poc?it? apar împreun?. Privirea ?i dorin?a neînfrânat? a primeia dintre cele dou? femei trebuie evitat?, în timp ce poc?in?a celei de-a doua trebuie imitat?.


Duminica Ortodoxiei

În anul 842, aflat pe patul de moarte, împ?ratul Teofil a desemnat-o pe Teodora regent? pentru fiul lor Mihail al III-lea. Odat? cu moartea lui Teofil, nebunia iconoclast? a luat sfâr?it, împ?r?teasa Teodora a restabilit cultul icoanelor. In binecunoscuta icoan? a Duminicii Ortodoxiei, care comemoreaz? restabilirea cultului icoanelor, îl vedem pe Sfântul Metodie Patriarhul.

Îmbr?cat în ve?minte de episcop, el este înf??i?at ?inând în mân? fie o cârj? (arhiereasc?), fie Evanghelia. Al?i episcopi, care se afl? în spatele lui, ?in icoane ?i Evanghelii, în fa?a lui sunt reprezenta?i doi diaconi sau doi îngeri care ?in în mâini o icoan? a Fecioarei cu Pruncul Hristos (Icoana Odighitria).

În fa?a patriarhului se afl? împ?r?teasa Teodora ?i fiul s?u Mihail, b?ie?el; ei ?in în mâini icoane sau sceptre, în spatele lor se v?d preo?i cu c?delni?e ?i f?clii. De asemenea, îi vedem pe sfin?ii pustnici Ioan, Arsacie ?i Isaia împreun? cu o ceat? de monahi. Lâng? ei se afl? sfânta monahie Casiani, ?inând o icoan? ?i stând în picioare împreun? cu o ceat? de femei schimnice. Pot fi v?zu?i ?i al?i mireni: b?rba?i, femei ?i copii, ?inând în mâini cruci ?i lumân?ri aprinse.

Un biograf comenteaz?: „Ea (Casiani) a tr?it numai pentru Dumnezeu pân? la sfâr?itul vie?ii sale”. Astfel, dup? ce ?i-a dedicat via?a lui Hristos ?i Bisericii, ?i s-a împodobit cu cununa fecioriei ?i cu cununile m?rturisirii, a ascetismului ?i a imnografiei, sfânta noastr? maic? Casiani a r?posat întru Domnul.

din „Matericul – Vietile Sfintelor Cuvioase”, Ed. Egumenita

Topics: Diverse | Comentariile sunt închise pentru Sfanta Casiani

În numele Tat?lui ?l al Fiului ?i al Sfântului Duh

Mult m? mustr? con?tiin?a pentru c? nu mi-am f?cut însemn?ri am?nun?ite despre virtuo?ii p?rin?i, care au tr?it acum, în ultimii ani ?i despre care mi-au povestit evlavio?ii b?trâni pe vremea când eram monah încep?tor; dar ?i pentru marea mea nep?sare de a nu p?stra nici m?car în memorie experien?ele dumnezeie?ti pe care le-au tr?it acei b?trânei sfin?i ?i pe care mi le-au povestit cu mult? simplitate, ca s? m? ajute duhovnice?te.

P?rin?ii acelei vremi aveau mult? credin?? ?i simplitate ?i cei mai mul?i aveau putin? înv???tur? de carte. Dar fiindc? aveau smerenie ?i râvn? pentru nevoint?, primeau mereu iluminarea dumnezeiasc?.

Pe când în vremea noastr?, când s-au înmul?it cuno?tin?ele, din p?cate ra?iunea a zdruncinat din temelii credin?a oamenilor ?i a umplut sufletele de semne de întrebare ?i de îndoieli. A?adar, firesc este s? ne lipsim ?i de minuni, deoarece minunea se tr?ie?te ?i nu se explic? prin ra?iune.

Duhul acesta foarte lumesc ce îl st?pâne?te pe omul contemporan, care ?i-a întors toat? str?duin?a spre a tr?i mai bine, cu mai mult confort ?i mai putin? osteneal?, din p?cate a influen?at ?i pe cei mai mul?i oameni duhovnice?ti, care vor s? se sfin?easc? cu mai putin? osteneal?, lucru ce nu este cu putin??, pentru c? „sfin?ii au dat sânge ?i au luat Duh”.

De?i ne bucur?m ast?zi pentru aceast? întoarcere mare spre Sfin?ii P?rin?i ?i monahism ?i admir?m pe tinerii vrednici ce se afierosesc cu totul acestora, în acela?i timp îns? ne ?i doare, deoarece ne temem c? acest material bun nu va g?si aluatul duhovnicesc potrivit, ?i astfel aceast? pl?mad? duhovniceasc? nu va cre?te, ci va ajunge ca pâinea necrescut?.

Chiar pân? acum dou?zeci de ani se putea afla înc? simplitatea ce cuprindea toat? Gr?dina Maicii Domnului. Iar acea mireasm? a simplit??ii p?rin?ilor îi aduna pe oamenii evlavio?i, ce se asem?nau albinelor, ?i îi hr?nea. Ace?tia la rândul lor duceau ?i altora din aceast? binecuvântare duhovniceasc?, spre a se folosi ?i aceia. Pe oriunde ai fi trecut auzeai povestindu-se într-un mod foarte simplu, minuni ?i fapte cere?ti, pentru c? P?rin?ii le considerau foarte fire?ti.

Tr?ind a?adar în aceast? atmosfer? duhovniceasc? a harului, niciodat? nu ?i-ar fi trecut prin minte gândul îndoielii pentru cele ce le-ai fi auzit, pentru c? ?i tu însuti vedeai ceva din acestea. Dar nici nu te-ai fi gândit s? însemnezi, sau s? p?strezi în amintire pentru urma?i acele fapte dumnezeie?ti, deoarece credeai c? acea atmosfer? de pateric va continua.

De unde s? ?tii c? dup? câ?iva ani cei mai mul?i oameni se vor desfigura din pricina multei culturi – deoarece înva?? în duhul ateismului ?i nu în Duhul lui Dumnezeu, ca s? sfin?easc? ?i cultura cea din afar? – ?i necredin?a va ajunge pân? acolo încât minunile vor fi considerate basme ale vremii de demult?

Fire?te, când medicul este ateu, oricâte consulta?ii ar face unui sfânt cu mijloace ?tiin?ifice (raze etc.), nu va putea distinge harul lui Dumnezeu. Pe când, dac? el însu?i va avea sfin?enie, va vedea cum iradiaz? harul dumnezeiesc.

Ca s? dau o imagine mai vie a harului ?i ca cititorii s? în?eleag? mai bine duhul p?rin?ilor ce st?pânea acum câ?iva ani, am considerat c? e bine s? aduc, ca pilde, câteva întâmpl?ri ale b?trânilor simpli ai acelei vremi.

Când eram încep?tor la M?n?stirea Esfigmenu, Cuviosul b?trân Dorotei mi-a povestit c? la bolni?? venea ?i ajuta un b?trânel care avea atâta simplitate, încât credea c? In?l?area – care este hramul m?n?stirii – era o mare sfânt?, ca Sfânta Varvara ?i, când se ruga cu metaniile, zicea: „Sfânt? In?l?are, roag?-te pentru noi!”

Într-o zi a venit la bolni?? un frate bolnav ?i deoarece nu exista nici o mâncare mai înt?ritoare, b?trânelul a coborât repede sc?rile la subsol ?i întinzându-?i mâinile prin fereastra ce d?dea spre mare, a spus: „Sfânta mea In?l?are, d?-mi un pe?ti?or pentru fratele!” ?i, o, minune!, îndat? un pe?te mare a s?rit în mâinile lui. B?trânelul l-a luat ?i, ca ?i cum nu s-ar fi întâmplat nimic, l-a preg?tit bucuros, ca s? înt?reasc? pe acel frate.

Acela?i b?trân mi-a povestit ?i despre un alt monah (mi se pare Pahomie), care a mers la Kapsala pentru mai mult? nevoin?? ?i care a ajuns la o mare m?sur? duhovniceasc?. Într-o zi, un p?rinte din aceea?i m?n?stire a p?strat doi pe?ti ?i i-a cur??at cu scopul de a merge la p?rintele Pahomie, ca s?-i dea de binecuvântare. În timp ce îi preg?tea, un corb i-a luat pe nea?teptate un pe?te ?i l-a dus la p?rintele Pahomie în Kapsala (distant? de cinci ore ?i jum?tate).

P?rintele Pahomie a primit vestire de la Dumnezeu despre vizita fratelui ?i în clipa când se gândea cu ce s?-l osp?teze, corbul i-a l?sat pe?tele. Apoi, când a venit fratele ?i a aflat aceasta, a sl?vit pe Dumnezeu, care ?i în vremea noastr? îi hr?ne?te pe oamenii S?i prin corb, precum odinioar? pe Proorocul Ilie.

De asemenea la M?n?stirea Kutlumusiu, cu putini ani înainte, tr?ia p?rintele Haralambie, un b?trân foarte simplu, dar ?i foarte „silitor”, nu numai în cele duhovnice?ti, ci ?i la ascult?ri, în toate era cel mai râvnitor. P?rintele Haralambie s?vâr?ea cele mai multe treburi deoarece în ultimii ani r?m?seser? în m?n?stire putini p?rin?i ?i aceia b?trâni.

Avea în grij? ?i biblioteca, dar l-au scos de acolo deoarece nu încuia niciodat? u?a. Obi?nuia s? spun?: „L?sa?i pe oameni s? citeasc? c?r?ile”. Nici prin gând nu îi trecea c? exist? oameni care fur? c?r?i. Avea mult? cur??ie ?i simplitate. Afar? de multele ascult?ri ce le avea, s?dea ?i pomi pentru urma?i, deoarece credea c? M?n?stirea Kutlumusiu iar??i va înflori. Mâinile lui lucrau mereu pentru ceilal?i, iar mintea ?i inima lui se nevoiau în cele duhovnice?ti rostind neîncetat rug?ciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluie?te-m?!”.

La slujbe era totdeauna primul. Conducea ?i o stran?, fiind cânt?re?. In timp ce canonarhul se ducea la cealalt? stran? s? î?i o?teasc? stihira, p?rintele Haralambie rostea repede-repede „Doamne Iisuse…”, ca s? nu-?i întrerup? rug?ciunea sa neîncetat?.

De?i toat? viata lui a muncit din greu ?i s-a nevoit foarte mult în cele duhovnice?ti, nu a fost doborât de boal?. Dar, din p?cate, iat? c? o grip? puternic? l-a trântit la pat, ?i medicul a spus p?rin?ilor s? nu se dep?rteze de el, pentru c? peste pu?in î?i va sfâr?i viata. P?rintele Haralambie auzind acestea de sub p?turi, a spus:
– Ce spui? Eu nu mor, pân? ce nu vor veni Pastile ca s? spun: „Hristos a înviat!” Într-adev?r, au trecut aproape dou? luni, au venit Pa?tile, a spus „Hristos a înviat!”, s-a împ?rt??it ?i apoi a adormit. Acest b?trânel simplu ?i plin de m?rinimie devenise un adev?rat fiu al lui Dumnezeu ?i de aceea a putut hot?rî împreun? cu El ziua mor?ii lui.

La Schitul Ivirului, b?trânul Nicolae din ob?tea Marchianilor mi-a povestit despre un p?rinte, care avea ?i el simplitate copil?reasc?. Odat?, când secase fântâna lor, acesta a legat icoana Sfântului Nicolae cu o funie si a coborât-o în fântân?, spunând:
– Sfinte Nicolae, s? urci împreun? cu apa, dac? vrei s?-ti aprind candela, c?ci po?i face aceasta. Vezi, vin atâ?ia oameni, ?i nu avem putin? ap? rece s? le d?m.

?i, o, minune!, apa urca încet-încet, iar icoana Sfântului plutea deasupra. Când aceasta a ajuns sus, a luat-o în mâini, a s?rutat-o cu evlavie ?i a dus-o în biseric?. (Aceasta s-a petrecut cu vreo cincizeci de ani în urm?).

La acela?i schit, pu?in mai sus de aceast? chilie, se afla chilia „Sfin?ii Apostoli”, unde locuiesc acum doi p?rin?i, care sunt ?i fra?i dup? trup. În ob?tea aceasta era ?i b?trânul Pahomie, pe a c?rui fa?? era zugr?vit? sfin?enia.

B?trânelul acesta era foarte simplu ?i cu des?vâr?ire f?r? carte, dar plin de daruri duhovnice?ti. Atunci când venea de s?rb?tori la biserica schitului, nu se a?eza niciodat? în stran?, ci st?tea totdeauna în picioare, chiar ?i la privegherile de toat? noaptea. Rostea neîncetat rug?ciunea: ‘Doamne Iisuse…”, iar atunci când se întâmpla ca cineva s? îl întrebe: „Unde a ajuns slujba?”, r?spundea:
– Psalmi… P?rin?ii cânt? psalmi.

Pentru el toate erau psalmi. Nici din psalmodie nu ?tia nimic, afar? de „Hristos a înviat”, pe care îl cânta la Pa?ti. Era întotdeauna gata s? fac? voile altora, f?r? s? aib? deloc voie proprie.

Oricât de sup?rat ar fi fost cineva, dac? îl vedea pe p?rintele Pahomie, îi fugea sup?rarea. To?i îl iubeau, chiar ?i ?erpii. Ace?tia aveau încredere în el ?i nu fugeau atunci când îl vedeau, în împrejurimile chiliei erau mul?i ?erpi, pentru c? acolo se g?sea ap?. Ceilal?i doi p?rin?i se temeau mult de ?erpi, în timp ce b?trânul Pahomie se apropia de ei zâmbitor, îi prindea ?i îi scotea în afara gardului.

Într-o zi, în timp ce mergea gr?bit la chilia Marchianilor, a g?sit pe drum un ?arpe mare, pe care l-a înf??urat în jurul mijlocului s?u ca pe o curea, voind s? termine mai întâi treaba pe care o începuse, ?i dup? aceea s?-l duc? undeva mai departe de chilia lor.
Când p?rintele lacov l-a v?zut, s-a cutremurat, dar p?rintele Pahomie s-a mirat de aceasta. Dup? aceea mi-a spus:
– Nu ?tiu de ce se tem de ?erpi. P?rintele Andrei al nostru se teme chiar ?i de scorpioni. Eu adun în pumn scorpionii de pe pere?i ?i îi arunc afar? din chilie. Acum, când mâinile îmi tremur? de parkinson, pe ?erpii cei mari îi scot afar? târându-i.
–  Pe tine de ce nu te mu?c? ?erpii, p?rinte Pahomie? l-am întrebat.
– Iisus Hristos scrie undeva pe o foaie de hârtie c? dac? ai credin??, po?i apuca ?i ?erpii ?i scorpionii, ?i nu te vor v?t?ma”.

Acest b?trânel sfânt, p?rintele Pahomie, a adormit pe 22 octombrie 1967, cu un an mai înainte de stare?ul Tihon despre care voi vorbi în continuare, precum ?i despre al?i cuvio?i p?rin?i, care s-au nevoit cu m?rime de suflet în Gr?dina Maicii Domnului ?i s-au desp?timit cu ajutorul Maicii celei bune, Prea Curata Fecioar?.

Ace?ti „osta?i de elit? ai Bisericii noastre” ?i-au biruit patimile, au nimicit pe vr?jma?ul diavol ?i au fost încununa?i de Hristos cu cunun? nestric?cioas?.

Pe mul?i dintre ace?tia i-am cunoscut de aproape, dar, din p?cate, nu i-am imitat ?i acum m? aflu foarte departe de ei. Doresc îns? din toat? inima ca ?i cei ce vor citi ispr?vile lor dumnezeie?ti s?-i urmeze ?i-i rog s? ma pomeneasc? ?i pe mine, s?rmanul Paisie, în rug?ciunile lor. Amin.

Topics: Despre curatie, Despre simplitate | Comentariile sunt închise pentru În numele Tat?lui ?l al Fiului ?i al Sfântului Duh

P?rintele Tihon

P?rintele Tihon s-a n?scut în Rusia, în Novaia Mihailovsk, în 1884. P?rintii lui, Pavel ?i Elena, erau oameni evlavio?i, de aceea era firesc ca ?i rodul lor – Timotei dup? numele lumesc – s? le mo?teneasc? evlavia ?i dragostea pentru Dumnezeu ?i s? doreasc? de mic copil s? se afieroseasc? Lui.

P?rin?ii vedeau râvna cea mare, dumnezeiasc?, a copilului lor, dar nu îndr?zneau s? îi dea binecuvântarea de a mearge la m?n?stire, deoarece îl vedeau voinic ?i cu o fire zburdalnic?. Voiau ca Timotei s? se maturizeze ?i în gândire ?i dup? aceea s? hot?rasc?. I-au dat îns? binecuvântarea s? viziteze m?n?stirile pe o perioad? de timp de trei ani, de la vârsta de ?aptesprezece pân? la dou?zeci de ani. Atunci a f?cut pelerinajele lui cele mari, trecând pe la vreo dou? sute de m?n?stiri din Rusia. Când ajungea la m?n?stiri, cu toate c? era foarte istovit de mersul pe jos, evita cu bun simt ospitalitatea lor ca astfel s? se nevoiasc? ?i s? nu îngreuieze pe al?ii.

Intr-o provincie, îns?, s-a chinuit mult, pentru c? locuitorii de acolo mâncau pâine de secar?. Timotei nu mânca nimic altceva decât pâine, dar acea pâine de secar? nu a putut-o mânca deoarece avea un miros urât ?i era ca noroiul. De aceea tân?rul se epuizase de tot. A?adar s-a dus la brutar, de la care ceruse ?i alt? dat?, s?-l roage din nou s?-i dea putin? pâine alb?, crezând c? pentru el va avea pâine mai bun?. Acela, îns?, v?zându-l pe Timotei de departe i-a spus s? plece.

Mâhnit ?i epuizat, tân?rul s-a retras într-un colt ?i cu toat? simplitatea lui copil?reasc? s-a rugat Maicii Domnului astfel: „Maica Domnului, vreau s? m? aju?i, c?ci voi muri pe drum înainte de a m? face c?lug?r. Nu pot mânca aceast? pâine”. M-a apucat s? termine rug?ciunea când deodat? i-a ap?rut înainte o Tân?r? cu chipul str?lucitor, care i-a dat o pâine alb? ?i apoi a disp?rut, în clipa aceea Timotei s-a pierdut cu firea, nu-?i putea explica acea întâmplare, îi treceau prin minte felurite gânduri. Un gând îi spunea c? poate l-a auzit fiica brutarului ?i i s-a f?cut mil? de el ?i a spus tat?lui ei s?-i dea putin? pâine bun?. Deci merse iar??i la brutar ca s?-i mul?umeasc?. Dar brutarul a crezut c? Timotei î?i bate joc de el ?i l-a oc?rât cu mânie.

–    Hai, fugi de aici, c? eu n-am nici femeie, nici fiic?!

Dup? ce Timotei a mâncat acea pâine binecuvântat? ?i s-a înt?rit ?i duhovnice?te, ?i-a continuat pelerinajul s?u ?i la celelalte m?n?stiri, dar acel fapt inexplicabil îi venea mereu în minte. A petrecut mult timp în aceast? nedumerire, dar mai târziu, când un monah i-a dat o carte cu icoanele f?c?toare de minuni ale Maicii Domnului din Rusia, ?i a v?zut-o pe Maica Domnului din Kremlin, i-a s?ltat inima de evlavie, ochii i s-au umplut de lacrimi de recuno?tin?? ?i a spus: „Aceasta mi-a dat pâinea cea alb?”. ?i de atunci a început s? o simt? pe Maica Domnului mai aproape, precum copilul pe mama sa.

Dup? pelerinajul f?cut la m?n?stirile din patria sa a mers s? se închine ?i la Muntele Sinai, cel c?lcat de Dumnezeu, unde a stat dou? luni, iar de acolo a plecat la Sfintele Locuri, unde a pustnicit o vreme, dincolo de râul Iordanului. De?i Locul cel Sfânt l-a ajutat, totu?i n-a aflat lini?te din pricina duhului lumesc al vremii noastre, care a distrus, din nefericire, cu a?a-zisa lui civiliza?ie, chiar ?i locurile pustii ?i sfinte, unde se lini?tesc ?i se sfin?esc sufletele. De aceea a fost nevoit s? plece la Sfântul Munte.

Ispititorul, îns?, având experien?? de mii de ani, în?elegând c? acest tân?r evlavios va spori în viata duhovniceasc? ?i va ajuta multe suflete s? se mântuiasc?, a încercat s?-l împiedice, întorcându-se din pustia Iordanului în Ierusalim, pe când se preg?tea s? se închine pentru ultima oar? la Sfântul Mormânt ?i s?-?i ia r?mas bun de la cunoscu?ii s?i, vicleanul a folosit ca unelte ale sale dou? femei f?r? fric? de Dumnezeu, rusoaice, care l-au chemat acas? la ele, ca s?-i dea, chipurile, pomelnice s? le pomeneasc? la Sfântul Munte. Timotei cel f?r? de r?utate, care totdeauna avea gânduri bune, le-a crezut ?i a mers. Dar când l-au încuiat în?untru ?i s-au n?pustit asupra lui cu inten?ii p?c?toase, s-a pierdut cu firea, s-a înro?it ?i dând un brânci femeilor ?i unul u?ii a fugit din ghearele ?oimilor, precum odinioar? losif, p?strându-?i astfel cur??ia. Dup? aceea a venit a?a cum era, ca o floare curat? ?i s-a s?dit în Gr?dina Maicii Domnului, a sporit ?i a bine miresmuit cu virtu?ile lui, precum vom vedea mai jos.

Prima lui metanie a fost la Chilia Burazeri, unde a stat cinci ani. Deoarece aici nu a aflat lini?tea din pricina multor închin?tori ru?i, a luat binecuvântare ?i a plecat la Karulia(Karulia, loc pustnicesc situat între Kapsocalivia ?i Sfânta Ana.), unde a pustnicit cincisprezece ani. Toat? perioada de timp de la Karulia a petrecut-o în nevoin?e aspre. Singurele lui ocupa?ii erau metaniile ?i închin?ciunile f?cute cu rug?ciunea „Doamne Iisuse…” ?i studiul duhovnicesc, împrumuta c?r?i de la m?n?stiri, iar p?rin?ii de acolo îi d?deau ca binecuvântare posmag din cel care prisosea de la mas?, pentru care el îi pomenea în rug?ciunile sale. Astfel se nevoia cu m?rime de suflet, ca ?i l?untric s? devin? înger ?i nu numai pe dinafar? cu Schima îngereasc?.

De la Karulia a venit la marginea Kapsalei (deasupra Kaliagrei- Kaliagra, portul M?n?stirii Kutlumusiu situat între M?n?stirile Iviron ?i Stavronikita.), la o chilie de pe mo?ia M?n?stirii Stavronikita, unde a îngrijit un b?trân. Dup? ce a murit b?trânelul ?i a luat binecuvântarea lui a r?mas singur în acea chilie. De atunci nu numai c? nu ?i-a neglijat nevoin?ele lui duhovnice?ti, ci le-a ?i înmul?it. ?i pentru c? s-a nevoit cu m?rime de suflet ?i cu mult? smerenie, a primit din bel?ug harul lui Dumnezeu.

Harul dumnezeiesc care s?l??luia în sufletul s?u l-a descoperit oamenilor ?i mul?i îndurera?i alergau la el s?-i cear? sfatul ?i s? fie mângâia?i de multa sa dragoste. Al?ii îl rugau s? se preo?easc?, ca s?-i ajute ?i mai mult prin Taina Sfintei Spovedanii, dându-le astfel ?i iertarea p?catelor. Tocmai aceast? nevoie de ajutor duhovnicesc pe care o sim?eau mul?i cre?tini, l-a f?cut s? primeasc? s? fie hirotonit.

La chilia(Termenul „chilie” este folosit în Sfântul Munte pentru a denumi o sih?strie, care poate avea sau nu biseric?) sa, îns?, nu exista biseric?, care îi era absolut necesar?, ?i nici bani nu avea, dar avea mult? credin?? în Dumnezeu. A?adar a f?cut rug?ciune ?i a pornit spre Karyes(Capitala Sfântului Munte), având credin?? c? Dumnezeu îi va iconomisi banii necesari pentru biseric?. Dar înainte de a ajunge la Karyes, stare?ul Schitului Sfântul Prooroc Ilie l-a z?rit pe P?rintele Tihon ?i l-a chemat la el. Când s-a apropiat de el i-a spus:
–    Un cre?tin bun din America mi-a trimis câ?iva dolari, s?-i dau unui monah care nu are paraclis ca s? ?i-l zideasc?. Sfin?ia Ta n-ai biseric?, a?adar ia-i ?i construie?te-o.

Atunci B?trânul a l?crimat de emo?ie ?i recuno?tin?? fat? de Dumnezeu. A mul?umit stare?ului ?i a spus: ‘Dumnezeu s?-l ierte pe omul lui Dumnezeu ce mi-a trimis binecuvântarea”. Bunul Dumnezeu, ca un cunosc?tor de inimi, mai înainte ca B?trânul s?-L roage, se îngrijise de paraclisul chiliei lui, preg?tindu-i banii pentru clipa când acesta avea s?-i cear?. A?adar, era firesc s?-l asculte Dumnezeu de vreme ce ?i P?rintele Tihon de mic copil îl asculta, p?zea poruncile Lui dumnezeie?ti, pentru care primea adeseori binecuvânt?ri cere?ti.

Dup? aceea a aflat doi monahi zidari care au lucrat la paraclis rostind In acela?i timp ?i rug?ciunea, a?a cum î?i dorea. Când a terminat bisericu?a, a închinat-o Sfintei Cruci, pentru c? avea mult? evlavie la ea, dar ?i ca s? evite pr?znuirile de hram, deoarece la în?l?area Sfintei Cruci se poste?te ?i ziua este de doliu. Stare?ului nu-i pl?ceau praznicele deoarece creeaz? nelini?te ?i r?spândire. El pr?znuia duhovnice?te în fiecare zi, cu mult? nevoint? ?i aproape f?r? mângâiere omeneasc? în groapa Kaliagrei, tr?ind bucurii paradisi-ace împreun? cu îngerii ?i cu sfin?ii. Când cineva îl întreba: ‘Locuie?ti singur aici în pustie?’. B?trânul r?spundea: „Nu, locuiesc împreun? cu îngerii ?i arhanghelii, cu to?i sfin?ii, cu Maica Domnului ?i cu Hristos”.

Intr-adev?r sim?ea prezenta îngerilor ?i ajutorul îngerului s?u p?zitor.

Intr-o zi când l-am vizitat, a c?zut pe spate, în timp ce urca sc?rile, împiedicându-se în hainele lui, c?ci purta multe. M-am ostenit destul ca s?-l ridic, iar când l-am întrebat dup? aceea: „Ce-ai fi f?cut P?rinte, singur, dac? n-a? fi fost eu?”, m-a privit mirat ?i mi-a r?spuns cu fermitate: „îngerul meu p?zitor m-ar fi ridicat!”.

De?i se afla singur într-un loc pustiu, ?i chilia lui nu avea aproape nimic – c?ci le lep?dase pe toate ca s? dobândeasc? pe Hristos -, Gr?dina Maicii Domnului era pentru P?rintele Tihon raiul p?mântesc, c?ci acolo unde este Hristos, acolo e ?i raiul.

Mul?i ani n-a ie?it în lume, dar odat?, atunci când avusese loc un incendiu în Kapsala, a fost nevoit, f?r? s? vrea, s? mearg? ca martor la Tesalonic, împreun? cu  al?i  p?rin?i.  Când  Stare?ul  s-a întors în  Sfântul Munte, p?rin?ii l-au întrebat:

– Cum vi s-a p?rut ora?ul ?i oamenii, dup? atâ?ia ani în care n-ati mai ie?it în lume?
– N-am v?zut oameni, ci p?dure de castani, a r?spuns B?trânul.

Stare?ul ajunsese la aceast? m?sur? duhovniceasc?, pentru c? iubea mult smerenia ?i s?r?cia, îl iubea mult pe Hristos. în chilia Stare?ului nu vedeai nici un lucru de pricopseal?, care s? fie de folos vreunui om. Lucruri asem?n?toare cu cele pe care le avea în chilie, puteai g?si oricâte ai fi vrut aruncate la gunoi. Dar pentru oamenii duhovnice?ti orice lucru vechi care era al P?rintelui Tihon avea mare valoare, pentru c? era sfin?it. Chiar ?i zdren?ele lui erau privite cu evlavie ?i erau luate ca binecuvântare. De asemenea orice lucru vechi sau jerpelit ar fi purtat, nu p?rea urât, deoarece se împ?rt??ea din frumuse?ea lui l?untric?,  în loc de culion purta un fel de glugi, pe care el singur le cosea din buc??i de ras? cu acul de cusut saci. Acestea r?spândeau mai mult har decât pre?ioasele mitre arhiere?ti (fire?te, atunci când în inima arhiereului nu exist? „M?rg?ritarul cel de mult pre?”).

Odat? un vizitator l-a fotografiat a?a cum era, cu gluga în loc de culion ?i cu o pijama ce i-o puseser? pe spate, v?zându-l pe Stare? c?-i este frig. Chiar ?i acum, cei care îl v?d în fotografie pe P?rintele Tihon, cred c? purta o mantie arhiereasc?, de?i era o pijama veche t?rcat?.

Mult îl odihneau lucrurile s?race ?i smerite ?i iubea mult neagoniseala, care l-a ?i eliberat ?i i-a d?ruit aripi duhovnice?ti. ?i astfel, cu sufletul întraripat se nevoia mult, f?r? s? simt? osteneala trupeasc?, precum copilul nu simte oboseal? când face voile tat?lui s?u, ci dragostea ?i afec?iunea împreun? cu mângâierea. Fire?te, acestea nu se pot compara cu mângâierile dumnezeie?ti ale harului, nici m?car cu gândul.

Precum am spus, rucodelia lui era nevointa duhovniceasc?: postul, privegherea, rug?ciunea lui Iisus, metaniile etc., pe care le f?cea nu numai pentru sine, ci ?i pentru toate sufletele (vii ?i mor?i). Când a îmb?trânit ?i nu mai putea s? se ridice atunci când f?cea metanii, lega o funie groas? de tavan ?i cu ea se ridica. ?i astfel f?cea metanii ?i se închina lui Dumnezeu cu evlavie. Iar aceast? nevointa ?i-a p?strat-o pân? când a c?zut la pat, în care s-a odihnit timp de dou?zeci de zile, dup? care a plecat la viata cea ve?nic? ?i adev?rat?, unde se odihne?te ve?nic lâng? Hristos.

Rânduiala mânc?rii uscate, pe care o avea de tân?r, a tinut-o pân? la b?trâne?ile lui. G?titul mânc?rii îl considera timp pierdut, cu atât mai mult cu cât mânc?rurile bine preg?tite nici nu se potrivesc c?lug?riei. Era firesc ca dup? atâta nevointa, afîându-se într-o astfel de stare duhovniceasc?, mâncarea bun? s? nu-i mai pricinuiasc? nici o pl?cere. C?ci îl avea pe Hristos în el. Care îl îndulcea ?i-l hr?nea cu hran? cereasc?.

In discu?iile lui totdeauna amintea de raiul cel dulce ?i din ochi îi curgeau lacrimi dulci. Nu se îndura s?-?i lase lucrarea duhovniceasc? ?i s? se ocupe de lucruri de?arte, despre care îl întrebau unii mireni.

Acele foarte pu?ine lucruri care îi trebuiau ca s? tr?iasc? ?i le procura din pu?inul lucru de mân? pe care îl f?cea. Picta câte un Epitaf în fiecare an, pe care îl d?dea cu cinci-?ase sute de drahme ?i cu ace?ti bani tr?ia tot anul.

Precum am spus, era foarte cump?tat încât ?i o smochin? o t?ia în dou? pentru a mânca din ea de dou? ori. îmi spunea: „M?i, m?i, m?i, fiule, asta-i foarte mare!”. Eu îns? ca s? m? satur, trebuia s? m?nânc un kilogram.

La fiecare Cr?ciun, Stare?ul î?i procura un hering, ca s? aib? pe?te pentru toate cele dou?sprezece zile de dup? praznic, pân? Ia Boboteaz?. ?ira spin?rii heringului n-o arunca, ci o ag??a undeva cu o a?? ?i atunci când era vreun praznic împ?r?tesc sau al Maicii Domnului ?i era dezlegare la pe?te, fierbea pu?in? ap? într-o cutie de conserv?, afunda spinarea de dou?-trei ori în ap?, ca s? ia pu?in miros, dup? care punea pu?in orez. A?a f?cea el dezlegare ?i se prih?nea pe sine c? m?nânc? ?i supe de pe?te în pustie. Acea spinare o ag??a iar??i în cui pentru alt? dezlegare. Iar aceasta o f?cea pân? când se albea ?i atunci o arunca.

Când vedea pe oameni c? se purtau fa?? de el cu evlavie, se mâhnea ?i le spunea:
– Eu nu sunt pustnic, ci un pustnic mincinos.

Numai la sfâr?itul s?u a primit s? fie pu?in îngrijit de oamenii care îl iubeau în mod deosebit, ca s?-i nu-i mâhneasc?.

Când îi aducea cineva mâncare, o lua, dar dup? aceea o d?dea la b?trâneii din Kapsala. Dac?-i trimiteau bani, îi d?dea unui b?can evlavios ca s? cumpere pâine ?i s-o împart? la s?raci.

Odat?, cineva din America i-a trimis ni?te bani. Atunci când Stare?ul i-a luat de la po?t?, l-a v?zut un mirean ?i, biruit de iubirea de argint, a mers noaptea la chilia Stare?ului ca s?-l prade, gândind c? va afla ?i al?i bani, f?r? s? ?tie îns? c? ?i aceia pe care îi primise, Stare?ul îi d?duse tot atunci lui Kir Teodor, ca s? ia pâine pentru s?raci. Dup? ce l-a chinuit din destul pe Stare? – l-a strâns de gât cu o funie – s-a convins c? în-tr-adev?r nu avea bani ?i a plecat. Dar înainte de a pleca P?rintele Tihon i-a spus:
–    Dumnezeu s? te ierte, fiule!

Acest om r?u a mers ?i la un alt b?trân cu acela?i scop, dar acolo l-a prins poli?ia ?i singur a m?rturisit c? fusese ?i la P?rintele Tihon. Atunci un poli?ist a mers la Stare? ?i l-a luat ca martor, pentru c? ho?ul avea s? fie dat în judecat?, îns? Stare?ul s-a mâhnit pentru aceasta ?i a spus poli?istului:
–    Fiule, eu l-am iertat pe ho? din toat? inima mea. Acela îns? n-a dat importan?? cuvintelor

Stare?ului, pentru c? executa un ordin de sus, ci l-a luat cu sila spunându-i:
– Haide repede, P?rinte! Aici nu merge iertarea.

In cele din urm? guvernatorului i s-a f?cut mil? de Stare?, ?i l-a l?sat s? se întoarc? de la Ieriso, la chilia sa, pentru c? plângea ca un copil mic, deoarece nu voia ca ?i el s? se fac? pricin? ca ho?ul s? fie pedepsit.

Când î?i aducea aminte de aceast? întâmplare se minuna ?i spunea:
– M?i, m?i, m?i, fiule, mirenii ??tia au alt tipic! Piu au pe ‘iart?” ?i ‘Dumnezeu s? te ierte’.

Stare?ul folosea cuvântul „binecuvânteaz?” (termenul grecesc „evloghison” înseamn? deopotriv? binecu-vinteaz? ?i iart?-m? – n. ed.) ?i atunci când cerea smerit binecuvântarea altuia, la care d?dea ?i el binecuvântarea sa cu rug?ciunea: „Domnul s? te binecuvinteze’.

Dup? salutul obi?nuit conducea pe vizitatori în biseric?, unde cântau împreun? „Mântuie?te, Doamne, poporul t?u” ?i „Cuvine-se cu adev?rat…” iar dac? era timp bun, ie?eau afar?, sub m?slin ?i st?tea cu ei cinci minute, dup? care se ridica voios zicând:
– Ei, acum s? v? cinstesc!

Scotea ap? din cistern? ?i umplea o can? pentru vizitator, punea ?i în tinicheaua lui (o cutie de conserve ce o folosea ?i ca ibric) ?i apoi c?uta s? afle vreo bucat? de rahat, uneori uscat, alteori mâncat de furnici, dar care nu pricinuia dezgust, deoarece avea binecuvântarea P?rintelui Tihon. Dup? ce le preg?tea, Stare?ul f?cea semnul Sfintei Cruci, lua apa ?i zicea: „Mai întâi eu. Binecuvânta?i!”. ?i a?tepta ca vizitatorul s?-i spun?: „Domnul s? te binecuvinteze”, altfel nu bea apa. Apoi d?dea ?i el binecuvântarea sa. Binecuvântarea de la al?ii o sim?ea ca pe o nevoie, nu numai pe cea a celor sfin?i?i sau a monahilor, ci chiar ?i pe cea mirenilor, fie ei b?trâni sau tineri.

Dup? ce îi cinstea a?tepta s? vad? dac? au vreo problem?. Când vedea c? omul venise numai ca s?-i treac? timpul, atunci îi spunea:
– Fiule, în iad vor merge ?i lene?ii, nu numai p?c?to?ii.

Dar dac? acela nu voia s? plece, Stare?ul îl l?sa, intra în biseric? ?i se ruga, ?i astfel vizitatorul era nevoit s? plece. Iar când cineva voia s? exploateze simplitatea Stare?ului, ca s?-?i împlineasc? vreun scop, acela prin iluminare dumnezeiasc? în?elegea aceasta ?i-i spunea:
– Fiule, eu nu ?tiu grece?te. Du-te la vreun grec, ca s? te în?elegi bine cu el.

Fire?te, nu cru?a niciodat? osteneala sau timpul atunci când vedea la oameni interes duhovnicesc. Cu gura sf?tuia, iar cu inima ?i cu mintea se ruga. Avea rug?ciunea inimii, de sine?i mi?c?toare. Oamenii care se apropiau de el sim?eau asta, pentru c? plecau foarte înt?ri?i. Iar atunci când plecau, Stare?ul îi binecuvânta pân? ce nu se mai z?reau.

Odat? l-a vizitat p?rintele Agatanghel Iviritul, care pe atunci era diacon. Când a plecat era întuneric, nu se luminase înc? de ziu?. P?rintele Tihon a v?zut mai dinainte pericolul ce îl p??tea pe diacon ?i a urcat de data aceasta pe zidul de piatr? al cur?ii, binecuvântân-du-l continuu. Când diaconul a ajuns pe coama dealului ?i l-a v?zut pe Stare? c? îl binecuvânta, i-a fost mil? de el ?l l-a strigat s? nu se mai osteneasc?, ci s? intre în chilie. Acesta îns? continua s? se roage cu mâinile ridicate, precum Moise, ?i s?-l binecuvinteze. în timp ce diaconul mergea f?r? grij?, deodat? a ajuns la un loc unde ni?te vân?tori pândeau mistre?i. Un vân?tor a armat ca s? trag?, dar rug?ciunile Stare?ului l-au izb?vit pe diacon de la moarte iar pe vân?tor de închisoare. De aceea Stare?ul îmi spunea mereu:
– Fiule, s? nu vii niciodat? noaptea, pentru c? vân?torii stau ascun?i pândind fiarele, care ies în timpul nop?ii.

Chiar ?i pentru Sfânta Liturghie îi spunea monahului ce îl ajuta, cântând la stran?, s? vin? diminea?a, dup? ce se lumina de ziu?. în vremea Sfintei Liturghii îi spunea s? stea în micu?ul hol, aflat afar? de biseric?, ?i de acolo s? spun? „Doamne miluie?te”, ca el s? se simt? complet singur ?i astfel s? se poat? ruga nestingherit. Când ajungea la heruvic, P?rintele Tihon era r?pit dou?zeci pân? la treizeci de minute ?i de aceea cânt?re?ul era nevoit s? repete de multe ori heruvicul, pân? ce auzea pa?ii lui la Vohodul Mare. La sfâr?it, când îl întrebam:
– Ce vezi P?rinte în acele clipe?
–  Pe heruvimi ?i serafimi cum sl?vesc pe Dumnezeu, îmi r?spundea acela.
?i continua spunând:
– Pe mine m? coboar? îngerul p?zitor dup? o jum?tate de or? ?i abia atunci continui Sfânta Liturghie.

Odat? l-a vizitat p?rintele Teoclit Dionisiatul. Rindea u?a chiliei P?rintelui Tihon era încuiat? ?i din biseric? se auzeau psalmodii dulci n-a vrut s? deranjeze b?tând la u??, ci a a?teptat s? termine, deoarece credea c? se cânt? chinonicul la Sfânta Liturghie. Peste pu?in s-a deschis u?a ?i a ie?it P?rintele Tihon. Când a intrat p?rintele Teoclit n-a aflat pe nimeni în afar? de Stare?. Atunci a în?eles c? acele psalmodii au fost îngere?ti.

La b?trâne?e, când îi tremurau picioarele, veneau de obicei ?i liturghiseau p?rin?ii iviriti, Maxim ?i Agatanghel, care locuiau aproape de el ?i îi l?sau Sfintele Taine, pentru c? se împ?rt??ea în fiecare zi. Fire?te, era vrednic de aceasta datorit? vie?ii sale sfinte.

Pentru P?rintele Tihon aproape toate zilele anului erau ca ?i cele ale S?pt?mânii Luminate ?i tr?ia totdeauna bucuria pascal?. Mereu se auzea din gura lui: „Slav? ?ie, Dumnezeule, slav? ?ie, Dumnezeule!”. ?i îi îndemna pe to?i s? spun?: „Slav? ?ie, Dumnezeule!” nu numai când o duc bine, dar ?i când trec prin încerc?ri, pentru c? încerc?rile le îng?duie Dumnezeu ca medicamente pentru suflet.

Mult suferea pentru sufletele ce p?timeau în regimul ateu din Rusia, îmi spunea cu ochii înl?crima?i:
– Fiule, Rusia mai are canon înc? de la Dumnezeu, îns? va trece.

Stare?ul nu se îngrijea deloc de sine, nici nu se temea, pentru c? avea mult? fric? de Dumnezeu, sfial? dumnezeiasc? ?i evlavie. Fiindc? se nevoia cu mult? smerenie, nu se temea nici de primejdia duhovniceasc? a c?derii. Cum s? se team? ?i de ce s? se team?? De diavolii, care se cutremur? de omul smerit, sau de moarte, la care mereu cugeta ?i se preg?tea pentru ea? ?i-a s?pat înc? ?i mormântul el singur, ca s? fie preg?tit, ?i-a pus ?i crucea, pe care ?i-a f?cut-o el însu?i, dup? ce ?i-a presim?it moartea, scriind urm?toarele: „P?c?tosul Tihon, ieromonah, ?aizeci de ani în Sfântul Munte. Slav? ?ie, Dumnezeule!”.

întotdeauna începea cu „Slav? ?ie, Dumnezeule!” ?i încheia cu „Slav? ?ie, Dumnezeule!’. Se împrietenise cu Dumnezeu ?i de aceea folosea mai mult pe „Slav? ?ie, Dumnezeule!”, decât pe „Doamne Iisuse Hristoase, miluie?te-m?!”. Se mi?ca, precum am v?zut, m spa?iul dumnezeiesc, de vreme ce lua parte la doxologia cereasc? împreun? cu Sfin?ii îngeri în vremea Sfintei Liturghii.

Fiindc? i se aprinsese în inim? flac?ra dragostei dumnezeie?ti, de aceea nu-l impresionau lucrurile de?arte, precum am spus. Chilia sa era ?i ea mic?. Avea o m?su?? pe care rezema icoanele, precum ?i candela nestins? ?i c?tuia. Al?turi î?i avea schima ?i rasa cea g?urit?, iar în cealalt? parte a peretelui avea pe Domnul R?stignit ?i într-un colt avea trei scânduri în loc de pat, cu o p?tur? zdren?uit? întins? ca saltea. Se acoperea cu o plapum? veche cu bumbacul ie?it în afar?, bumbac din care luau ?i ?oarecii, ca s?-?i fac? cuiburile lor. Pe a?a-zisa pern? avea Evanghelia ?i o carte cu omiliile Sfântului Ioan Gur?-de-Aur. Du?umeaua chiliei era din scânduri, dar p?rea tencuit?, deoarece nu m?tura niciodat? ?i noroiul ce se aducea de afar? împreun? cu p?rul din barba ?i din capul s?u, ce-i c?zuse de-a lungul anilor, au alc?tuit o adev?rat? tencuial?.

P?rintele Tihon nu d?dea nici o important? cur??eniei chiliei sale, ci cur??eniei sufletului s?u, de aceea a ?i izbutit s? ajung? vas al harului lui Dumnezeu. Mereu î?i sp?la sufletul s?u cu multele sale lacrimi ?i folosea ?tergare groase, fiindc? batistele obi?nuite nu îl ajutau.

Stare?ul ajunsese la o înalt? m?sur? duhovniceasc?. Sufletul s?u devenise foarte sensibil, dar pentru ca mintea s? se afle mereu în Dumnezeu a ajuns ?i la nesim?irea trupeasc?, c?ci nu se mai sim?ea deranjat de mu?te, ?ân?ari ?i purici, din care avea cu miile. Trupul s?u era în?epat peste tot, iar hainele îi erau pline de puncte ro?ii, îmi spune gândul c? insectele de i-ar fi tras sângele chiar ?i cu seringi, tot n-ar fi sim?it, în chilia lui toate umblau libere, de la insecte pân? la ?oareci.

Odat?, un monah v?zând c? ?oarecii joac? în voie prin chilia lui i-a spus:
– P?rinte, vrei s?-ti aduc o pisic??
– Nu, fiule, a r?spuns acela. Eu am o pisic?, o dat? ?i jum?tate mai mare decât una obi?nuit?. Vine aici, îi dau s? m?nânce, o mângâi, dup? care merge la vizuina ei în partea de jos a v?ii ?i se odihne?te.

Era o vulpe, care îl vizita pe Stare? regulat, ca pe un vecin bun.

Avea de asemenea ?i o scroaf? s?lbatic?, care f?ta în fiecare an lâng? gardul gr?dinii lui, ca Stare?ul s? o p?zeasc?. Când vedea vân?torii c? trec prin împrejurimile chiliei lui, P?rintele Tihon le spunea:
–  B?ie?i, pe aici nu exist? mistre?i mari. Merge?i s?n?to?i!

Vân?torii credeau c? nu exist? mistre?i împrejurul chiliei lui ?i plecau. Sfântul Stare?, ca un p?rinte bun, pe oameni îi hr?nea duhovnice?te, animalele s?lbatice niari le hr?nea trupe?te din putina lui hran? ce o avea, îns? mai mult le hr?nea cu multa sa dragoste, iar insectele mici le l?sa s? sug? din pu?inul lui sânge.

Stare?ul avea un trup viguros, dar din multa nevo-int? se epuizase. Când îl întreba cineva:
– Ce face?i, P?rinte? Sunte?i bine?
– Slav? lui Dumnezeu, sunt bine, fiule, r?spundea. Mu sunt bolnav, dar sunt sl?bit.

Se mâhnea mult când vedea vreun tân?r bine hr?nit, dar mai mult, când vedea vreun c?lug?r bine hr?nit, c?ci nu se potrive?te gr?simea cu Schima îngereasc?.

într-o zi l-a vizitat un mirean foarte gras, spunân-du-i:
–  P?rinte, am r?zboi trupesc cu gânduri murdare, care nu m? las? deloc s? m? lini?tesc.
Atunci P?rintele Tihon i-a spus:
– Fiule, dac? vei face ascultare, cu harul lui Hristos, te voi face înger. S? spui mereu rug?ciunea „Doamne Iisuse Hristoase, miluie?te-m?”, s? m?nânci în fiecare zi numai pâine ?i ap?, iar sâmb?ta ?i duminica s? m?nânci mâncare cu pu?in undelemn. S? faci câte o sut? cincizeci de metanii în fiecare noapte, apoi s? cite?ti Paraclisul Maicii Domnului, un capitol din Evanghelie ?i viata Sfântului zilei.
Dup? ?ase luni, când l-a vizitat din nou pe Stare?, acesta nu l-a mai putut recunoa?te deoarece îi disp?ruse toat? gr?simea de prisos, ?i înc?pea u?or pe u?a strâmt? a bisericu?ei sale. Stare?ul l-a întrebat:
– Cum o duci acum, fiule?
– Acum m? simt într-adev?r ca un înger, a r?spuns acela. Nu mai am tulbur?ri trupe?ti, nici gânduri murdare ?i, fiindc? am sc?pat de gr?sime, m? simt foarte u?or.

Cu astfel de sfaturi practice pov?tuia pe oamenii care îi cereau ajutorul, în afar? de marea experien?? ce o dobândise, primise ?i iluminare dumnezeiasc?, datorit? marilor lui nevointe ascetice. Dup? sfaturi urmau rug?ciunile, pe care vizitatorii le sim?eau cu t?rie atunci când se desp?r?eau de el.

Epitrahilul nu ?i-l scotea aproape niciodat?, pentru c? de multe ori îl ridica de pe un om ?i îl punea peste altul, luând p?catele oamenilor, u?urându-i prin Taina Sfintei M?rturisiri. M?rturisirile pe care i le f?ceau oamenii le uita de îndat? ?i astfel îi vedea buni pe to?i oamenii ?i pentru to?i avea gânduri bune, pentru c? i se cur?tiser? mintea ?i inima. Odat? egumenul unei m?n?stiri l-a întrebat:
– P?rinte, care frate este cel mai curat din ob?te? La care P?rintele Tihon a r?spuns:
– P?rinte stare?, to?i fra?ii sunt cura?i.

Niciodat? nu r?nea pe vreun om, ci îi vindeca r?nile cu balsamul dragostei lui Hristos. Spunea sufletului mâhnit:
– Fiule, pe tine Hristos te iube?te, te-a iertat. Hristos iube?te mai mult pe p?c?to?ii care se poc?iesc ?i tr?iesc cu smerenie.

Totdeauna punea accentul pe smerenie ?i spunea:
–  Un om smerit are mai mult har decât mul?i oameni, în fiecare diminea?? Dumnezeu binecuvinteaz? lumea cu o mân?, dar când vede vreun om smerit îl binecuvinteaz? cu amândou? mâinile Sale. M?i, m?i, m?i, fiule, cel ce are mai mult? smerenie este mai mare decât to?i!

De asemenea spunea despre cei ce tr?iesc în feciorie c? trebuie s? aib? ?i smerenie, pentru c? nu se mântuiesc numai cu fecioria, deoarece iadul este plin ?i de feciorelnici mândri.

„Celui care se f?le?te c? este feciorelnic, spunea Stare?ul, Hristos îi va spune: «Fiindc? nu ai ?i smerenie, s? mergi în iad». Iar celui ce a fost p?c?tos ?i s-a poc?it ?i tr?ie?te smerit, cu inim? înfrânt?, m?rturisind c? este p?c?tos, Hristos îi va spune: «Vino aici, fiule, în raiul cel dulce»”.

In afar? de smerenie ?i poc?in??, Stare?ul accentua mult asupra cuget?rii neîncetate la Dumnezeu. De asemenea ar?ta însemn?tatea cercet?rii Sfintelor Scripturi ?i a Sfin?ilor P?rin?i: Everghetinosul, Filocalia, Sfântul Ioan Gur?-de-Aur, Marele Vasilie, Grigorie Teologul, Sfântul Maxim, Sfântul Simeon Noul Teolog, Avva Macarie ?i Avva Isaac. „Studiul duhovnicesc”, spunea Stare?ul, „înc?lze?te sufletul, cur??? mintea ?i astfel omul se nevoie?te cu râvn? ?i dobânde?te virtu?i. Iar dac? nu se nevoie?te dobânde?te patimi”.
într-o zi m-a întrebat:
– Tu, fiule, ce c?r?i cite?ti?
– Avva Isaac, i-am r?spuns.
–  M?i, m?i, m?i, fiule, sfântul acesta este mare! Avva Isaac nu omora nici m?car un purice.

Prin aceasta Stare?ul voia s? accentueze marea sensibilitate a sfântului.

P?rintele Tihon încerca s? imite nu numai duhul pustnicesc al Avvei Isaac, ci ?i noble?ea sa duhovniceasc?, neîmpov?rând nici un om. Spunea monahilor c? trebuie s? tr?iasc? ascetic, ca s? se elibereze de griji, iar nu s? lucreze ca arga?ii ?i s? m?nânce ca mirenii. Pentru c? lucrarea monahului sunt metaniile, postul, rug?ciunea, nu numai pentru sine, ci pentru întreaga lume: vii ?i mor?i. De asemenea s? ?i lucreze pu?in, pentru cele strict necesare, ca s? nu împov?reze pe al?ii, deoarece prin munc? mult? ?i grij? se uit? de Dumnezeu. B?trânul amintea adesea aceast? pild?:
– Faraon d?dea mult de munc? ?i mult? mâncare poporului lui Israel, ca s? uite de Dumnezeu.
înainte de a-?i începe sf?tuirile sale, Stare?ul avea obiceiul s? fac? mai întâi rug?ciune, s?-L cheme pe Duhul Sfânt ca s?-l lumineze, lucru ce îl recomanda ?i altora. Spunea: „Dumnezeu a l?sat pe Duhul Sfânt ca s? ne lumineze. Acesta este St?pânul. De aceea ?i Biserica noastr? începe cu: «împ?rate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adev?rului…»”. ?i în timp ce spunea acestea fa?a i se schimba ?i mul?i oameni evlavio?i vedeau aceast? schimbare.

Unii îi mai f?ceau ?i câte o fotografie în ascuns. Al?ii îi cereau binecuvântare ca s?-l fotografieze, iar el primea cu simplitate. Se scula îndat?, mergea în bisericu??, î?i lua schima. într-o mân? lua Crucea, iar cu cealalt? î?i descâlcea barba lui mare, pe care o ?inea înnodat? ?i care îl f?cea s? semene într-adev?r cu Patriarhul Avraam, mai ales la b?trâne?e, când devenise alb, atât l?untric cât ?i pe dinafar?. Dup? ce se preg?tea, mergea sub m?slini ca s? fie fotografiat, luând o înf??i?are de copil mic. Se maturizase duhovnice?te ?i devenise f?r? de r?utate ca un copil, a?a cum ne cere Hristos.

Monahii care veneau de obicei s?-i cear? sfatul, la b?trâne?ile lui îl vizitau mai des, ca s?-l ajute, ?i-l întrebau:
– P?rinte, nu cumva vreti s? v? t?iem lemne? ?i acela r?spundea:
– Ave?i putin? r?bdare, ?i dac? nu voi muri la var?, îmi ve?i t?ia lemne pentru iarn?.

In 1968 ?i-a presim?it moartea, c?ci mereu vorbea despre ea. ÎI p?r?siser? ?i putinele puteri trupe?ti pe care le mai avea. Dup? Adormirea Maicii Domnului a c?zut la pat ?i bea numai ap?, pentru c? îl ardea în?untru. Cu toate c? se afla în aceast? stare, nu voia s? r?mân? cineva lâng? el pentru a-l îngriji, ca s? nu-l distrag? de la rug?ciunea sa neîncetat?.

Numai când i s-a apropiat ultima s?pt?mân? a vie?ii sale p?mânte?ti, mi-a spus s? stau lâng? el, c?ci voia s? fim pu?in împreun? înainte de a pleca la viata cea adev?rat?. Chiar ?i în aceste zece zile nu m-a l?sat s? stau mereu lâng? el, ci, dup? micul ajutor ce i-l d?deam, îmi spunea s? merg în chiliuta al?turat? s? m? rog ?i eu. Fire?te, n-am avut cele necesare ca s?-l u?urez pe cât trebuia, dar fiindc? trupul s?u cel chinuit nu s-a mângâiat niciodat?, chiar ?i prea pu?inul ajutor i se p?rea foarte mare.

Intr-o zi, am procurat dou? l?mâi ?i i-am f?cut o limonada. De îndat? ce a b?ut pu?in, s-a r?corit ?i m-a privit cu mirare.
– M?i, m?i, m?i, fiule, apa aceasta este foarte bun?! Unde ai g?sit-o? Hristos s?-ti dea patruzeci de cununi de aur!

Se vede c? nu b?use niciodat? limonada sau f?cuse aceasta când era foarte mic, ?i îi uitase gustul.

Era ?intuit la pat, deoarece îl p?r?siser? puterile trupe?ti ?i nu se putea ridica s? mearg? în bisericu?a Cinstitei Cruci, unde slujise cu evlavie ani de zile. De aceea mi-a cerut s?-i aduc crucea de pe Sfânta Mas? ca s? se mângâie. Când a v?zut-o i-au str?lucit ochii ?i, dup? ce a s?rutat-o cu evlavie, o ?inea strâns în mân? cu toat? puterea ce îi r?m?sese. I-am legat ?i o ramur? de busuioc de cruce ?i l-am întrebat:
– Miroase frumos, P?rinte?
–  Fiule, raiul miroase mult mai frumos, mi-a r?spuns el.

într-una din cele de pe urm? zile ale sale, am ie?it afar? s?-i aduc putin? ap?. Când am deschis din nou u?a ?i am intrat în chilie, m-a privit cu uimire ?i m-a
întrebat:
– Tu e?ti Sfântul Serghie?
– nu, P?rinte, sunt Paisie.
– Fiule, acum au fost aici Maica Domnului, Sfântul Serghie ?i Sfântul Serafim. Unde s-au dus?
Atunci am în?eles c? se întâmplase ceva neobi?nuit ?i l-am întrebat:
– Ce v-a spus Maica Domnului?
– C? va trece praznicul ?i dup? aceea m? va lua. Era dup? amiaz?, în ajunul na?terii Prea Sfintei
N?sc?toare de Dumnezeu,  7  septembrie  1968, iar dup? trei zile, la 10 septembrie, s-a odihnit în Domnul, în penultima zi Stare?ul mi-a spus:
–  Mâine voi muri ?i vreau s? nu dormi, ca s? te
binecuvintez.

Mi-a fost mil? de el în seara aceea pentru c? mult s-a ostenit. C?ci timp de trei ore f?r? întrerupere ?i-a ?inut mâinile pe capul meu, m-a binecuvântat ?i m-a s?rutat pentru ultima dat?. Ca s?-?i exprime ?i recuno?tinta pentru putina ap? ce i-am adus-o în clipele cele din urm? ale sale, mi-a spus:
– Dulcele meu Paisie, noi, fiule, vom avea dragoste în vecii vecilor. Dragostea noastr? este scump?. Tu vei face rug?ciune de aici, ?i eu voi face din cer. Cred c? m? va milui Dumnezeu, pentru c? în ?aizeci de ani de c?lug?rie, fiule, am spus mereu: „Doamne Iisuse Hris-toase, miluie?te-m?!”.
?i a ad?ugat:
– Eu voi liturghisi de acum în rai. Tu s? te rogi de aici ?i eu voi veni în fiecare an s? te v?d. Dac? tu vei sta în chilia asta, eu m? voi bucura. Dar cum va voi Dumnezeu, fiule. Ti-am l?sat ?i hrana, conserve pentru trei ani.

?i mi-a ar?tat al?turi ?ase cutii mici cu sardele ?i alte patru cu calmare, pe care le adusese cineva de mult? vreme ?i au r?mas în acela?i loc, unde le l?sase vizitatorul. (Pentru mine aceste conserve nu mi-ar fi ajuns nici m?car pentru o s?pt?mân?).

?i din nou Stare?ul repet?:
–  Noi, fiule, vom avea dragoste scump? în vecii vecilor, ?i voi veni în fiecare an s? te v?d.

Iar pe când spunea acestea din ochii lui izvorau lacrimi.
Este adev?rat c? acele zece zile de pe urm? ale sale, cât am stat lâng? el, au fost pentru mine cea mai mare binecuvântare a lui Dumnezeu, pentru c? am fost ajutat mai mult decât oricând, dându-mi-se prilejul s?-l cunosc mai bine. Dar ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost seriozitatea cu care ?i-a pus problema mântuirii sufletului. Al?turi de patul s?u avea
preg?tite scrisori, pe care trebuia s? le pun la po?t?, dup? ce va muri, adresate episcopilor cunoscu?i, în care îi ruga s?-l pomeneasc?. De asemenea mi-a dat porunc? s? aduc un episcop s?-i citeasc? o dezlegare la mormânt, iar trupul lui s?-l las acolo, s? nu-l dezgrop pân? la a doua Venire a lui Hristos(în Sfântul Munte ?i în Grecia este tradi?ia ca la trei ani dup? adormirea lor mor?ii s? fie dezgropa?i).

Intre timp am în?tiin?at m?n?stirea c? P?rintele Tihon este pe moarte, ?i a venit p?rintele Vasile, ca s?-l preg?tim, îl puteai vedea pe Stare? cum se stinge încet-încet, ca o candel? c?reia i se termin? untdelemnul din pahar ?i-i r?mâne pu?in în fitil, pentru ultimele
sale lic?riri.

Astfel ne-a p?r?sit sufletul lui sfin?it ?i ne-a l?sat trupul s?u ?i un mare gol. L-am preg?tit amândoi ?i diminea?a am în?tiin?at ?i pe ceilal?i p?rin?i. Preo?ii care îl cunoscuser? i-au s?vâr?it slujba de înmormântare cu evlavie. Fire?te, ne-a l?sat durere în suflet prin plecarea sa, pentru c? prezenta lui aduna durerea ?i r?spândea mângâiere. Acum îns?, Stare?ul ne va cerceta din cer ?i ne va ajuta mai mult. De altfel, el însu?i a f?g?duit: „Voi veni în fiecare an s? te v?d”.

Au trecut trei ani întregi f?r? s? mi se arate ?i asta m-a pus pe gânduri: „Nu cumva am gre?it în ceva?”. Dup? trei ani mi-a f?cut prima vizit?. Dac? Stare?ul a în?eles c? „…fiecare an” va începe dup? trei ani, asta m-ar mângâia, c?ci astfel nu a? fi fost eu pricina.
A?adar, prima dat? a fost la 10 septembrie 1971 dup? miezul nop?ii, în timp ce rosteam rug?ciunea, l-am v?zut deodat? pe Stare? c? intr? în chilie. Atunci am s?rit ?i l-am apucat de picioare, s?rutându-i-le cu evlavie. Dar nu mi-am dat seama cum s-a desprins din mâinile mele, ci l-am v?zut c? intr? în bisericu?? ?i dispare. Fire?te c? oricui i s-ar întâmpla astfel de fapte, s-ar pierde. Mici nu le-ar putea explica pe acestea cu ra?iunea. Pentru aceasta se ?i numesc minuni. Am aprins îndat? lumânarea, pentru c? aveam numai candela aprins? atunci când s-a petrecut aceasta, ca s? însemnez în calendar aceast? zi în care mi s-a ar?tat Stare?ul. Când am v?zut c? era ziua în care murise (10 septembrie), m-am mâhnit mult ?i m-am prih?nit pe sinemi, c? mi-a trecut complet neobservat? acea zi. Cred c? m? va ierta bunul P?rinte, pentru c? în ziua aceea, de la r?s?rit pân? la apus, am avut vizitatori la chilie ?i obosit cum eram am uitat cu des?vâr?ire ce zi era. Dac? a? fi ?tiut, a? fi f?cut ceva ca s? m? ajut pe sinemi ?i s?-i dau putin? bucurie ?i Stare?ului, cu rug?ciunea de toat? noaptea.

Nu ?tiu dac? i s-a ar?tat ?i altuia, înainte de aceast? prim? cercetare ce mi-a f?cut-o. La chilia mea, îns?, i-a ap?rut ?i unui monah, p?rintele Andrei (ce a locuit mai înainte la Sfânta M?n?stire Karacalu) în felul urm?tor:

Acela venise la chilia mea ?i de?i nu m? cuno?tea, voia s?-l ajut într-o problem?. A?tepta afar? de chilie, sub m?slini, crezând c? nu sunt acas?. Eu îns?, eram în?untru în atelier ?i nu f?ceam zgomot, pentru c? l?cuiam ni?te iconi?e. Când am terminat, am cântat „Sfinte Dumnezeule…” iar apoi am ie?it afar?. De îndat? ce p?rintele Andrei m-a v?zut, a tres?rit ?i mi-a povestit cu uimire urm?torul fapt:

în timp ce a?teptam sub m?slini, am închis ochii, dar nu dormeam. Deodat? am v?zut un stare? c? iese din acele tufe de rozmarin ?i m? întreab?:
– Pe cine a?tep?i?
– Pe p?rintele Paisie, i-am r?spuns eu.
– Este aici, mi-a spus stare?ul ?i a ar?tat cu degetul spre chilie.

In clipa aceea, am auzit cum cân?i „Sfinte Dumnezeule” ?i apoi ai ie?it afar?. Acesta, p?rinte Paisie trebuie s? fie vreun sfânt, pentru c? pe sfin?i îi cunosc. Am v?zut ?i alt? dat? astfel de ar?t?ri”.
Atunci i-am povestit câteva lucruri despre Stare? ?i i-am spus c? acolo în tufele de rozmarin se afl? mormântul lui.

Plantasem rozmarin de jur împrejur, care crescuse atât de mult încât nu se mai distingea mormântul. Aceasta am f?cut-o ca s? nu fie c?lcat mormântul lui, mai ales c? Stare?ul îmi d?duse porunc? s? nu-l dezgrop.

Cred c? din cele pu?ine pe care le-am scris despre viata Cuviosului Stare?, multe vor în?elege cei ce au tr?ire l?untric?. Fire?te, cei ce tr?iesc smerit ?i în ascuns, pot în?elege cât de nedrept??i?i sunt sfin?ii, atunci când vedem numai virtu?ile lor exterioare – cele pe care nu le ascund – ?i scriem numai despre acestea, în vreme ce bog??ia lor duhovniceasc? ne este aproape necunoscut?. De obicei aceste pu?ine lucruri ce le cunoa?tem despre sfin?i, ne-au r?mas fie c? nu le-au putut ascunde, fie c? marea lor dragoste i-a silit s? fac? aceast? milostenie duhovniceasc?.

Fire?te, numai Dumnezeu ?tie m?surile duhovnice?ti ale sfin?ilor. Nici m?car ei în?i?i nu le cunosc, deoarece sfin?ii ?i-au socotit numai p?catele. Având în vedere, a?adar, aceast? lucrare a sfin?ilor, acela de a se feri de laudele oamenilor, am încercat s? m? limitez la acele fapte minunate din viata Stare?ului, care s?-l fac? cunoscut.

Cred c? ?i P?rintele Tihon este mul?umit ?i nu se va plânge, a?a cum i s-a plâns prietenul s?u, Cuviosul Siluan, atunci când p?rintele Sofronie i-a scris pentru prima dat? viata. Stare?ul Siluan i-a ap?rut P?rintelui Tihon ?i i-a spus:
– Acest binecuvântat p?rinte Sofronie mi-a scris multe cuvinte de laud?. N-a? fi vrut aceasta.

De aceea au ?i ajuns sfin?i, pentru c? au fugit de slava omeneasc?; pentru aceasta i-a sl?vit Dumnezeu.

Binecuvânt?rile P?rintelui Tihon ?i ale tuturor sfin?ilor cunoscu?i ?i necunoscu?i s? ne ajute în anii cei grei prin care trecem. Amin.

Adaug aici rug?ciunea Stare?ului, pe care a scris-o cu mult? durere ?i multe lacrimi ?i pe care a trimis-o din Gr?dina Maicii Domnului, ca balsam pentru sufletele îndurerate din Rusia.

Slav? Golgotei lui Hristos!

O, dumnezeiasc? Golgot?, sfin?it? cu Sângele lui Hristos! Te rug?m, spune-ne nou? câte mii de p?c?to?i ai cur??it cu harul lui Hristos prin poc?in?a ?i lacrimile lor ?i ai umplut cu ei c?mara de nunt? a raiului?
O, Hristoase împ?rate, cu dragostea Ta cea nespus? ?i cu harul T?u ai umplut toate Palatele Cere?ti cu p?c?to?ii care s-au poc?it. Tu ?i aici jos pe to?i ii miluie?ti ?i îi mântuie?ti, ?i cine î?i poate mul?umi cu vrednicie, chiar de ar avea minte îngereasc??
P?c?to?ilor, veni?i degrab! Sfânta Golgot? este deschis? ?i Hristos este milostiv. C?de?i înaintea Lui ?i s?ruta?i-l picioarele cele sfinte!
Numai Acesta, ca un milostiv, poate vindeca r?nile voastre. O, ce ferici?i vom fi, când mult-milostivul Hristos ne va învrednici s?-l sp?l?m cu mult? smerenie, cu fric? de Dumnezeu ?i cu lacrimi fierbin?i, preacuratele Lui picioare ?i s? I le s?rut?m cu dragoste! Atunci milostivul Hristos va binevoi s? spele p?catele noastre ?i ne va deschide u?ile raiului, unde, cu mare bucurie, împreun? cu arhanghelii ?i îngerii, cu heruvimii ?i serafimii ?i cu to?i sfin?ii vom sl?vi ve?nic pe Mântuitorul lumii, pe Preadulcele Hsus Hristos, Mielul lui Dumnezeu, împreun? cu Tat?l ?i cu Sfântul Duh, Treimea Cea de o fiin?? ?i nedesp?r?it?.

Ieromonahul Tihon – Sfântul Munte

S-a scris viata Stare?ului în ziua de 26 mai 1977, la pomenirea Sfântului Apostol Carp, la Chilia „Sfânta Cruce”, M?n?stirea Stavronikita.

Slav? ?ie, Dumnezeule!
Monahul Paisie

Topics: Despre dragoste, Despre simplitate, Despre smerenie | Comentariile sunt închise pentru P?rintele Tihon

B?trânul Evloghie

B?trânul Evloghie
(ucenicul lui Hagi Gheorghe)

Pe drumul Karyes-ului, spre M?n?stirea Vatopedu, se afl? Chilia Sfântului Gheorghe „Cel ce s-a ar?tat”. Acolo au pustnicit ?ase ucenici de-ai lui Hagi Gheorghe având ca Stare? pe cel mai mare dintre ei, b?trânul Evloghie.

Mai târziu s-au ad?ugat ?i al?i doi frafi la ob?tea lor, p?rintele Pahomie ?i p?rintele Gheorghe, devenind astfel nepo?i ai lui Hagi Gheorghe.

Ne bucur?m când vedem aceast? continuitate patristic? ?i dumnezeiasc? transmitere a vie?ii c?lug?re?ti de la b?trânii cuvio?i la Cuviosul P?rinte Hagi Gheorghe ?i de la el la fii ?i nepo?i.

Fire?te, merit? s? se scrie cât mai multe despre unii ca ace?tia, precum ?i despre b?trânul Evloghie. Fiindc? despre b?trânul Evloghie, atletul lui Hristos, a scris ?i un p?rinte de la Simonos Petras, compatriot de al s?u, de aceea eu m? voi limita numai la o întâmplare de la sfâr?itul vie?ii lui, care ne arat? cum s-a luptat cu diavolii pân? la adânci b?trâne?i.

Când Stare?ul a îmb?trânit – trecuse de o sut? de ani – obi?nuia s? stea pe o banc? de lemn ?i s? rosteasc? mereu Rug?ciunea lui Iisus. Într-o zi, cei doi ucenici ai lui, p?rintele Pahomie ?i p?rintele Gheorghe au plecat s? culeag? m?sline, iar Stare?ul, încuind u?a, s-a a?ezat pe banc? ?i rostea rug?ciunea.

Deodat? a auzit mult zgomot în?untrul chiliei sale ?i ?i-a întrerupt rug?ciunea. Atunci s-au n?pustit asupra lui treizeci de diavoli, l-au aruncat jos pe du?umea ?i l-au b?tut.

Fire?te, Stare?ul nu s-a mai putut scula dup? atâta b?taie. La amiaz?, când ucenicii lui s-au întors de la cules, l-au strigat pe Stare? s? le deschid? u?a. Dar curn s? aud? s?rmanul b?trân ?i cum s? se ridice fiind în acea stare?

Atunci p?rintele Gheorghe, nelini?tit, a intrat printr-o ferestruic?, a deschis u?a, ?i au mers amândoi cu team? spre chilia b?trânului. Dar ce s? vad?? B?trânul Evloghie era c?zut pe du?umea ?i lovit peste tot.

Atunci când i-a v?zut, b?trânul le-a zis:
– Auzi?i, treizeci de diavoli s-au adunat s? m? bat?! nu era unul sau doi.

În chilia sa Stare?ul avea o cruce de lemn ag??at? pe perete ?i se ruga de obicei înaintea ei. Odat?, în vreme ce se ruga, a venit un diavol pe fereastr? ca s?-l ispiteasc?. Atunci B?trânul Evloghie a v?zut cum Crucea se desprinde singur? din cui, ?i se apropie de diavol, iar acela dispare imediat. Dup? aceea vede cum Crucea iar??i se agat? singur? la locul ei.

Astfel s-a nevoit B?trânul Evloghie pân? Ia vârsta de o sut? opt ani. ?i fiindc? era deja maturizat duhovnice?te ?i sosise vremea s? plece din viata aceasta spre cea ve?nic?, cu bog??ia sa cea duhovniceasc?, a fost în?tiin?at de Dumnezeu s? se preg?teasc? ?i s? dea ultimele sfaturi c?lug?rilor s?i împreun? cu binecuvântarea sa:
– Eu, fiii mei, de acum plec. M? duc lâng? Sfântul Antonie. Mai târziu ve?i veni ?i voi lâng? mine, în Rai. Tu, p?rinte Gheorghe, vei tr?i optzeci de ani.

Apoi a cerut s? se împ?rt??easc? ?i s-a odihnit în Domnul, binecuvântatul lui Dumnezeu Evloghie, pe 11 aprilie 1948.

A?adar, când a împlinit optzeci de ani, p?rintele Gheorghe spunea:
– Anul acesta voi muri! A?a mi-a spus Stare?ul. Medicul, îns?, v?zându-i trupul viguros, i-a spus:
– P?rinte, ve?i tr?i înc? treizeci de ani.

Dar de îndat? ce a împlinit optzeci de ani, p?rintele Gheorghe a închis ochii pentru totdeauna, f?cându-i pe to?i s? se minuneze.

Topics: Despre vrajmasi | Comentariile sunt închise pentru B?trânul Evloghie

B?trânul Pahomie

B?trânul Pahomie
(ucenicul b?trânului Evloghie ?i nepotul lui Hagi Gheorghe)

Precum despre b?trânul Evloghie, a?a ?i despre binecuvântatul lui ucenic,  P?rintele Pahomie, voi spune ceva de la sfâr?itul vie?ii sale, iar nevoitorii evlavio?i, care au gânduri curate, vor în?elege sufletul curat al B?trânului Pahomie.

Cu trei zile înainte de moartea sa, într-o joi, B?trânul Pahomie l-a chemat pe p?rintele Gheorghe ?i i-a spus:
– P?rinte Gheorghe, f? dragoste ?i du-te la Colciu ?i cump?r? pe?te pentru praznicul Sfântului Gheorghe, pe care îl vom avea luni. De data aceasta s? cumperi îns? mai mult, deoarece voi ve?i avea dou? praznice. Eu voi pr?znui în cer cu Sfântul Gheorghe, nu voi fi cu voi.

P?rintele Gheorghe merse de îndat? la Colciu, aduse pe?tele ?i-l preg?ti ca s? nu se strice.
Vineri B?trânul Pahomie trimise iar??i pe p?rintele Gheorghe s? cheme pe p?rin?i la praznic spunându-i:
– S? spui p?rin?ilor s?-?i rânduiasc? treburile, pentru c? vor avea dou? praznice: înmormântarea mea cu parastas ?i a doua zi pomenirea Sfântului Gheorghe.

P?rintele Gheorghe a în?tiin?at pe p?rin?i a?a cum îi spusese B?trânul Pahomie. Sâmb?t? diminea?a l-a trimis s? în?tiin?eze pe p?rintele Dimitrie s? vin? s?-l împ?rt??easc?.

De îndat? ce l-a v?zut pe preot, a început s? cânte cu bucurie ”Cinei Tale celei de Tain?…” ?i împ?rt??indu-se a spus: „Slav? lui Dumnezeu”. I-a s?rutat pe p?rin?ii care se aflau lâng? el ?i apoi sufletul s?u cel sfin?it a plecat la ceruri în anul 1974 la 22 aprilie.

Duminic? a fost înmormântarea ?i parastasul cu mas? ca la un praznic, iar luni au pr?znuit pe Sfântul Gheorghe, s?vâr?ind al doilea praznic.

P?rintele Pahomie îns? a s?rb?torit cu Sfântul Gheorghe în cer, precum spusese, iar acum se desf?teaz? de bun?t??ile Raiului împreun? cu Sfântul, bând vinul duhovnicesc al dragostei lui Dumnezeu.

Bunul Dumnezeu s? ne învredniceasc? ?i pe noi s? gust?m pu?in din el. Amin.

Topics: Pilde | Comentariile sunt închise pentru B?trânul Pahomie


« Inainte
Crestinism Ortodox.ru. Catalogul Resurselor Ortodoxe pe Internet